1,183 matches
-
te pun să te dezbraci și să-ți pui un hălățel. E făcut din hârtie și-ți intră tot aerul rece prin el. Îngheți. Apoi te pun să te urci pe o masă, unde stai cu picioarele desfăcute. ― Cu picioarele desfăcute? ― Îhî. Trebuie să-ți pui picioarele În niște chestii de metal. Apoi ginecologul Îți face o examinare pelviană, care-i criminală. ― Cum vine asta examinare pelviană? ― Credeam că tu ești expertul sexolog. ― Hai, serios! ― O examinare pelviană e, știi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dă vreun semn de viață. O zgâlțâie cu putere. — Asinia! Nici un răspuns. Doar un horcăit. Miroase a sânge. Și a încă ceva. Înțepător. Coboară cu degetele pe piept... mai jos... din ce în ce mai jos... Ajunge la burtă. Fusta e ridicată și picioarele desfăcute! Țipă scurt, înfricoșată. Nu! Asta nu! — A lovit-o fulgerul, își dă cu părerea o vestală. Toate sunt pierite de spaimă. Occia se ridică cu greutate. Ră mâne dreaptă, cu ochii goi ațintiți înainte. Se miră ea însăși că mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aproape? N ai văzut că spaima îi paralizase și pântecul, și gâtlejul, de n-a mâncat și n-a băut nimic? — Bine că ai băgat tu în tine ca într-un sac fără fund. Ganymedes se apără cu brațele larg desfăcute. — Când apăream în arenă, aveam grijă ca la cina de dinain tea jocurilor să rezist tentațiilor și să-mi moderez apetitul. Dar acum? Revoltat: — Ce căpătăm altceva la școală decât o mâncare bună? Întoarce gâtul spre călăreț. — Suntem tratați în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la voia întâmplării pe frunze și ciorchini de viță-de-vie. Pipăie extaziat buchetele de maci și bujori, așezate în evantai. Nu le vede, dar are impresia că nici două motive nu se repetă la fel. Mângâie discret o lebădă cu aripile desfăcute, apoi un șarpe minuscul fofilându-se printre frunze. Dă de o șopârliță și de un crab. Puțin mai încolo câteva păsărele ciugulesc delicat florile îmbobocite. Înțelege că întregul zid a fost acoperit cu un sistem complicat de volute și contra
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mânia. Pe unde umblă? Putea veni măcar să-și vadă fiica, dacă de el nu-i pasă. În acest moment, lada uriașă pe două osii se hurducă din loc, precedată de lictorii cu fascii. Deasupra sa, o Victorie își ține aripile desfăcute, gata parcă să-și ia zborul. Însă nu toate vestalele au reușit să se așeze pe perne, și prin ferestrele cu perdeluțe suspendate la colțuri se vede cum câteva cad unele peste altele. O voce ascuțită țipă dinăuntru la vizitiu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întâlnea cu prietenul său cel naiv și nătâng. Știa că aceasta este un defect al său, însă nu se putea îndrepta cu nici un chip. — A sosit o scrisoare de la Ōsaka... Diego scoase din buzunarul sutanei ponosite o dată cu rozariul un plic desfăcut. Apoi își îndreptă spre misionar ochii lăcrimoși spunând: Iar ne ponegrește Ordinul Sfântul Petru. Misionarul despături la flacăra lumânării ce pâlpâia ca aripile unei molii scrisoarea de pe care picături gălbui de ploaie șterseseră cerneala. Fusese scrisă cam cu douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Cu lumânări în mână la fel ca și călugării, japonezii se aliniau atunci în șir indian de-a lungul coridorului și intrau în biserică. În altarul luminat de jur împrejur doar de flacăra lumânărilor, omul acela sfrijit stătea cu brațele desfăcute. Preotul recita cu glas scăzut canonul slujbei în limba latină și în cele din urmă ridica pâinea și Sfântul Potir deasupra capului. În timpul fiecărei slujbe samuraiul se gândea la valea sa. Își amintea cum se ducea la mormintele tatălui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vostru oamenii care plângeau și se jeluiau și care păreau să caute ceva. Erau adevărate spusele lui. Samuraiul văzuse în toate casele, din toate satele, din toate ținuturile pe care le vizitase chipul omului aceluia sfrijit și urât cu brațele desfăcute și capul căzut pe piept. — Cei care plâng caută pe cineva care să plângă împreună cu ei. Cei care se jeluiesc caută pe cineva care să plece urechea la jalea lor. Oricât de mult se va schimba lumea, cei care plâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
