4,964 matches
-
Viața, Natura, ridicându-le la un Da absolut, veșnicul Da al Ființei, înțelegând prin aceasta că, dacă Dumnezeu a murit în conștiința omului modern, atunci omul trebuie să se înalțe deasupra sa pentru ca, prin el, lumea noastră, care este a devenirii, să se apropie cât mai mult de Eterna Ființă, înțeleasă de Nietzsche ca Dumnezeu-Devenire. Religia lui Nietzsche este "extraordinarul sentiment al Fericirii și al Înălțării". Să facem una cu imensa Bucurie primordială a existenței. În încântarea dionisiacă noi presimțim că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
noi am existat deja de o infinitate de ori, și toate lucrurile odată cu noi. În fiecare clipă începe Existența; în jurul fiecărui aici se rotește sfera pe pământ. Centrul este pretutindeni. Curb este drumul Veșniciei !" Pentru Nietzsche, Eternitatea este cea a Devenirii prin care viața se perfectează neîncetat, o muzică infinită ce renaște mereu din ea însăși purtând existența la cea mai de sus frumusețe, la transfigurare. "Vreau să dau eternitate celui mai umil lucru". "Denn alle Lust will Ewigkeit, will tiefe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
desparte de următoarea "întoarcere" a lui același. Ca și pentru Spinoza, pentru Nietzsche, nu există transcendență, totul este aici, imanent. Din acest motiv, nu trebuie să amânăm bucuria de a trăi într-un dincolo imaginar. Imanența este în același timp Devenire, Viață, Natură. Unica realitate este Devenirea și aceasta este Veșnicia. Viața este o continuă preschimbare creatoare, o ridicare mai sus de ea însăși. Această viață prezentă, este viața ta eternă". Haec vita, non aliam sempiterna. Imanentul este acea bucurie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
același. Ca și pentru Spinoza, pentru Nietzsche, nu există transcendență, totul este aici, imanent. Din acest motiv, nu trebuie să amânăm bucuria de a trăi într-un dincolo imaginar. Imanența este în același timp Devenire, Viață, Natură. Unica realitate este Devenirea și aceasta este Veșnicia. Viața este o continuă preschimbare creatoare, o ridicare mai sus de ea însăși. Această viață prezentă, este viața ta eternă". Haec vita, non aliam sempiterna. Imanentul este acea bucurie și acea eternitate în care încape tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este Ființa ființelor, Universul spiritual, o ființă supremă care trece prin stări intermediare spre forma sa perfectă, absolută concepție a unui "Dumnezeu-Devenire", prezentă și la Empedocle, Eckhart, Boehme, Schelling. Relativ la voința spre putere, Wille zur Macht, Nietzsche scrie: "A imprima Devenirii caracterul Ființei, aceasta este suprema Voință de Putere". Iar această devenire este supraomul, depășirea de sine. Voința de putere însemnează a te ridica mai sus de tine pentru a deveni Supraom, în sensul de a acționa dincolo de bine și rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
stări intermediare spre forma sa perfectă, absolută concepție a unui "Dumnezeu-Devenire", prezentă și la Empedocle, Eckhart, Boehme, Schelling. Relativ la voința spre putere, Wille zur Macht, Nietzsche scrie: "A imprima Devenirii caracterul Ființei, aceasta este suprema Voință de Putere". Iar această devenire este supraomul, depășirea de sine. Voința de putere însemnează a te ridica mai sus de tine pentru a deveni Supraom, în sensul de a acționa dincolo de bine și rău, etica noastră "astrală" trebuind să fie afirmarea vieții aici în imanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Voința de putere însemnează a te ridica mai sus de tine pentru a deveni Supraom, în sensul de a acționa dincolo de bine și rău, etica noastră "astrală" trebuind să fie afirmarea vieții aici în imanent, înțelegând că marea realitate este Devenirea autocreatoare, ca o voință a Naturii de a perfecta mereu și mereu viața acționând prin fapta noastră vizionară. "Căci Supraomul este sensul pe pământ, depășirea noroiului, a mizeriei, a jalnicei suficiențe. Omul este o coardă întinsă între bestie și Supraom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
