1,081 matches
-
Ph. Dujardin (1993, p. 228), acest tip de ritual implică un act voluntar, care operează selectiv și trimite către o anumită realitate din trecut. Acțiunea de identificare a obiectului comemorării conduce la o atitudine de devoțiune față de acesta. Raporturile de devoțiune se desfășoară pe axa unei anumite temporalități: ea implică o Întoarcere În timp și o repetare ciclică a acestui act de revenire la un moment din trecut. În sfârșit, gestul comemorativ presupune o intenție colectivă de a face public acest
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Însă circulă numai pe un palier al sistemului. Divinitatea transmite ceva lumii profane, fără a mai primi (cel puțin În termenii acestor mituri) altceva În schimb. Sacrificiul unilateral al divinității declanșează Însă reciprocitatea sacrificială - aceasta trebuie să fie refăcută prin devoțiunea oamenilor, adică prin instituirea sistemului de rituri de comuniune de tip rugăciune, ofrandă sau sacrificiu: În ajunul morții sale, Pangu s-a metamorfozat de tot: respirația i s-a prefăcut În vânt și nori, glasul i s-a făcut tunet
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
L. Sills (coord.), International Encyclopedia of Social Sciences, MacMillan Inc, New York Leach, Edmund, 1976, Culture and Communication, Cambridge University Press, Cambridge Leach, Maria, 1949, „Adaox”, În M. Leach (coord.), Dictionary of Folklore, Funk & Wagnalls Comp, New York Lebrun, François, 1985, „Reformele: devoțiunile comunitare și pietatea personală”, În Philippe Ariès, Georges Duby (coord.), Istoria vieții private, Meridiane, București Lehmann, Arthur; Myers, James (coord.), 1985, Magic, Witchcraft and Religion: An Anthropological Study of the Supernatural, Mayfield Publ. Comp., Palo Alto Lett, James, 1997, Science
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
urmele lui Don Quijote, 1974). Revine la literatura română cu o culegere masivă de articole, Domeniul criticii (1975). Pentru C., critica este o formă de „vampirism al esenței”, o succesiune de „puncții” în măduva operei, un șir neîntrerupt de infidelități și devoțiuni. Lecturile criticului sunt variate. Nu ocolește domeniul clasic. În 1974, publică o Introducere în opera lui Ion Neculce, iar în 1977, o carte amplă de eseuri, Alianțe literare, despre I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Jonathan Swift, Duiliu Zamfirescu și Marin Preda
CRISTEA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
dispun poemele într-o ordine diferită de cea cronologică, reprezintă o sinteză a temelor și a motivelor lirice frecventate de autor. Refuzând contemplarea detașată și reflexivitatea temperată, poetul este un „damnat”, un crucificat pe altarul îndoielilor, care își asumă cu devoțiune emfatică martiriul incertitudinilor și scrie poemele sacrificial, cu religiozitatea unui „ales” de sorginte romantică. Descoperirea sinelui și a lumii nu se face candid, ci saturată de lecturi, biograficul și livrescul având funcție anamnetică. Din mărturisirea afinităților esențiale, adevărate prezențe formative
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
și le recunoaște izolat, fără a surprinde și principiul lor central de funcționare și semnificația”. Altă dată, contestare agresivă, criticul de la Iași devine „un idol diform, dar învestit cu aureola mistică întreținută de partizani [...], duh plutitor între zidurile locașului de devoțiune”. Nu-l agrea pe Mihail Dragomirescu, căruia ( puțină vreme ) îi fusese asistent la Litere; îi repugnau rigidățile sistemului lui estetic, recunoscând însă profesorului „probitatea intelectuală”, „pasiunea literară, spiritul analitic și dialectician până în pânzele albe”, acestea puse, din păcate, „în slujba
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
