457 matches
-
mai noi crucișătoare grele (clasa "Baltimore"). Ca greutate, navele erau cu doar 5.000 de tone mai ușoare decât limitele deplasamentului de 36.000 de tone pentru cuirasate prevăzută de Tratatul Naval de la Londra, fiind, totodată, mai lungi decât unele cuirasate cum erau cele din clasele "King George V" și "North Carolina." Prin prisma designului și blindajului, clasa "Alaska" e considerată a fi de „crucișătoare mari” mai degrabă decât de crucișătoare de linie. Proiectul lor era unul mărit la scală față de
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
care se încadrau în limitele prevăzute în tratatele și convențiile navale de la Londra și Washington. Ele aveau în comun cu crucișătoarele grele hangarele pentru avioane și o singură cârmă mare. Blindajul lor ducea lipsa sistemelor de protecție subacvatică, aflate pe cuirasate și chiar pe navele principale intermediare, ca cele franceze din clasa "Dunkerque" și cele germane din clasa "Scharnhorst". Acest fapt lăsa navele din clasa "Alaska" practic fără apărare împotriva torpilelor, și de asemena împotriva proiectilelor care cădeau în apropierea navei
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
navei. În timp ce navele din clasa "Alaska" aveau un blindaj lateral mai gros decât celelalte crucișătoare contemporane ale SUA , blindajul lor oferea doar o protecție limitată împotriva proiectilelor de de 304 mm; făcându-le vulnerabile la focul de la orice distanță al cuirasatelor (cu proiectile de 355-406 mm). În plus, în ciuda faptului că era mai mare decât clasa "Baltimore", numărul bateriilor secundare și anti-aeriene ale clasei "Alaska" era similar. În timp ce clasa "Alaska" avea doisprezece tunuri de calibru 5 inch (127 mm) dispuse în
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
și 34 de tunuri de 20 mm, clasa "Baltimore" avea același număr de tunuri de calibru 5 inch, cu 8 tunuri de 40 mm mai puțin, și cu 10 tunuri de 20 mm în minus, considerabil mai puține decât noile cuirasate ale SUA care aveau 10 turele jumelate cu tunuri de calibru 127 mm (excepție face "South Dakota" (BB-57)), în timp ce cuirasatele modernizate aveau 8 astfel de turele. Richard Worth a remarcat faptul că atunci când au fost în sfârșit terminate, lansate și
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
tunuri de 40 mm mai puțin, și cu 10 tunuri de 20 mm în minus, considerabil mai puține decât noile cuirasate ale SUA care aveau 10 turele jumelate cu tunuri de calibru 127 mm (excepție face "South Dakota" (BB-57)), în timp ce cuirasatele modernizate aveau 8 astfel de turele. Richard Worth a remarcat faptul că atunci când au fost în sfârșit terminate, lansate și intrate în serviciu, acestea aveau „"mărimea unui cuirasat dar capabilitățile unui crucișător"”. Navele din clasa "Alaska" erau la fel de costisitoare de
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
cu tunuri de calibru 127 mm (excepție face "South Dakota" (BB-57)), în timp ce cuirasatele modernizate aveau 8 astfel de turele. Richard Worth a remarcat faptul că atunci când au fost în sfârșit terminate, lansate și intrate în serviciu, acestea aveau „"mărimea unui cuirasat dar capabilitățile unui crucișător"”. Navele din clasa "Alaska" erau la fel de costisitoare de construit și întreținut ca și cuirasatele contemporane lor, având însă capabilități mai mici, din cauza deficiențelor blindajului, în timp ce capabilitățile antiaeriene erau comparabile cu cele ale crucișătoarelor "Baltimore", mult mai
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
turele. Richard Worth a remarcat faptul că atunci când au fost în sfârșit terminate, lansate și intrate în serviciu, acestea aveau „"mărimea unui cuirasat dar capabilitățile unui crucișător"”. Navele din clasa "Alaska" erau la fel de costisitoare de construit și întreținut ca și cuirasatele contemporane lor, având însă capabilități mai mici, din cauza deficiențelor blindajului, în timp ce capabilitățile antiaeriene erau comparabile cu cele ale crucișătoarelor "Baltimore", mult mai ieftine. În ciuda acestor caracteristici asemănătoare crucișătoarelor, și a insistenței Marinei SUA asupra statului lor de crucișătoare, clasa "Alaska
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
mereu protecția în schimbul vitezei și armamentului - el nu avea în vedere să se opună forței unor tunuri similare celor cu care el însuși era înzestrat. Procentajul blindajului din greutatea "Alaska", 28,4%, era cu puțin mai mic decât cel al cuirasatelor rapide: clasa britanică "King George V", clasa americană "Iowa", și cuirasatul/cuirasatul rapid HMS "Hood", toate având un procentaj identic al blindajului de 28,5%. De fapt, crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
