598 matches
-
Antichitate, idealul povestirii canonice este distrus de povestirea parodică și, mai apoi, în antiromanul de la sfârșitul secolului al XVII-lea și mai ales al XVIII-lea (Sorel, Fielding, Sterne, Diderot etc.). Caracterul discontinuu vine să rupă unitatea narativă prin inserarea digresiunilor interminabile, a comentariului și a dialogurilor ample (nerespectarea regulilor coeziunii). Refuzul romanticilor privind aceste reguli a dat naștere acelor "romane umoristice" despre care vorbește Flaubert atunci când vine vorba de Xavier de Maistre și de Alphonse Karr; ceea ce D. Sangsue numește
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
7) Cu justiția? Scapin (8) Da, nu m-am prea avut bine. Octave (8) Tu cu justiția? În acest punct, ne așteptăm la o inversare a relației narative care l-ar putea determina pe Scapin să povestească, însă acesta întrerupe digresiunea pentru a-i cere lui Octave să înceapă povestirea unor alte evenimente anterioare situației prezente și pe care trebuie, din nou, să le explice: Scapin (9) Da, s-a purtat foarte urât cu mine. Și m-am supărat atât de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
găsesc cele mai spirituale din lume. Mă certa uneori că nu-s destul de simțitor la ce-mi spune, mă învinuia mereu de nepăsare față de arșița iubirii. Scapin (13) Nu văd unde vreți să ajungeți. Ultima replică a lui Scapin sancționează digresiunile lui Octave și apare ca o cerere de povestire care să prevadă Complicația-Pn2', de fapt o ieșire din Orientarea-Pn1'. Fiind introdusă prin expresia "Într-o zi" replica lui Octave aduce cu sine propoziția necesară declanșării povestirii: Octave (13) Într-o
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o găsește destul de frumușică. M-a supărat indiferența lui cu care îmi vorbea și n-am putut să-i dezvălui tulburarea pe care mi-o stîrnise în inimă farmecul ei. Conștient de faptul că narațiunea stăpânului său este saturată de digresiuni descriptive și evaluative, Sylvestre se hotărăște să-l întrerupă pentru a formula el însuși conținutul Situației de final-Pn5' a ceea ce nu constituie, de fapt, decât prima secvență a unei povestiri pe care, de acum înainte, o asumă pentru a conduce
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
picioare răceala și duritatea gresiei tocite și roșii de-atîta ceruială, fiind acoperită de un covor moale" (Balzac, Verișoara Bette). Podeaua șelăriei lucea de-ți lua ochii precum parchetul unui mare salon" (Flaubert, Doamna Bovary). Naratorul se pierde astfel în lungi digresiuni istorice, geografice, filosofice, tehnice... Iată un alt exemplu preluat din Balzac: (54) Angoulême este un oraș vechi, clădit pe creasta unei stînci de forma unei căpățîni de zahăr, străjuind cîmpiile printre care șerpuiește rîul Charente. Stînca se leagă înspre Perigord
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ori subliniată întîietatea procedeului metaforic din școlile romantice și simboliste, dar nu s-a înțeles destul de bine faptul că predominanța metonimiei guvernează și definește efectiv curentul literar pe care îl numim "realist". Urmînd linia raporturilor de contiguitate, autorul realist operează digresiuni metonimice, de la intrigă la atmosferă și de la personaje la cadrul spațio-temporal. R. Jakobson, 1963, p. 62 Teorie pe care o sublinia explicit Balzac, în maniera sa, atunci cînd afirma existența unei legături strînse între cadrul povestirii și personaje: (62) Animalul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
deja, nuvela păstrează aspectul fragmentar al jurnalului de călătorie, cu indicația locului și timpului (fără menționarea anului), pentru ca, ulterior, dilatarea narativă a episodului amoros să determine încălcarea convențiilor diaristice, înlocuite cu procedeele clasice ale nuvelei și (melo)dramei. Oricum, nici digresiunile pe tema artei, religiei sau naturii nu sunt, vom vedea imediat, complet lipsite de legătură cu "subiectul". Astfel, odată ajuns la Florența, călătorul în căutare de odihnă ocolește traseele aglomerate către marile galerii și, privind mai întâi viața palpitantă din jurul