artă este "un monolog sau un dialog cu Dumnezeu". Între arte, muzica induce o eflorescență de stări inefabile al căror ecou este misticismul. Este "împăcarea dintre antinomiile interne la interiorul unei sinteze noi, nașterea unei a treia realități". Muzica este devenirea, este marea eliberatoare, principiul ei se află dincolo de orice individuație. "Muzica mă face să cad în sus". În ce privește arta dansului, Nietzsche nu crede decât într-un zeu care știe să danseze. Pentru că dansul are multiplă încărcătură, el este nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se află dincolo de orice individuație. "Muzica mă face să cad în sus". În ce privește arta dansului, Nietzsche nu crede decât într-un zeu care știe să danseze. Pentru că dansul are multiplă încărcătură, el este nu doar un simbol, ci este viață, devenire, muzică. * Zarathustra este profetul depășirii umanului, profetul Supraomului. Acesta ne conduce către marea Amiază a cunoașterii sau la marele Miez de Noapte al revelației mistice și al absorbției în bucuria universală. Triada predicată și profețită de Nietzsche Supraumanitatea, Eterna Întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sisteme filozofice, Nietzsche ne cere să nu-l dogmatizăm, ci ne învață cum să ne creăm propriile deschideri, drumuri spre a realiza supraomul, să ne purificăm de ceea ce este de rând, să ne reînnoim spiritual mereu sinele, acest lucru în devenire, în proces continuu de transvaluare, de înălțare, de renaștere perpetuă a propriului arheu, a supraomului care am putea deveni, a propriul zeu lăuntric. "Căci toate ființele sunt divine și toate zilele trebuie să ne fie sacre". Astfel, alături de presocratici, Platon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aici apare o a doua ambiguitate: eternitatea, scrie Platon, aparține doar lui este, înconjurat de a fost și va fi. Prin urmare, timpul presupune, pe de o parte, prezentul etern, prezentul absolut, care va fi al sferei Ideilor, dar și devenirea, proprie lumii umane, și care este dizolvantă, transformă existența într-o amăgire ca și Maya hindusă. Pentru rațiunea noastră, care concepe veșnicia ca imuabilă (precum în finalul Luceafărului), conceptul platonician ambiguu, care face din durată totodată și perenitate și vremuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în lumea unde este oaspete, omul se întâlnește cu viața, deci viața nu este una și aceeași cu entitatea umană. În acest contact apare conștiința esenței realității de model uman, care este timpul. Viața este operă a timpului și a devenirii, a schimbării, iar spiritul uman este un martor antrenat în vremuirea opusă eternității. Dar schimbarea nu dizolvă totul, pentru că timpul păstrează o rezervă, o aspirație de a se depăși spre durata eternă. Acel prisos de durată cu potențial de veșnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care, prin natura sa are mers infinit-indefinit, iar apoi negrăitul melodic se transformă într-o așteptare ce pare fără sfârșit, fără rezolvare. În poezia Selige Sensucht (Dor fericit) Goethe afirmă că destinul omului este de a se mistui în flacără, devenirea fiind eterna lege a naturii... Dacă nu-nțelegi aceasta: "Mori, spre-a deveni", tu ești Doar un oaspete obscur În beznele pământești." Iar în Höcherer und Höchste (Mai înaltul și Cel mai înalt), după ce aici, pe pământ, poetul viețuiește diversele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
piesei, semnificația personajelor și motivația actelor acestora, de unde modernitatea și originalitatea operei, al cărei suport ideatic existențialist este evident. Când vine în Argos, însoțit de pedagogul său, Oreste nu este un personaj cu un caracter definit, ci un ins în devenire; el nu a fost încă pus în situația - limită de a opta pentru un anumit act. Personajul intră în oraș deghizat, fiind un străin în patria sa, iar Electrei îi spune la început că se numește Fileb și că este
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
ultimul detaliu arhitectural, ce comunic? nu numai „titanica sete de frumuse?e ?i plenitudine rev?rsat? În crea?ie" (Z.D.-Bu? ulenga). ci ?i semnifică?iile filozofice, superioare ale felului în care gândirea uman? poate transcende timpul istoric, al devenirii. Indiferent c? sunt proiectate În universul celest, În lumea magicului codru sau a palatelor de cle?tar din inimă m?rii, elementele ce configureaz? spa?iul poetic descris tind s? cumuleze semnifică?îi adânc filozofice: luna devine simbol, imuabil al
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
orizonturi spa?iale nelimitate, simbolizând infinitul, universul abstract al cunoa?terii. Pe ?? mânt, poetul vede Ins? o alt? lume, trist?? ?i ț?cut?, cea a ruinelor, o lume ce vorbe?te despre o alt? ipostaz? a timpuluitimpul istoric, finit, supus devenirii. Zidurile vechilor cet??i vorbesc totu?i lumii contemporane despre permanen?a gândirii umane: lumea vechilor piramide, a templelor m?re?e „colonade-n marmori albe este rodul unei gândiri arhitectonice de-o grozav? m?re?ie "; de aceea I
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
o semnifică?ie aparte pe care numai Eminescu ar fi putut-o da acestui univers. Privite din „unghi cosmic" (E. Simion) , toposurile poetice eminesciene reprezint? imaginile concrete ale Ideii primordiale din care s-au urzit formele succesive ale materiei supuse devenirii; ele amintesc de unitatea cosmic?, pierdut? Într-un timp imemorial „pe când fiin?? nu era, nici nefiin??, / Pe când totul era lips? de via????i de voin??, / Când nu se-ascundea nimic, de?i tot era ascuns.../ Când p?truns de sine
