608 matches
-
își redobândește instinctiv echilibrul. Rostește șuierat, reușind cu greu să se stăpânească: — Jocuri avem și noi, da’ mai de soi. — Serios? se minunează de formă instructorul. Ce jocuri? Inflexiunile dureroase din vocea tânărului îl lovesc drept în inimă. — Luptătorii se despoaie de veșminte și sar printre săbii... Rufus nu vrea să se lase impresionat. Rânjește: — Așa, în curul gol? — Săbii ascuțite, gata să-i străpungă..., murmură Pusio mai mult pentru sine. Mai fornăie de câteva ori zgomotos. Doar nu te-oi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl recunosc pe fiul adoptiv al împăratului. O șoaptă ca un val străbate primele rânduri. Câteva saluturi răsună ici și colo, mulți încearcă să le facă loc. După câțiva metri sunt nevoiți să se oprească. Trece un grup de victimari, despuiați până la brâu, trăgând după ei un taur alb, cu coarnele încoronate de frunze și încins peste burtă și gât cu panglici multicolore. Cei trei bărbați profită de culoarul format ca să avanseze și ei. Cu rând se întâlnesc cu un al
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îi surâde deprimat și se întoarce către altar. Principele strânge între degetele-i noduroase turta de sacrificiu plămădită din făină și vin. Grăiește: — Aduceți victima albă, să o doborâm cu o lovitură în frunte. Pe loc, un grup de sclavi despuiați până la brâu apar cu cele trei animale. Coarnele taurului sunt aurite și prinse în continuare cu banda de purpură. În înghesuială și-a pierdut însă cordeluțele din jurul grumazului. Probabil că toți cei pe lângă care a trecut au încercat cel puțin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Soțioara lui, / Floarea câmpului. Deși artistul invocă forțele naturii pentru a o întoarce din cale: Dă, doamne, pe lume O ploaie cu spume, Să facă pâraie, Să curgă șiroaie... Suflă, Doamne-un vânt Suflă-l pe pământ Brazii să-i despoaie Paltinii să-ndoaie...”, hotărârea și dârzenia cu care Ana învinge împotriva intemperiilor fac din versurile acestea o culme a lirismului popular. Sub spaima de moarte, dorința de nemurire, iubirea de viață, revine aceeași dorință: a fi etern, a străbate veacurile
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
puteai vedea două mâini luptându-se pe sub cămașă, încercând să se înfrângă una pe cealaltă. Este fată, nu este băiat, ca și cum asta ar schimba radical situația, este fată și are, aproximativ, vârsta lui Noga, și parcă o văd pe Noga despuiată de toți cârlionții ei, cu burtica ei dulce și grăsună de fetiță, stă rezemată de zid, brutalizând neonul, mă cuprinde amețeala, mă sprijin și eu de zid, ca într-o radiografie, văd culorile în negativ, capul copilului care este fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mie la Fontainebleau, când am văzut patul lui Napoleon. „Doamne, ce mic e patul!”, a fost prima reacție. În mine nu trăia Napoleon cel adevărat, ci cel al faptelor lui. Aici moartea a schimbat în alt sens dimensiunile. Dar omul despuiat de istorie, de mit este la fel ca toți ceilalți. Vreau să spun că, la urma urmei, toți suntem oameni și n-are rost să hiperbolizăm pe unul sau pe altul. C.Ș.: Vorbind acum câteva zile, din păcate fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
de luptă. Lichidul distrugător îi rodea deja fibrele compozite. Primejdia care-l pândea o făcu pe Ripley să uite de panică și să încerce să-l ajute așa cum putea. Acidul atinse pieptul și brațul bărbatului care urlă continuând să se despoaie de veșmintele de protecție, ca de niște piei năpârlite. Plăcile fumegânde căzură pe podeaua pe care acidul începu numaidecât să-l erodeze. Cabina se umplu cu un miros înțepător, arzând ochii și plămânii. După ceea ce lor li se păru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
