1,114 matches
-
care le făceam în pupitru erau tot acolo, deci am nimerit unde trebuie. Mi-am îndreptat apoi atenția spre piciorul băncii, căci anii și elevii și-au lăsat diverse semnături pe lemnul masiv. Scrijelitura făcută de mine cu cheia de la cufărul personal era tot acolo, dar ceva nu era așa cum fusese lăsat cu o zi înainte. Dar ce anume? Parchetul! Asta este! Picioarele băncii lăsau urme pe parchet, îl rod odată cu trecerea timpului, iar conducerea nu se obosește să-l înlocuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
tristețe din cap și-și masează cu un gest stângaci șalele țepene. Picioarele îi tremură însă atât de rău încât, având permisiunea împăratului, șontâcăie cu greutate până la un sipet masiv din lemn, în care cezarul ține unele acte. Din fericire, cufărul stă pe patru picioare joase, iar partea de deasupra este netedă, deși ferecată în armături de bronz, așa că se saltă pur și simplu pe el. Augustus își stăpânește cu greu un zâmbet de satisfacție când îl vede foindu-se, ușor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
toate datele, ca să ne putem adresa pretorului. Începe, pe neașteptate, să se legene, jelindu se. — Vai mie! Zeii m-au orbit și nu mi-am dat seama că-mi nenorocesc băiatul cu mâna mea! Bălăbăneala lui, așa cum stă cocoțat pe cufăr, i se pare atât de caraghioasă împăratului, încât pufnește în râs. Face un efort și redevine serios. Doar vocea îi sună un pic crispat când își admonestează secretarul: Nu mă mai fierbe atâta-n oală seacă! Zi odată ce s-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adânc. Începe să zvârle nervos afară tot ce întâlnește în cale. Tot ele îl vor ajuta să-i dea lovitura de grație și lui Tiberius când va veni momentul. Degetele ating fundul lăzii. Respirația i se precipită. Se apleacă peste cufăr cu fruntea îmbrobonată. Pe Jupiter! Au dispărut. CAPITOLUL VII Rufus saltă ușurel trapa și-și scoate cu grijă capul prin deschizătoarea rotundă din tavan. Parada a început. Respiră adânc de câteva ori ca să-și calmeze bătăile inimii. Câți dintre băieții
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
funiei de salvare, dar îl lovi un alt val. Îndată capul său dispăru în vâltoare. În cabina solilor, ca și în cabina cea mare, japonezii se prăbușeau, se târau, se ridicau și urlau prin apa care le ajungea până la genunchi. Cuferele grele se legănau înainte și-napoi ca și cum ar fi avut cine știe ce diavol înăuntru. Uitând ordinul căpitanului, unii ajunseră până la scară încercând să-și caute refugiu pe punte, dar fură numaidecât doborâți de șuvoiul de apă ce se năpustea în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul îi văzu pe Yozō și pe ceilalți însoțitori ai săi întinși cu fața la podea. Se strecură printre trupuri și capete și îi strigă. Yozō, Ichisuke și Daisuke se ridicară cu greu, numai Seihachi rămase nemișcat pe burtă. Noaptea trecută un cufăr greu îi căzuse pe piept și leșinase pentru o vreme în mijlocul potopului, dar ceilalți trei îl trăseseră afară. — L-a îngrijit senior Velasco, spuse Yozō și își plecă privirea, de parcă acest lucru ar fi fost o dezonoare pentru stăpânul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
preot, nu ca tălmaci, îngrijindu-i pe japonezii care gemeau. Dintre răniți, doi sunt într-o stare mai primejdioasă: un negustor în vârstă pe nume Yahei și Seihachi, unul dintre însoțitorii lui Hasekura. Amândoi au fost loviți în piept de cuferele grele, iar Yahei a scuipat sânge. Nu încape îndoială că Seihachi și-a rupt câteva coaste. Le-am dat la amândoi să bea vin și le-am pus cataplasme, dar nu prea pot să vorbească și își pierd puterile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apoi zise: — Tre’ să-nghiți multe-n lumea asta, Joe. După trei zile, părăseam pentru totdeauna Milano cu trenul din Torino spre Paris, asta după ce vânduserăm Într-o licitație În fața grajdurilor lui Turner tot ce nu putuserăm băga Într-un cufăr și o valiză. Am ajuns la Paris dis-de-dimineață, Într-o gară mare și murdară despre care bătrânul mi-a zis că-i spune Gare de Lyon. Pe lângă Milano, Parisul era un oraș grozav de mare. În Milano părea că toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nouă Înstărită. Dar cele mai groaznice temeri ale noastre s-au adeverit și am fost opriți la primul punct de control pe drumul spre țărm. Poliția Kuomintang ne-a Încercuit automobilul și au Început percheziția. Ne-au deschis valizele și cuferele, iar noi i-am mulțumit În gând portarului nostru pentru Înțelepciunea de care dăduse dovadă luând lucrurile de valoare din bagaje. Ne-au pus la loc bagajul În portbagaj. Apoi au Început să pipăie mânecile și dublura hainelor trăgând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de mințile fiecăruia. Știau că nu era firesc, și totuși era perfect natural. Au Încercat să găsească cuvinte care să descrie ceea ce simțeau, faptul că ei Întrupau fiecare gând pe care Îl avuseseră vreodată și pe cele ale celorlalți, un cufăr deschis care conținea particule luminoase și fire nesfârșite, stele microscopice și traiectorii infinite, constelații veșnice care erau holograme În holograme ale lor Înșiși, invizibilul ca vizibil, imposibilul ca evident, cea mai mare cunoaștere Înțeleasă acum fără efort, iar cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
manie a cifrului; șiruri de chei vechi, sticluțe de poțiuni farmaceutice arhaice, sugestii de mail art, fizionomii de tip "les annees folles", clepsidre minuscule, brevete de meserii de odinioară ș.a.m.d. stau cuminți și straniu evocatoare în sertarele unor cufere de lemn fără vârstă. însumare pseudo-aleatorie de semnificații, deopotrivă coborâre și rupere din timp, cult al arhaicului potrivit în formele unei modernități ce anulează granițele spațiale și timpul linear. Aceste două pasiuni ale autorului simbologia "totemică" (vezi bestiarul fabulos din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
înghițit de cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
simplu sufletește. Dar asta înseamnă că suntem cu zece ani... mai aproape de personajele sale. în orice caz, textul nu are nici un rid; ca simbolică a timpului netimp și a eului ca sumă de milenii, "cutia cu bătrâni" ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivnița ființei noastre. Căci omul cu etaje știe foarte bine că, fără subterane, acoperișul n-ar fi cu putință. P.S. Septembrie 2005. Uite că au trecut alți zece ani de la rândurile de mai sus
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
voce care nici ea nu trăda sexul căruia, cândva, îi aparținuse. Sunt la pensie. Am fost arhivar. Rebis îi indică lada ferecată, cu un gest prin care punea capăt discuției și vizitei. Bătrânul înțelesese că lui îi fusese pregătit conținutul cufărului, îl trase afară și închise ușa în urma sa. Praful se reașeză, moliile reintrară în somnul lor de postav, aureola se stinse, iar cele două jumătăți de beznă, despărțite de lumină, se repeziră una-ntr-alta, ca două reptile în rut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
bărbierite și fardate cadavrele. Prinse cărăbușii amintirilor, le înfipse printre elitre câte un ac în trupul lichid și-i reașeză, fiecare la locul său, în insectarul memoriei. În cele din urmă, îndrăzni să cerceteze sipetul negru din fața sa. Era un cufăr din lemn de paltin, ferecat, cu capacul boltit, din acelea folosite în lungile călătorii cu vaporul sau poștalionul. Interiorul era căptușit cu postav nisipiu și compartimentat în lăcașuri și sertare, după o arhitectură bizară. Trăgând la întâmplare de un bumb
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o dobândește vreun om, apăi acela capătă puteri magice, șerpești, de a năpârli, de a renaște, de a călători în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
venerație pentru morții familiei, ci mai degrabă la gândul că și lucrurile tale își vor găsi locul în acest bizar cimitir de vechituri. Bătrânul își punea mantaua decolorată a vreunui unchi și mănușile destrămate ale vreunei bunici și deschidea timorat cufere boltite și albume prăfuite. Acolo afla cu uimire că obiectele se nasc, trăiesc, iubesc și mor, aidoma unor ființe tăcute și demne. Cu strângere de inimă, mai afla că ele ne supraviețuiesc, continuând ceva din biografia și condiția oamenilor. Bătrânul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
