583 matches
-
pe gânduri; de mult a ars? Ei, de mult! Eu numai am auzit că acolo a fost hanul Boului, dar nu l-am apucat când am venit prin părțile acestea. Boierul Dumitrașcu tăcu, își mai răsuci o țigară; apoi, după ce deșertarăm cana poruncită de Cristache, făcu el semn crâșmarului. După aceea, se întoarse spre noi. —Măi băieți, zise el, pe gânduri; am să vă povestesc ceva; știi, câteodată, ai nevoie să-ți mai destoi inima... Câte lucruri nu-s îngropate în fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scurtă, tremurată, bătându-se cu pumnul în piept. Uneori se oprea, întreba cu liniște: —Haie... de ce gemi? Din pricina ta nu pot să-mi fac rugăciunea... Tu ai uitat de Dumnezeu, ai uitat de toate... Ea voia să strige, să-și deșerte sufletul de toată durerea. Dar maică-sa umbla pe-afară după treabă, și Sanis, întorcându-și privirile reci spre cartea veche, își pornea iar murmurările tremurate. Și fata își înăbușea chinul lăuntric și se îngropa ca într-un mormânt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme, ca pe o oglindă, prezentul, toate fericirile de care se bucurase, dragostea cu ființa aceasta care se deșertase de viață și zăcea acuma ca o haină veche lepădată. Nici Ana nu fusese vinovată decât că l-a avut drag, și l-a desmierdat, și s-a bucurat de soare, de pădure, de toată lumea asta care, uneori, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
are să ne trebuiască și nouă o gheunoaie. Pentru vorba asta Traian s-a veselit; dar nana Floarea n-avea nici o urmă de zâmbet. Suferința lui Culi Ursake s-a prelungit în cursul iernii, fără să se înrăutățească. Era slab; se deșertase din el puterea. Febră avea puțină, numai în unele după-amiezi. La ianuarie în 4, îndată după anul nou 1926, au venit domnii. Venirea stăpânilor se datora paznicului celui bătrân de la Braniște. După gânduri mult și pregătiri, badea Toma se hotărâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cormoranii la vânat. O parte din familie gonea cu bătăi puternice de aripi albitura (cum spun pescarii peștelui mărunt) în cotlon, și alții înfulicau cu pliscurile. După operația asta, știam că se adună la mal; cei care au cules își deșartă gușele și se face împărțeala. Am vrut să mă opresc. —Dăi dracului! a spus cu dispreț Gâdea. A dat un chiot. A izbit de câteva ori în doaga bărcii cu vâsla. Pescarii negri și-au luat zborul, cu spaimă. —Stârcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de zi. Broaștele răcneau în cor, uneori, așa de puternic, încât parcă se lamentau pentru criza solstițiului și scăderea în care intra zeul luminii. Țânțarii au început să mă atace în roiuri; simțeam, în năvala lor învierșunată, hotărârea să mă deșerte de sânge și să mă adaoge lucrurilor moarte în care dospește iar viața. Atunci moș Mitrea Pescăruș mi-a declarat: — Mă duc s-aduc stuful. S-a dus și s-a întors: — Am adus stuful. După ce a adus stuful, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ori pustnicul vostru e nebun", cârtise omul. Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitîndu-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert", mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva zile. "Poate totuși a fost un accident", am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de cinema. După încheierea proiecției, mulțumit ca după un desert greu, de ciocolată, mă hotărăsc să iau tramvaiul până la aceeași Hackescher Markt, doar-doar voi putea evita întâlnirile apropiate de gradul al III-lea. Zis și făcut. Cochetul vagon galben își deșartă pântecul de călători întârziați și înfulecă un nou lot. În burta chitului, mă aflu și eu, un Iona cam amețit de sunetul prea puternic al filmului, dar, cum vă spuneam, esențialmente satisfăcut. Nu mai sunt locuri pe scaune, așa încât trebuie
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
