1,480 matches
-
o teocrație dedicată lui și o lume nouă. Constantinopolul, străbătut de multiplele crize care, în cele din urmă, i-au decantat identitatea politică și rolul de sediu central al "unicului" imperiu creștin, ajunge, după secolul VIII, la o "regalitate sacerdotală" decadentă. Treptat, înspre marea schismă din 1054 (așa cum am subliniat deja), Roma reia, în cadrul teologiei catolice și al politicilor papalității, prin opoziție față de orientul ortodox, teoria vetero-testamentară a "sacerdoțiului regal" (o veche preocupare, încă de la Sfântul Augustin). Practic, cauzele majore ale
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de succes în Uniunea Sovietică. Un muzician sovietic amintea că fuseseră educați să creadă în decadența Occidentului, însă în fiecare an soseau în URSS mari orchestre simfonice din Boston, Philadelphia, New York, Cleveland și San Francisco. "Cum se poate ca Vestul decadent să aibă orchestre atât de bune?"43 Schimburile la nivel academic și științific au jucat un rol deosebit de important pentru sporirea puterii blânde americane. La vremea respectivă, unii sceptici americani se temeau că savanții sovietici veniți ca oaspeți și agenții
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
devenit tot mai clare prin ceea ce a întreprins această generație când a venit la putere, la jumătatea anilor '80.56 Tot astfel, în anii '50 autoritățile comuniste cehe au condamnat la închisoare un grup de tineri pentru că ascultau "muzică americană decadentă", dar strădaniile lor nu au avut rezultatele scontate. Milos Forman povestea cum în anii '60 "ascultai Bill Haley și Elvis Presley, îți plăcea, apoi apărea o figură aspră la televiziunea cehă care îți spunea: "Aceste maimuțe scăpate din junglă tocmai
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
realizări ale colegiului, personal i taț i le pe care le-a format (binecunoscuta soprană Nelly Miricioiu spre exemplu) și focusarea spre aspecte nu neapărat relevante pentru imaginea acestuia. Inutil de reamintit că Octav Băncilă pendulează între statutul de « liceu decadent » cu o atmosferă promiscuă (iar aici voi da un exemplu îndeajuns de sugestiv respectiv veritabila dovadă de măiestrie ziaristică concretizată într un articol denigrant pentru imaginea liceului - cine nu își amintește de spiridușii văzuți de elevi ?!!) și cel de principal
Apogeul by Iulia Alecu () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1800]
-
antiintelectual. Se urmărește extirparea tuturor elementelor străine din punct de vedere social și, deopotrivă, crearea unei noi forme de cultură, cu adevărat proletare. Lumea rurală, pradă colectivizării*, asistă la distrugerea culturii ei populare și folclorice. La fel, cultura urbană, formalistă, decadentă, de spirit mic-burghez (meștșanstvo) suferă ofensiva artiștilor proletari. Jazzul este condamnat, deoarece, cum scrie Maxim Gorki într-un articol din Pravda, la 18 aprilie 1928, intitulat „Muzica grangurilor”: „Ce îmi spune mie jazzul e că el reprezintă cea mai rea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
jucării (1931), Tablete din Țara de Kuty (1933), Ochii Maicii Domnului (1934). Primește Premiul Național pentru poezie (1934, ex aequo cu G. Bacovia), în pofida faptului că Istoria literaturii contemporane a lui N. Iorga îl prezintă drept o emblemă a artei decadente și pornografice. Retras în casa familiei, ridicată la Mărțișor între 1929 și 1933, „ca un schit”, cu grădină și stupi în livadă, lângă copiii Domnica (Mitzura) și Iosif (Baruțu), A. face să apară Cărticică de seară (1935), Cimitirul Buna-Vestire (1936
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
