609 matches
-
elemente, acela transmite prin asta auditorului o gingașă adiere de simțământ, căci el lasă ca prin viața gîndirei să transpară încă și ceva sufletesc, care de sine deja îndestulează simțul estetic. Ondolațiunea de ton însă cu care e a se declama proza atârnă de la construcțiunea periodei. Espresiunea ritmică va fi cu atât mai grea cu cât se va dezvolta și perioada mai lungă și mai într-un suflet, și cu cât va fi totodată mai plastică întreaga formațiune a espresiunei. Căci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai mare mulțime de situațiuni și simțăminte și de-aceea implică în sine și întrebuințarea cea mai variată a tempoului corect. Din însăși natura noțiunii rezultă o împărțire în trei momente. Momentul întîi coprinde măsura generală cu care are să se declameze opera dramatică peste tot. Acest moment se desparte naturalminte în cele două speții a tragediei și a comediei. Momentul al doilea coprinde în sine tempoul special, adică: înăuntrul marginilor dramei întregi, înăuntrul generalului tempo fundamental al întregului, mai [e] acel
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e acesta locul unde știința are de-a aduce la conștiința de sine diferințele genetice din declamațiunea poetică. Esența unei declamațiuni artistice consistă într-aceea că ea redă atât caracterul general cât și cel spețial a obiectului ce ea-l declamă. Spre acest scop însă trebuie ca cineva să se adâncească c-o abnegație de sine în obiectul acela pe care vrea să-l re-nvieze și în sufletul altora. Această abnegație de sine declamațiunea epică după natură o cere mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dă un corespunzător colorit de ton, însă el totuși esprimă toate afectele acestea ca un ce despărțit de el. Cu un cuvânt el e totdeuna narator, rapsod. Deaceea în declamațiunea epică abandonul pasionat, schimbarea personalității sale în obiectul care se declamă sânt cu totu1 inadmisibile. Schimbarea diferită în ton și tempo e numai o urmare a impresiunilor diferite ce le fac obiectele asupra declamatorului și pe care el vrea să le reproducă și în auditori. El rămâne însă totdeuna atât pentru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
predomină în compozițiunea poetică patosul cugetărei și de-aceea declamațiunea va trebui s-o transmită aceasta sufletului cu deplină energie. De-aceea pentru poezii de felul acestora ajunge deja înțelegerea lor și ridicarea la cugetarea poetului pentru a le putea declama bine; pe când poeziile simple a întîiei speții nu pot fi reproduse cu deplin efect decât printr-o intuițiune poetică care să se poată transporta cu totul în subiectiva lor dispozițiune psihică. Pentru declamarea lor trebuie o natură pronunțat poetică, care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
eram amîndoi prizonieri ai rușilor În Siberia și ne făceam planul nebunesc de a evada și a merge pînă În India. Suma curajului nostru era egală cu aceea a suferințelor pe care le Înduram. Tata se scula În picioare ca să declame, umbla prin Încăpere, se rezema de dulapul cu geam care Îi servea drept bibliotecă, iar eu nu-mi luam ochii de la el. Avea vîrsta și prestanța unui aventurier. În biroul lui, ne transformam În niște prinți ai cutezanței. Își dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
citeam o pagină din Pascal. Nu plecam niciodată În călătorie fără ediția mea din Meditații și opuscule În micuța colecție cartonată de Clasici francezi scoasă de Hachette. Îi spuneam: atenție, două semi-remorci vin una după alta, apoi, obstacolul fiind depășit, declamam În gura mare ca să acopăr zgomotul motorului de 2 CP: „Smerește-te, gîndire neputincioasă! Amuțește, natură stupidă, Învață că omul Îl Întrece infinit pe om“. Atenție, tată, te depășește acum un camion. „Ce va face omul În această stare? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
restabili în sensuri și dimensiuni perene, cu atât mai pregnant în spațiul școlii - obligația de a redesena și redimensiona acea piramidă (scară) a valorilor, care conferă sens legic, lege și sens, unei comunități. Altminteri, lipsa cruntă de modele - cum se declamă, la ceasul de față, în alerta, agitata societate - ar proiecta și mai apăsat coșmarul care conduce în imperiul arbitrariului, în lumea fără puncte cardinale, spre orizonturi și aspirații cețoase, fără unități de măsură. Nu crește nimic în umbra marilor stejari
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