candele. Poetul se oprise în prag, aspirase aromele de smirnă și tămâie, apoi oftase: „M-ai ghicit pe deplin, prietene!”. Dintr-o vorbă într-alta, trecând cu ușurință de la o limbă la alta, ciugulind câte ceva sau savurând vinul, Ienăchiță își deșertase, pe îndelete, tot necazul. Renunțase la tabieturile lui de mare boier, demisionase din funcția de la curte și acceptase de bună voie surghiunul, preferând să stea cât mai departe de Nicolae Mavrogheni, domnitorul țării Românești. „Biata țară! A ajuns pe mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
astă dată. Plecai grăbit, să mă reîntâlnesc cu maiestatea apelor. - Ramses, hai acasă, îmi șopti neliniștit piticul, suflându-mi la ureche întâia strofă dintr-un poem marin. Nu era loc de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
albi și rari, ai fălcii nerase. Privea cu mâna streașină peste ochii vineți și mari ca de vițel, după cele vreo două sute de găini pe care soldații batalionului se grăbiră să le înșface. „Numai sonda cu care trebuie să-mi deșert bășica udului să nu mi-o luați, că mă supăr, - încolo, nu aveți decât să radeți moșia, că nouă mii de pogoane de pământ și de pădure, tot pe locul lor vor rămâne, până când se va limpezi de partea cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de pe fața pămîntului, 18. dar cîștigul și plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strînse, nici păstrate, ci cîștigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului, o hrană îmbelșugată și haine strălucite. $24 1. Iată, Domnul deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă fața și risipește locuitorii; 2. cum se întîmplă preotului, se întîmplă și poporului, stăpînului ca și slugii, stăpînei ca și slujnicei, vînzătorului ca și cumpărătorului, celui ce dă cu împrumut ca și celui ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
în când auzeai câte un oftat prelung, chiote, glasuri răgușite. Când soarele începea să apună, grupurile se sculau și începeau să plece, lăutarii se mai țineau după câte unii mai „damblagii“, iar pocnetele oalelor sparte răsunau neîncetat până ce grădina se deșerta. Fiindcă obiceiul tradițional erea ca, după ce au petrecut bine, oamenii să dea cu oalele de pământ și să le audă pocnind ca un pistol. Această tradiție nu avea la origină decât un interes igienic. Căci, dacă oalele ar fi rămas
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
destul de exact, diferențele între cele patru mărturii reducându-se la câteva detalii, pe care Stăniloae le are în vedere 224. Este vorba despre următorul scenariu: după ce s-a retras în chilia sa, călugărul „își ridică mintea de la tot ce-i deșert și trecător”. Pe urmă, trebuie să-și sprijine bărbia în piept și să-și îndrepte ochiul sensibil și toată mintea către ombilic. De asemenea, trebuie să-și „comprime respirația” și să se concentreze asupra „locului inimii”. La început, călugărul va
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pus condiția ca banii să-i țină ea, iar bărbații să-i poarte tot timpul de grijă. Nu le rămînea decît să fixeze ziua plecării cînd ceasornicarii vor reveni să vadă cum merge pendula. PÎnă În ziua aceea, a mai deșertat o dată perna În ulcea ca să măsoare volumul dolarilor. Mai sporise. I-a luat foaie cu foaie și i-a cusut În haine, lăsînd cîte ceva și la Îndemînă. Meșterii s-au Întors, au văzut că pendula umblă, bate bine ceasurile
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a adăugat în oala plină ochi, cu un gest festiv, ca și când ar fi turnat agheasmă din fantoma unei damigene, oțet, nu prea puțin, fiindcă, așa cum desigur se știa, oțetul își pierde din gust când se răcește. „Și acum, rog frumos, deșertăm tot într-un vas mare de lut, așezăm la răcoare și așteptăm și așteptăm cu un pic de răbdare, că doar avem destul, nu-i așa.“ Pe durata unei pauze lungi, în timpul căreia idealul nostru de răcituri din cap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