răniți, infirmierele fiind femei din elita vremii. Împrejurările conduc personajele către o transformare morală, în sensul afirmării sincerității și al acceptării realității brutale; orice restricție etică fiind abolită, se dezlănțuie cele mai ascunse - până atunci - pasiuni erotice. În castelul-Sodomă coexistă devoțiunea și altruismul cu libertinajul cel mai deșucheat. Atmosfera este de sabat grotesc, iar balul din grotele Sărcanilor, cu travestiuri senzuale și împreunări în lanț, anticipă, iarăși, episoadele corespunzătoare din Princepele lui Eugen Barbu. Dezmățului cosmic i se opune castitatea sătenilor
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
biblică, din patrimoniul de trăire și exprimare a evlaviei creștinești. Aceste însușiri concură la definirea uneia dintre ipostazele întoarcerii, în poezie, după 1989, la spiritul religios. Ruga, oficierea ritualului creștin, exaltarea imnică a iubirii, rostirea răspicată a experienței lăuntrice a devoțiunii creștinești, a cucerniciei și a aspirației spre mântuire sunt realitățile omniprezente ale acestei lirici de exclamație și fervoare religioasă, formulată într-un lexic simplu (cel fundamental, cu împrumuturi din lexicul liturgic sau biblic), cu imagistică puțină, banală sau discretă. Forța
BODEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
altă coloare a tonului când va semnifica moartea martiriului (asta o vei plăti tu pe cruce) și altă coloare când va însemna simbolul creștinesc. (În această singură intuițiune se concentră întreaga dispozițiune religioasă din minunata narațiune a lui Eusebio în Devoțiunea cătră Cruce a lui Calderon. Tonul are de-a reflecta și umbra acestei deosibiri. Accentul simbolic va oglindi în coloarea tonului său raportul în care se-ntîmplă a fi cugetată or intuită vorba viață de pildă. Mefisto zice cătră Faust: "ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
simpatizanți sau potențiali simpatizanți. Teroriștii religioși sunt adesea proprii lor constituienți, nu au audiență externă pentru actele lor de distrugere. O altă trăsătură a cultelor religioase care le face incredibil de periculoase este faptul că sunt conduse de personalități. Cultul devoțiunii față de un lider îi face pe adepți mai puțin capabili de a lua decizii morale proprii sau de a consulta alte surse raționale. Cele mai periculoase grupuri teroriste religioase au în comun această trăsătură a cultului un lider cu o
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
distrugă pe cei răi, momentul din care lumea ar fi devenit ceva atât de minunat încît ei credeau că nu și-o pot nici măcar imagina. Sfântul Augustin cel Nou era mai pragmatic. Pe el nu-l interesa viitorul, ci doar devoțiunea pentru domnul Dumnezeul său. El credea că Mesia trebuie silit să se întoarcă pentru ca, împreună cu oamenii, să-l apere pe Dumnezeu, tatăl lui, de pro-pria-I nemărginire. Asta spuneau scripturile. Era evident însă că, dincolo de discursul său religios, Sfântul Augustin cel
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
bună voie în Alambicul de Dumnezei. Iar mașinăria aceea care funcționa după principii de nimeni înțelese avea să distileze câțiva viruși modificați cu care Abația urma să însămînțeze o altă Lume Agricolă. Stin nu avea să moară. Spiritul lui de devoțiune, dragostea față de Dumnezeu și față de semeni erau conservate în virușii aceia care aveau să-și caute, într-o Lume Agricolă, gazda potrivită pentru a trezi la viață un alt Stin. Femeia se așeză lângă patul în care tânărul dormea cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
iudaism, nici în planul teologiei, nici în acela al comportamentului religios". În primul rînd, ni se explică, el ar relua monoteismul iudaic. În al doilea, n-ar fi făcut decît să prelungească mișcarea de interiorizare inaugurată de psalmi și de devoțiunea personalizată, care crea deja în epocă o intimitate a vieții spirituale, mai apropiată de o etică decît de un ritual. De la Exil, poporul evreu încetînd să existe ca atare, religia sa se individualizase. Iisus a profitat (într-un fel) de
