613 matches
-
-o Pier Paolo Cajahuaringa. Tot el i-a aranjat pieptănătura veche, fiindcă după ce s-a terminat parada ea i-a cerut să-i facă părul ca Înainte, să i-l mai tapeze puțin și să i-l facă tot așa, despletit și fără bucle cum Îi plăcea ei, fiindcă mîine o să joace tenis ori o să călărească, Încă nu știa. Maruja prezentase și ea parada model, dar asta fusese anul trecut, cînd după deliberarea juriului a obținut premiul doi la concursul „Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
va inaugura în 1925 ciclul "Medelenilor", iar Mateiu Caragiale va publica în 1929 capodopera sa "Craii de Curtea Veche". Remarcabilă va fi și activitatea Hortensiei Papadat-Bengescu, care, după "Balaurul" (1923), va realiza în 1926 primul volum din ciclul Hallipilor: "Fecioarele despletite", urmat după un an de romanul "Concert de muzică de Bach". Anul 1930 se va dovedi mai darnic în înzestrarea romanului românesc cu opere de valoare: "Izabel și apele diavolului" de Mircea Eliade, "Brațul Andromedei" de Gib Mihăescu, "Baltagul" de
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
de inspirație istorică, Ionel Teodoreanu își va inaugura în 1925 ciclul "Medelenilor", iar Mateiu Caragiale va publica în 1929 capodopera sa "Craii de Curtea Veche", Hortensia Papadat-Bengescu realizează în 1923 romanul „Balaurul", în 1926 primul volum din ciclul Hallipilor: "Fecioarele despletite", urmat după un an de romanul "Concert de muzică de Bach". Anul 1930 se va dovedi mai darnic în înzestrarea romanului românesc cu opere de valoare: "Izabel și apele diavolului" de Mircea Eliade, "Brațul Andromedei" de Gib Mihăescu, "Baltagul" de
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
căpriorilor ei. Șerpi roșii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, apele păreau că latră, numai tunetul cânta adânc ca un proroc al pierzării. Prin acel întuneric des și nepătruns, Făt-Frumos vedea albind o umbră de argint, cu păr de aur despletit, rătăcind, cu mînile ridicate și palidă. El se apropiă de ea și-o cuprinse cu brațele lui. Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui, și mînile ei reci s-ascunseră-n sânul lui. Ca să se trezească, el îi sărută ochii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-un cuib. Soarele eșind din răsărit privea la ei cu drag. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci și rotunde, fața ei de-o paloare umedă ca ceara cea albă, mînile mici și unite pe piept, părul despletit și răsfirat pe fân, ochii mari, închiși și adânciți în frunte, astfel ea era frumoasă, dar părea moartă. Pe acea frunte netedă și albă, Făt-Frumos presură 320 {EminescuOpVI 321} câteva flori albastre, apoi șezu alături cu ea și-ncepu a
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
că-n luciul băei, plină de lacrimele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci 327 {EminescuOpVI 328} ochii ei, două isvoare secate, încetase de a mai vărsa lacrimi. Cine-o vedea cu părul ei galben și lung, despletit, - și împrăștiat ca creții unei mantii de aur pe sânul ei rece - cine-ar fi văzut fața ei de-o durere mută, săpată parcă cu dalta în trăsăturile ei, ar fi gândit că-i o înmărmurită zână a undelor, culcată
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vase cu tăciuni stinși. M-am plecat în fața celor măritate, femeile care aveau la brâu funde colorate. Am fost întâmpinat cu un murmur de mulțumire, și ochii mei s-au bucurat să vadă fețe albe, ochi albaștri și plete blonde, despletite sau împletite. Doar câteva aveau fețe pistruiate, ochi apoși și păr roșcat. Măsurând patru coți, la romani treceam drept un bărbat foarte înalt, dar nu și la longobarzi, de vreme ce multe dintre femeile lor erau mai înalte decât mine. Matroana era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Buzele cărnoase, dar fără să pară umflate, erau de culoarea smochinei plesnite sub arșița verii. Glasul îi era ușor răgușit, dar cald. Două lucruri la ea nu se potriveau cu o nevastă longobardă: părul lung până peste umeri, în parte despletit, în parte împletit în cozi, așa cum îl poartă fetele de măritat, și lipsa legăturii la piept, care îi apărea astfel proeminent și ațâțător. Într-adevăr, se obișnuiește ca în ziua nunții să se taie părul miresei până la gât și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