spațiul cu miros pregnant de piele întoarsă se delimitează în trei compartimente și două buzunare mici. În fiecare dintre ele, nevăzute de călătorii imersați în ziare iPOD-uri sms-uri cărțidespreselfachievement, stau vrafuri vrafuri de fotografii, toate secretele cutiei de carton deșertate în geanta de pe umăr. Deocamdată, muzica îi anulează gândurile. Uruitul metroului (pe care-l simte, pentru că nu-l aude) îi dă un re con fortant sentiment de siguranță, din cele pe care ți le dă rutina. Rutina înseamnă permanență. Final
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile și părul căzut al grafului. Slujitorul Rufus îl deșerta la câteva zile, în timpul nopții, îngropând conținutul în locuri tainice, undeva pe dealuri, pentru ca nimeni să nu poată folosi secrețiile grafului la farmece necurate. Alături de jilț, lungit pe mozaicul vegetal, stătea un enorm buldog, privindu-l fix pe Bătrân, gata
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vine și fără lumină în ochi, îl îngrozi pe Patruțâțe dezvelind din niște zdrențe murdare un bulgăre de pilitură de aur năclăită în sânge închegat. Temnicerul își ținu promisiunea. Îl scoase pe Zlota din ocnă în butoiul în care se deșerta murdăria din hârdaiele din celule. Drumul pe jos până în târgul de baștină dură aproape un an. Lihnit de foame, obosit și înfrigurat, cu trupul vlăguit și rana piciorului infectată, se furișa prin târguri, hărțuit de hăitași. învățase în ocnă semnele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și deșertară în patru vânturi putreziciunea cu duhoare pestilențială, la un capăt de țarină care numai rodi nimic niciodată. Călcâiul de aur și capul cu gura căscată fură zdrobite într-o piuă și aruncate într-un puț părăsit din care, spun oamenii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ea, cineva mă va vinde?“ „E vorba de mine, nu de dumneata“, răspundea Ippolit. „Dar de consoartă ce spui?“, Întrebă ea. Și În tot acest timp trecea cu castronul de la musafir la musafir, ajutându-i să vomeze. După ce oaspeții Își deșertară stomacurile, nevasta Îi așeză la masă cum stătuseră și În depozit. Ippolit stătea la mijloc, având de o parte și de alta câte doisprezece tovarăși ce așteptau acum să fie serviți din nou. Înainte de a aduce blidele cu mâncare, nevasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
trec și gard și ziduri, până dincolo de șetre Unde ziua umflă-n vânturi mătăsoase foi de cort. Da, e rece primăvara și golașe frunzătura, Însă greii bobi ai toamnei nu mai vor să doarmă-nchiși, Stupul sfredelit de soare își deșartă-ncărcătura: Jir și aur cad, în ciur, la buzatul urdiniș. - Împletire somnoroasă de miresme și albine! Prin cămări ascunse parcă s-a vărsat puiac de fragi... Vântul curge... Sub pleoape aburesc vedenii dragi... Latri... luneci... Pe sub fulgii somnului te pierzi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-l Bieberbach) a încetat din viață, la Göttingen, în vârstă de 81 de ani, matematicianul David Hilbert. Această moarte se așează însă, moralmente, cu mult îndărăt. Sub aparențe încă vioaie, Hilbert nu mai reprezenta în timpul din urmă decât o formă deșertată de duh, o teribilă povară pentru cei care îl înconjurau și iubeau, totuși, ca pe un fetiș. După emeritarea sa, din 1930, Hilbert ține încă vreo câteva prelegeri, cu caracter din ce în ce mai popular, până în 1934. De aici încolo se abține cu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
buzunare, ba cine știe pe unde prin casă, ba prin rucsac, unde sălășluiește o dezordine îngrozitoare. Dacă se întâmplă ca acestea să-i cadă în rucsac și dacă e și nervos, nu e nicio speranță să le găsească până nu deșartă tot conținutul acestuia și nu ia la mână obiect cu obiect. De data asta a găsit cheile în unul din buzunarele hainelor cu care iese în oraș. În timp ce învârte cheia în yală, intră din nou în pielea personajului pe care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]