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
tristețe. Episodul acesta cu rol de mise en abîme ne călăuzește direct spre inima textului, profilată în relief, ca-ntr-o exergă, deoarece tiparul teatral-melodramatic modelează deopotrivă psihologia personajului și poetica romanului lovinescian, pe fondul cenușiu al unor reflecții și digresiuni cu caracter reflexiv (am mai spus: de jurnal) care umplu spațiul dintre cele câteva nuclee epice și secvențe dialogate. În consecință, de pe scena de teatru obiectivul se mută apoi firesc într-un cadru familiar criticului cu doctorat la Sorbona, pe
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
să o recunoaștem, iar Dumnezeu trebuie să aibă vreun scop ascuns cu privire la acest popor pe care puterile occidentale l-au regăsit pe malul Dunării și pe care l-au adoptat precum fiica Faraonului pe Moise. Să ni se ierte această digresiune retrospectivă; eram singuri pe duneta piroscafului și contemplam siajul și malurile ce dispăreau repede, situație ce predispune în mod deosebit la visare. Furăm întrerupți brusc de portavocea căpitanului ce anunța Giurgiul. Călătorii escaladează duneta, iar privirile lor scrutează orizontul pentru
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
de cel al revistei Rost, pe atât de diferit în cel al expresiei și formei expunerii (semnatarii săi fiind Sorin Pavel, Ion Nestor și Petru Marcu Balș, alias Petre Pandrea). Dacă primul ia forma unei pledoarii ferme și punctuale, fără digresiuni inutile, și este logic articulat pe douăsprezece direcții-cheie, definitorii pentru identitatea autorului colectiv, cel de-al doilea este un pamflet-rechizitoriu, al cărui nihilism agresiv, caracteristic unei bune părți a tinerei generații interbelice, urmărește, ca finalitate imediată, să șocheze și să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în ficțiunea augmentativă polemistul păstrează contactul cu elementul real care a declanșat-o. Revenind la un exemplu invocat mai sus, vom preciza că ficțiunea augmentativă, realizată prin intermediul hiperbolei, joacă un rol-cheie în discursul polemic arghezian, fiind, alături de alegorie, una din digresiunile ludice favorite. Tendințele și pretențiile ideologice ale adversarilor (formulate și ca acuze tranșante, așa cum am văzut) devin, aici, pretextul imaginării celor mai cumplite orori ale holocaustului: "Pruncilor evrei trebuie să li se răsucească gâtul îndată după născare și chiar în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care să ofere o perspectivă de ansamblu asupra publicisticii polemice argheziene. Mai întâi, în publicistica argheziană, comicul poate fi privit ca un substitut fundamental al atacului frontal, marcat de echilibru și detașare, în raport cu obiectul. Privit astfel, el apare ca o digresiune ficțională, care transpune obiectul în câmpul rizibilului, iar, aici, toate contururile sale intră în disoluție. Din acest unghi, caricatura, ca resursă stilistică a satirei și strategie de bază în pamfletul arghezian, transformă individul real în personajul fictiv, adică într-o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin discontinuitate, dezarticulare, amețeală, nebunie, pierderea identității. Similitudinile sunt extinse la procesul de comunicare, în ansamblu. Caragiale a sesizat "uzura expresiilor verbale, convenționalitatea limbajului, capcanele automatismelor" verbalizate. Nonsensurile, gluma absurdă, agramatismul construcțiilor sintactice sunt indicatori cu valoare caracterizantă. Fracturarea sintaxei, digresiunile haotice, noncomunicarea nu caracterizează numai vidul sufletesc al personajelor, inaptitudinea lor de a judeca și raționa. Micșorează distanța temporală și augmentează semnificațiile valorice existente în creațiile amândurora. Loredana Ilie insistă asupra înrudirii estetice dintre Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu. În
