580 matches
-
realizază o apropiere mai mare a formațiunii în discuție de clasa lexico-gramaticală a verbului și, pe de altă parte, contribuie la întărirea "tipului imperativ" în sistemul limbii actuale. Utilizarea, din nevoia de adaptare socioculturală la contexte formale, a formelor cu desinențe de plural a formațiunilor investigate (uitați, haideți, stați) are aceeași consecință, de apropiere a elementelor în discuție de clasa verbului. (d) Prin utilizare repetată, cu anumite valori, în contexte identice, unele formațiuni tind să se pragmatizeze devenind mărci comunicative. Interjecția
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
și interjecțiile provenite din părți de vorbire flexibile își pierd caracterul flexibil, fiind fixate pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: uitați, poftiți, haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural - m: - haidem, poftim. Pentru interjecțiile uitați, poftiți și poftim, existența desinenței se explică prin originea lor verbală (vezi infra, 5.1
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: uitați, poftiți, haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural - m: - haidem, poftim. Pentru interjecțiile uitați, poftiți și poftim, existența desinenței se explică prin originea lor verbală (vezi infra, 5.1.3). Astfel, există o opoziție între formele uite, poftim și haide, care se folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: uitați, poftiți, haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural - m: - haidem, poftim. Pentru interjecțiile uitați, poftiți și poftim, existența desinenței se explică prin originea lor verbală (vezi infra, 5.1.3). Astfel, există o opoziție între formele uite, poftim și haide, care se folosesc când este un singur destinatar, și formele uitați, poftiți și haideți, care se folosesc când sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
toți aceia care gândesc într-o anumită limbă își modelează gândirea în conformitate cu structurile limbii respective, contactul lor cu lumea fiind mediat de o primă interpretare a realității prin limbă. Cazul elinei este elocvent: fraza greacă, cu valori sintactice exprimate prin desinențe, are drept nucleu subiectul flancat de atribute, ceea ce a putut determina gândirea greacă să caute substanța unică din care emană însușirile lucrurilor. Se supralicitează uneori factorul limbă, de pildă atunci când sunt diferențiate tipul european și cel oriental de filosofie sau
FRENKIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
le publică în Curierul românesc. Cuvântul denumește aici practicile lingvistice spontane, apucăturile urechiste, tendințele nereflectate de pronunțare sau de notare grafică. Altfel spus, e vorba de ceea ce poate face oricine, intuitiv. Heliade Rădulescu califică drept sarsailism "uitarea" neglijentă a unei desinențe și necunoașterea unei reguli de transpunere a numelor proprii grecești în română: "se fac românește curat Socrate, Ippocrate, Demosthene, Aristotele etc. iar pe limba Sarsaililor și a redactorilor de partitul național se fac Socrat, Ippocrat, Demosten, Diogen, ba chiar și
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Rodica Zafiu Spre deosebire de celelalte limbi romanice, româna diferențiază conjunctivul de indicativ într-un mod foarte clar, prin conjuncția specifică să, opusă în subordonare lui că (știu să aștept - știu că aștept). Formele propriu-zise ale verbului, cu desinențele lor, sînt specifice doar la persoana a III-a (așteaptă / aștepte). Probabil că asemenea particularități formale - dar mai ales repartizarea diferită a valorilor semantice specifice (conjunctivul ca mod al genericului, al non-realizatului, nu al incertitudinii) - fac ca în română să
"Știe să vorbește" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12624_a_13949]
-
Sus și Ulmeni. În componența orașului intră și satele Băița, Bozânta Mare, Bușag, Merișor, Nistru și Ulmoasa. Prima atestare documentară: pentru Tăuți: 1440 (Thotfalw); pentru Magherăuș: 1490 (Monyoros). Etimologia numelui localității: Din n. grup tăuți (< subst. tăut < magh. Tóth „slovac" + desinența de pl. -i) + Măgherăuș (< top. magh. Monyorós < subst. magh. mogyorós „plin de aluni" < magh. mogyoró „alun”, Kisch). Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Tăuții-Măgherăuș se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră
Tăuții-Măgherăuș () [Corola-website/Science/301594_a_302923]
-
haz; decir - di; poner - pon; ir - ve; salir - sal; venir - ven; ser - sé; tener - ten. La plural persoană a II-a este regulată la toate verbele. Atunci însă când această formă este aglutinata cu pronumele personal os, d final din desinența se pierde: În propozițiile negative toate persoanele sunt înlocuite cu formele respective ale conjunctivului prezent (precedate de no): Atunci cand verbul la imperativ este însoțit de un pronume personal neaccentuat, acesta are poziție enclitica: În propoziții negative pronumele personal neaccentuat este