alăturat, Eurostarul se desprindea de tampoane, Încet ca Într-un vis. Trenul pentru aeroport trebuia deja să fi ieșit din Roma. a optsprezecea oră Sasha o recunoscu imediat. O eșarfă imposibilă din pene de struț, poșeta de catifea violetă, părul despletit ca niște alge, gura roșie ca un coral. Deși era doar o moleculă În mulțimea de turiști, de pierde-vară și de localnici veniți În centru pentru promenada de vineri seara, staționând pe trotuarele de pe Corso, pălăvrăgind În fața vitrinelor magazinelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
făcea să plângă și să se înmoaie. A luat-o pe aleea pietruită, iar când a ajuns în capătul ei, o trăsură, apărută pe neașteptate, l-a făcut să sară în lături. Pe capra trăsurii ținea hamurile Ghighina. Avea părul despletit, iar rochia îi fâlfâia lungă, pe lângă osii. 9. Spre deosebire de ceea ce-și imagina Andrei Ionescu, Ghighina resimțise ca pe o supremă umilire atingerea la care o forțase falsul prinț cu unghii vopsite. Niciodată nu-și imaginase că un bărbat, oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de noapte luminos și se lăsase frigul. Stăteau față în față și arătau ca după război: Zogru, cu hainele murdare de rugină și cu privirea gravă a unui om aflat la capătul vieții, iar Ghighina, cu rochia sfâșiată și părul despletit. Îi era milă de ea și ar fi vrut s-o ocrotească, dar se simțea neputincios și leșinat. Stăteau lângă trăsură și se priveau în tăcere. În mijlocul lacului se vedea mănăstirea cu stâlpii porții luminați. Apoi el a căzut grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o scenă galantă: un bărbat cu pantaloni până la genunchi și ciorapi albi, ca în Evul Mediu, cânta la o mandolină. Părul castaniu îi curgea în bucle. În fața lui, într-un portic împodobit cu trandafiri, stătea o femeie cu părul negru despletit, îmbrăcată cu o rochie diafană. Pe când Zogru plutea fără grijă pe deasupra patului pictat, ușa de la intrare s-a deschis vijelios și Achile a intrat fără veste. Era asudat, după ce umblase toată dimineața cu sacoul pe umeri, deși toată lumea îi spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre norocul meu, Iza a făcut un pas înainte, salutând regulamentar și spunând, tovarășe profesor, raportez, efectivul clasei este, și așa mai departe, eu nu puteam să fiu deloc atent, mă uitam, din spate, la gâtul Izei, părul ei negru, despletit, era prins doar cu cordeluța și, ceea ce nu observasem niciodată până atunci, avea cercei cu câte-o pietricică albastră, și atunci Iza a dat absenții și a terminat raportul și nea Klidész a primit raportul și ne-a spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Imaginea asta pe care Christian o avusese În minte corespundea Întocmai realității. Numai că el nu avea cum să afle că În vesela rumoare care se Înstăpîni după plecarea În cursă, ușa cafenelei fu dată de perete de către o femeie despletită, care dădu năvală, gîfÎind, În bar. Cu un aer rătăcit, Îi privi pe bărbații care-și zbierau entuziasmul și cu un singur strigăt aspru le curmă brusc bucuria: - Ty Kern! La Ty Kern sîngele curge pe un alt menhir! Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tub Îi pătrundea În gât. Alte fire intrau sub cearșaf, legate de aparate de Înregistrare. Îi scoseseră cămașa de noapte; nu o lăsaseră să-și aranjeze cocul, ca-n fiecare dimineață, de ani de zile. Cu părul cenușiu, lung și despletit, parcă nici nu era cu adevărat bunica; era o biată făptură din carne, În același timp foarte tânără și foarte bătrână, lăsată acum În seama medicinei. Michel Îi luă mâna, doar mâna i-o mai putea recunoaște. Obișnuia s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
partidul sau guvernul. Nici autoritățile locale. Îl blestema însă pe șeful pieții, unul Andronaș Soporan, nepot al tovarășei Rela de la Șoptireanca. Și mai avea ce avea cu unul Țongu, care se zicea că era mare de tot la București. Fărmăcata, despletită, cu poalele ridicate, zvârlind din mâini în toate părțile, alergă spre unul, Jani Boldescu-Cărămidă, un ins bulbucat, scund, burtos, mustăcios, cu buzele atârnând ca două jumătăți de pepene. Era intelectualul străzii. Lucra la Biblioteca Județeană, citea cărți fără poze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