lasă „traversat” de trăirile și efluviile pasionale ale personajelor feminine, ajungând în cele din urmă „decorul operațional” devastat, declasat și grotesc al înfruntării sentimentale dintre două amante conturate după o schemă romantic-maniheistă: de o parte, Ana Ulmu, „femeia fatală” a decadenților, brunetă, enigmatică și fascinantă; de cealaltă, Laura Feraru, blonda angelică și hipersensibilă, țintuită la pat, ca eroinele lui Poe, de capriciile unei boli nervoase necunoscute. Asemenea lui Dorian Gray, Lucu Silion se prăbușește brusc, finalul romanului, previzibil și tranșant până la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
N. totuși nu ocolește viața literară, risipindu-se chiar între subiecte pe cât de numeroase, pe atât de diverse: eseuri pe marginea literaturii și actualității culturale românești, comentarii însoțite de traduceri din literatura străină contemporană, în special din cea așa-zis decadentă americană, articole de atitudine ș.a., care apar în special în „Secolul 20”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „România literară”, „Familia” și în „Scânteia”, unde, pe lângă recenzii ocazionale, susține un serial cu articole de orientare, Sfaturi către editori. Textele formează materia a două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
poetului și a poeziei, motivul singurătății, culorile și muzica etc. Bacovia vine cu universul lui, orașul provincial, în tonuri cenușii, cu voluptatea morții, a dezagregării; peisaj întunecat, decor halucinant, stări depresive, "sfârșit continuu" (I. Caraion). Atras în special de simbolismul decadent (Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas), Bacovia e dizarmonic, într-o atmosferă caracterizată prin neliniște, spaimă, izolare, peisajul vârstelor geologice, decorul așezărilor lacustre, cerul greu, de plumb, orizontul închis străbătut de corbi negri: "o atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamne
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la adaptarea, asimilarea și internalizarea formelor de cultură occidentale, instituționale sau spirituale. Criticul a făcut numeroase observații pertinente: Romanul românesc interbelic (Camil Petrescu, H.P. Bengescu, Liviu Rebreanu, Anton Holban) a fost un fenomen reprezenzativ pentru modernizarea literaturii române; constată contribuția decadentă a poeților tradiționaliști, în opoziție cu poezia modernă, reprezentată mai întâi de dimbolism; criticul atrage atenția asupra importanței liricii argheziene, în contextul sincronizării literaturii române cu cea europeană; tolerează modernismul de avangardă și experimentul, dar preferințele sale se îndreaptă spre
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Pietro Gralla; Marcello Mariani este tipul tânărului monden. Un conflict exterior izbucnește în flota venețiană decăzută, și în concepția lui Pietro Gralla despre tineri. Un alt conflict este interior la nivel de personaj, aflat în contradicție cu mentalitatea unei cetăți decadente. Alta oscilează între iubirea pentru Cellino și obligația față de soțul ei, pe care l-a înjunghiat. Acesta din urmă s-a înstrăinat de soție și de el însuși, drama fiind una de factură rațională. Însetat de absolut, Pietro Gralla a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de administratori coloniali. Tatăl său era sever și pretențios, și copilul era făcut să-l dezamăgească. Familia a petrecut cîțiva ani în Indii. Multele sale lucrări includ romane psihologice, basme simbolice, romane mitologice, romane istorice, deseori plasate într-o societate decadentă, nuvele, însemnări de călătorie și jurnalistică. Tema sa recurentă este pregnanța destinului în viața umană. Destinul, pentru Couperus, este o forță în esență obscură, aproape personificată, impregnată de vinovăție. Opoziția dintre nord (frig, întuneric, masculinitate și burghezie) și sud (feminitate
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
