507 matches
-
Nu numai să povestească despre ea nu-i plăcea, dar, aș zice, în general vorbea destul de puțin. Iar dacă aș fi asaltat-o cu întrebări, sunt sigur că mi-ar fi replicat nici nu știu dacă resemnată sau scandalizată: Mă descoși fiindcă știi că nu mai am mult de trăit? Fiindcă așa era ea: suspicioasă, găsea peste tot în jurul ei semne prevestitoare de rele. Într-o zi, căzându-i ochii pe șosetele mele, a exclamat cu oroare: Tu porți șosete negre
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
frumoase cartiere, pe strada Petru I al Serbiei, în arondismentul 8. Aveam acolo un dulap cu o garderobă cât un munte de minunății... tot ce poate visa o fată la 20 de ani. — Cum îți petreceai vremea la Paris? am descusut-o mai departe. — La două săptămâni de la sosire, m-am înscris la Académie de la Grande Chaumière, având profesori uni versitari de desen și de pictură. Printre ei se aflau și mari artiști, cum era Mac Avoy, irlandez de origine, foarte
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
promit că din când în când am să-mi încetinesc pasul să mă prinzi, dar nu de tot... — Atunci hai să ne jucăm! Fugi, să te prind! Pictură, muzică și poezie — Cum pornim? m-am înfrigurat la telefon. — Tu mă descoși cu ce vrei să afli și eu îți răspund, pentru că, trebuie să știi, eu nu vorbesc despre mine ne în tre bată. Vom avea un schimb nebun de scrisori pe e-mail, până când te înduri să vii iar la Paris. — Tu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
care la orele de „atelier“ le arăta cum se con fecționează fărașele, cum se pilește fierul cu obidă și cum se vorbește gros cu domnișoarele din clasă. Părea democrat (cuvânt la modă În epocă, nu?), fuma cu băieții și Îi descosea, ca să toarne la Securitatea locală tot ce afla, să rămână și el În istorie. Iar Într-o zi, ca să glumească, fiindcă toți glumeau cu maistrul Căreală În pauză, Vasile l-a Întrebat Într-o doară, cu inocența ferestrei deschise În
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
nu mușcă nimeni din tine, și ăia sunt oameni... Da, tovarășul Rogoz, dar ei ne cheamă pe noi la o „discuție de rutină“, la securitate, nu noi pe ei, și nu te invită Îngroziți că o să vii tu să te descoasă ei, ci te privesc calm, siguri pe ei, și chiar Îți zâmbesc, ca să nu te scapi pe tine de frică. Sunt și ei oameni, nu? Îl va certa un pic, vor fuma Împreună un BT, Îl va Învăța cum să
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
se bucură și încep să vină în pelerinaj Geta de la bufet îi spune râzând: - A venit șefuțu’! Unchiul îi ia la fugă glumind: - Vedeți că poate aveți clienți care o să vă reclame! Este singurul lui nepot, trebuie să-l mai descoasă, să vadă dacă este mulțumit de facultatea asta, cum sunt profesorii, cum se descurcă cu fetele. Vrea să știe tot, dar tot nu se spune, în fine este mulțumit ! Omer, barmanul îi aduce o votcă rusească, de la el din grădină
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de Paul. Zilnic treceau separat în inspecție pe la atelierul de motoare, directorul și inginerul șef, fiecare pe la diverse ore și cu probleme diferite; în prima zi erau împreună și nu l-au recunoscut printre muncitori. - Unde este studentul? l-au descusut pe maistru. - La baia de degresat! Zâmbind, îl arătă îmbâcsit de praf și uleiuri până la gât. L-au recunoscut imediat după celebra chică pe care au luat-o ca reper pentru altă dată și întrebându-l pe meșter din
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
sale! Căci, dacă ar fi știut, ar mai fi dormit, oare, liniștit în acea noapte?! Zorii celei de-a doua zile l-au găsit, așadar, odihnit și plin de speranță: urma să iasă în calea altor animale; avea să le descoasă și să afle informații care să-l ajute; avea să găsească drumul către părinții lui. Mînat de puterea speranței, Lupino purcese la drum. Pădurea răsuna veselă la freamătul trezirii din amorțire; cerul respira sănătos, limpede și albastru; soarele strălucea cu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fața desfigurată și cu mersul lui șchiopătat; am învățat să-i respectăm tăcerea și am încetat să-i punem întrebări pe care le lăsa fără răspuns; într-un sfîrșit, l-am respectat cu toții, căci, dacă rezistam ispitei de a-l descoase, lupul era cel mai minunat interlocutor. Sînt cîțiva ani buni de cînd am văzut lumina soarelui. Am cunoscut multe animale la viața mea. Dar povestitor mai priceput la vorbe decît era lupul acesta, îți jur că nu există. Părea să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
