1,786 matches
-
vieții și ale neantului, precum și umbra lui Hristos. În Somn de lup (1990) predominant este dacismul ancestral al sufletului, proiectat în fantomele lupilor, călăuzite de un sentiment al pustiului și al nopții, ca în istoria neamului românesc. „Poet substanțial în descendență nichitiană” (Eugen Simion), M. este deopotrivă un autor cultivat și modern, care își transpune estetic emoțiile, le radicalizează expresiv și îmbină două registre, tradițional și modern, fiind cuprins de „febra unui gând împietrit”, de angoasa vidului sau de tristețea senin-mioritică
MATEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288065_a_289394]
-
tu stai/ lângă mine și plângi,/ Muget de fiară mi se părea c-aud,/ Să vină un om sfânt era marea mea rugă,/ La simpla apropiere a lui/ Haita de animale să fugă” (O aripă de vrabie). În spatele formulei de descendență curtenesc-ermetică se insinuează tragedia expresionistă a trupului (și a sexualității) ca spațiu dublu. În Inima reginei (1971) - aceeași atmosferă gotică, cețoasă, cu tot felul de castele, cetăți, turnuri, scări, ziduri, un spațiu labirintic, în care urcușul și coborâșul, morții și
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
În antologia Poemul scurt al lungii mele vieți (2001), I. selectează doar treisprezece poeme, traduse în nouă limbi și precedate de câte o caracterizare prin prisma traducătorilor. Forța lirismului conținut, de o senzualitate aproape inocentă, consacră o voce contemporană, în descendența directă a Magdei Isanos sau a Anei Blandiana. I. traduce și selectează în colaborare cu Dumitru M. Ion numeroase scrieri, alcătuind antologii, în special din literaturile de sorginte sud-slavă. De altfel, în 1986 primește, împreună cu Dumitru M. Ion, Premiul „Pana
ILICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287514_a_288843]
-
curent, consacrându-i două cărți: Realismul în literatura română în secolul al XIX-lea (1975) și Proza realistă în secolul al XIX-lea (1978). Primul studiu reconstituie cadrul istorico-literar al apariției și expansiunii modalităților realiste, iar al doilea analizează, în descendența concluziilor de natură teoretică deduse din materialul cercetat anterior, producția literară a unor scriitori de niveluri artistice diferite, de la Ion Creangă, I.L. Caragiale și Ioan Slavici la Al. Vlahuță, de la B.P. Hasdeu la Sofia Nădejde și C. Mille. Înaintea acestor
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
unor construcții teoretice de amploare. El realizează în Principie de lingvistică (1881) cea dintâi sinteză românească a disciplinei. Aceasta era și corolarul unei lucrări importante, Cuvente den bătrâni, fiind inclusă în tomul al treilea, intitulat Istoria limbei române. Venind în descendența eforturilor lui T. Cipariu, editează în Cuvente den bătrâni texte din secolul al XVI-lea redactate în românește, ale căror caracteristici sunt semnalate și studiate analitic, spre a servi la definirea diacronică a structurii lexico-gramaticale a limbii. Dacă în primul
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
JUNIMEA ROMÂNĂ, societate a studenților români înființată la Paris în anul 1851. Aflată în descendența Bibliotecii Române din Paris, sub al cărei patronaj se editase în 1850 revista „România viitoare” a lui N. Bălcescu, J.r. avea între membri pe Dimitrie G. Florescu, G. Crețeanu, A.I. Odobescu, D. Berindei, Al. Sihleanu, P. Iatropol, G. Lecca
JUNIMEA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287685_a_289014]
-
etc. Comentând „chestiunea politică atât de frământată acum în Principate“, care bulversase raporturile intereuropene, el aprecia că „adevărații patrioți văd că nu este altă speranță pentru viitor decât numai în unirea într-un singur stat a fraților a căror limbă, descendență, obiceiuri și interese sunt aproape identice“30. Remarca, sugerată de lectura cărții lui Ubicini, autor pentru care idealul național românesc ar fi corespuns „arzătoarei sale dorințe pentru panromânismul vechii Dacii“31, pare să exprime și propria-i convingere, vizionară, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Cervantes și Shakespeare până la Thackeray și Rimbaud, tălmăcirile lui păstrează ritmul și nuanțele originalului, cu o admirabilă constanță. Studiile sale - mai ales cele referitoare la Renaștere, la baroc și la arta primei jumătăți a secolului al XX-lea - sunt, în descendența celor ale lui Tudor Vianu, unele dintre cele mai importante în literatura românească de specialitate. SCRIERI: Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, București, 1941; Greul pământului, cu o vinietă de A. Diaconescu, București, 1943; Maree, cu un portret
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
al editorului și mai ales al istoricului literar. În bună tradiție clasică, sunt înfățișate viața și opera, urmărindu-se meandrele adesea aventuroase ale biografiei și etapele creației, care evidențiază valoric, scoțând în prim-plan, pe autorul de schițe, situat în descendența lui I. L. Caragiale și înrudit cu I. A. Bassarabescu și D.D. Pătrășcanu. Scrisă în epoca dogmatismului, cartea se resimte pe alocuri de presiunea acestuia în interpretarea sociologistă a unor scrieri. Din anii ’60 G. începe cercetarea operei lui Liviu Rebreanu
GHERAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287242_a_288571]
-
În cadrul analizei. Studierea semnelor și a simbolurilor face dificilă identificarea unei strategii comune, ele evoluând de la studierea semiologică a imaginilor până la analizele de conținut din publicitate sau marketing. Aici intră interpretările imaginilor fotografice, tradiția citirii imaginilor pe structuri calificate În descendența lui Roland Barthes, studiile critice ale lui Althusser sau studiile aplicate imaginilor În cadrul școlii poststructuraliste. Teoriile europene asupra imaginarului/ teoriile americane asupra imaginii Corin Braga: Îi mulțumim lui Doru Pop pentru această trecere În revistă a metodelor de factură anglo-saxonă
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fac câțiva pași pe drumul inteligibilității. Și mi-a fost destul de greu, pentru că aveam În mână un text care folosea conceptele filosofice altfel decât În filosofie, Într-o manieră, aș spune, lipsită de... necesitate. El nu poate fi citit În descendența lui Kant, cum se spunea mai devreme, deoarece conceptele sunt folosite (cel puțin În capitolul acesta, s-ar putea ca În carte să cadă peste lucruri o altă lumină!) Într-o manieră lipsită de precizie. De aceea am conchis: acesta
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
că un discurs narativ și un discurs care pune În intrigă este un discurs de ficționalizare și e foarte bine că se Întâmplă așa. Aș fi simțit nevoia, citind textul acesta, să fie dată o definiție mai precisă memoriei, cu descendențele ideatice și delimitările de rigoare. Am adus În discuție problema discursului - ficționalizant sau nu - al memoriei, fiindcă proiectul vizează „locurile” unui discurs pe care cineva Îl creează și, pe de altă parte, cineva Îl Întreține. Sigur, un discurs colectiv, dar
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cineva Îl creează și, pe de altă parte, cineva Îl Întreține. Sigur, un discurs colectiv, dar creat și Întreținut. Acum, cât de vastă este aria semantică a sintagmei „locurile memoriei”? În ce măsură acea zonă a memoriei colective este Înțeleasă Într-o descendență jungiană, a unor forme de reprezentări inconștiente care ajung să fie proiectate În anumite Întâmplări, evenimente ale istoriei, activate ca atare și ulterior păstrate? Domnul Borbély nu este aici, pentru că probabil ar fi vorbit despre acele evenimente ale istoriei dintr-
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
al marii epocii Eminescu-Creangă-Caragiale”, personalitate de care fusese „pătruns poate mai mult decât toți discipolii”. Prin Maiorescu s-a orientat spre Kant, Hegel, Schopenhauer, Vischer, pentru a ajunge la un sistem propriu ce preconiza purismul estetic absolut - un frumos în descendență ideală platoniciană -, „tot atât de universal și obiectiv, neschimbător și adevărat ca și adevărul”. În esență, un frumos „în afară de condițiile de timp, de spațiu și cauzalitate”, disociat cu grijă de orice alte impulsuri sau înrâuriri. Jaloanele sistemului său estetic le schițase la
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
posedând o cunoaștere a subtilităților oralității și un perfect meșteșug al versificației, F. a fost deseori clasificat între poeții satirici. Însă temperamental liric, mai ales în povestirile scurte, scriitorul se relevă a fi cu precădere un umorist sentimental, cald-comprehensiv, în descendența lui G. Topîrceanu și din familia lui Ion Băieșu, Valentin Silvestru ș.a. F. depășește actualitatea, trimiterile la particular, prin comparații și ecouri livrești la tot pasul, plimbând lectorul de la Biblie și folclor la Orfeu și La Fontaine, de la Arhimede și
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
potențialului dramatic conținut de banal (mijloacele rămân însă inadecvate: clasicismul rostirii distruge emoția, replica e fără forță), iar în nuvele tulburător este acordul dintre patimă și misterul nepătruns al naturii. Poezia lucrurilor vechi, a vieților umile îi așază nuvelele în descendența tematică a sămănătorismului, pe care autoarea îl depășește prin rafinamentul percepției și grația pură a scriiturii. SCRIERI: Fără reazem, București, 1922; Nuvele, București, 1926. Traduceri: Oscar Wilde, Prințul fericit, București, 1923; Basme englezești, București, 1923. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, „Nuvele
FLORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287036_a_288365]
-
descrierea comportamentului său și a ambianței sunt însă vagi. Dezlânat, inconsistent și fără fermitate, ca însăși viața eroului, romanul este o încercare ratată de a propune încă un neadaptat plin de calități. Comentatorii scrisului lui M. l-au așezat în descendența marilor povestitori moldoveni, de la care a moștenit doar tonul molcom, afectuos, exprimarea simplă, necăutată, tentația rememorării (poetizate) a unor realități demne de atenție, toate în contrast cu extravaganțele formale și tematice moderniste. SCRIERI: Mazuru, București, 1935; Hanul „La urieși”, București, 1936; Trosnesc
MICLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288103_a_289432]
-
realistă, susținută de un ascuțit simț de observație), Adâncimea psihologică a romanului (se subliniază că autorul definește ironic, necruțător tipul parvenitului), Aspectul stilistic (e avută în vedere folosirea cu măestrie a figurilor de stil, a cuvântului „cu bogată sugestivitate”) și Descendența literară încearcă să fixeze statura de scriitor a celui cercetat. După ce în versificările sale din adolescență prelucrase și unele basme ale Fraților Grimm, la senectute dă o bine șlefuită și personală versiune a Fabulelor lui La Fontaine (1978). SCRIERI: Îngerii
MIHAESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288113_a_289442]
-
G. Bacovia, Ion Minulescu, Ștefan Petică, D. Anghel), parnasieni (Duiliu Zamfirescu, Ion Pillat, Mateiu I. Caragiale) și mari individualități ale liricii din perioada interbelică (Tudor Arghezi, Ion Barbu, Al.A. Philippide) se află, în unele note ale operei lor, în descendență macedonskiană, ceea ce confirmă virtualitățile moderne ale acestei poezii. Teoretizările lui M., nesistematice, dar bazate pe intuiții de mare finețe, pe contactul cu ideile literare apusene, se organizează în cea mai completă și mai nouă concepție despre poezie din epocă. Incertitudinile
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
al IV-lea și al V-lea, la Nemesius din Emesa care declară în mod explicit că a aplicat la unirea celor două naturi în Cristos ceea ce unii platonici spuseseră despre unirea dintre suflet (de origine divină) și trupul material. Descendența ființei lui Dumnezeu capătă expresie precisă în ierarhia ordinelor îngerești și a ordinelor ecleziastice care au ca finalitate unirea tuturor creaturilor cu Dumnezeu. Lumina dumnezeiască e transmisă celui mai înalt grad al ierarhiei angelice, adică serafimilor care o transmit nivelurilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
secolului al XX-lea. Accentul însă nu cade pe această reconstituire, ci pe lumea romanescă pe care o susține. Caracterul de pretext, de ramă pentru ficțiune, al amintirilor este adesea mărturisit în paginile lor. În critică, G. se situează în descendența lui E. Lovinescu și Șerban Cioculescu, în general a criticii interbelice, al cărei continuator el se consideră - în chip explicit - a fi. S-a ocupat de autori dintre cei mai diferiți, cu precădere din secolul al XX-lea, mai ales
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
pădure, al cărui titlu traduce etimonul „Transilvania”. Mai puțin omogen tematic față de Anotimpuri și marcând o clară schimbare de tonalitate, de la optimismul radios al comuniunii cu natura, la disperarea și plângerea prin vers a pierderii ținutului natal, cartea include, în descendența lui O. Goga sau a lui Aron Cotruș, fie poeme în care cuvântul se metamorfozează în imprecații și lacrimi amare ( „O vale de lacrămi și doruri mi-e țara” - Septembrie; „Seminția lui Horia se stinge;/ Vai, vai, și Iancu rătăcește
GIURGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
savoarea limbajului, precum și unele tente umoristice reușite (vizibile în drama Din bezna satelor sau în comedia Taina culiselor) atestă că autorul nu era lipsit de înzestrare. Lirica lui H., îndeosebi cea erotică, cultivată cu predilecție, aparține unui pesimist romantic în descendență eminesciană. Suferințele iubirii, iluziile spulberate sunt reluate obsesiv în acorduri destul de convenționale. Câteva inflexiuni ies totuși din tipar, făcându-se simțite atunci când poetul își împrospătează sursele de inspirație. Poeme ca Vânătoarea, Entuziasm, Răzvrătire se remarcă, astfel, prin dinamism și vibrație
HASNAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287419_a_288748]
-
sinteza critică este înțelegerea „ființei adânci a unei epoci”, așadar un act creator în adevăratul înțeles al cuvântului. Fără o atitudine de frondă ostentativă și fără veleitate contestatară, volumul pune în lumină un spirit eminamente clasic, H. situându-se în descendența spirituală a lui G. Călinescu. De altfel, ideile maestrului, prezente la tot pasul, se constituie în pietre de temelie ale celor mai importante eseuri, cele dedicate lui Brâncuși și istoriei picturii românești. Clasicismul esențial al sculpturilor lui Brâncuși - spune autorul
HAULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
teoretic al disciplinei, disponibilitatea polemică și [...] demnitatea posturii morale”. Trăsăturile astfel identificate reprezintă tot atâtea aspirații, în sensul cărora, cu destule și deloc nesemnificative inconsecvențe, G. încearcă a-și orienta demersul critic și a-și constitui identitatea. Calofil, în declarată descendență lovinesciană și călinesciană, el își exprimă în numeroase rânduri „devoțiunea față de arta expresivă a criticului” și numește modelele tutelare care i-au „dezvoltat satisfacția stilistică”: Gaston Bachelard, Albert Thibaudet, Perpessicius și Vladimir Streinu, cărora le apreciază „verbul somptuos”. Ca rezultat
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]