avangardistă. Aceeași formulă artistică este folosită și în cărțile ulterioare, apărute până în 1944, ce i-au adus autorului Premiul Societății Scriitorilor Români pentru sonet (1932, 1935) și poezie (1942) și Premiul Fundațiilor Regale (1935). Marea vânătoare (1935) accentuează latura simbolist decadentă a poemelor, marcate pe de o parte de un „lirism dezinvolt și spontan” (Ov. S. Crohmălniceanu), iar pe de alta, de sintaxe imagistice insolite: „Columna unui arbore-n crepuscul/ Împrăștie-n fereastră balsamul evocării./ Odihne rubinii în piscină/ Pe luna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
șaselea și al șaptelea este un romantism aproximativ, puțin diferențiat, și mai mult de convenție, un romantism adoptat, s-ar putea spune, adică nu inerent vocației specifice. Pe cale lexicală (neologisme, inclusiv termeni științifici), prin sursa citadină și, rar, prin natura „decadentă” a unor mijloace plasticizante („crin bolnav”, „mucede arcade”, „strâmbe degete”, „duhul țigării”, „gleznele unei femei pe un pian negru”), prin verslibrism, romantismul primește o notă personală de modernitate, pe alocuri în variantă exterior simbolistă: „Nu, toamna nu e marea ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
5; Constant Cantilli, preocupat simultan de invenții tehnice și de literatură, „moare la București, în 1949, depășit de mult în modernism, atât ca mașinist, cât și ca scriitor”6; Alexandru (Georgiadă Obedenaru și-a probat puținele posibilități lirice, vădind „subțirimi decadente”7, în singurul sonet notabil, Flori de sânge; obscurul Gabriel Donna va fi - crede Streinu - selectat „tot mai insistent dintre modernii ultimului deceniu al secolului al XIX-lea.”8 Aserțiunea streiniană nu s-a 1 op. cit., p. 328 2 op. cit
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
style” - Jugendstil. Apar însă și manifestări de saturare a formulei, care tinde spre ruperea grilei. Cea dintâi dintre ele este tematica dominantă a textelor - poezie, proză sau traduceri, critica nefiind prezentă -, anume conștiința târziului unui tip de trăire; familiară și „decadenților” simboliști ca mediu pentru melancolii sinestezice, scenografia de amurg sugerează acum o viziune culturală; imaginarul estet, alterat de plictis și osteneală, e concurat de un altul, al ruinării și relicvelor; se mai face observată o înclinație spre ricanare, alta decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
în vârstă, unii „cu probleme”, de la Marin Preda la Virgil Teodorescu și Ion Caraion, ca și autori din perioada interbelică (Anton Holban, Camil Petrescu) sau mai vechi, cele mai vibrante caracterizări privind creația lui Mihail Sadoveanu. Recuperarea scriitorilor excomunicați ca „decadenți”, în frunte cu Tudor Arghezi, a fost susținută perseverent de critic prin toate mijloacele. Permanent și energic, el a participat la toate demersurile ce urmăreau deschiderea spre lumea modernă, lărgirea orizonturilor în toate direcțiile, răpunerea dogmatismului, promovarea spiritului liber, îndrăzneț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
1759-1805), J. Keats (1795-1821) ori G. de Nerval (1808-1855), recuperarea unor teme biblice la J. Milton (1608-1674) sau A. de Vigny (1797-1863), toate acestea dau mărturie despre o achiziție dezechilibrată a tradiției culturale europene, care va alimenta, prin Baudelaire, avangardismul decadent al secolului XX3. Pentru hermeneutica romantică, de la G. Vico (1668-1744) până la W. Dilthey (1833-1911), maniera în care tradiția va fi abordată se modulează după o percepție specifică a istoriei, devenită pentru sensibilitate sau rațiune un simplu „efect de sens”. Cultivând
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Suflete tari”, FLR, 1922, 21; Perpessicius, Opere, II, 17-21, 107-110, 391-394, IV, 287-292, V, 207-210, 226-229, VI, 128-133, 224-226, 379-380; Emanoil Ciomac, Camil Petrescu și poezia morții, RVVR, 1923, 4; Șerban Cioculescu, „Versuri”, FCI, 1923, 5; Alexandru Bilciurescu, Un poet decadent: Camil Petrescu, „Clipa”, 1923, 1; Dem. Theodorescu, „Versuri”, ADV, 1923, 11 950; Holban, Opere, III, 173-174; Mircea Ștefănescu, Teatrul d-lui Camil Petrescu, „Îndreptarea”, 1925, 102-104; Lovinescu, Ist. lit. rom.cont., II, 282-284, III, 407-414; I. Valerian, Cu scriitorii prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
