608 matches
-
concert era o stângăcie vrednică de Sia. Elena, turburată de acea veste, pălise cu mâini moi și reci care tremurau. Cum Drăgănescu tocmai intra, înt-un elan neobicinuit și nemotivat, Elena se repezise spre el cu gest de brațe întinse. Neînțelegînd, descumpănit, Drăgănescu își închipuise o nenorocire, nu știuse care, și rămăsese cu mâinile în jos, sarbăd, pe când îl săgeta o arsură în piept și simțea bătăile inimii îndesite, apoi oprite parcă. Elena, fără contenență, neștiind ea singură ce a vrut, se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Smith. Firește, un fazer nu poate omorî pe loc nici măcar un om, dar îl poate răni. Motanul nu pare să fie rănit, nici măcar nu tremură. Nu pretind că-i o dovadă concludentă, dar având în vedere îndoielile noastre... Siedel rămase descumpănit o clipă, apoi spuse: - Poate că pielea îl ferește de căldură și de energie. - Poate. Dar, având în vedere incertitudinea în care ne aflăm, cred c-ar trebui să-i cerem lui Morton să-l închidă într-o cușcă. Siedel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
spunându-i: - Acum te-aș ruga să pleci... Condu-l pe domnul Grosvenor, continuă el, adresându-se unui ofițer.. - Cunosc drumul, zise Grosvenor, iritat. Ajuns pe coridor, se uită la ceas. Mai rămăseseră câteva zeci de minute până la atac. Adânc descumpănit, porni spre puntea de comandă. Mai toți ceilalți se aflau deja acolo. După vreun minut sosi și Morton, împreună cu căpitanul Leeth. Ședința începu. Vizibil enervat, Morton se plimba de colo până colo prin fața oamenilor. Părul lui, de obicei lins, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
reprezentați proporțional. - Faci o mare greșeală, Grosvenor, o să vezi! îi replică Dennison, care părea să-și fi recăpătat calmul. Își sfârșiră masa în tăcere. În seara zilei următoare, cu vreo cinci minute înainte de orele 1550, Grosvenor începu să-și spună, descumpănit, că anunțul lui rămăsese fără ecou. Firește, Kent le-ar fi putut interzice adepților săi să asiste la o conferință ținută de un om care nu-și ascunsese intenția de a-i refuza sprijinul. Dar admițând că șeful secției de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Rimului. Din păcate, însă, nu înțelegea mecanismul ce-i punea în mișcare. Viziunea lui nu putea, firește, să surprindă în amănunt milioanele de reflexe musculare care însoțeau ridicarea unui singur deget. Se concentra atunci asupra unui braț, dar degeaba. Deși descumpănit, Grosvenor se hotărî să recurgă la hipnoza prin simbol, folosind adică un cuvânt-cheie. Și iată că unul din brațele ființei începu să se ridice, încet, încă un cuvânt-cheie, și tot trupul ființei se ridică. Grosvenor o făcu apoi să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
mari și, totuși, socotea că duce o viață civilizată. Iar pe vremea aceea au existat, ca și acum, oameni mari. - Dumneata, însă, n-ai ezitat să le tulburi modul de viață, spuse cu răutate von Grossen. Grosvenor nu se lăsă descumpănit, ci îi răspunse, calm: - Nu e bine nici pentru păsări, nici pentru oameni să ducă o existență prea specializată. Eu n-am făcut decât să le înfrâng rezistența față de ideile noi, ceea ce încă n-am reușit să realizez la bordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
timp într-un astfel de câmp energetic. Din nefericire, nu putem ridica în calea lui un baraj de energie. Așa cum a spus și domnul Pennons, pereții s-ar topi. După părerea mea, monstrul ne-a dejucat planurile. Căpitanul Leeth părea descumpănit. - Domnilor, interveni el, obiecția adusă este, cred, întemeiată. De ce nu s-a discutat despre acest aspect? - Eu am propus ca Grosvenor să ia parte la discuții, dar mi s-a obiectat că, potrivit obiceiului, autorul unui plan nu poate participa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
stau! declară Mini uimită. Dar l-am uitat! mărturisi încet, confuză, ca și cum era o vină de care se temea, nu o neglijență care o costa. Ca și cum avea o a doua conștiință superioară, către care nu vrea să dea greș . Rămase descumpănită. Nory o privea. Viața asta interioară, pe care Mini o exprima în afară deslușit, era o dovadă, pe care nici ea nu o putea tăgădui, a ideilor lui Mini despre "trupul sufletesc". - Aide, spune ce a fost cu gheața în
