469 matches
-
melopeea” Renegatul (1893) : „Dar văz întinsă masă, și vinul ce te’mbată,/ Și’n porc oricând te schimbă beția-i blestemată” (262, p. 7). După cum se vede, legătura mitologică dintre beția alcoolică și Diavol este trainică. Știm că Dionysos și daimonii din cortegiul său (Satiri, Sileni, Fauni, Priap etc.) au fost prototipurile Diavolului din imaginarul colectiv european (jumătate om - jumătate țap, pervers, lubric etc.). Paradoxal, imaginea diavolului creștin nu vine din mitologia iudaică, ci din cea greacă. Era deci firesc ca
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
avansat ipoteza că poțiunea psihotropă kykeon, atât de impor- tantă în cadrul ritualului de inițiere în Misterele eleusine, avea ca ingredient psihedelic central fungusul parazit cornul-secarei (Claviceps purpurea) (144). Substanțele narcotice par să fie folosite la ceremoniile funerare, în relație cu daimonii htonieni și infernali, la contactul cu „lumea de dincolo”. Să ne aducem aminte că sciții din preajma Nistrului, vecini cu geții, practicau fumigații de cânepă anume în cadrul riturilor funerare (cf. Herodot, Istorii, IV, 75). Mircea Eliade credea că aceste obiceiuri rituale
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
asupra lumii care, tocmai pentru că este irațională, îți pare un dar al hazardului decât al științei de a scrie. Nu cred că poți oricând scrie poezie, bazându-te numai pe experiența dobândită. Când nu te mai vizitează muza transcendentă sau daimonul de origine imanentă, degeaba știința ta de a scrie își dă silința. Rezultatul este o "ființă de hârtie" neînsuflețită. Prin inspirație, îndrăznesc să spun, orice creație este îndumnezeită. Păstrez încă o credință orfică, pe urmele marilor mei maeștri formatori, Blaga
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
soluția morții. El dispare din oraș înainte ca cineva să-i înțeleagă rolul avut în toată dezordinea creată. Personajul se diferențiază de celelalte și prin faptul că atributele sale sunt, mai degrabă, ale diavolului decât ale demonului. Etimologic, cuvântul grecesc daimon „desemnează, la singular, o făptură divină, în particular un zeu protector; la plural, făpturi inferioare, spirite răufăcătoare”. în literatura creștină, demonul prin excelență este Lucifer, cel care are trăsături negative, dar păstrează, măcar amintirea momentului când stătea în apropierea lui
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
vorba lui Louis Painchaud, el este „un erou de tragicomedie”. De ce? Din alte două motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda îi ține piept lui Isus, iar acesta îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul menționează aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geographic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând în nota de subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
erou de tragicomedie”. De ce? Din alte două motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda îi ține piept lui Isus, iar acesta îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul menționează aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geographic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând în nota de subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
apostoli, numai Iuda îi ține piept lui Isus, iar acesta îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul menționează aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geographic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând în nota de subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
termenul prin „spirit”, trimițând în nota de subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens pozitiv, tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce termenul, în contextul nostru, prin „spirit” constituie, dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îl taxează drept nebun (textul spune exact: „și-a ieșit din minți”). Marcu insistă pe opoziția Galileea versus Iudeea - mai precis, Galileea versus Ierusalim. Fariseii care-L acuză pe Isus de complicitate cu Beelzebul („îl are pe Beelzebul” și „scoate daimonii afară întru/prin mijlocirea arhontelui demonilor”) „coboară de la Ierusalim”. Întâlnim același raționament per absurdum ca și la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, înseamnă că împărăția lui nu mai stă în picioare, nu mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