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
pe care le aveau, În vechea spiritualitate oriental?, acele vechi desene cu valoare sacr? ce Întruchipau ideea de „imago mundi” de „centru al lumii" numite „mandata ". Natură are În poezia lui Eminescu sensul acesta originar de existen?? privit? În ipostaza devenirii sale, de dimensiune atemporal? care, de?i pare atât de abstract?, poate comunica, prin intermediul simbolului, esen?a lucrurilor Într-un mod atât de concret, apropiat de cel al percep?iei umane. Devenit el Însu?i „model ?i, cu timpul, un
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
parte viziunea arhitectural? a poetuluidemiurg, „titanica sete de frumuse?e ?i plenitudine rev?rsat? În crea?ie" (Z. D.-Bu?ulenga), dar ?i manieră În care peisajul eminescian, de data aceasta d?ltuit În piatr?, poate transcende timpul istoric al devenirii, ??inuind prin for?a gândului, a ideii, a cunoa?terii, prin for?a mitului ce 1-a z? mislit privilegiu deopotriv? al poeziei ?i al arhitecturii: „ Poezia, ca ?i arhitectură de altfel poate crea o ipostaziere a spa?iului nesfâr
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
finitul f??? de sfâr?it că o s? văr?ire ???? sfâr?ire"; „nefinire" pentru a exprima, printr-un prefix negativ nesfâr?ițul de dinaintea existen?ei lucrurilor, dimensiunea lor aprioric? (pe când „infinirea" Înseamn? nem? rginirea pierdut? În cel?lalt sens al devenirii): „Infinirea În schimb, cu prefixul ei în, care aduce o nega?ie mai stins?, te trimite Înainte ". Având totu?i la Îndemân? termenii deja existen? i În limb? „infinit", „infinitate", „nem? rginit", „nem?rginire", Eminescu a sim?it nevoia s
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ulenga). Studiul semnifică?iilor pe care acestea le au poate relevă sistemul de corela? îi Între aria de cultur? tradi?ional?? ?i cea universal?, Între expresivitatea gândirii, a viziunii artistice autohtone ?i cea apar?inând altor popoare, dezv?luind procesul devenirii noastre spirituale. Alc?tuind „uria?ul mecanism viu al universului poetic eminescian", aceste „piese" str?lucind de frumuse?e arăt? uimirii noastre „un uria? sistem de conota?îi care Îmbr????eaz? via?a omului ?i a cosmosului. În imagini arhetipale
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
metafizice a poetului ve?nic contemplând „traiectul marilor dep?rt?ri cosmice" (E. Papu) c?tre care se Îndreapt? Întotdeauna sufletul Inc?rcat de „dorul" de a se elibera de propriile limite impuse de o existen?? efemer?, supus? trecerii ?i devenirii legilor universului: „El nu-?i proiecteaz?, Ins?, numai ochiul acolo, ci Întreaga fiin??, profilat?, prin Ins??i structura ei, pe undă marilor dep?rt?ri". (E. Papu) Alteori, natura eminescian? uime?te prin poezia ??mântului mitic, atemporal, uitat printre „p
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
spirituale experien?e considerate pan? la dânsul că lipsite de semnifică?ie ". (M.Eliade) Privite din „unghi cosmic" (E. Simion) , topos-urile poetice eminesciene reprezint? imaginile concrete ale Ideii primordiale din care s-au urzit formele succesive ale materiei supuse devenirii. În felul acesta ele amintesc de unitatea cosmic?, pierdut? Într-un timp imemorial „pe când fiin?? nu era, nici nefiin??, / Pe când totul era lips? de via????i de voin??, / Când nu seascundea nimic, de?i tot era ascuns.../ Când p?truns
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
tot era ascuns.../ Când p?truns de sine Însu?i odihnea cel nep? truns", cănd „umbră celor nef?cute nu-ncepuse-a se desface, /? i În sine Împ?cât? st?pânea eternă pace!... " („Scrisoarea I"). Tot ceea ce este acum supus devenirii, duratei, trecerii timpului Înseamn? reprezentare fenomenal? a Ideii („adev?rata realitate" care exist? Între personalit??ile sau formele empirice ?i voin?a universal? În concep?ia lui Schopenhauer): „ Dar deodat-un punct se mi???... cel Întâi ?i sigur " [...] Punctu-acela de mi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
pe c???ri necunoscute ??i În roiuri luminoase izvorând din infinit Sunt atrase În via?? de un dor nem? rginit". („Scrisoarea I") Luna, soarele, „coloniile de lumi pierdute", „roiurile luminoase izvorând din infinit" reprezint?, la nivel cosmic, cercuri succesive ale devenirii, Întruparea În forme concrete ale esen?ei. De altfel, forma perfect?, ideal?, prin care poate fi reprezentat, din aceast? perspectiv?, spa?iul poetic eminescian ar fi cercul: exist? În crea?ia artistului cercul protector al copacului, „ochiul de p?dure
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]