1,278 matches
-
în sinea lui: „Cum se face că-i aud glasul, iar ea nu deschide gura?!...” Fiorii reci ai spaimei i-au trecut pe șira spinării și, chiar dacă a-ncrecat să-i vorbească, buzele i-au rămas împietrite, numai ochii i se dilataseră și-i clipeau des, strivind între marginile pleoapelor o lacrimă caldă, care i-a căzut pe umărul obrazului. „Ce, ce spui?...” Prin ceața deasă, care-i împăienjenise ochii, o zărea pe Leana care se mlădia ca o nuia de alun
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
sau așteaptă să fie invitată la o nouă acțiune a vieții. Tinerețea acesteia este sugerată de artist tocmai prin prezentarea sânilor dezgoliți, dar și prin jumătatea bustului gol, cu o dermă creolă, impecabilă de fină. Culorile pipăie simțurile, senzualitatea picturii dilată volumul contemplatorului pierdut într-o lume căreia nu îi aparține, iar imaginația lui succedă altor culori și linii ale tabloului. Sunt stări ușor perceptibile și un ochi inițiat constată mișcări de sens în formele trupului femeii, care se dezmembrează parcă
PICASSO ŞI INTIMITATEA LUMII PUDICE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 431 din 06 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348385_a_349714]
-
dar limba îi amorțise și gura i se încleștase de-l dureau fălcile. Ochii țintuiți pe cadrul ușii îi ieșiseră din orbite. Și a ținut-o așa o vreme, într-o hărmălaie și frică de nedescris, și, parcă timpul se dilatase, apoi s-a oprit. A răsuflat ușurat deși tâmplele și inima încă îi zvâcneau. După un răgaz de liniște s-a auzit un bocet, așa, cum ar plânge vântul prin hornuri: - Liiisandruuu! Liiisandruuu! Deschide-mi și o să-ți fiu soață
BALTA MIRESEI de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 696 din 26 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345018_a_346347]
-
lungă la dreapta. Noroc că mașinile au ales garajul de acasă în acea noapte, iar cele care ne depășeau nu ne permiteau luxul de a merge în urma lor, cine ar fi stat să conducă un motor prin întuneric. S-a dilatat distanța până la Mureș, convingerea mea era imbatabilă fiind măsurată cu timpul subiectiv. De unde atâta obiectivitate chiar în toiul nopții? Când mi-ai spus că vezi luminile Mureșului, eram ferm convinsă că mă minți, dar mă încălzea minciuna ta într-un
PODUL SUSPENDAT de SUZANA DEAC în ediţia nr. 315 din 11 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/345081_a_346410]
-
de dispariție! * Totul e inutil: chiar și... moartea! * Să iubești cu bucuria iertării: admirând! * Iarbă: curcubeul îndrăgostiților. * Am văzut Limba Română ca pe-o mireasă: intangibil de fatală! * Și viața are nevoie de îndulcitori! * Sunt un zero... în călduri: mă dilat spre unu! Costel Zăgan Referință Bibliografică: INVENTEME / Costel Zăgan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 813, Anul III, 23 martie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Costel Zăgan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
INVENTEME de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 813 din 23 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345368_a_346697]
-
zaruri aruncate, azi mai decid o soartă, Amarul încrustat în rama de la geam Așteaptă mângâierea clipelor deșarte, Un ram cu frunză verde...acoperă un ram. Prin clopotul furtunii, se zbate amintirea, Între reprize tâmpe, se mai divid trăiri, Mi se dilată ochiul, aș vrea văd iubirea, Î nvejmăntată toată în crini și trandafiri. Doar ropotul de ploaie, îmi răscolește teama, Avarul ia în sac, un lujer plin de flori Mă pizmuiesc vrășmașii și strâmtă e odaia, Iar nopțile sunt albe...eu
ZARURI de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1310 din 02 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376499_a_377828]
-
să simtă cum un sentiment care-i părea atât de cunoscut, începea să-și croiască loc spre suprafața conștiinței sale, tot așa cum un pârâiaș reușește erodând carapacea unei pietre calcaroase, să iasă la suprafață. Și treptat, în ochii cu pupilele dilatate asupra muștei, părea să se șteargă imaginea acesteia și în locul ei se contura o altă imagine; nu a muștei ci... a ei. Era ea, lunecând prin zilele mai mult sau mai puțin însorite, prin rumoarea străzilor, printre oameni, printre evenimentele
NEVĂZUTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375830_a_377159]
-
fără nici o măsură! Imponderabil mă simt! Plutesc între cer și pământ, gata-gata să mă cred fir din firea divină! La Trei Brazi, cuprind fermecat preajma... Miresme și cromatică dau veste c-a venit toamna... Răgazul înfericirii mele va să se dilate odată ajuns la Poiana Secuilor. Traseul mă coboară printr-un drumeag maroniu de pământ, pătruns pe-alocuri de vârfuri de piatră lustruită de ploi și smocuri de iarbă, oaze de verde persistent până-n iarnă și dincolo... Dar șirul visării se
LABIRINT AUTUMNAL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2102 din 02 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375199_a_376528]
-