să se opună forței unor tunuri similare celor cu care el însuși era înzestrat. Procentajul blindajului din greutatea "Alaska", 28,4%, era cu puțin mai mic decât cel al cuirasatelor rapide: clasa britanică "King George V", clasa americană "Iowa", și cuirasatul/cuirasatul rapid HMS "Hood", toate având un procentaj identic al blindajului de 28,5%. De fapt, crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
se opună forței unor tunuri similare celor cu care el însuși era înzestrat. Procentajul blindajului din greutatea "Alaska", 28,4%, era cu puțin mai mic decât cel al cuirasatelor rapide: clasa britanică "King George V", clasa americană "Iowa", și cuirasatul/cuirasatul rapid HMS "Hood", toate având un procentaj identic al blindajului de 28,5%. De fapt, crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri mult
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
turele triple (cu 3 tunuri), cu 2 turele la proră și una la pupa, o configurație cunoscută ca „2-A-1”. Fostul tun de 305 mm fabricat pentru Marina SUA era versiunea Mark 7, care a fost proiectată pentru și instalată pe cuirasatele din clasa "Wyoming". Mark 8 era de o calitate mult mai bună; de fapt, „era de departe cea mai puternică armă de calibrul ei dată vreodată în serviciu.” Proiectat în 1939, cântărea 55.273 kg, incluzând chiulasa, și putea susține
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
la 35,271 m la un unghi de 45°, și avea o longevitate a țevii de 344 lovituri (de aproximativ 54 de ori mai mult decât tunul Mark 7 de calibru 406 mm/50, mai mare dar similar găsit pe cuirasatele din clasa "Iowa"). Turelele erau foarte similare cu cele de pe cuirasatele din clasa "Iowa", dar diferite în mai multe moduri; spre exemplu, elevarea prafului de pușcă pe clasa "Alaska" se făcea în 2 etape, pe când pe clasa "Iowa", doar în
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
o longevitate a țevii de 344 lovituri (de aproximativ 54 de ori mai mult decât tunul Mark 7 de calibru 406 mm/50, mai mare dar similar găsit pe cuirasatele din clasa "Iowa"). Turelele erau foarte similare cu cele de pe cuirasatele din clasa "Iowa", dar diferite în mai multe moduri; spre exemplu, elevarea prafului de pușcă pe clasa "Alaska" se făcea în 2 etape, pe când pe clasa "Iowa", doar în una. Aceste diferențe au făcut operarea tunurilor mai sigură și au
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
Tunul de calibru 127mm era original intenționat de a fi folosit doar pe distrugătoarele construite în anii 1930, dar până în 1934 și în al Doilea Război Mondial era montat pe aproape toate navele de luptă majore ale SUA, incluzând portavioanele, cuirasatele, și crucișătoarele grele și ușoare.<ref name="5/38"></ref> Pentru armamentul antiaerian, navele clasei "Alaska" cărau 56 de tunuri de 40 mm și 34 de 20 mm. Aceste numere sunt comparabile cu 48 × 40 mm și 24 × 20 mm
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
56 de tunuri de 40 mm și 34 de 20 mm. Aceste numere sunt comparabile cu 48 × 40 mm și 24 × 20 mm pe clasa mai mică de crucișătoare grele "Baltimore" și 80 × 40 mm și 49 × 20 mm pe cuirasatele mai mari din clasa "Iowa". Fără îndoială, cel mai eficient tun antiaerian din al Doilea Război Mondial, tunul Bofors de 40 mm, a fost folosit pe aproape fiecare navă de război majoră a Statelor Unite și a Regatului Unit în timpul acestui
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
aliate care aduceau provizii vitale pentru supraviețuirea Regatului Unit din America de Nord și din diferite regiuni ale Imperiului Britanic imediat după apariția stării de război. Într-una dintre cele mai cunoscute operațiuni ale acestei perioade este scufundarea de către submarinul U-47 a cuirasatului HMS "Royal Oak" la Scapa Flow în octombrie 1939. Ca urmare, Amiralitatea a cerut imperios RAF să își concentreze eforturile în domeniul apărării de coastă în loc să își dezvolte forța de lovire strategică. În rândul conducerii britanice acest subiect a fost
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
război germane în dreptul porturilor Brunsbüttel și Wilhelmshaven. Din nou, aparatul radio nu a funcționat și atacul a fost organizat doar după aterizarea lui McPherson la bază. O forță formată din 15 bombardiere Blenheims și 8 Wellington a decolat pentru găsirea cuirasatelor Gneisenau, Scharnhorst și a cuirasatului Admiral Scheer. Unele dintre bombardiere au reușit să localizeze țintele. Unele ecipajele bombardierelor nu erau pregătite pentru război. Cel puțin un echipaj (cel condus de locotenentul Bill McRae) a fost pe punctul să decoleze fără