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mâna, cucoană! Am venit să-mi mai dați și mie ce vă lasă inima, Dumnezău să... — Bine c-ai venit. Intră înăuntru, că este acasă și soțul meu. O să-l cunoști și pe el, o întrerupe doamna Stamate. Prințesa rămâne descumpănită auzind că este și domnul acasă. — Hai! Nu te rușina, o îndemnă să intre. — Săru’ mâna, boierule, îl salută cu sfială Prințesa. — Să trăiești, fetițo. Am auzit că ești a celor cu șatra de la marginea orașului. — Da! A lui Ismail
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
arini aplecați de furtuni în toate părțile și, din loc în loc, cîte un petec de pămînt mai acătării, plin însă tot de bălării. Și cum crezi tu c-ai să poți prinde pește din hîrdăul ăsta cu nămol? se strîmbă descumpănit Virgil. Bărzăunul tăcu cîteva clipe uitîndu-se neliniștit în toate părțile, apoi spuse plin de încredere: Hai mai încolo!... Poate dăm de un loc mai cumpătat, de unde să putem arunca undița. Hai, dar nu cred să facem ceva. Tu nu vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu Statu-Palmă-Barbă-Cot. Au mare nevoie de cineva care să le facă ventilație și să-i apere de muște. Tot te pricepi tu la toate, așa că n-ar strica să te urci pînă acolo și să-i ajuți... Bărzăunul rămase puțin descumpănit. Era prieten bun cu nea Petrică, dar nu se așteptase la un asemenea răspuns. Însă nu era el omul care să rămînă dator. Se scarpină după ureche și-i răspunse actorului la fel de serios: Ai dreptate, nea Petrică... Dar eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
îi veni o idee la care medită o clipă, apoi întrebă: ― Și cum ziceai că-l cheamă pe șeful tău, cel care-ți făcea propuneri? ― Pardon? zise Tersa Clark. Tocmai își terminase bușeurile cu rinichi și-și căuta poșeta. Păru descumpănită, apoi chipul i se lumină: ― A! El? Și nu mai zise nimic. ― Da, insistă Gosseyn. Cum îl cheamă? Ea părea să-și fi recăpătat siguranța. Nu-mi place să-mi mai amintesc. A fost ceva foarte neplăcut. Și apoi schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
s-o folosească la maximum în avantajul său. Cu chipul întunecat, Thorson continua să-l privească cu intensitate. În cele din urmă, uriașul rosti gânditor: ― Ceea ce nu înțeleg eu, Gosseyn, e rolul dumitale în toată povestea asta. Părea cu totul descumpănit: ― Literalmente ai fost împins în scenă în ajunul atacului. Este clar ca lumina zilei că apariția ta era destinată să stopeze invazia. Și recunosc că ne-ai întârziat, e drept, nu multă vreme. Dar, până la urmă, pari să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
să lauzi măsurile de purificare socială și ideologică ale sectorului de cadre de la Universitate. Datele ți le vom furniza pe parcurs prin tovarășul Ilie. Imposibil, deoarece mi s-a recomandat latura pedagogică a profesiei... a refuzat bine motivat și vizibil descumpănit viitorul profesor. Ziaristica rămâne pentru mine doar un vis de viitor ceva mai îndepărtat, a mai adăugat acesta. Păcat! Mare păcat! Și nu uita să te ferești de prieteni!... l-a concediat tovarășa, ci ciupindu-și delicat verigheta de pe inelarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
plăcut foarte mult. Cum sinceritatea fără limite a copiilor nu se poate izola în niște țarcuri delimitate de te miri ce garduri de sârmă ghimpată, alți 3-4 dintre ei s-au aliniat situației lui Vova. Tovarășa vajataia a rămas binișor descumpănită... meditativă în fața atreadului aliniat ca pentru raport.... Cum?? În Saiuzul nostru măreț și bogat, și avansat, și puternic mai există sărăcie? Boje moi! Și a dat neputincioasă din mână cu un vizibil efort de a-și masca nedumerirea spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Cuveică. I-a zis că, dacă s-ar lăcomi la ceva, și-ar prăpădi înzestrarea de a mai îmblânzi Balaurul. Bine Mălină! Așa să fie precum zici tu! Că tu știi mai bine! * * * Taica popa Ilie de la Sadău a rămas descumpănit și fără nicio replică la rugămintea enoriașilor de a veni în fața lor cu o dovadă, fie ea și cât de mică, asupra existenței Sfântului Duh: un semn, un zgomot, un fâlfâit de airipi, chiar și o licărire ziceau că le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ne-am recules, pe obraji vărsând lacrimi de durere și amar. După acest ritual am pornit din nou spre casă. Din mers zic către mama: - Peste circa un ceas vom porni în vizită la sora Ileana în Obârșeni. Surprinsă și descumpănită, mama întreabă: - Dar voi cunoașteți drumul prin pădure?, apoi continuând: - Prin acele locuri s-au rătăcit oameni ai satului și buni cunoscători ai traseului. Tata, supărat că vizita a fost prea scurtă, se uită la mama și zice: - Am să