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
Tăuții de Sus (în , colocvial "Tótfalu", în trad. "Satul slovac") este o localitate componentă a orașului Baia Sprie din județul Maramureș, Transilvania, România. Etimologia numelui localității: Din Tăuți (< subst. tăut < magh. Tóth „slovac" + desinența de pl. -i) + determinantul de Sus. Numele vechi a localității este "Tăuții lui Gerod". Tăuții de Sus este o localitate așezată de-a lungul drumului ce leagă orașele Baia Mare și Baia Sprie, așezare atipică în raport cu toate satele învecinate. Atestată documentar
Tăuții de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301595_a_302924]
-
de altă parte. În privința genului substantivelor se observă că neutrul ca în română (ambigen) s-a păstrat numai în sud: "un zid" - "do zidure" „un zid - două ziduri”. În Žei̯ân neutrele au trecut la masculin, dar pot avea desinența specifică de neutru plural: "doi̯ zidure". Pe de altă parte, în acest grai sunt împrumutate substantive neutre din croată fără adaptare la sistemul propriu al genurilor (exemplu: "srebro" „argint”). În formarea pluralului există mai multe particularități: Declinarea este mai
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
forme ca în română, doar că „-u-”, vocala de legătură a articolului românesc „-l”, a devenit ea însăși articol: "scåndu" vs. „scaunul”, iar la neutrul plural terminat cu "-re" -e-ul cade: "pičore" - "pičorle" „picioarele”, "zidure" - "zidurle" „zidurile”. Substantivele neutre cu desinența "-o" se folosesc fără articol. Opoziția substantiv cu articol hotărât vs. substantiv cu articol nehotărât a slăbit, articolul hotărât fiind folosit și acolo unde în română se folosește articolul nehotărât. Astfel "furåt-a åcu" poate însemna și „a furat acul”, dar
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
substantiv cu articol nehotărât a slăbit, articolul hotărât fiind folosit și acolo unde în română se folosește articolul nehotărât. Astfel "furåt-a åcu" poate însemna și „a furat acul”, dar și „a furat un ac”. În graiul din Žei̯ân, desinenței „-ă” din română a femininului singular al substantivelor îi corespunde "-a", prin urmare formele articulată și nearticulată se confundă: "fęta" poate însemna atât „fata”, cât și „fată”: "čåsta fęta če s-av asęra facut" „fata asta care s-a născut aseară
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
poate însemna atât „fata”, cât și „fată”: "čåsta fęta če s-av asęra facut" „fata asta care s-a născut aseară” vs. "ali fęta ali fečor" „sau fată, sau băiat”. Sub influența croatei, unele adjective au și formă de neutru, cu desinența "-o" ("bur", "burę", "buro" „bun, bună”), altele nu: "tirer", "tirerę" „tânăr, tânără”. Exemplu cu adjectiv la neutru: "i̭åle buro cuhęi̭t-a si muŋcåt-a" „ele au gătit și au mâncat ceva bun”. O particularitate a istroromânei este
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
perfect compus și viitor, care se formează analog cu cele din română. Perfectul simplu și mai mult ca perfectul au dispărut complet, iar imperfectul aproape complet, având vestigii în graiurile din sud. Se formeză diferit de cel românesc, de la infinitiv, desinențele fiind precedate de semivocala de legătură "-i̭-": "lucråi̭am" „lucram”, "fațęi̭ai" „făceai”, "avzii̭a" „auzea”. Condiționalul-optativ are timpurile prezent, perfect și, spre deosebire de română, viitor. Cel prezent se formează cu verbul auxiliar "(v)rę" „a vrea
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
verbe se exprimă ca în croată, analitic, cu verbul la indicativ precedat de conjuncția "se" sau sinonimul acestuia din croată, "neca". Conjunctivul trecut lipsește. Imperativul este analog cu cel din română, dar are și formă de persoana I plural. Cu desinența excepție "-o", în afară de "viro!" „vino!”, mai este și "ådo!" „adu!” Modurile nepersonale din istroromână sunt infinitivul, gerunziul și participiul. Spre deosebire de română, infinitivul se folosește fără "a", iar forma sa lungă nu se folosește. Are numeroase valori verbale, unele specifice, de
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
conjugare moștenite, analoge cu cele din română, plus încă una sau trei (în funcție de interpretare) pentru împrumuturi și creații noi: Exemple de conjugare (vocalele accentuate sunt cele cu diacritic deasupra): Infinitiv: Indicativ prezent: În Žei̯ân, persoana I plural are desinența "-m" ("vedém" etc.), iar la verbele de tipul "cuhę́i̭", forma de pers. I sg. și III pl. este "cuhés", cea de pers. II sg. - "cuhéș". Indicativ trecut: De cele mai multe ori, auxiliarul este postpus. La persoana întâi, auxiliarul