milă și repetă „Să scrieți asta, da?” Slujbașul le așeză în față câte o măsuță, hârtie și pensulă și îi puse să scrie jurământul de dezicere. În timp ce scria, samuraiul își aduse aminte de chipul omului sfrijit și urât cu brațele desfăcute. Omul acela pe care în timpul îndelungatei sale călătorii fusese nevoit să-l vadă zi și noapte în orice așezare și în orice mănăstire unde se ducea. Încă de la început, nu crezuse în omul acela. Nici inima nu-i dăduse ghes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mai devreme sau mai târziu“, am zis eu În glumă, „acesta“ - am continuat mângâind imensa cutie funerară - „acest magnific vapor către lumea de dincolo, adevărat Cadillac al sicrielor, să-mi servească drept coșciug, iar În timpul Înmormântării capacul să fie ținut desfăcut pentru a putea fi admirată și opera măiestrită de pe interior...“. După moartea mea, mai mulți dintre cei prezenți la acea degustare de ceai și-au amintit de remarca mea bizară. Ceea ce eu spusesem ca să fac o remarcă spirituală a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se spună așa. „Wawa, ce eșarfă să-mi pun?“, o Întrebase mama ei În acea dimineață cu o voce afectată ca de copil. „Wawa, mi se vede burtica?“, „Cum crezi că-mi stă mai bine, wawa, cu părul strâns sau desfăcut?“. Ea era o wawa care se prostea În halul ăla din cauza lui Harrry Bailley ăla cu mâinile lui păroase cu tot. Chiar nu-și dădea seama ce prefăcut oribil era? Dwight Întrebă dacă are cineva ceva de adăugat Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
proaspătă soție, Îl bătuse la cap despre bucătăria ei și toate defectele și neajunsurile ei. O, nu, nu putea fi de acord cu ceea ce numea ea În batjocură „o spoială“. Nici nu voia să audă de refasonarea dulapurilor; bucătăria trebuia desfăcută până la ultimul șurub. Voia mobilă de comandă, o mașină de gătit La Cornue cu o plită care se Înfierbânta atât de tare că putea suda camioane pe ea, un bufet pe rotile cu chiuvetă din cupru cu patină, un blat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și am văzut un om căzut în metrou și alți doi pe peron. M-am uitat puțin la ei. Toți erau călători. Nu era o căzătură obișnuită. Parcă aveau convulsii. Nu stăteau ghemuiți, ci erau întinși pe spate, cu brațele desfăcute. Mi-am dat seama că era ceva serios. Alți călători aveau grijă de cei căzuți. Nu aveam timp nici măcar să mă opresc să mă uit. I-am zărit cu coada ochiului și am trecut mai departe. Și eu respiram destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nevoie, așa că acum, neavând nici o șansă să dau înapoi, am început să desfac ceasul bucată cu bucată. Mi s-a părut antrenantă și chiar simplă chestia asta, mai ales că n-o mai făcusem niciodată până atunci!... La fiecare piesă desfăcută, așezam cu grijă toate șuruburile după o anumită schemă mentală, în așa fel încât, în mod normal, să știu cum să le pun la loc. Cum n-am reușit să-l fac să meargă, am concluzionat cu voce tare că
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
în urmă orice logică a complicării și subtilității. A vorbi cu privire la acesta este posibil doar LA FRONTIERELE CELOR ABSURDE 53 41. indirect, ut in speculo, în termeni cât mai simpli, cum aflăm în ultimele rânduri ale povestirii: „După aceea ia desfăcut legătu rile și la părăsit în mijlocul deșertului, unde a murit de foame și de sete. Gloria să fie cu Cel care nu moare.“ Regele părăsit în deșert are în față propria nimicnicie și, deopotrivă, ceva mai presus de viață și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fund și începu să scotocească într-o ladă mare. — Acum trebuie să lungesc fiertura, bolborosi nemulțumită. Oaspeții săi se așezaseră în tăcere pe băncile puse de o parte și de alta a mesei - o masă veche, lungă și cu scândurile desfăcute. Balamber încă se străduia să-și revină din tulburare. întunecat, nu-și dezlipea privirea de la Malaberga, acum aplecată deasupra flăcărilor: îi cerceta cu interes fiecare mișcare, iar mâna dreaptă încă îi zăbovea pe mânerul săbiei. Audbert, care îl știa cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bucătărie, care, după ce zăbovise o vreme îndelungată pe marginea mesei, părea hotărât să traverseze tăblia în diagonală. Nu avu, totuși, o călătorie prea lungă, căci Kayuk, ieșind din nemișcarea sa, se întinse iute