deja pe Calea Victoriei, se trage la Palat, aude pe cineva strigîndu-i la ureche, noi într-acolo ne îndreptăm, să le venim de hac, să nu creadă ei că de data asta mai scapă basma curată! Care ei? încearcă să-l descoasă pe individ, dar cînd să-l apuce de braț ca să-l interogheze, acesta o zbughește înainte ca dintr-un blocstart, făcîndu-se nevăzut în mulțime. Ce-aveai cu el, nenicule? simte că este luat imediat la întrebări, cum adică nu știi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de râs. Acum abia dacă se zâmbea. Mimau un duel obosit pe o planșă cu contactele tăiate. Floretele erau vechi, ruginite, iar costumele nu mai aveau albul imaculat de odinioară. Gălbui, tulburi, precum albul de azi al ochilor lui Grațian, descusute pe alocuri, descopereau privirii uimite a lui Flavius-Tiberius, mușchii de rumeguș ai unor fantoșe hilare. Nu regreți totuși că n-ai făcut Institutul? Ca să fac ce fac eu, nu-ți trebuie studii superioare. Iar ca să faci ce fac unii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe lângă măsuță. Marele Preot îi cercetă ochii. În ochii sclavului, în mijlocul fiecărui iris, juca o luminiță ciudată. Nu mai văzuse această luminiță și îl întrebă: - Să-mi spui ce se petrece în tine! Auta tresări, deși era deprins să fie descusut de privirea bătrânului, căruia nu-i scăpa nimic. Dar era bucuros că poate în sfârșit să se descarce: - Am așteptat mult timp. Numai tu, strălucitorul meu stăpân, poți să înțelegi neliniștea mea pe care n-o înțeleg nici eu. Marele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fără nici o urmă de blîndețe: - Auta, să nu uiți o clipă porunca pe care ți-o dau acum: nimeni, nici chiar dacă te-ar întreba însuși regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, nici alți preoți dacă te vor descoase, nimeni, nimeni să nu afle că acești străini nu sunt zei. Așa cum au și început să audă, vor ști toți în Atlantida că străinii din turn sunt cei cinci zei mari cărora li se închină poporul și că au venit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
al pământului, dar nu credea că e altceva decât născocire. Acum, rămase însă descumpănit. Se gândi că chiar dacă ciudatul om mințea, înfățișarea lui nu semăna cu a nici unuia dintre popoarele lumii. Află că îl cheamă Mahukutah. Altădată l-ar fi descusut mai mult, dar acum aștepta Mpunzi să plece spre țărm cu toți ceilalți. Auta îl sfătui să-i spună lui Mai-Baka să mai adune robi. - Păcat că a murit Iahuben! zise el trist. Nu trebuia să se avânte cel dintâi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ntombi o privea pe străină cu ochi reci, de vreme ce ea rămase să stea de vorbă în luntrea mare numai cu bărbații, lăsîndu-le pe cele trei pământene (ea, gazda!) singure. Când ajunseră printre flori și ierbi și se așezară, Mehituasehet o descusu pe Nefert despre această străină, iar când află că nu e soția lui Min, răsuflă ușurată. - Dar tu, Mehituasehet, îl iubești pe Min? o întrebă Nefert. - Totdeauna am așteptat să vină un bărbat dintr-o țară depărtată sau un zeu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din ăștia nestemații poți să capeți la băutură, de să îmbeți o stradă întreagă. Ai găbjit o pereche, poți să abțiguiești 53 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI aripile raglanului putrezit. Celei de-a doua aripi a trenciului i se descusură tivurile și cusătura laterală, pârâind încetișor, cu sunetul cu care un caniș ar fi ronțăit un biscuit. - Ce regi, boangă?... - Cei șapte... - Nu-s stricăciunile de care ne-au învățat comuniștii la radio?... Că se parangheleau, în petreceri, la Sinaia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