neam omenesc. Iuda devine astfel coautor al mântuirii, iar gestul său, un sacrificiu eroic. M.G.: Nici un verset din Evanghelia lui Iuda nu susține această interpretare, propusă oarecum sub presiunea modei actuale. C.B.: Dimpotrivă, textul vorbește despre Iuda ca despre un daimon, cuvânt care are un sens strict negativ, de „demon”, ca în toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
C.B.: Dimpotrivă, textul vorbește despre Iuda ca despre un daimon, cuvânt care are un sens strict negativ, de „demon”, ca în toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl va preda pe Isus preoților ca să fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuză ideea sacrificiului trupesc al lui Isus și, implicit, ideea Învierii trupești. Pentru gnostici, sacrificiul și martiriul sunt rătăciri ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ia mulțimea: audiența (am putea vorbi de o trecere de la popor la audiență). Să adăugăm la acest tablou ziariști ca judecători. Vedem astfel cum judecata de apoi are loc în fiecare zi. De unde ne vin ideile? Uneori simt că "cineva" (daimonul socratic?) ni le transmite. Într-o teorie a conștiinței ce este acest cineva? Răspunsul la această întrebare ar putea aduce o mai mare transparență a noastră pentru noi. Ceea ce scriem (asemenea existenței personale) va fi întâmpinat de diverse nivele de
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
moartea într-un spațiu al îngerului, Rilke depășește cele două stări în totală eliberare. Fulgerarea dicteului a survenit astfel pe crestele viziunii antinomiei esențiale a lumii ființă/ neființă, dincolo de care putea avea loc zborul ultim. Nașterea acută a dicteului de către daimonul, "dublul lăuntric", deschiderea la fel de acută a primirii dicteului și energia acestui zbor fulgerător au fost o revoltă-limită împotriva morții. Nedreapta, inacceptabila prăbușire în neant a unei ființe unice, l-a făcut pe poet să se îndoiască de faptul că moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
istorie a filozofiei europene, începând cu Platon, care efectuează prima lor sinteză. Câteva exemple. Heraclit afirmă că viața este o moarte vie, repetată de la clipă la clipă, astfel că "toți ne trăim propria moarte", că firea îi este omului propriul daimon, iar gândurile omului sunt doar jocuri de copii; de asemenea, că armonia invizibilă este superioară celei vizibile; Platon reia această idee și concepe lumea umană a formelor muritoare, ca fiind o copie a unor arhetipuri eterne din empireu. El inversează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu-l poți duce în cârcă decât alcătuindu-i zestrea de discursuri ale ratării controlate. * Orice individ confortabil instalat în prejudecată, în certitudinea de sine, este o creatură a panicii, care își pune credința mai degrabă în Leviathan decât în daimonul personal; el și numai el, acest daimon discret, ar putea face din individ o ființă unică din punct de vedere spiritual. Pentru că, organic vorbind, cu toții suntem unicate - dar și câinii, de altfel. * Dacă Divinul s-ar stinge, din același impuls
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
alcătuindu-i zestrea de discursuri ale ratării controlate. * Orice individ confortabil instalat în prejudecată, în certitudinea de sine, este o creatură a panicii, care își pune credința mai degrabă în Leviathan decât în daimonul personal; el și numai el, acest daimon discret, ar putea face din individ o ființă unică din punct de vedere spiritual. Pentru că, organic vorbind, cu toții suntem unicate - dar și câinii, de altfel. * Dacă Divinul s-ar stinge, din același impuls obscur al ivirii sale, nimicul astfel exprimat
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
fugă după iluzia reîntrupării androginice, fiindcă ea pe care o așteaptă nu poate fi decât geamăna sufletului său, prin care acest perpetuu, incurabil îndrăgostit să-și poată exprima insațiabila dorință în stare să-l facă să uite precaritatea ființei: între daimonul său, a cărui prezență o semnalează uneori explicit și chemarea spre Transcendent, dragostea este, deci, singura pavăză. Simona-Grazia Dima: Interiorul lucrurilor Poeme ample, elaborate, din centrul cărora instanța lirică privește caleidoscopic realitatea, demontând-o în părțile componente și remontând-o
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