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
Întrezărea sămânța mitică, sămânță din care ar fi putut ieși aparența plenitudinii. A doua zi, nedormit și sastisit, plecă la crâșma „Corona“, punându‑și În buzunarul caftanului manuscrisul Drumului În Canaan. Îl găsi tare abătut pe Jeshua Krohal. Tânărul părea descumpănit, căci Înțelesese zădărnicia alegerii sale. Dacă Maestrul considera că Drumul În Canaan nu se putea limpezi, lui nu‑i mai rămânea altceva de făcut decât să se retragă. Acel ultim cuvânt părea Însă să aibă un anume tâlc, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încât ajunge să semene cu o urnă de gânduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla Într‑o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte străluminând‑o precum razele soarelui, cu „o văpaie uluitoare“, izbăvind‑o, astfel, de uitare. 13 Într‑o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a tronului. Tocmai am început să cercetez cum sunt întocmite și alte izvoade, ca să deprind meșteșugul, când am simțit o mișcare a aerului din preajmă...Am privit cu grijă la ferestrele sălii. Toate erau zăvorâte. Lângă mine, țipenie...Am rămas descumpănit, așteptând să se întâmple totuși ceva. Într-o încăpere ca asta aerul nu o ia din loc așa pe neașteptate. Trebuie să fie cineva prin preajmă...Nu după multă vreme, m-a cuprins o stare de moleșeală, ca cea din preajma
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Altfel...” Când îi deschid, o lumină puternică mă obligă să-i închid din nou... „Ceva nu-i la locul lui...Ce-i cu lumina asta?” Glasul bătrânului, însă, plin de bunătate, sună limpede: În sfârșit, ai făcut ochi, fiule? Rămân descumpănit. „De unde până unde vorbește lumina și de fapt ce se întâmplă cu mine? Parcă...” gândesc, încercând să pricep unde mă aflu de fapt și dacă visez sau sunt treaz... Deschide ochii, dragule, că soarele te așteaptă de multișor să-i
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
am plecat să-l caut pe bătrân. N-a trebuit să umblu prea mult, pentru că din lăstărișul de pe marginea cărării am auzit lovituri de sapă...Am dat frunzișul în lături și m-am trezit în fața unei adevărate grădini. Am rămas descumpănit. Toate erau croite ca pentru pitici, dar puse într-o ordine desăvârșită. Prin mijlocul grădinii susura un pârâiaș, iar bătrânul tocmai făcea cale apei către tufele de pătlăgele. Doamne-ajută! am strigat eu îndată ce am pus piciorul în acel colț de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a pus piciorul pe un drug de lemn de alături și a apăsat pe el...Încet-încet, piatra râșniței a pornit să se învârtă singură, iar un șuvoi auriu de făină s-a slobozit într-un sac anume așezat. Am rămas descumpănit. Cu fața toată numai zâmbet, călugărul mă privea întrebător. „Ei, îți place morișca mea? Te-am păcălit. Asta-i, n-am ce-ți face.” Apoi, cu voce tare: Îi o mică moară care merge cu apa pârâiașului din grădină. L-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
nu era decât pe jumătate risc. Doream să fiu admirat doar pentru nepăsarea cu care azvârleam totul pe masă și așteptam apoi calm să se învîrtă discul ruletei. Abia când acesta se oprea și vedeam că m-am înșelat, rămâneam descumpănit. Cum se întîmplase? Nu-mi explicam. "Trebuie să fie o greșeală", îmi ziceam atunci. Și iarăși o luam de la capăt, bănuind că unii murmurau, poate, în spatele meu: "ăsta are nervi de oțel" sau "e nebun"... Mai târziu, lucrurile s-au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la ușă. De obicei îl lăsam să bată, să-mi arunce cu pietricele în geamuri, doar-doar va crede că nu eram acasă. Acum, înainte ca el să sune, am și deschis ușa. Asta l-a mirat. A rămas o clipă descumpănit; pe urmă și-a arborat rânjetul. Dar pe mine nu mă mai interesa rânjetul lui. Îi cercetam trăsăturile și le comparam cu cele ale desenului pe care-l studiasem toată noaptea. Nu era nici o îndoială. Semăna foarte bine. Am simțit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]