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
și Wilhelmshaven. Din nou, aparatul radio nu a funcționat și atacul a fost organizat doar după aterizarea lui McPherson la bază. O forță formată din 15 bombardiere Blenheims și 8 Wellington a decolat pentru găsirea cuirasatelor Gneisenau, Scharnhorst și a cuirasatului Admiral Scheer. Unele dintre bombardiere au reușit să localizeze țintele. Unele ecipajele bombardierelor nu erau pregătite pentru război. Cel puțin un echipaj (cel condus de locotenentul Bill McRae) a fost pe punctul să decoleze fără încărcătura de bombe. Locotentul a
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
aliată din Dardanele în timpul Primului Război Mondial. Campania sa de forțare a strâmtorii, demarată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape de a rămâne fără muniții: minele din strâmtori au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Campania terestră ce a urmat, ca și cea navală, a fost un eșec și trupele de uscat a trebuit să fie evacuate de pe peninsula Gallipoli de către de Robeck în noaptea de 8 ianuarie 1916. Ulterior, el a devenit comandant
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
27 iulie 1882, a trecut la vasul-școală de artilerie HMS "Excellent" în august 1882 înainte de a se transfera pe canoniera HMS "Espoir" din China în august 1883. Înaintat în gradul de locotenent la 30 septembrie 1885, s-a transferat pe cuirasatul HMS "Audacious", nava-amiral a comandantului escadrilei din China la începutul lui 1886, pe bricul HMS "Seaflower" în martie 1887 și pe cuirasatul HMS "Agincourt", nava-amiral a Escadrilei Canalului, în noiembrie 1887. Apoi a trecut în echipajul vasului-școală HMS "Britannia" în
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
din China în august 1883. Înaintat în gradul de locotenent la 30 septembrie 1885, s-a transferat pe cuirasatul HMS "Audacious", nava-amiral a comandantului escadrilei din China la începutul lui 1886, pe bricul HMS "Seaflower" în martie 1887 și pe cuirasatul HMS "Agincourt", nava-amiral a Escadrilei Canalului, în noiembrie 1887. Apoi a trecut în echipajul vasului-școală HMS "Britannia" în septembrie 1888 și apoi s-a transferat pe crucișătorul blindat HMS "Imperieuse", nava-amiral din China, în ianuarie 1891 înainte de a reveni pe
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
ofițer executiv al crucișătorului HMS "Pyramus" din cadrul Flotei Mediteraneene Fleet în iunie 1900. Înaintat la gradul de căpitan la 1 ianuarie 1902, de Robeck a devenit comandant al crucișătorului blindat HMS "Carnarvon" din Flota Mediteraneană în august 1906, comandant al cuirasatului HMS "Dominion" din Flota Canalului în ianuarie 1908 și apoi ofițer inspector la școlile de instrucție de băieți în ianuarie 1910. Înaintat în gradul de contraamiral la 1 decembrie 1911, a devenit amiral de patrulă, comandând patru flotile de distrugătoare
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
martie 1915. Campania lui de Robeck de forțare a strâmtorii, lansată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape să rămână fără muniție: minele puse în strâmtoare au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Considerând că nu mai are sens să piardă și mai multe vase, de Robeck a abandonat apoi întreaga operațiune navală. La 25 aprilie 1915, generalul Ian Hamilton și trupele sale au debarcat în Golful Suvla cu instrucțiuni de a
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
aripi de cocor”, cunoscută deasemenea și sub numele de hagikjin era concepută nu doar pentru a scufunda nave ci și pentru a anihila complet inamicul fără a pierde mulți oameni. Formația avea o formă de ,U” cu cele mai grele cuirasate în centru și navele ușoare pe aripi. Exista o navă țestoasă la capătul fiecărei laturi, ancorând flancurile. Rezervele erau plasate în spatele navelor centrale, acoperind golurile și formând extinderile. Navele situate în partea din față confruntau flancurile pentru a maximiza numărul
Bătălia de la Hansando () [Corola-website/Science/332397_a_333726]
-
Royal Navy și comandourile britanice sub comanda Cartierele Generale ale operațiunilor combinate pe 28 martie 1942. Misiunea a vizat șantierul naval St Nazaire deoarece distrugerea docului uscat ar fi forțat vasele de război germane care aveau nevoie de reparații, (precum cuirasatul Tirpitz), să facă drumul spre apele teritoriale germane în loc să folosească un adăpost sigur pe malul Atlanticului. Un distrugător depășit moral, HMS Campbeltown, însoțit de 18 vase mai mici au traversat Canalul Mânecii spre Saint-Nazaire de pe coasta Atlanticului. Ajuns în fața docului uscat
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]