2) la desfătările culinare (satira II 8) și elogiul vinului (odele I 37, III 28). Începutul și finalul piesei trimit la pasaje cunoscute din lirica autorului augustan citate aproape exact. În chip sugestiv, personajul Horațiu își face intrarea în scenă declamând ultima strofă a odei III 13 închinată izvorului inspirației sale poetice : „Fântână Blanduzie ! Vei deveni tu încă/ Celebră-ntre izvoare când voi cânta stejarul/ Ce nfige rădăcina-i adânc în alba stâncă/ Din care ieși vioaie și dulce ca nectarul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
acești romani străvechi (p. 13). Dincolo de granița temporală, există similitudini între Petronius și spectatorii moderni. Cu toții au fost martori neputincioși sau indiferenți ai abuzurilor unor tirani cu pretinse aptitudini științifice sau estetice - Nero, incendiatorul Romei din anul 64, dornic să declame pe scena unui teatru, și, respectiv, Stalin, cârmuitorul sovietic, autor al opusculului Marxismul și problemele lingvisticii din 1950 : Dacă în zilele voastre unul dintre cei mai mari tirani ai lumii și-a scris cu sângele popoarelor tezele despre lingvistică, aceasta
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
împinsă prea departe. Dar se vedea că Aglaiei îi plăcea tocmai afectarea cu care începea ceremonia de recitare a poeziei. Lizaveta Prokofievna era cât pe ce s-o gonească la locul ei, dar, chiar în clipa când Aglaia începu să declame celebra baladă, doi oaspeți noi, vorbind tare, pătrunseră pe terasă dinspre stradă. Musafirii erau Ivan Feodorovici Epancin și un tânăr care îl urma. Se produse o mică agitație. VIItc "VII" Tânărul care îl însoțea pe general avea vreo douăzeci și opt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de poezie”) Iar referitor la Alină și poezia ei: ,,Corabia portugheză” se numește cartea de debut a Alinei Tăcu, culegere publicată de Editură Moldova din Iași (1996). Autoarea scrie poezie explicită, de bibliotecă (,,Frumusețea se naște din ochii lui Borges”, declama poeta), numind fragilitatea existențiala (cea fizică, mai ales), uzând de lexic restrâns, poetic În sine, puternic substantivizat (trup, suflet, gând, sărut, arbori, flori, lumina etc.). Lipsește ipostază ludica a demersului, ceea ce duce la o anumită monotonie și monocordie a construcției
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
subiecte atât de sensibile. Așa că l-au convins să renunțe. Plancina mișcă din buze. Încearcă să-i deslușească întrebarea mută. — O să recite el? Dă din cap că nu și zâmbește larg. Nimeni nu s-ar mai aștepta să-l audă declamând pe scenă de când cu incidentul acela grotesc. O bancă s-a rupt sub greutatea unui spectator obez în timp ce el citea. Nici până în ziua de azi nu e sigur dacă nu cumva defectele lui au provocat râsetele acelea nebunești. E conștient
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
urcat pe scenă. Răsuflă ușurată. Nu e rândul Livillei. Se sprijină mai confortabil de spătarul catedrei și se pregătește să asculte în liniște. Poetul e protejatul ei, Maternus. Azi are prima lui lectură pu blică. Până acum a refuzat să declame până și în fața intimilor, pre tin zând că nu e făcut pentru gloria deșartă. Numai cu ea a acce ptat să facă schimb de păreri literare. A închis cu bunăvoință ochii la infatuarea proprie tinereții și, pentru a nu-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
gânditor prin sala zgomotoasă. Zâmbește apoi, după care adoptă o poziție mai puțin teatrală și spune: — Sunt unii aici, printre noi, care, chiar dacă nu-mi dez aprobă opera în sine, mă critică pe mine... Face o plecăciune. — ... Pentru că scriu și declam în public astfel de versuri. Surprinsă că vorbele lui fac ecou gândurilor ei, Vipsania simte cum roșește prostește. — Ce infatuat! mârâie printre dinți ca să-și ascundă nervozitatea. — Acestora..., continuă Maternus. Se întrerupe și privește parcă înadins spre ea. — ...Ca să-mi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe Augustus cu puteri ce depășesc cu mult orice putere proconsulară ori tribuniciană. Oftează. Numai că Octavianus a fost dintotdeauna hotărât ca noua constituție să poată fi definită de orice roman prin cuvintele sfințite de tradiție: res publica! — O, Pace! declamă în acest moment Velleius Paterculus. — Pacea este într-adevăr o binecuvântare tangibilă, murmură crispat Nero. Dar a devenit prada și prerogativa învingătorului. Tânărul continuă cu patetism: — Gloria păcii este mai mare decât cea a războiului! Tiberius râde și îl răsplătește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cum este și firesc, nobilele fantezii ale lui Privett-Clampe coincid cu realitatea, punând capăt chiar și frivolității din pantaloni. Accentul lui Clive se îmbunătățește și maiorul se mulțumește să-și privească așa, ca prin ceață, protejatul, care se ridică și declamă. — O, da, murmură maiorul. Rostește corect. Așa! Pagină separată Fâșâitul unui proiector. Un fascicul alb de lumină se revarsă pe un ecran, punând în evidență o duzină de capete tunse modern, dar goale. Cu părul scurt, ondulat și pomădat, prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