DANIEL BĂNULESCU Tînără! Madama nu-i ajungea nici până aici. (Doru habar n-avu ce loc să-și arate sieși în minte.) În sfârșit, categoric, doamna Nicolici nu măsura mai mult de unu șaizeci, unu șaizeci și doi. Pe când lunganca despletită trecea, în batjocură, peste doi metri. Și-aici orice înșelătorie era, cu desăvârșire, exclusă. Picioroange, nu. Sandale cu tocuri de optzeci de centimetri, nu. Toate membrele inferioare ale apariției îi erau descălțate. Și, în plus, de sub cămășoiul de noapte, i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de lemn din bisericele bătrâne - mă-ntorceam spre cuptor, dar cărbunii ce ardeau vineți pe vatră păreau roși ochi de demoni cari se întorceau cumplit, iar în fumul cel verde ce se înalța în sus păream a vedea fluturând părul despletit și sur a unei furii crâncene. îmi închideam ochii ca să alung toate visurile acestea... Un somn părea că mă coprinsese, însă somn cu durere de cap și cu bătăi de inimă. Creierii mei părea că-i stoarce o gheară de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Oamenii alergau și țipau, stradele negre foiau asemenea mușinoiului de furnici, unii cărau și duceau lăzi, cu fața speriată și ochii holbați la soldații ce nu știau ce urmări... prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pe strade despletite și palide asemenea stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mînele sale erau dinainte legate. Alături c-un părete sta răzimată fata lui, palidă ca varul, cu marii ei ochi negri înfundați, încongiurați cu mari cearcăne vinete, rătăciți ca ochii unei nebune, Buzele vinete și apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce flutura împregiurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă... haina lungă și neagră de matase îi dădea aspectul unei furii a durerei, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci și priveau într-o disperare demonică și nebună asupra acelor oameni
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
surâs sunt, din bucuriile sale, o bucurie sântă. In fine, n-ai văzut-o tu îmbracată în alb, rugîndu-se Dumnezeului ei? Astfel am văzut-o și eu, îmbrăcată în negru, cozile căzând pe umerii de atlas negru străluceau ca unde despletite, mînele ei albe și mici se-nalța în sus, îngenunchease, un trist și despletit înger al durerei, pe treptele de marmură albă. Am văzut-o și mi se părea că sufletul meu se-nrudise cu-al ei, că aș putea-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-o tu îmbracată în alb, rugîndu-se Dumnezeului ei? Astfel am văzut-o și eu, îmbrăcată în negru, cozile căzând pe umerii de atlas negru străluceau ca unde despletite, mînele ei albe și mici se-nalța în sus, îngenunchease, un trist și despletit înger al durerei, pe treptele de marmură albă. Am văzut-o și mi se părea că sufletul meu se-nrudise cu-al ei, că aș putea-o iubi ca pe-o soră. Dar, Dumnezeul[e], altfel cugetasem și altfel a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe frunte, îmi plecai capul asemenea unui criminal. Ea se apropie de mine, stătu mult și drept în fața mea, asemenea unei statue, apoi îngenunche la picioarele mele și-și răzim [ă ] pieptul și coatele de genunchii mei. Părul ei cel despletit și în dezordine încadra fața cea mai palidă și mai frumoasă din lume. - Tomo! zise ea c-o voce plânsă și ținând mînele mele unite în mînele ei albe și mici, ca și când s-ar fi rugat la mine de o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
subiectivitate puternic marcată de sentimentul vulnerabilității sale, dar, nu mai puțin, către orizontul eliberator al unei lumi promițător Înnoitoare, gata să-și dezvăluie „miracolele” prin actul simili-magic al rostirii poetice. Tema profundă - și care unifică subteran fluxul aparent atît de despletit al discursului - am identificat-o tocmai În acest dialog sui generis Între poem și univers, În permanentă punere În ecuație a „realului” cu „imaginarul”, a obiectului (sau stării de spirit) cu cuvîntul, Într-o situație de vase comunicante: unul crește
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aici, a cuvintelor, pentru care tiparul clasic Încetează să mai fie o constrîngere și o limitare, impulsionînd, dimpotrivă, mișcarea imaginației. Încît poetul tuturor libertăților - vorbind despre „cuvîntul care fierbe, neîncăpînd În forme” ori despre „versul ce-l vreau hohot, pădure despletită” - poate face la fel de bine elogiul alexandrinului („versul alexandrin e versul / Suind ca o monedă În salba de furtună”), ca să revină imediat la „versul care va rupe dogma”, „versul liber” ori „versurile invizibile, versurile destinse” și chiar versul ermetic, „pe care
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]