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
narative este central și în romanul unui alt reprezentant al "Școlii de la Târgoviște". Ne referim la Frica (2002) lui Costache Olăreanu, roman al cărui titlu inițial, Confesiuni paralele (1978), descifra tocmai această manevră abilă de eschivare derutantă și exasperantă (prin digresiuni, reveniri, adăugiri, retractări) de la coerența și veridicitatea "autobiografiei" ale cărei nenumărate variante îl covârșesc pe receptor și revelează prin inversiunea comică de situații (anchetatorul terorizat de cel interogat), absurdul sistemului bazat pe control prin îndosariere de existențe. Apropiată de utilizarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin repetarea exasperantă. Pronumele relativ ,,care" funcționează cu rol de conjuncție subordonatoare universală: ,,Eu, dom' judecător, reclam, pardon, onoarea mea care m-a-njurat și clondiru cu trei chile mastică prima, care, venisem tocmai atunci cu birja..." (Justiție). La nivelul sintaxei, anacolutul, digresiunile sau dimpotrivă concizia excesivă obturează sensul și generează comicul bazat pe procedeele acumulării haotice sau ale echivocului. Discursul înverșunatului Mitică din Situațiunea pune în lumină valențele comice ale anacolutului, iar expozeul incoerent și găunos al lui Farfuridi este o neîntrecută
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de bază ale așa-numitei "inginerii textuale" pe care scriitorii "postmodernismului românesc"174 și precursorii 175 acestora o vor practica programatic. Ilustrările posibile sunt, evident, extrem de numeroase. În Christian voiajorul (transmisiune directă), de exemplu, Mircea Nedelciu întrerupe narațiunea pentru o digresiune autoreferențială în care se regăsesc aceleași procedee caragialiene de desconsiderare a normelor, de izolare și individualizare prin frondă asumată. Finalul nuvelei Două loturi se impune cu ușurință ca hipotext în acest fragment: Dacă nu m-aș teme de qui-pro-quo-uri, ca
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încearcă să atingă, prin meta și intertextualitate (parodie, pastișă și reflecție asupra scriiturii), literaturizarea totală. Texte precum Smărăndița. Roman modern, Dă-dămult... mai dă-dămult, pastișele și parodiile în versuri, dar mai cu seamă ambiguizata Inspecțiune, finalul bifurcat din nuvela Două loturi, digresiunile metatextuale din Poetul Vlahuță și din neterminata Poveste dezvăluie și în acest sens modernitatea scrisului caragialian. Stabilirea raportului de complicitate cu cititorul și demersul inedit îndreptat înspre dezvăluirea ostentativă a strategiilor scripturale, fac din Caragiale "primul nostru poietician"22, atât
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în domeniul (uneori lichid) al studiilor culturale. Astfel, abordări antropologice, lingvistice, filozofice și istorice au fost coroborate mai cu seamă în secțiunea în care este discutat mitul, oferind șansa unei expuneri comparative și diversificate. Pentru a nu aluneca iremediabil în digresiuni inutile, ori în afirmații scoase din context sau argumente fără miză, am preferat citarea extensivă a unor puncte de vedere utile expunerii, citatele fiind marcate în text. Studii din cercetările culturale au oferit carnația pentru cea de-a doua parte
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