peste tăblie și îl strivi cu mâna desfăcută. Imediat, cu palma întoarsă pentru a arăta ce mai rămăsese din insectă, ridică privirea, căutând aprobarea tovarășilor, care, la acel zgomot sec, păreau a se fi trezit dintr-un somn și se priveau unul pe altul stupefiați. întreruptă din ocupația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrerupse și, scuturând din cap, făcu un gest nelămurit cu mâna, ca și cum ar fi vrut să-l îndepărteze: — Las-o baltă, vezi-ți de treburile tale, că e mai bine. După aceea, se apropie de masă, se așeză, cu picioarele desfăcute, chiar în fața lui Balamber și se aplecă puțin înainte peste tăblie, încrucișând brațele. Ochii îi râdeau acum, plini de lumina unei bucurii tinerești, într-un ciudat contrast cu părul sur. Și-i aținti din nou în cei ai hunului. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decât frică; stătea în gardă, gâfâind, în poziția în care ar fi stat orice războinic cu experiență: aplecată în față, întindea ambele brațe către adversar, ținându-le, însă, puțin îndoite; se legăna ușor pe picioarele bine înfipte în iarbă și desfăcute pe cât îi dădea voie rochia elegantă, dar toată sfâșiată. Urmărea fiecare mișcare a burgundului și schimba mereu poziția pumnalului. Ochiul avid al lui Balamber observă într-o clipă colierul de aur, de care atârna o cruce bătută cu rubine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu câteva lovituri de baros, fusese deschisă sus, între bârnele masive de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde. Gâfâia, mârâia, fornăia, în vreme ce ea, zgâlțâindu-se și gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și când o să vină? — Nu știu. Și, dacă aș ști, cu siguranță nu ți-aș spune. Balamber își coborî pentru o clipă colțurile gurii, dar nu se enervă fiindcă se arăta atât de reticent. Sprijinindu-se cu mâinile pe genunchii desfăcuți, își legănă ușor umerii largi și se aplecă puțin spre el, fixându-l cu și mai mare atenție. — Și atunci? Ce mai așteaptă? Tu știi că Aventicum e în mâinile noastre? Corpul de gardă s-a predat, tremurând de frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
locuri, pentru a se închega apoi în picături pe treptele de piatră. Capul îi atârna pe sânii sfâșiați de mușcături sălbatice, iar părul lung, în cascadă, părea că vrea să acopere cumva mulțimea de răni și obscenitatea atroce a picioarelor desfăcute și puțin îndoite. Când soldatul coborî din șa și îi înălță capul, chipul fetei apăru însemnat de răni adânci, înfiorătoare. Maliban scuipă dezgustat. — Hunii! Nu sunt decât niște animale! comentă scurt, căci spectacolul era prea dur chiar și pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
semn cu bărbia înainte: — Priviți! Spuse. E acolo, vedeți? Să numești colibă construcția mică ce țâșnea de pe o mică stâncă aflată la cincizeci de pași de ei însemna de-a dreptul să te hazardezi: era, în realitate, o înjghebare mizeră, desfăcută toată din încheieturi, ce fusese alcătuită din trestii și ramuri mici, legate laolaltă cu noroi uscat. Oprindu-și calul, Metronius întrebă: — Și vrei să spui că în noaptea asta dormim aici? Divicone încuviință: — E destul de comodă, nu chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
piață, șerpuind cam o sută de pași printre cocioabe pe jumătate prăbușite și barăci din lemn, locuite de oameni mizeri și cu privire alunecoasă. Acolo, în mijlocul unor mormane de gunoaie urât mirositoare, zăcea, cu fața în sus și cu brațele desfăcute, trupul sărmanului Etbinus. — L-am întors eu, explică Maliban. Când l-am găsit, era cu fața în jos. Aplecându-se, împreună cu Dubritius asupra cadavrului tânărului, Sebastianus căută pe bluza sa îmbibată de sânge semnele rănilor: două găuri de la lovituri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tabăra hunilor cuprinsă de un adevărat haos: mii de siluete micuțe, întunecate, alergau spre corturi ca niște furnici înnebunite, în vreme ce detașamente de călăreți se grupau pentru a da piept cu armata lui Flavius Etius. Cortul lui Atila zăcea pe jos, desfăcut deja, iar în jurul lui mișunau o sumedenie de oameni, în vreme ce numeroase care se îndepărtau pe drumul ce ducea spre sud. în aer se auzea, ca un tunet difuz, înăbușit și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]