465 matches
-
Poezia există pentru că Ființa este în sine ironică" (subl. aut.). În acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau faceri de sine"), într-un discurs specific ce își arată la rândul său, fără rezerve, natura duală despre care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Guineea, de exemplu, fenomenul clanurilor, apărut acum patru sau cinci ani în câteva școli de la periferia orașului Conakry, s-a extins în general în toate școlile din capitală și înaintează spre interiorul țării. Aceste grupuri de tineri seamănă groază și dezolare în școli îndată ce li se ivește prilejul". Un administrator din minister, domnul Elhadj Moussa Sanoh, însărcinat cu educația civică, prezintă tabelul faptelor de violență (tabelul 3) contabilizate de serviciile oficiale numai pentru capitală (op. cit., p. 25): Tabelul 3. Fapte de
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
care precedă stabilirea ordinii. Din acest motiv, la nivel psihologic, ceața îmbracă adesea un caracter neliniștitor, ce evocă pierderea reperelor, lipsa de claritate interioară și obscurantismul. Ger, gheață, grindină Gheața are o semnificație negativă, de răceală, de duritate și de dezolare. Ea revelează ambianțele tensionate, dar care rămân latente și intră în categoria lucrurilor nespuse. Înfruntarea nu este directă. Nu sunt conflicte deschise, ci un război rece și subversiv, care e, din această cauză, mult mai provocator și mai periculos. În
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
oferirea unor sacrificii în cinstea lui Jupiter din Olimp: 1Mac 1,20 ș.u.; 2Mac 5,11 ș.u.; cf. Dan 7,25; 11,31 (Soggin 1987, capp. 51-52). Statuia lui Jupiter, așezată în templu de profanatori, este numită „abominiul dezolării” (evr. haššiqûș mĕšômēm, anagrama lui ba’al šămēm). Reconsacrarea a fost celebrată pe 25 Kislew (noiembrie-decembrie) în anul 165-164 î.C. (1Mac 4,36-59). Din acest fragment se observă că criteriul alegerii datei a fost pur și simplu „reparator” întrucât
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
1971; Piet Legay, Furtună la Tobruk, București, 1971; André Maurois, Prometeu sau Viața lui Balzac, București, 1972; H. Charrière, Papillon, I-II, pref. Modest Morariu, București, 1972; Em. Roblès, Pledoarie pentru un răzvrătit, București, 1973; Hervé Bazin, Preafericiții de pe insulă Dezolării, București, 1974; Gilbert Durând, Structurile antropologice ale imaginarului, pref. Radu Toma, București, 1977; Jules Romains, Oameni de bunăvoință, vol. V: Trufașii, București, 1979. Repere bibliografice: N. Carandino, Autori, piese și spectacole, București, 1973, 214; Al. Balaci, Studii și note literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285183_a_286512]
-
sînt șanse de supraviețuire în viitor, se cere inhibarea, reducerea la tăcere a literaturii, în care pesimismul face legea. Globalizarea postmodernă și-a pus amprenta pe întreaga activitate socio-umană, este dominată de fragmentare și constantă relativizare. În acest ocean al dezolării, al lipsei de sens răsar, iluminează șansele stabilității și identității. Varianta postmodernă a globalizării conține spații și goluri, ne permite să menținem sau să construim identități și stabilități, să ne deplîngem înfrîngerile și să le contemplăm cu o tristă seninătate
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
lui descrisă în termeni asemănători cu cei ai lui Cioran cînd vorbește despre capitala Moldovei: "Bacovia este produsul unei duble eredități - a unui dublu rău - unde criza care conduce la epidemia defetistă postbelică (Céline) se asimilează cu decăderea Moldovei. Beția, dezolarea pun stăpînire pe ținuturile moldovene locuite încă de vechii boieri, anacronici și retrograzi. Iașii, capitala, seamănă unei bătrîne curtezane care și-a pierdut bijuteriile; un aer de trecut și de supraviețuire se degajă din ultimul salon ce se deschide politicienilor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
erau acceptabil de elocvente, a hotărât În sinea lui. Cu toate că nu se stima excesiv ca pictor, Îl consola certitudinea că avea ceva mână pentru desen. Și, la urma urmelor, tușele pestrițe și expresive Închideau Într-adevăr În ele războiul. Erau dezolare și singurătate: cea a morților. Toți morții pe care Îi fotografiase În decursul vieții păreau să fie singuri. Nici o singurătate nu era mai perfectă decât a lor, absolută și ireparabilă. O știa foarte bine. Lăsând deoparte desenul ori culoarea, poate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o chestie de perspectivă. Îți mulțumesc că m-ai adus aici. Din ziua aceea, ea Îl Însoțise mereu. Vâna În felul ei, concentrată asupra viziunii ei despre lume, care nu era aidoma viziunii lui Faulques, dar se alimenta din aceeași dezolare. Primul loc fusese Libanul. O