din București și, după preluarea acesteia de Academia Română, a fost funcționar aici, între 1901 și 1933. Figură cunoscută a boemei bucureștene, bun cozeur și rafinat meloman, participa la ședințele cenaclului de la „Literatorul” (din 1888), conferenția la Ateneul Român despre Poezia decadentă (1890), colabora cu versuri la revista lui Macedonski și la toate publicațiile de orientare modernă ale timpului: „Generația nouă”, „Românul literar”, „Liga literară”, „Revista literară”, „Vieața nouă”, „Ilustrațiunea română”. În 1891 îi succedă lui Mircea Demetriade ca director la „Revista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
mediocrității, N. Skelitti, Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle, Th. Șerbănescu, D. Petrino, I. Negruzzi, M. Gregoriady de Bonacchi au scris versuri de dragoste, cele mai multe sub formă de lied. O singură încercare de poezie simbolistă apărută aici aparține lui Th. Șerbănescu (Sonete decadente, 1892). În C.l. se găsesc relativ puține romane, cele alese situându-se însă printre creațiile de seamă ale genului. Sunt romane realiste, inspirate din realitățile sociale românești, în general, și moldovenești, în special, dezvoltând probleme de actualitate. Aici și-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
dintâi care se referă la o posibilă relație între opera lui Quasimodo și romantism: Cât privește inspirația să literară [a lui Quasimodo], dacă i-am caută originile într-o tradiție a gustului literar, am ajunge la acei poeți romantici și decadenți la care melodia versului este aidoma cu percepția realului și am ajunge, cu și mai multă siguranță, la acei poeți de inspirație verista, a căror vocație tematico-stilistică este condiționată de o creativitate plăsmuita în întregime din rezonante auditive și muzicale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
literaturii siciliene. Bazându-și demersul și pe componentă geografică, deloc indiferență în strofele sicilianului, exegetul menționează o seama de corespondențe cu unele creații veriste, folosindu-se pe de o parte de legătura dintre cele din urmă și poezia romantică și decadenta, iar pe de altă parte de relația dintre poezia romantică și cea a lui Quasimodo. Este binecunoscut faptul că unii veriști, chiar Giovanni Verga, au beneficiat de înrâurirea lui Leopardi, a cărui viziune cu privire la natură că mama vitregă are un
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în prețiozitatea referenților, fie că este vorba despre pietre: giada-jad, ametista-ametist, agata-agată, smeraldo-smarald sau despre plante, mai ales flori: glicine-glicină, asfodelo-crin de pădure, anemone-anemonă, narciso-narcisă. Ermeticul a crescut într-un mediu literar caracterizat pe de o parte de acest estetism decadent, pe de altă parte de un tip special de clasicism parnasian, ambele impregnate cu un leopardism rafinat ce ajungea la el mai cu seamă prin intermediul lui Pascoli. Dacă influența lui D'Annunzio se pierde după anii adolescenței, cea pascoliană, mai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în viziunea lui Quasimodo. Sentimentul romantic de rebeliune și protest, după cum era de așteptat, nu s-a transmis în poezia lui Quasimodo și, în general, în versurile ermeticilor, ce dovedesc prin această absența că au asimilat, parțial, lecția crepusculara și decadenta a inerției. Cu toate acestea, ecouri ale avântului trecut par să reziste în strigatul întunecat, de lamentație și rugăciune ce se înalță din adâncurile ființei: Și atunci când la pământ m-arunc / și urlu în înalturi numele tăcerii (Nicicând te-nvinse
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]