care a dat doctorul Ox În căutarea pietrei filosofale s-au alăturat indelebil celui mai actualizat corpus al literelor din Río de la Plata, chiar dacă vreun Aristarh a avut câte ceva de obiectat Împotriva prețiozității stilului și a excesului de acrostihuri și digresiuni. În pofida virtuților pe care critica cea mai exigentă a revistei Marș le-a recunoscut acestor mărunte opere, scurte prin propria lor sorginte, ele nu puteau constitui acel magnum opus pe care Îl căuta curiozitatea noastră. Pe ultima pagină a nu știu cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cîmpului, planul secund, jocul secund, conversația directă alături de cea imaginară, Întrepătrunse sau distincte, vocea „peridiegetică” (Metz), debreiajul (treceri de la o primă povestire la o a doua), condensările și deformările vizuale, dozarea tensiunii, efectele de apnee, asfixia, violența, repetiția, unghiurile inedite, digresiunile, devierile, derapajele, simbolismul, cadrajele sacadate, zoom-ul, reflexia, mixajul, racursiul, ecorșeul, mirajul, ironia, decorul, intrările și ieșirile personajelor, gemetele, simetria, mă rog, tot ce se scrie În cărțile de specialitate. Cu unele mici modificări de atitudine, termenii sînt valabili și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tremurînd ca aripile unui fluture, cele mici se chirciseră, era frig, pînă au apărut trei domni care-au liniștit-o. Firul narativ captivant, luările de vederi frontale, sesizarea elementelor simbolice, contextul socio-istoric, codul ansamblului de semne disjunctive, axele spirituale telescopate, digresiunile, pulsațiile, repetițiile motivelor vizuale, rupturile scării sonore, evadarea Într-un niciunde mitic, formele de insistență (prim-planuri color, planuri de lungă durată, mișcări de du-te-vino), sunetele yin, sunetele yang, contrapunctul, aparatul deictic (balansul În patru trimițînd la locutor și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
structuri interpretative, ansamblul textului influențând partea, pe de o parte, iar contextul ansamblul textului, pe de altă parte. În al doilea rând, discursul este orientat. El se construiește în funcție de un scop care este presupus în fiecare parte. În ciuda unor posibile digresiuni, discursul are o linearitate care îi asigură unitatea. Acest fir conducător este marcat, discursiv, prin anticipații (intenționez să, voi arăta că) sau prin reveniri (am vrut să, am arătat că). Incluziunile metadiscursive indicate se constituie în veritabile ghidaje pentru receptor
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
văzând ca situațiile viitoare vor adopta acum data de 30 iunie, deși prin legea din 12 fevr. 1880 s-au schimbat cu totul epocele bugetare și încheierea exercițiului se face acum iar la 30 septembre. Să ni se ierte această digresiune, dar am socotit-o trebuincioasă spre a arăta o dată mai mult spiritul care predomină în birourile noastre administrative. Această parenteză închisă, să ne întoarcem la proiectul de buget pe anul 1881 - 82. Un străin care ar citi expunerea de motive
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
o compoziție dezlânată, piesele sale, în care se practică o conversație așa-numită de salon, sunt produse livrești (nu tocmai străine de repertoriul franțuzesc), cu un limbaj prețios și afectat, vădind o mare slăbiciune pentru paradoxuri și butade. De năravul digresiunii, al divagației nu scapă nici una din comediile de moravuri ale lui V. Intenția critică, uneori satirică, este evidentă în aceste scrieri care iau în discuție, nu o dată oțios, aspecte ale vieții sociale și familiale, moravurile politice ale vremii, chestiunea națională
VENTURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290486_a_291815]
-
teatrale românești, de la cele dintâi manifestări (incluzând și formele de teatru popular), urmărindu-se îndeosebi apariția și afirmarea ideii de teatru național. Expunerea, vădind un anume talent epistolar, trece treptat în pură factologie, comentariul, din ce în ce mai discret, fiind înviorat de unele digresiuni mai spirituale. În critică, V., autor și al unei istorii a artei dramatice, lucrare de compilație (O privire asupra istoriei generale a artei teatrale, „Peleșul”, 1887-1888), se străduiește să dea aserțiunilor sale un suport teoretic. Luând apărarea „poemei biblice” Saul
VELLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]