normale. Săltîndu-se cu măiestrie într-un braț, peste buza copăii de faianță, Ho diábolos, părăsind pe taximetrul, se repezi glonț în cămăruța lui, acolo unde, după ce îl convocă șuierând pe Dulcele Doru, îi imobiliză întîi piciorușele agile, de crocodil. Îi descusu acestuia gulerul de marchiz. Îi slăbi din strânsoare nervurile gâtului și, scotocindu-i prin măruntaie, îi extrase, dintre zăcămintele fișelor statistice, un dosărel, concis și nutritiv, ca de serviciu secret, al numitului Victor Rugnis, domiciliat în zona Olari - Calea Moșilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fusese menținută, prin cine știe ce trucuri, fierbinte și - i se repetă - important era să fie băută așa. Sorbi, năzărindu- i-se că în ceașcă i se prăbușise un trapez de tencuială de pe tavan, împroșcîndu-l - două puncte fierbinți - peste față. Își descusu, din nou, cu greu, pleoapele, folosi mâneca, se șterse. Nu era cafea. O făptură dintr-astea bătrâne, ce-i jucau prin înainte, își împinsese două tălpici umede, de melc, către el și îl sărutase, bălțîndu-l de ruj în două puncte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o vreme îl cam teroriza. De aceea, când și când, după ce terminau cu partea cu poetizatul, o mai înșfăca pe vreuna de cîte-o ureche. O cârpea, dacă era s-o cârpească. Și-o potrivea, la loc, pe genunchi. Și-o descosea cu binișorul: - Spune, fă!... Că te dau cu țeasta de pereți, de uimire și de supărare!... Ce cauți tu la mine, fă, zăltato?! Făcea o pauză. Își mai scăpăra o țigare. Mai pipăia, pe tăblia noptierei, după un medicamentul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului și rezemându-se de un copac. I-ar fi trebuit un bărbat mai puternic. Vultur-în-Zbor hotărâse deja să nu-l mai descoase pe Virgil mai mult decât era el dispus să scoată la iveală. Nu dorea absolut deloc să-l facă să sufere. Așa că nu îl întrebă nimic despre Liv. — îmi amintesc de K, cugetă Virgil absent. Atunci când au venit prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voiu să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mîndru-acest amestec gîndirea-mi o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit. {EminescuOpIV 82} Astfel gîndirea-nșiră o mie de mărgele - Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit; Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
își țină firea. Întâmplări din trecut, despre care doar i se povestea, îl făceau ca turbat. Când Godun îi mai spuse și că ar fi fost măritată cu un ins mult mai vârstnic, primul fulger din gând fu să îl descoasă despre bărbat: — N-ai o poză cu soțul ei? Doar erați prieteni, ca și cu ea, nu? — Homare, te porți chiar ca un apucat, dacă vine vorba de doctoriță! Până și copiii aflaseră. Isabelle-Anais își făcuse un leagăn sub pomi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
prea se împăca cu gândul că Stere avea prăvălie la groapa Cuțaridei, el ar fi vrut ca fata să rămână pe lângă ei acasă. Nevasta lui Roșioară le aduse între timp câte o dulceață. Aglaia se așeză mai lângă Lina, o descusu cu vorbe mieroase și la plecare aruncă soacrei: - Ei, când jucăm la nuntă? Muierea dădu din umeri, se uită la dogar și la fată și nu spuse nimic. Pe urmă vem'se primăvara. Drumurile erau, toate, o iarbă. Peste mahalale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încă douăzeci de mătănii pentru asta. - Fac, sfinția-ta. - Stai, să-ți citesc dezlegarea... Și iar se ruga popa pentru păcatele ei. Baba Marghioala asculta înspăimîntată făgăduielile făcute păcătoșilor pentru lumea cealaltă și-i picau lacrimi din ochi. Părintele o descosea mai departe: - Da case de oameni ai stricat? - Nu, sărut dreapta. - Să nu strici, că mânii pe Dumnezeu. - Nu stric. - Argintu-viu îl trimeți? 139 - Nu, părintele, nu. - Bine, să nu-l trimeți, că-i păcat. - Iartă-mă Doamne! - Lacomă ești
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și întunecoase. Mirosea urât, a resturi rîncezitexle mâncare. În fundul prăvăliei era atelierul, o cameră înaltă, fără geamuri, luminată de becuri galbene, murdărite de muște. La vreo cinci mașini de cusut lucrau ucenici palizi, prefăcând croiala hainelor. Schimbau nasturii și le descoseau semnele, nimeni n-ar mai fi cunoscut de unde vin mărfurile. Aveai un costum la două rinduri, negustorul 9 făcea sacou, îi rotunjea poalele, mai scotea un buzunar și punea altul pe fața stofei, nu mai semăna cu ce aduseseși. Lucrurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]