-le cald și emoționat. M-am numărat și eu printre cei onorați de prietenia lui și am dorit și eu ca toți cei prezenți să dureze o astfel de zi cât măcar două la rând. Și dacă n-am putut dilata timpul, am dorit cu toții ca atmosfera aceasta plăcută pe care am trăit-o împreună să o reedităm sub forma unor întâlniri culturale. Semnalul l-a dat scriitorul și regizorul Ilie Stelian Constantin. A ridicat o mână, apoi un deget, a
PROIECTE CULTURALE de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 58 din 27 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/372692_a_374021]
-
din start mă încercase o neliniște tulburătoare, deoarece eram singură într-un loc necunoscut, într-o noapte ca de Halloween, iar străzile erau ticsite de personaje ciudate, zgomotoase, cu fizionomii hilare, de parcă asistam la o paradă intergalactică. Îmi simțeam pupilele dilatate de groază, iar inima îmi bătea năpraznic, în timp ce valuri de căldură mă năvăleau sistematic, epuizându-mă psihic. Auzeam tot ce se vorbea, dar fără posibilitatea de a întelege un cuvânt, căci se discuta într-o limbă nepământeană, așa că umblam năucă
ROMAN, EDITURA JUNIMEA 2013, CAPITOLUL 7 de DORINA GEORGESCU în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371674_a_373003]
-
ne facem semnul crucii și le-nsemnăm la întâmplare cu pecetea violetă în deșarta speranță de a putea vedea cum la fel ca în basme li se luminează chipurile-n neprihănitul nimb al sfințeniei dar în pupila larg lărgită imaginile se dilată să oglindească deformate doar ciocurile lacome ce se apleacă parcă-a zâmbet către noi să-și devoreze liniștite prada. Referință Bibliografică: ÎN PUPILA LUI GOYA / Tania Nicolescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2262, Anul VII, 11 martie 2017. Drepturi
ÎN PUPILA LUI GOYA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2262 din 11 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375637_a_376966]
-
voastră începe să mă doară! Parcă,..nu pot să mai respir... Ca-n cerul diafan răscolit pe zări, Sufletu-mi întoarce vremea rând pe rând... Lângă masa împodobită eu, așteptând, Umplu tăcerea-ntre visări... Și din senin toropeala mă prinde, Dilată, vechi parfum, florile din glastră, Dorul fredonează ușor pe sub fereastră Clipa, mintea, mi-o cuprinde... ............................................................... Prin abur de argint amintiri vin uimind, La sărbătoarea, din timpul de-atunci, Miroase a cozonaci și... în umbre adânci, Duios, le strâng la piept
PĂRINŢII de LIA RUSE în ediţia nr. 2298 din 16 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379270_a_380599]
-
de la începutul mănăstirii“19. El are cunoștințe despre moartea Arghirei, „frumoasa din lapte“, însă nu poate explica cum a dobândit aceste cunoștințe. O caracteristică a timpului întâlnită în opera lui Mircea Eliade este aceea că timpul se poate comprima sau dilata, după împrejurare. Se observă, în timpul jocului, că la un moment dat Manuilă constată că timpul s-a dilatat, gând creat datorită fricii: „Trecuseră numai câteva minute, dar lui Manuilă i se păru că a trecut infinit mai multe“. Dacă el
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
a dobândit aceste cunoștințe. O caracteristică a timpului întâlnită în opera lui Mircea Eliade este aceea că timpul se poate comprima sau dilata, după împrejurare. Se observă, în timpul jocului, că la un moment dat Manuilă constată că timpul s-a dilatat, gând creat datorită fricii: „Trecuseră numai câteva minute, dar lui Manuilă i se păru că a trecut infinit mai multe“. Dacă el are senzația că timpul s-a dilatat, Liza are sentimentul că timpul a trecut prea repede, uimită că
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
că la un moment dat Manuilă constată că timpul s-a dilatat, gând creat datorită fricii: „Trecuseră numai câteva minute, dar lui Manuilă i se păru că a trecut infinit mai multe“. Dacă el are senzația că timpul s-a dilatat, Liza are sentimentul că timpul a trecut prea repede, uimită că a crescut: „Când am crescut atât de mare, fără să știu, fără să-mi spună nimeni“21. În mărturisirile cu caracter autobiografic, Mircea Eliade, deși recunoaște influența cunoștințelor savante
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
și viață fără de moarte“. Aceeași temă a tinereții veșnice o va trata și în nuvele ca Tinerețe fără tinerețe... și în Les troìs grâces. De asemenea, se poate observa o altă caracteristică a timpului, aceea de a se comprima sau dilata, în funcție de împrejurare. Astfel, în timpul luptelor, noaptea pare încremenită, ca apoi, în timpul bombardamentelor, să pară nesfârșit: „Parcă timpul se oprește pe loc îndată ce se întunecă. Nopțile se fac: din ce în ce mai lungi. Iar cât durează alarma mi se pare noaptea nesfârșită...“. Se poate
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