face un pas înainte, urcându-se pe un taburet de lemn sculptat. Mai lasă să treacă un moment, curățându-și ramele ochelarilor de oțel, apoi așezându-i pe nas. Scoate un carnet din buzunar, își drege glasul și începe să declame sonor, nazal: Eheu! Eheu! Imaginea lui Marte Plutește deasupra Feței Lunii proeminente Înarmați, cu cruzime, Noi, Bărbații magnetici Să ne întărim Încă o dată Eheu! Adunarea capătă un aer foarte serios. Unii din cei mai tineri vor să pară foarte concentrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
radiu strălucitor/ și nou “ și ea oftează tare, trecându-și greutatea corpului de pe un picior pe altul. În cele din urmă, părăsește încăperea, revenind cu o sticlă de șampanie și un chelner, care se grăbește s-o deschidă. Când Selwyn declamă ultima strofă: „deși în acest crepuscul european/ ne vom sparge lirele/ eheu!“, ea deschide dopul care ricoșează în peretele de lângă capul lui. Selwyn se sperie și-și pierde controlul, ridicând piciorul de pe suport, căzând șI lovindu-se de mama sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
gaura aia de cur, Toal! — Îmi pare rău, nu prea Înțeleg, zice Ray. A dracu treabă de rahat! Datresăl admiri pe Ray Lennox, diun calm glacial În situații dinăstea, un cap bătrân pe umeri tineri. Dar era aici! Era aici! declamă ea. Ravelston Dykes. Banii vorbesc. Tic toc tic toc. Obișnuiți să facă numai ce vor. Ce bine cunosc tonuăsta! Da sunt un slujitor al statului. Mă ocup cu menținerea legii. Se aplică aceleași reguli. Trag adânc aer În piept și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
din naștere Apoi, Horațiu Decuble imaginează câteva scenarii care să-i permită să-și desfășoare ironia sa caustică, colțuroasă. În o arătare. apocalipsa după 2000, se face simțită prezența îngerului vestitor (să fie voba, așa cum bănuim, de arhanghelul Gavril?) care declamă: „va veni antihristul și nu se va întâmpla nimic“. În altă parte, vocea este aceea unui pui-santinelă de la Ceamurlia, jelindu-și destinul de fi „frate cu românul“ ce-l mănâncă (din nou, ponciful naționalist). Un internaut devine, eminescian, singura conștiință
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
de luat vederi. Deși își știe bine rolul atunci când becurile se aprind. Ionuț Popa nu îți aruncă, din demi-vole, citate din Habermas sau din Nicolae Iorga. Nu s-a reinventat filosof sau istoric peste noapte, nu l-am auzit niciodată declamând fraze fără punct din domenii paralele cu acela în care se manifestă zi de zi. Este, cred, o raritate în România celor care se văd iluminiști peste noapte și care își fac lifting la televizor, luându-și morga unora care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
vrut să zică domnul președinte X când a dat nu știu ce declarație despre antrenorul Y. Congresul mondial de lingvistică electronică a fost sugrumat în fașă de apariția, prin telefon, a „principalului finanțator al Stelei“. Gigi Becali a vorbit, a decretat, a declamat, domnișoara blondă a simțit nevoia să-i ridice, gentil, mingiuța la fileu, iar domnul în cauză a felicitat-o: „Bravo, domnișoară, ai înțeles!“. Nu am atâta talent de scriitor să vă pot descrie reacția sinceră pe care camerele TV au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
făcute mie la Socola, cu promisiunea ca va apărea în a doua ediție a Istoriei Literaturii Române Contemporane, la iconografie.) Ea, fetișcana penală, eleva dintr-a unsprezecea, mi-a propus o „iarbă“, eu am acceptat... Înflăcărat, excitat, sublim, i-am declamat din instinct și memorie rețete de haleuri, îndeosebi preparate de organe, asezonate cu maioneze căcălău... Impresionată, sensibilă la frumos, peste noapte, a intrat în rezervă, șoptindu-mi să fiu animalic și imoral, și mi s-a dăruit pe la spate. De-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
textelor. Chiar comentase cândva, împreună cu cei doi soți, poemele acestuia, le ascultase opinia, rostită degajat, ca un cântec, amândoi se completau reciproc, când aluzivi, când exacți, ba chiar la unele fraze tip, cunoscute doar de ei, își uneau vocile și declamau fermi verdictul. Parcă le auzea replicile răutăcioase: Încă n-a apucat să se cațăre prea sus. Ține frâiele strâns până ajunge la fagure. Pe urmă să vezi cum se liniștește, cum șade cu botul pe labe, atent să nu supere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]