pentru abordarea textelor care propun experiențe imaginare de întâlniri și de "alte" limbaje. 1.2. Propunerile de altădată ale literaturilor imaginarului Pe Lună, Dyrcona, eroul lui Cyrano de Bergerac, întâlnește două tipuri de "ființe diferite". Pe de o parte, un daimon, cu care schimbă, în limba greacă, numeroase opinii. Acest daimon îi arată că, pe Lună, se găsesc două tipuri de limbaje, ambele fără cuvinte. Limbajul "celor puternici" este asemănător cu muzica, astfel încât o discuție poate fi continuată prin folosirea instrumentelor
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
de "alte" limbaje. 1.2. Propunerile de altădată ale literaturilor imaginarului Pe Lună, Dyrcona, eroul lui Cyrano de Bergerac, întâlnește două tipuri de "ființe diferite". Pe de o parte, un daimon, cu care schimbă, în limba greacă, numeroase opinii. Acest daimon îi arată că, pe Lună, se găsesc două tipuri de limbaje, ambele fără cuvinte. Limbajul "celor puternici" este asemănător cu muzica, astfel încât o discuție poate fi continuată prin folosirea instrumentelor, iar o controversă teologică poate conduce, în chipul cel mai
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
nici pur morale, ci frământări metafizice legate de destinul uman. Existența durerii dovedește că aceasta are o anumită funcție În planul existenței umane. Această funcție este raportată la Supra-Eul colectiv, la instanța de cenzură supremă care, ca și În cazul „daimon”-ului socratic, mă oprește să Întreprind ceva, o acțiune anume. Durerea este semnalul și prețul cenzurii actelor noastre: Per aspera ad astrae!. Din punct de vedere metafizic, durerea este, În mod paradoxal, condiția transcendenței. Suferința este purificatoare. Prin durere, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
către care a aspirat. Ea implică stabilitate și satisfacție de durată. Mai mult chiar, ea produce o schimbare profundă a persoanei. Primul care a pus problema fericirii ca stare morală, ca experiență sufletească interioară, a fost Socrate. Prezența interioară a daimonului a comparat-o cu un semn divin cu o prezență a unui zeu interior, adică tocmai acea posesiune divină despre care vorbeam mai sus. Socrate spunea adesea interlocutorilor săi: „În mine vorbește ceva divin, un zeu”. A fi fericit Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
persoane, Însă trebuie să vedem În ele o singură persoană, În două ipostaze complementare, care nu pot fi separate și nu pot exista independent sau Împreună cu altcineva, ci doar ca dublete. Primul și cel mai cunoscut „dublet” este Socrate și daimonul. Funcția acestui dublet este dată de diferențierea dintre cel care ascultă și cel care vorbește, sau cel care aspiră și cel care oprește. Un alt dublet este Oedip și Sfinxul. Sfinxul este imaginea forțelor primare, brute, devoratoare. Oedip este imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Panza, iar Dante nu va putea Întreprinde călătoria sa fără a fi călăuzit de Virgiliu. Oedip nu-și va putea Începe marea aventură a existenței sale tragice, decât descifrând enigma Sfinxului, iar Socrate nu va accede la Înțelepciune fără ajutorul daimonului său interior. Persoana se Împlinește prin dedublarea sa. Dubletul este Începutul oricărei acțiuni, dar, În același timp, este și un act inițiatic, o deschidere, Între condiția Îndeplinirii de sine. Oricare din acțiunile celor de mai sus au ca moment inițial
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care mă pot aștepta din partea celorlalți, și-mi indică ce atitudini să adopt În cazurile respective. Evitarea este, sub acest aspect, o atitudine morală, conștient-rațională, pe care eu o adopt. Ea vine din sfera conștiinței mele morale, care, ca și „daimonul” lui Socrate, mă oprește de la efectuarea unei acțiuni. Evitarea este rezultatul cenzurii morale. Atitudinea de evitare este un proces psihologic și moral foarte complex. Ea ține, pe de o parte, de instinctul de conservare, ca trăsătură Înnăscută, funciară, a ființei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
deasupra mea, ceva care mă privește, mă judecă și Îmi spune sau care mă pedepsește Încă din timpul vieții pentru ce nu am făcut sau pentru ce am făcut greșit sau rău. Este conștiința morală, acea voce interioară a etosului, „daimonul”-ul meu interior. Conștiința morală este cea care mă judecă ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]