-i emoțiile. Bătrânul îi dă un sfat „nu vorbi, nu întreba. Lasă să se adune Timpul între noi. Dacă ai într adevăr geniul matematicii, așa cum se spune, ai să înțelegi și această virtute a Timpului de a se concentra și dilata după împrejurări“. Bătrânul îl conduce la o casă, care nu este decât un loc de trecere spre dincolo; mergând pe o alee, Orobete este avertizat: - Fii atent, Dayan!... că dacă te rătăcești în somn, îți vor trebui mulți ani ca să
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
și în Domnisoara Christina, descoperit de Egor, însă aici semnifică sufletul celei moarte, prins între cele două lumi. e) problema timpului, în: Fratele risipitor. Tema este timpul cu caracteristicile sale, în funcție de împrejurare. Astfel, el se poare opri sau se poate dilata, pentru a mări agonia personajelor. Nuvela se deschide prin evocarea celor doi care vor să evadeze, să ajungă dincolo. Ei se află în lanul cu porumb și înaintează pe coate, din teamă de a nu fi zăriți de patrulă. „Arșița
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
bolnav; le poartă la piept, lângă iconiță. „I se păru lungi clipele, și totuși de câte ori auzea întorcânduse paginile, descoperea umilit, cât de repede alergaseră“. În această postură de fugar clipele i se par nesfârșite, are senzația că timpul s-a dilatat. Din nou se pune problema timpului, dar, de data aceasta, ca fiind insuficient. Tudor, student la Litere, citește poeziile lui lliuță, afirmând că acesta „N-a avut timp să se formeze. E de abia un începător“. În final, cei doi
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
unui ritual, restul vieții se produce în timpul profan, cel lipsit de semnificație. Abolirea are drept scop „vindecarea omului de durerea existenței în Timp“, eliberarea de legea karmică echivalând cu tămăduirea. Timpul are multe caracteristici. După împrejurare, el se comprimă, se dilată, se oprește, de asemenea există proiectări în trecut sau în viitor. Trecutul nu poate fi descifrat și interpretat decât cu ajutorul unor „instrumente“, prezente, deoarece trecutul devine accesibil numai printr-o analiză modernă. „Totuși timpul nu există fără schimbare... o dată cu mișcarea
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
poetul așează cuvintele: obelisc, piramidă, sfinx sau "piramida-obelisc Raportul finitului către infinit."3 Despre "piramida răsturnată" A.D. Sertillangeo spune că ea este imaginea dezvoltării spirituale: "cu cât o ființă se spiritualizează mai mult cu atât viața ei se mărește, se dilată, urcă"4. Sau despre cele patru fețe triunghiulare ale piramidei unite la vârf, Virel Andre crede că ele corespund unei "sinteze alchimice": "a căror înălțare ar însemna crearea cercului corespunzător eterului-simbolizat în alchimie prin cerc (...). Dialectica pătratului și cercului simbolizează
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
încercînd să zîmbească, semn că formulase o întrebare, bineînțeles retorică, și tot așa mai departe, mai vorbeam, mai pipam, sadismul, care, treptat, mă învăluise cu dezmierdări masochiste, îmi dirija discursul tot spre model, modelul în artă, ce mai, orele se dilatau, divagațiile împînziseră terenul, subiectele erau tot mai lălîi, mai incongruente... ... peste cîteva zile, la următoarea seansă libatică, cineva, în toiul divagațiilor finale ne anunță, bătînd cu pipa în masă: știți, domnilor, convivul de rîndul trecut, ochelaristul, individul, onorabilul, îl mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
leger, balansul lui în hamacul matrapazlîcurilor (interne și internaționale), la care ia parte, cu discreție zîmbită, din '89 încoace, îți lasă impresia unei întremătoare mișcări aerobice. Necesară sănătății. Celui ce-o recomandă. Dar și nouă, păguboșii secolului. Ochii mi se dilată admirativ, invers cu cei zîmbitori-mijiți ai personajului... istoric, cînd vedem cu ce ușurință obține tot ce-și dorește: avere, prestigiu... loc în istorie. Nici corsetele în care încearcă acum să-l pună justiția, să-i lezeze, adicătelea, prestigiul, nu-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mărturisit lui Thomas Phillips că vorbea despre Michelangelo și despre Rafael după opinia unui prieten, arhanghelul Gabriel, care îi apăruse într-o viziune că "o formă strălucitoare, cu aripi luminoase, care răspîndea multă lumină. Cum mă uitam eu, forma se dilată din ce in ce mai mult: el mi-a făcut semn cu mîinile; acoperișul camerei mele de lucru s-a deschis; el a urcat la cer; stătea în soare și, făcîndu-mi semn, a mișcat universul"63. H. Crabb Robinson relatează că la 10 decembrie
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
care Enion o simte pentru cei doi copii ai săi, Los și Enitharmon, pare să ascundă sensul mîntuirii ei. Ea știe că nu își poate hrăni copiii; "alăptarea" timpului și a spațiului o va face din Beula presonajul Eno: ea dilata o Clipă în șapte mii de ani și deschide centrul unui "atom de spațiu" în infinitate 220. Găsim aici o asemănare cu învățătură din Zohar, după care "originea lumii pornește de la o scînteie primordială de unde divinitatea a creat spațiul (Zohar
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]