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
îl recopiază, îl iluminează și îl comentează de zece secole: Biblia. Apoi? Tradiționalele Artes moriendi și Vita Christi. Sentențele lui Pierre Lombard. Scot, Sfîntul Toma, Boethius, Părinții Bisericii. Pe scurt, toată literatura medievală, cu cele două principii obturante: scolastica și devoțiunea. Pentru început fiindcă trebuie epuizate stocurile și fiindcă aceste manuscrise sînt în așteptare, disponibile și verificate. Apoi fiindcă cititorii sînt clerici și fiindcă acestea sînt gusturile clientelei. Dintre toate scrierile, Sfînta Scriptură este și va rămîne (pînă la Jules Verne
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Eroine și de Deținătorii de Cunoaștere.” Când sufletul tău va ieși din corp, glorioasele falange ale îngerilor să vină în fața ta. Și oastea victorioasă de judecători demni de respect.” 3. [oficiantul]: “...va trebui să încerci să-ți amintești practicile de devoțiune pe care le obișnuiai în timpul vieții.” “Dacă cel ce moare are o perioadă de luciditate suficientă, cei ce-l înconjoară îi pot citi cărțile sacre sau rugăciunile pe care le folosea în timpul vieții.” 4. “Dacă e adeptul etapei viziunii, i
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
universal, a materiei și informației/spiritului. 182 II.6. În loc de concluzii “Pentru decondiționarea sa de infernul lumii fenomenale (planul fizic, n.n.) și pentru descarnarea sa din larvarele învelișuri pământești a sinelui său divin (Atma), i se oferă omului două căi: −devoțiunea și acțiunea (bhakti și karma) −cunoașterea (jnana) ”, căi care de fapt reprezintă cele două moduri de percepere a reîncarnării: 1. aceea curentă, subiectivă, egoistă, de purificare a carrierului de către el însuși, ce presupune devoțiunea; 2. aceea obiectivă, de spiritualizare a
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
i se oferă omului două căi: −devoțiunea și acțiunea (bhakti și karma) −cunoașterea (jnana) ”, căi care de fapt reprezintă cele două moduri de percepere a reîncarnării: 1. aceea curentă, subiectivă, egoistă, de purificare a carrierului de către el însuși, ce presupune devoțiunea; 2. aceea obiectivă, de spiritualizare a Universului, prin transformarea materiei în informație, ce presupune cunoașterea. Pe ambele căi, carrierul obține spiritualizarea − prima dată direct, a doua oară în consecința îndeplinirii rolului său în Univers − însă Universul obține spiritualizarea numai pe
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
păzitori ”), iar alții − recunoscând apariția zeilor în sânul popoarelor pentru a le îndruma − îi dau ca scop ascensiunea spre ideal , care de fapt e o consecință. Că, reflectată la specificul poporului căruia i se adresează, îndrumarea poate fi pe calea devoțiunii (Christos) sau pe cea abstractă a cunoașterii (Buddha) , pentru a pomeni doar extremele, sau pe o cale de mijloc (Krishna și Zamolxis), este o altă poveste. Iar a căuta contactul cu zeul de altă “culoare”) mai aduce în discuție un
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
cu alții. "Familia, tribul, satul, târgul, fiecare forma o comunitate în care fiecare membru avea locul și rolul său..." (Waterlow, 1967: 2). În această familie extinsă care îi includea și pe cei vii și pe cei morți, relațiile de obligație, devoțiune și reverență erau fundamentale. Un individ aparținea tribului, aproape la fel cum o viespe aparține roiului ei sau o pasăre aparține stolului ei. Orice activitate a vieții era comunitară și era reglată de cutume exacte și sacre. Individul nu avea
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