dusese acolo fiindcă era un teritoriu familiar, unde el stătuse multă vreme În cursul războiului civil. Cunoștea șosele, sate, orașe, avea În toate taberele prieteni și contacte care aveau să le Îngăduie să țină până la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din viața cotidiană, reducând suavele ființe aripate la rostul de element decorativ. Există însă și situații în care îngerii, departe de materialitatea carnală din Cântec pentru dezbrăcare, sunt dematerializați până la abstractizare. Dând în vis „ocol grădinii sfinte”, poetul vede cu dezolare că „focosul heruvim flăcărător” nu îi „arată poarta, ca-nainte”. Exasperat de prea multe gânduri nepioase, ce alcătuiesc „un codru de stafii”, el cere Domnului să trimită „un pâlc de îngeri, în spate cu securi”, iar altcândva îngerul lovește în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
devine membru corespondent al Academiei Române, călătorește în țară și peste hotare, ajungând o personalitate literară oficială, prezentă și în manuale. În versurile volumului de debut, Chemarea cumpenelor (1937), sunt vizibile două atitudini lirice: fascinația în fața naturii și a muncii agreste; dezolarea profundă, revolta celor umili și săraci. O expresie necizelată, dar viguroasă, rod al exaltării și furiei, definește mai degrabă un temperament decât un artist. La polul opus, desprinse de condiționarea socială, sunt versurile din ultima parte a vieții, adunate în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
hotărâre și indiferent de cost cauza Justiției, spunându-se: "Faceți ce trebuie, indiferent ce se va întâmpla?" Spre acest lucru înclină sufletele cinstite; dar cine ar dori să își ia responsabilitatea de a arunca țara sa și umanitatea în mizerie, dezolare și moarte? Îl provoc pe oricine este convins de acest antagonism să se decidă. Mă înșel. Se va lua o decizie și inima umană este astfel făcută încât se va pune interesul înaintea conștiinței. Acest lucru este demonstrat și de
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
cititorului câteva incommoda: clima scitică, teroarea pe care i-o inspiră dușmanii care-l înconjoară pe poet cu săgețile lor otrăvite, cu cruzimea lor și inhumanitas, frigul intens care transformă până și marea în uscat... Și totuși, în mijlocul unei asemenea dezolări, sulmonezul încă mai găsește motive de satisfacție: aici poetul nu este urât (non sumus hic odio) spune el, folosind o litotă, care nu se știe până la ce punct este pur și simplu figură poetică sau corespunde unei reale dorințe a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și Miron aceleia a faimoasei sale junci, tot așa poetul din Sulmona e o parte, și nu ultima, din operele lui Sextus: mai mult, e un dar, o operă a bunătății lui grijulii (tutela). În a patra epistolă, după atâta dezolare, Ovidiu dezvăluie bucuria unui fericit presentiment. El povestește că, în timp ce se plimba trist pe plaja din Tomis, i s-a părut că o aripă s-a zbătut în spatele lui. Nu a putut să zărească niciun corp, dar aceste cuvinte au
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu în Pontica, III, IV, 5: est opus exiguum vestrisque paratibus impar. Dar tot Ovidiu (ibid., v. 7) îl compară cu Machaon; A. Scholte 290, însă, are îndoieli asupra faptului că acesta ar fi fost în realitate medic 291. În dezolarea lui, Ovidiu a primit consolare din partea lui Rufinus, fapt care i-a adus speranță și mângâiere. Poetul îi mulțumește (ex Ponto, I, III) și se arată mai ales sfâșiat de dorul de Patrie (amor patriae); se roagă în mod paradoxal
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se obține printr-o lungă, absurdă umilință: Grui străbate În genunchi, timp de o jumătate de secol, un munte pustiu pentru a uda cu apa adusă În gură o buturugă uscată. Efort sisific, Într-un peisaj de-o uscăciune și dezolare biblică: „E numai cîmp de petre, gol, trist, secat de soare De care fug și vulturi și feare răpitoare. Nici scaiul, nici urzica, pe sînul lui nu crește, În veci dorita ploaie, nici rouă nu-l stropește, Iar dac-un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se oprește, Atît este de mare pe locul de-anatemuri Urgia nempăcată cereștilor blăstemuri!” Peisajul are Însă consistență materială, mai mare, În orice caz, decît priveliștile ce primesc adeziunea poetului. Alecsandri devine, fără voia lui, un remarcabil poet al pustietății. Însă dezolarea În fața golurilor din natură nu ține mult și nu provoacă un sentiment de neliniște cosmică. Ordinea universului nu este primejduită, haosul, golurile, pustiurile sînt accidente În natură. Dealtfel, Alecsandri trece repede peste ele. Odată tabloul Încheiat, ochiul caută cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
