451 matches
-
disoluției care la sculptorul francez îmbracă forma unei cumva firești evoluții afectează trist demențial sunetul principal al artei mondiale de azi. Cel care dă tonul, care decide, finalmente, ce trebuie să ne placă/ să ne displacă. Artizanul acestei mărșăluiri spre deriziune prins într-o colosală rețea internațională de programe de artă, substanțial subvenționate are aerul antipatic al nebunului șiret. Cel care-i păcălește deopotrivă și pe autenticii alienați, dar și pe magiștrii alieniști. N-avem încotro însă: trebuie să dăm Cezarului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în clin, nici în mînecă cu analiza de acest gen, spectacolul oferit spre digerare unui public (la fel de diletant și el) fiind unul, dacă nu penibil și comic, oricum infecțios. Apariția unei convulsii politice sau sociale pune imediat în mișcare comandoul deriziunii analitice, antipaticii băgăreți bîntuind cam pe la toate posturile, dacă se poate în aceeași seară, cam pe la aceleași televiziuni de doi bani. Invitați de cam aceiași moderatori (cuvînt distins) la fel de diletanți și ei ca ignorant dezabuzații lor invitați. De la asimetricul sîsîit
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Pornind de la relatarea a două cazuri concrete, Sirota ne Înfățișează portretul perversului nihilist, al celui care nu suportă succesul sau bucuria altora. Un bilanț colectiv fructuos, o evaluare pozitivă sunt factori declanșatori ai atacului pervers Împotriva unei bucurii Împărtășite; 3. deriziunea descalificată Într-un seminar de formare. Atelierele de formare și sensibilizare În dinamica grupului, reuniunile de discuții sunt un teren favorabil de „afirmare” pentru cei care nu pot sau nu vor să participe la un proiect comun. Tactica lor este
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
copacilor s-a auzit un fluierat urmat de o conversație. Doi bărbați, doi paznici urcau pe alee. M-am ridicat încet și, prin oboseala și toropeala de început de boală, am simțit reflectarea unui surâs pe buzele mele: „Probabil că deriziunea intră în natura lucrurilor din această lume. La fel ca și legea gravitației...” Toate porțile cimitirului erau acum închise. Am ocolit cripta în spatele căreia mă lăsasem jos. Ușa ei cu geam a cedat ușor. Interiorul mi s-a părut aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională a comicului, impusă și cultivată cu predilecție atât ca armă ideologică anticapitalistă, cât și, prin ricoșeu, ca bumerang critic al realităților glorificate, în restul lumii deriziunea care "constă mai cu seamă în a te distra pe seama lumii, în maniera ținerii ei la distanță"11, devine soluția pentru nevoia în creștere de amuzament și detașare. Caracterul proteic și glisant al comicului explică numărul covârșitor de studii care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin care dramaturgii contemporani își propun să reprezinte condiția umană."27 Pe de altă parte, tragicul poate fi minimalizat, relativizat, parodiat, caricaturizat, luat în râs, într-o formă apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie, de obiect insignifiant, situat la periferia unei lumi absurde. În eseul Probleme de teatru, Fr.Dürrenmatt observa această depreciere a umanului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cade în cursă, încrezându-se în sensul aparent și neobosindu-se să scruteze subînțelesurile"71. Scopul enunțului ironic este însă întotdeauna critic 72, susțin cercetătorii Penelope Brown și Stephen C. Levinson, pe urmele lui Paul Grice, din perspectiva analizei pragmatice. Deriziunea, tendința de a sancționa în această manieră, aparent preferabilă criticii fățișe, ușurința cu care obișnuia să glumească mai ales pe socoteala altora, sunt aspecte ce caracterizează comportamentul social caragialian, rezultat din înțelegerea vieții ca desfășurare scenică a teatrului lumii. Din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
însă, de comicul de factură tradițională, declanșator al râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi demascată criza aspectelor fundamentale care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor logice îi corespunde în plan lingvistic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comicul de factură tradițională, declanșator al râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi demascată criza aspectelor fundamentale care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor logice îi corespunde în plan lingvistic o desconsiderare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care viețuim, verbalizând fără sens și fără rost. Revelația absurdului suspendă sau deturnează plăcerea prin comic pentru că suntem plonjați în zona angoaselor, prin desprinderea de contingent și vizarea în ansamblu a condiției umane clownești. Acest comic al absurdului sub specia deriziunii a luat locul tragicului într-o lume pervertită, a valorilor degradate, a omniprezentei mediocrități pentru care nu tragedia clasică, ci farsa tragică modernă este potrivită. În Teaterprobleme, Dürrenmatt opina că lumea modernă este compatibilă cu comedia grotescă deoarece "tragedia, ca