De-aia vă și batem pe toți, din Caucaz la Pirinei. Toți vă gândiți aiurea. Amintiți-vă ce i-am mai snopit pe spanioli la Lepanto!*. Toți erau cu mintea la câte-o Dulcinee, de-abia ridicau sabia. Când am despuiat răniții, numai scrisori de dragoste. în schimb, ce-i drept, aveți o mare literatură. Ce faci, bre, cu cafelele alea? Cosette veni fuguța cu ceștile aburinde. în timp ce țigăncușa strângea farfuriile, Broanteș îi strecură pe tavă scrisoarea. Văzând mișcarea, viziriul ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un raport obiectiv, și pe Înțelesul altora, asemenea rezultate vagi. Dacă scriam că un mincinos a recunoscut că mințise, asta nu Însemna mare lucru. Trecînd din nou În revistă cele Întîmplate, realizam că singurul lucru palpabil era coapsa albă și despuiată de sub tejghea... senzația pe care mi-a lăsat-o În palma de care se lipise, parcă... CÎt despre celelalte parțiale fetei, chiar de trebuia să le reconstitui pe bucățele, nu-mi era greu dacă urma să le caut dincolo de perdeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
În iatac? Sau nu putea intra nimeni? — Toți putea, l-a asigurat tânărul. Știți doar matale că toate iatacurile dân fundătură dau În rotonda cu statui. IV Pe 19 iulie, Mario Bonfanti a dat buzna În celula 273. S-a despuiat hotărât de parpalacul zăpeziu, lung până la genunchi, și de pălăria păroasă, a aruncat bastonul de malaca pe unul din cele două paturi reglementar suprapuse, a aprins cu un briquet cu kerosen o modernă pipă din spumă de mare și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
greutatea lui insignifiantă. Când procurorul, doctorul Codovilla, l-a acuzat de abuz de Încredere și atentat la pudoare, Bradford a capitulat imediat, dezamăgindu-și fidelii. Adevărul s-a impus concret. Între 1923 și 1931, Bradford, cavalerul de pe rambla, a umblat despuiat prin Necochea. Pălăria, ochelarii cu ramă de baga, mustața, gulerul, cravata, lanțul de ceas, costumul și nasturii, bastonul Împletit, mănușile, batista, gheata cu toc militar nu erau decât un desen aplicat tabula rasa pe epidermei sale. În clipe atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
în fața credinței frângea adesea grumazul celui care se credea nemuritor pe pământ. Cu sau fără credință într-o viață viitoare, fii mai puțin trufaș, pământul tot te așteaptă, o să ai aceeași soartă cu cel pe care îl umilești sau îl despoi. Ce era deci nou în "mișcare"? Atunci cum se crease mitul? Nu înțelegeam. Moartea pentru Căpitan, de ce era necesară? De ce trebuia să ne fie "cea mai dragă nuntă dintre nunți"? Acum, în sfârșit, după ce omorâseră pe mulți și fuseseră și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
acestui personaj trebuie să fi fost alta. "De ce crezi?" m-a întrebat el. "Trebuie, i-am răspuns, să fi avut și el poezia lui din moment ce și cei trei crai, la fel de stricați, o aveau pe-a lor. Or, aici Mateiu îl despoaie prea tare pe Pirgu și-i arată toate părțile rușinoase. Un scriitor nu trebuie să aibă aversiune pentru nici unul din personajele pe care le creează, sunt dorul imaginației lui... De pildă taică-său, simți că ține până și la Dandanache
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
asta era dorința papei Ștefan și m-am grăbit să fiu primul. care s-o strige. Dar nu eram, cum crezusem, canalia cea mai ingenioasă. Ceilalți doi cardinali m-au întrecut. Ei au cerut ca papa Formosus să fie și despuiat de odăjdiile papale, să fie smuls din jilț și aruncat, gol, în groapa, comună. Când i-am auzit, să-mi vină rău, de ciudă că nu-mi trecuse și mie asta prin minte. Firește că propunerea lor a fost acceptată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
altfel decât cea dinainte și nu-mi lăsa dreptul la nici o amăgire: mă considerau primejdios. Adevărul amenința să-i lase singuri și de aceea nu-mi iertau atentasem la nevoia lor de a se minți. Nu acceptau să fie sărăciți, despuiați de scuze și temeri, cum nu admit fanaticii să li se spună că Dumnezeu a murit. Ce mai, mergeam din uimire în uimire. Printr-o ironie a destinului, apăream acum ca luptător împotriva minciunii tocmai eu care nu pusesem niciodată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-o, exact cum femeile vor asta din teamă“, „Dar nu e singurul, de ce te pornești împotriva lui? Nu e singurul care a gândit așa“, „Și cu ce mă încălzește pe mine că alte nu știu câte minți de-astea prea lucide ne despoaie? O, Doamne, oprește-te, te rog, oprește-te“. S-a uitat la ea un timp cum își strânge cu dinții buza de jos, cu un aer de fetiță bosumflată sau speriată, încotoșmănată în haine groase. Și-a scos mănușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bune! După o petrecere adormise beat lângă casetofon și Baby, ca să ne distrăm, l-a dezbrăcat și l-a băgat în patul meu cu fundă roșie la gât, de la un buchet de flori, de căcat, noaptea a vrut să iasă despuiat pe holul teatrului și l-am luat căzut de prin baie, se sprijinea de pereții laterali ai holului și cu o mână mă împingea de cap când am vrut să-l ajut, go... Faci urât când te îmbeți, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