făcând urcușul aproape imposibil. Deschiderea bruscă a ușii ridică praful de pe podele. Din aceeași poziție ca în urmă cu câțiva ani, Bătrânul privi cum colbul plutește suspendat, așezându-se leneș pe pielea jilțului. Doar lumina era mai zgârcită și lipsea cufărul ferecat, cu capacul boltit. Se ghemui în jilț cu genunchii la gură, ca un făt. în fața lui, pe podea, zăcea cornetul acustic al fostului locatar. Soarele răsărea timid. Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din frământările vârstei de formare, pe care le decantează într-o meditație ordonatoare și reculeasă. Al doilea roman este mai baroc, el mărturisește gustul autorului pentru extravaganță și simțul lui estetic ascuțit. Un arhivar pensionat, devenit colecționar de curiozități, inventariază cufărul obținut de la personajul breughelian Rebis. Achiziționează apoi stranii prototipuri de perpetuum mobile care aduseseră ruina unei familii burgheze prospere. Vizitează pe fascinantul conte Augenstein, pasionat vânător și familiar al unui Bestiarium prin care imaginația colectivă rătăcește adeseori. Asistă la un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nu economisește nimic din resursele metastatice ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit prin dispariția cufărului magic, sinecdocă a unei lumi părelnice de taină, ea însăși inaccesibilă simțului, penetrabilă doar pe calea ritualică a întoarcerii la increat: Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Cu toții erau înarmați ca pentru o bătălie. De unde se găsea, Audbert nu putea prinde aproape nimic din ce își spuneau cei cinci; instinctiv, cerând ajutor, privi spre Kayuk. Băiatul era în picioare, la câțiva pași de el, lângă cele două cufere, și urmărea atent fiecare mișcare a tovarășilor săi. Audbert fu ispitit să ceară explicații, dar renunță, știind deja că n-ar fi primit niciun răspuns. Constată că din partea hunilor vorbea doar Balamber și că acesta folosea un ton scăzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Mai târziu, totuși, lucrurile părură să se fi liniștit; Balamber, întorcându-se către Kayuk, îi făcu semn să se apropie. Băiatul se supuse imediat, strigându-l, la rândul său, pe marcoman. — Ajută-mă! îi porunci el, apoi se întoarse către cufere. Audbert veni imediat și se aplecă să-l ridice pe primul, dar băiatul îl opri cu un gest al mâinii, vrând cu orice preț să-l ajute. Cufărul era într-adevăr greu, însă Audbert înțelese că băiatul voia să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
său, pe marcoman. — Ajută-mă! îi porunci el, apoi se întoarse către cufere. Audbert veni imediat și se aplecă să-l ridice pe primul, dar băiatul îl opri cu un gest al mâinii, vrând cu orice preț să-l ajute. Cufărul era într-adevăr greu, însă Audbert înțelese că băiatul voia să lase impresia că era, de fapt, și mai greu. Aduseră împreună cel dintâi cufăr înaintea lui Gualfard, apoi pe celălalt, după care, Balamber îi îndepărtă, făcând un gest cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
băiatul îl opri cu un gest al mâinii, vrând cu orice preț să-l ajute. Cufărul era într-adevăr greu, însă Audbert înțelese că băiatul voia să lase impresia că era, de fapt, și mai greu. Aduseră împreună cel dintâi cufăr înaintea lui Gualfard, apoi pe celălalt, după care, Balamber îi îndepărtă, făcând un gest cu mâna. întors la locul său, Audbert îl văzu pe hun cum deschide larg capacul cuferelor în fața ochilor plini de interes ai celor doi interlocutori. Gualfard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era, de fapt, și mai greu. Aduseră împreună cel dintâi cufăr înaintea lui Gualfard, apoi pe celălalt, după care, Balamber îi îndepărtă, făcând un gest cu mâna. întors la locul său, Audbert îl văzu pe hun cum deschide larg capacul cuferelor în fața ochilor plini de interes ai celor doi interlocutori. Gualfard își cufundă mâinile într-unul din ele și le scoase încărcate cu bijuterii din aur și cu tot felul de obiecte strălucitoare; schimbă apoi o privire plină de înțelesuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]