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
inversiunii verbale se arată totuși compatibil cu viziunea absurdă. Exemplul oferit este fragmentul din declarația de amor a lui Rică Venturiano, al cărui comic rezultă din inversarea termenilor comparațiilor prestabilite: "Te iubesc precum iubește sclavul lumina și orbul libertatea". Permisibil deriziunii, carnavalul manifestat literar prin motivul lumii pe dos oferă așadar o explicație pentru devenirea comică a absurdului. Perceput astfel, din perspectivă comică, tragismul acestei lumi absurde se reflectă în crisparea râsului angoasat determinat de lipsa de perspectivă preconizată de acest
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sterile sunt surprinse astfel prin intermediul glumei absurde, care la Caragiale nu este marcată de gratuitate, ci devine una dintre strategiile de demascare a absurdului. Putem spune, în concluzie, că în toate aceste ipostaze corespunzătoare tipologiei tradiționale, comicul absurdului ține de deriziune înțeleasă ca un dublu demers întreprins de Caragiale în sensul revelării și al respingerii absurdului prin ridicularizarea lui. Inconștiența lumii care nici nu-l percepe și nici nu râde de el, proiectează acest comic într-o zonă de contiguitate cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alte forme dramatice intenționate, apropiată prin câteva elemente de "farsa tragică" din secolul trecut. Am depistat astfel în interiorul edificiului caragialian și elemente care trimit la absurd, nu prin filiera comicului, ci prin cea a tragicului pe cale de fi substituit prin deriziune. Printr-o analiză de tip pragmatic am demonstrat că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd definește corespunzător numeroase texte caragialiene și am descoperit în carnavalescul asociat motivului "lumii răsturnate", încadrabil regimului nocturn al imaginarului, o posibilă explicație a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pune, cu orice preț, ordine în lumea artelor, prin etichetarea oricărei manifestări, oricât de hibride sau de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al temei care l-a preocupat constant, încă din frămîntata și răzvrătita
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al temei care l-a preocupat constant, încă din frămîntata și răzvrătita adolescență. În fragmentele de Jurnal din această perioadă și chiar în paginile pamfletelor din Nu, găsim
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau Cum să te debarasezi, Noul locatar), a invaziei inconștientului (Victimele datoriei) și, mai ales, a morții (Ucigaș fără simbrie, Regele moare, Setea și foamea, Jocul de-a măcelul) neutralizate prin parodiere, caricaturizare și cufundare în grotesc, deci prin procedeele deriziunii. În eseistica, publicistica și memorialistica ionesciană, absurdul revine cu obstinație, iar aprecierile confesive sau polemice oglindesc aceeași frământare hrănită de nevoia de ofensivă, conștient sisifică, împotriva absurdulului inexorabil, care-i stârnește "când o pornire de a lua în zeflemea tot
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în Iona, Paracliserul și Matca printre cele ale scriitorilor absurdului, îndeosebi ale lui Eugen Ionescu și Samuel Beckett. În același timp se observă că, dacă în cea dintâi piesă, comicului încă i se mai impune funcția de încartiruire a absurdului, deriziunea glisează tot mai mult înspre tragic în trilogia amintită. În esență, așa cum sugerează titlul ales al acesteia, nestăpânita "sete" stârnită în deșertul existenței va fi sublimată tragic aici în obsesia însingurării și a captivității absurde. Intuită deja în prima piesă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că acea vorbire "cu sine însuși" atribuită pescarului Iona este mai puțin verosimilă și mai puțin productivă ca "dialogul dublului monolog"93 beckettian sau ca "dialogul surzilor" din Cântăreața cheală. Această tehnică este totuși viabilă ca modalitate de generare a deriziunii, prin reflecția dedublată ironică, persiflatoare a propriei condiții grave. Aflat în burta chitului, Iona