agreabilă, retragerea să fie productivă. „Tovarăș mîngîios”, vesel, focul intră În categoria obiectivelor securizante. Este, Împreună cu lampa, cadrele aurite, ceaiul aromat, și un stimulent al scrisului. Focul face, prin tripla lui determinare, ca solitudinea să devină dintr-o figură a dezolării, Închiderii, o figură a intimității fecunde (În planul imaginarului). Mirajul din natură, monumentul sclipitor, pustietatea albă stimulează Însă și altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care-l alungase pe poet În solitudinea biroului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
turnului. Lucrurile purtate de caleașca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spațiul ocrotitor: schitul, cetatea În ruină, vesela vale. Variația temporală, figura nestatorniciei. Erosul unui moralist. Figura așteptării. Florile și Îngerii. „Prieteșugul” și figura renunțării cordiale. Figurile energiei și figurile dezolării. VIII. Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei spre sud. „Simțualismul”. Spațiul bosforian. Violența dulcelui și dalbului. O strategie a răsfățului. Figura „verguralului”. Sunul și prefumul. Gustul pentru pietrele prețioase. Amarantul, roza și crinul. O poetică a mării. Imagini ale privirii. Scenariul toponimic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin bătălia de la Lechfeld (955). Nou salvator al creștinătății, Otton va pune în 962 bazele unui nou imperiu, Sfîntul Imperiu, centrat pe Germania și Italia și din care Franța nu va face parte niciodată. Marile principate. Este o epocă de dezolare pentru țărani, pentru locuitorii orașelor și pentru călugări, ale căror lamentații au ajuns pînă la noi. În același timp, este o epocă de redistribuire a puterii politice. Efectele conjugate ale atacurilor din afară, ale rivalităților dintre regi și ale procesului
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
încă era greu de găsit. Meșteșugarii care aveau cîteva rezerve rezistară primelor șocuri, dar se văzură în curînd obligați să-și vîndă mobilele; căci nu toți burghezii le solicitau munca, gîndindu-se doar la strictul necesar. În sfîrșit a fost o dezolare generală în momentul în care s-au trezit fără mobile, fără muncă și fără pîine. Au putut fi văzute atunci familii întregi care fuseseră foarte înstărite cerșindu-și pîinea din ușă în ușă. Nu se auzeau decît strigătele lugubre ale
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Acest englez perfid [...] a fost inventatorul prea renumitului sistem al biletelor de bancă care, ruinînd Compania Indiilor pe care au găsit-o responsabilă pentru toată hîrtia răspîndită în public de domnul Lasse, fără participarea ei, a aruncat întreaga Franță în dezolare [...]. Clerul și stările din Bretagne și din alte provincii au fost forțați să-și ruineze creditorii rambursîndu-i în hîrtie. Clerul și stările profitară în aparență de acest lucru prin reducerea rentelor pe care le datorau, reducere făcută mai întîi la
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
care rezultă din desenul liniilor și din alternanța culorilor și care rimează perfect cu tensiunea și cu duritatea acestui film, aflat permanent la limita suportabilității. Funcționată prin concretețea detaliilor (noroiul clisos, apa tulbure, pereții coșcoviți, câmpul băltit etc.) care punctează dezolarea unui univers unde oamenii adevărați sunt niște epave, iar neoamenii sunt cei mai vitali. Șocantă prin alternanța luminii difuze și obosite din exterioare cu lumina concentrată și agresivă din interioare, prin iruperea unor pete de culoare care izbesc privirea nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
faci poza, îți pune în palmă grăunțele primordiale. Într-o secundă, stolul hulpav de porumbei te împresoară, sufocîndu-te ca-ntr-un invers Hitchcock, unul sublin de data asta. Clic!... și fotografia unică-i gata. Bună de arătat, orgolios, amicilor (care, dezolare! îți întind și ei fotografii tot de acolo). Un pictor avantajat de reproducerea fotografică: Țuculescu. Materialele ignobile de care s-a servit freneticul artist, grăbit să spună totul pînă să-l înghită neantul, se convertesc brusc în pietre prețioase. Dali
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vaporașele cu stegulețe semănînd, ruptă-bucățică, cu gemenele lor de pe rîul Moscova. Neuronii clamau apoteotic: "Hidrocentrala V.I. Lenin", iar mîndria patriotică atingea cote de alertă. Nimic. Pe fundul gloriosului lac pasc acum vacile ancestrale Stînca stă înfiptă resemnat în iarba primordială. Dezolare? Nu. Cu gîndul și la alte catastrofe ecologic-ideologice ale comunismului (ce ruginită apocalipsă industrială ți se întinde la picioare, cînd urci, la Iași, dealul Cetățuii!), mă așez la curățica masă de pe terasa barului și, vărsînd ritualic doi stropi din vișinată
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]