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
are ca marcă schimbarea acesteia: "i̯ed" - "i̯ez", "bărbat" - "bărbaț", "cał" - "cal’/cai̯", "frati" - "fraț". Masculinele terminate la singular în "-i" precedat de "r" îl pierd pe "-i" la plural: "l’epuri" „iepure” - "l’epur" „iepuri”. Desinența specifică de neutru plural este tot fără "-i": "loc" - "locur". Substantivele masculine cu singularul în "-u" schimbă această vocală în "-i" la plural, ca în română: "socru" - "socri", "u̯ocl’u" - "u̯ocl’i". Femininele în "-ă" au
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
marcă prepoziția "la", în general substantivul fiind nearticulat: "la bărbat, la feată, la Piștol, la fraț, la feati". Acuzativul este identic cu nominativul, fără prepoziție la numele de persoană în funcție de complement direct. Vocativul meglenoromân este identic cu nominativul sau are desinențe (numai la singular): "ạmpirati!" sau "ạmpiratuli" (mai rar) „împărate!” (masculin singular), "su̯ăru!" „soro!” Articolul nehotărât are formele "un", "ună", care nu se declină, la plural existând numai în unele graiuri, cu forma "niști" sau "niștă". Articolul hotărât: Adjectivul
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
a prăji”. Infinitivul cu forma scurtă se folosește fără "a", iar forma sa lungă se utilizează și cu valori verbale: În formă substantivată, infinitivul lung intră de asemenea în unele construcții specifice: Indicativul prezent Verbele de conjugarea I care au desinența "-u" la persoana I singular și "-i" la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană: "antru / antrum" „intru”, "antri / antriș" „intri”. La conjugarea a IV-a, verbele cu sufix cu infinitivul în
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
I și a IV-a aceste forme să fie identice cu cele de la indicativ prezent. La conjugarea a III-a există și o categorie de verbe cu accentul pe rădăcină, spre deosebire de exemplul de mai sus, care este cu accentul pe desinențe. Acestea prezintă o particularitate în plus față română, de asemenea comună cu aromâna. Exemplu (cu marcarea vocalei accentuate): În limba vorbită, acest timp are o valoare diferită de cea perfectului compus, exprimând o afirmație categorică, vorbitorul fiind martor ocular la
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
singular. Există o diferență față de forma de conjunctiv prezent persoana a III-a singular, de unde provine forma de persoana a II-a singular a imperativului: la conjugarea a IV-a, la verbele cu sufix, acesta se reduce la "-ea" și desinența este zero : Condiționalul prezent se formează cu verbul auxiliar "vrea" (de la "vreari" „a vrea”) invariabil + conjunctivul prezent: "vrea să cǫ́nt" „aș cânta”. Se mai exprimă și cu forma de indicativ prezent precedat de conjuncția de origine macedoneană "acu
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
străin. De aceea aceste litere nu erau incluse, mai demult, în alfabetul modern al limbii române. w și y în poziție finală de cuvânt sunt încă percepute ca străine limbii române, de aceea la cuvintele cu aceste finale, articolul și desinențele se leagă prin cratimă. Până în 1860, limba română s-a scris, de regulă, cu alfabetul chirilic și, în perioada ultimă, cu un alfabet de tranziție. În aceste condiții, dacă inițial se foloseau 43 de litere și alte semne grafice, alfabetul
Alfabetul limbii române () [Corola-website/Science/297846_a_299175]
-
târzii cum ar fi Har-si-Ese (prin traducere "Horus, fiul lui Isis"). Pentru a cădea de acord, egiptologii au ales în mod arbitrar să pronunțe numele "ee-set". Uneori, ei pronunță "ee-sa", deoarece "t"-ul final din numele ei este o desinență specifică substantivelor feminine care a dispărut în ultimele etape ale limbii egiptene. În ipostaza inițială de regină deificată, cel mai important rol a lui Isis a fost la început protecția faraonului decedat. De aceea a ajuns să fie asociată cu
Isis () [Corola-website/Science/297876_a_299205]
-
între pronumele personal și verb, dar care la unii vorbitori este antepus pronumelui: "Poate vedem" în loc de "Poate ne mai vedem". Se remarcă răspîndirea unui stil telegrafic, în care raporturile sintactice dintre componentele unui grup nominal nu mai sînt marcate prin desinențele, prepozițiile sau articolele necesare: "reprezentant casă pariuri" în loc de "reprezentantul casei de pariuri". Conjuncția "să" este uneori înlocuită greșit cu "ca să": "dacă vreți vă înscrieți". Deși adverbul și forma sa superlativă nu se acordă, se întîlnesc foarte frecvent forme acordate precum
Elemente problematice ale limbii române () [Corola-website/Science/296532_a_297861]