receptivă În școală. Profesorul care nu permite și nu Încurajează diversitatea operațiilor În tratarea problemelor, pune „ochelari de cal” intelectului elevilor, restrângându-le viziunea doar În direcția În care mintea profesorului este Întâmplător de acord. Probabil că principala cauză a devoțiunii față de rigiditatea metodei este faptul că ea, totuși, pare a promite rezultate concrete, rapide și cu precizie măsurabile. Zelul față de „răspunsuri este explicația marelui zel față de metodele rigide și mecanice” (Bruner, 1970, p. 153). Din asemenea considerente, pedagogia modernă a
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
sau la metode lumești pentru a atrage tinerii” (Jackson, 1999, p. 140). După etapa atragerii, convertirii, urmează etapa de integrare. Fiecare biserică va tinde să înmulțească și să intensifice contribuțiile membrilor săi. Astfel, bisericile caută să întărească credința, să asigure devoțiunea prin mărturisiri publice și private ale credinței și devotamentului, precum și contribuțiile materiale de la membrii săi (Barnard, 2003, p. 244). Urmează etapa de menținere, pentru care sunt puse în joc anumite categorii de stimulente. În organizațiile religioase, rolul de stimulente par
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
românilor și, în bună parte, un imn înălțat sufletului românesc. Deși a fost tălmăcit și publicat de G. Coșbuc în „Tribuna” (1885), el rămăsese aproape necunoscut publicului de limbă română. De aceea, G. l-a „răsădit în românește” cu adevărată devoțiune: operațiunea comporta, dincolo de interesul pur literar, o înaltă semnificație patriotică. Transpunerea este - prin metrică, ton și ritm - adaptată spiritului limbii române și aduce sonorități coșbuciene și, uneori, blagiene, urmărind să reproducă mai ales atmosfera de intimitate și exultanță liniștită a
GAVRIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287178_a_288507]
-
e a bărbatului”; frumusețea femeii e „singura religie care uimește înțelepciunea” etc. Lungi poeme (volume întregi nefiind decât un asemenea unic text, compus muzical) sunt expresia chinului spiritual și a slavei, a suferinței mundane și a salvării, a rugăciunii și devoțiunii / umilinței ( Aproape tac, aproape plâng, aproape sunt, 1995), a „melanholiei deșertăciunilor” (amplul poem din 1996), a presiunii realității care „țâșnește ca apa din sifon” și a transformării ei, a graniței subtile dintre ființă și neființă - totul, acum, sub dominanta aspirației
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
Profesiunea de scriitor, București, 1979, 276-283; Ștefănescu, Jurnal, 58-59; Culcer, Serii, 170-177; Grigurcu, Critici, 575-578; Al. Călinescu, Istorie și ficțiune, CL, 1984, 6; Condurache, Portret, 150-152; Raicu, Fragmente, 376-381; Iorgulescu, Prezent, 234-238; Dimisianu, Subiecte, 224-229; Holban, Profiluri, 277-238; Tia Șerbănescu, Devoțiune și rigoare, RL, 1988, 16; Cosma, Romanul, I, 235-238; Alex. Ștefănescu, Dana Dumitriu, RL, 1992, 33; Lovinescu, Unde scurte, IV, 11-17; Simion, Scriitori, IV, 239-259; Liana Cozea, Dana Dumitriu. Portretul unei doamne, postfață Nicolae Manolescu, Pitești, 2000; Dicț. esențial, 274-275
DUMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
publicațiile vâlcene „Curierul de Vâlcea” și „Informația zilei”. Prezent în antologiile de proză scurtă Clopote de argint (1974) și Înălțimile se cuceresc (1975), M. este nominalizat ca autor de literatură pentru copii și tineret în Internationale Jugend-Bibliothek (München). Atașat până la devoțiune spațiului în care a văzut lumina zilei îi dedică atât scrieri de ficțiune, cât și lucrări de evocare documentară - Memoria Râmnicului (1979), Râmnicul de odinioară (1993), Râmnicul, Râmnicul... (1994), Cartea Râmnicului (1999), Râmnicul uitat (2003). Călătorește în RDG, URSS și
MATEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]