moartea mi-a dat noi puteri”. Ce fel de puteri? Fără îndoială, puterile unei fantome: posibilitatea de a accede la un adevăr ce scapă celor vii, de a vedea dincolo de aparențe, de a vedea oamenii așa cum sunt ei în realitate, despuiați de veșmintele și de măștile lor cotidiene („nevopsiți”, am zice, ca să reluăm o metaforă a piesei). Așa încât nu are de ce să ne mire coincidența între întoarcerea lui Arvid, „Străinul”, și incendiul care mistuie casa familiei Valström, incendiu purificator, incendiu demistificator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
vieții, să regăsim absența de viață a obiectului? „Pentru a realiza așa ceva, va trebui să transformăm din nou personajele în STRĂINI, să înlăturăm orice aparență de viață și de participare la o povestire reală a acestora”, ceea ce presupune „să le despuiem, să le supunem rușinii de a apărea în toată goliciunea lor, precum leșurile într-un osuar”. Misiune de care se va achita Femeia de serviciu, Măturătoarea, versiune derizorie a „Femeii cu coasa”, adică a MORȚII. Parada vidului: moarte și degradare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să se hotărască ce să facă. In poziția aceea, cu cămașa de noapte din flanelă roșie în jurul pieptului și burta masivă revărsată peste saltea, se gândea cu oarecare tristețe că, după optsprezece ani, această îndeletnicire devenise un simplu act mecanic, despuiat de zborul fanteziei și al inventivității cu care reușea cândva să o împodobească. Existase o vreme în care aproape o transformase într-o formă de artă, practicând-o cu priceperea și fervoarea unui artist și filozof, a unui savant și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
barba Hoitarului. Nu i-ai ajutat? Întrebă Logan, arătând spre containere. Hoitarul scutură din cap, cu părul lui lung legânându-se Înainte și Înapoi, ca o draperie funerară. Vocea Îi era chinuită și joasă. — Cum să-i ajut pe vizigoți să despoaie Roma? Coborî din mașină și păși peste buruienile strivite și peste iarbă spre adăpost. Ușa era deschisă, astfel că faruruile lui Logan cădeau pe podeaua goală din beton. Mormanele de animale moarte dispăruseră. Un adăpost era gata, mai rămăseseră două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
multă vreme. Nu! Nu se poate! Aceștia-s ochii țigăncii! Numai ea mă privea cu acest sclipet care pare a veni de undeva din adâncul ființei...” Rememorez întâlnirile cu ea. Mereu îmi apare în fața ochilor acea privire care parcă te despoaie de toate și te cercetează fărâmă cu fărâmă. Peste acest fel de a privi îmi răsună în urechi niște cuvinte care par firești doar pentru cineva care ar fi fost de față la toate întâlnirile mele cu bătrânul. “Apoi cum
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
sub un ștergar alb ca helgea, se putea bănui că sunt bucatele. Aburii cu miros de bureți prăjiți ieșeau prin ștergar. Pe prichiciul vetrei, adăsta ulcica alături de ulciorul cu vin. M-am dus întâi să stau de vorbă cu izvorul. Despuiat până la brâu, m-am ghilosit în voie. Când mă îmbrăcam, mi-am îndreptat privirea spre chiler. Tocmai atunci o nălucă se retrăgea în umbra încăperii. “Înseamnă că tot timpul cât m-am hârjonit eu cu apa cineva m-a urmărit
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Ne opream din când în când, pentru a ne dărui prea plinul inimii, fără cuvinte. Am ajuns în locul unde tăifăsuiam cu bătrânul... Abia ne-am așezat și ne-am și îmbrățișat cu patimă... În clipa când am încercat s-o despoi de catrință, mi-a șoptit cu tremur în glas: --Nu aici și nu acum... Ai răbdare... Hai să ne întoarcem, dragule drag, că ne așteaptă sfinția sa și Sevastița”... Când m-am simțit stăpân pe mine, m-am ridicat și am
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul muced, vîscos al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]