dialoghează cu sine camuflându-și disperarea prin obiectivare și exteriorizare a angoasei: Am auzit o poveste cu unul înghițit de un chit. (Mirându-se) Ei, nu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ionesciene este înlocuită în piesa lui Sorescu de sentimentul de compasiune mai întâi pentru protagonistul văzut ca exponent al întregii umanități, înregistrându-se astfel o reîntoarcere la catharsisul tragic. Și totuși nu putem vorbi de repunerea tragicului în drepturi, în detrimentul deriziunii. Avem în vedere soluția propusă, pe care o putem interpreta astfel: vina fatală, transferată de fapt asupra "mamei" originare, responsabilă de propulsarea omului în existența absurdă, este asumată de protagonist pentru restabilirea echilibrului de dinaintea nașterii. Iona se avântă de aceea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din deceniul al șaptelea al veacului trecut. Prezența unui personaj arhetipal pus într-o situație cu valoare simbolică, abstractă, de mare generalitate, conflictul redus la așteptarea inutilă sau la efortul derizoriu de evadare din viața văzută ca anticameră a morții, deriziunea provenită din scindarea eului care își autopersiflează condiția tragică, sunt elemente ale morfologiei dramatice specifice teatrului absurdului, regăsibile în Iona și în cea de-a doua piesă a trilogiei soresciene, Paracliserul. În mijlocul singurătății totale, în care irumpe ca o săgeată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
discurs haotic, delirant, incoerența episoadelor, fracturarea și amputarea mișcării dramatice a conflictului, intriga sinusoidală etc. sunt aspecte ale unei posibile poetici a teatrului absurdului care nu se regăsesc la dramaturgii români analizați 99. Receptivi însă la Noul Teatru, cel al deriziunii, aceștia au înțeles, pe de o parte valențele absurdului de a pune acut în lumină noile probleme ale omului modern, pe de altă parte, validitatea unor formule dramatice inedite. Pe lângă faptul că scriitorii români au încercat abordarea în manieră originală
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Dicționar de idei literare, Editura Eminescu, București, 1973. Marcel, Gabriel, Essay du philosophie concrète, Gallimard, Paris, 1970. Meredith G., An Essay on Comedy and the Uses of the Comic Spirit, Constable and Co Limited, Londra, 1927. Mihalevschi, Mircea, Tragic vs. deriziune, (Devenirea categoriilor teatrului), Editura Ex Ponto, Constanța, 2003. Moutsopoulos, Evanghelos, Categoriile estetice, traducere de Victor Ivanovici, introducere de Constantin Noica, Editura Univers, București, 1976. Munteanu, Romul, Farsa tragică, Editura Pro-Humanitate, București, 1997. Vianu, Tudor, Estetica, Editura Orizonturi, București, 1996. Nilsen
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Idem., p. 256. 89 Idem, p. 265. 90 Marin Sorescu, Ieșirea prin cer, Editura Eminescu, București, 1984, p. 261. 91 Idem, pp. 278-279. 92 Marin Sorescu, Ieșirea prin cer, Editura Eminescu, București, 1984, p. 294. 93 Mircea Mihalevschi, Tragic vs. deriziune, (Devenirea categoriilor teatrului), Editura Ex Ponto, Constanța, p. 81. 94 Marin Sorescu, Ieșirea prin cer, Editura Eminescu, București, 1984, p. 32. 95 Idem, p. 42. 96 Marin Sorescu, Ieșirea prin cer, Editura Eminescu, București, 1984, pp. 83-84. 97 Idem., pp.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de neglijarea și ignorarea „celuilalt” Vest, aflat la răsărit de ei - temă deja schițată În anii ’50 de Mi³osz, care remarcase faptul că, „Într-o ipotetică antologie a poeziei poloneze postbelice, un capitol Întreg ar trebui dedicat ironiei și chiar deriziunii la adresa intelectualilor occidentali și În special francezi”. Pentru Kundera, care era sceptic față de inițiative civice precum Carta 77, starea cehilor sub comunism era doar un apendice al problemei mai vechi a identității naționale și destinului lor În inima Europei, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o sigilare a unui recipient, în timp ce Salomeea nu este încercată decât de curiozitatea specifică unui om de știință. Pasiunea mortiferă a nimfetei s-a transformat în curiozitate experimentală. Caracterul ezoteric al celebrului dans al celor șapte văluri este supralicitat până la deriziune. Laforgue păstrează în recuzita luxuriantă a nimfetei datele unui exces delectabil, acumulare de detalii-ornamentale menite să reifice corporalitatea Salomeei, să o metamorfozeze într-un obiect estetic, asemeni ouălelor Faberge. Salomeea, "Celesta ființă amabilă de estetici bine înțelese"534, este aici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]