809 matches
-
private a accentuat rolul individului, opus celui al grupului, în rezolvarea disputelor [Frederick R. Bryson, The Sixteenth Century Italian Duel; A Study în Renaissance Social History, University of Chicago Press, Chicago, 1938]. Astfel de dezvoltări ulterioare sunt consecvențe cu modelul dinastic al lui Goldthwaithe cu privire la familia secolului al XVI-lea. 8 În secolul al XVI-lea, totuși, există indicații clare că solidaritățile în interiorul liniilor de descendentă erau în declin (Starn; Bizzocchi; R. Burr. Litchfield, Emergency of a Bureaucracy. The Florentine Patricians
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
au fost atât cantitative, cât și calitative. Sursele naționalismului moderntc "Sursele naționalismului modern" Până la războaiele napoleoniene, numai unele grupuri de dimensiuni foarte reduse ale populației se identificau cu politicile externe ale națiunilor lor. Strategiile nu erau politici autentic naționale, ci dinastice, iar identificarea se realiza mai curând cu puterea și acțiunile unui monarh decât cu cele ale unei colectivități ca națiunea. După cum spunea Goethe într-un important pasaj al autobiografiei sale: „Toți eram atașați de Frederic șcel Mareț, dar ce simțeam
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
globului, iar armonia lor nu a fost niciodată întreruptă de vreo națiune civilizată”. Odată cu războaiele napoleoniene începe perioada politicilor externe și a războaielor naționale - adică identificarea majorității cetățenilor unei națiuni cu puterea națională și politicile naționale, și nu cu interesele dinastice. Talleyrand semnala schimbarea când îi spunea țarului Alexandru în 1808: „Rinul, Alpii și Pirineii sunt cuceririle Franței, iar restul - ale împăratului. Ele nu valorează nimic pentru Franța”. Până la declanșarea primului război mondial, era îndoielnic în ce măsură se regăseau membrii partidelor socialiste
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
un efect deteriorant pentru moralitatea internațională. Deteriorarea este accentuată în plus de implicarea emoțională a marilor mase de populații ce luptă în războiul modern. Așa cum războaiele religioase ale secolelor al XVI-lea și XVII-lea au fost urmate de războaiele dinastice ale sfârșitului de secol XVII și din secolul al XVIII-lea și așa cum ultimele au produs războaiele naționale ale secolului al XIX-lea și începutului de secol XX, la fel războiul tinde să revină în vremurile noastre la tipul religios
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
simțământ de loialitate față de monarh), fie pentru plata, influența și gloria pe care acesta le-o făgăduia. Dorința de câștig material a întreținut în această societate aristocratică mai ales o legătură comună care era mai puternică decât legăturile de loialitate dinastică sau națională. În felul acesta era indicat și uzual ca un guvern să-i plătească ministrului de Externe sau diplomatului unei alte țări o pensie, adică o mită. Lordul Robert Cecil, ministrul reginei Elisabeta, a primit o astfel de pensie
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
la un conflict aproape continuu de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul secolului al XVIII-lea sau pe cele care au ațâțat Marea Britanie și Prusia împotriva Franței în secolul al XVIII-lea. Aceste probleme erau extinderea teritorială și competiția dinastică. Atunci erau în joc o creștere sau o descreștere a gloriei, bogăției și puterii. Nici „modul de viață” austriac, nici cel britanic, francez sau prusac - adică sistemul lor de credințe și convingeri etice - nu erau în joc, cum sunt astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
la Colegiul francez de război, a rezumat astfel vechiul război și noul tip de război total. Cu adevărat începuse o nouă eră, una în care războaiele naționale absorbeau în luptă toate resursele unei țări, care nu se purtau în numele intereselor dinastice sau pentru cucerirea și posesia unei provincii, ci, în primul rând, se purtau în numele apărării sau propagării unor principii filosofice și apoi al principiilor de independență, unitate și avantaje imateriale de diverse feluri. Acestea erau menite să potențeze interesele și
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cărui desfășurare era reglementată de anumite reguli morale și legale, dar dreptul de a-l declanșa era în totalitate la dispoziția morală și legală a tuturor statelor. Din această perspectivă, războiul reprezenta un instrument de politică națională și mai ales dinastică, menit să fie folosit alternativ sau simultan cu diplomația, după cum hotărau conducătorii. Era evident imposibil ca masele de oameni să se identifice în totalitate cu un astfel de război. Pentru o asemenea identificare era nevoie de un principiu moral care
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de aventură și de bani. Pe de altă parte, războiul total este purtat cu națiuni în armate pătrunse de credința în justețea războiului purtat. A fost logic ca, odată cu încheierea perioadei napoleoniene și restaurarea dinastiei Bourbonilor și a politicilor externe dinastice, recrutarea să fie abolită în Franța, pentru a fi restabilită doar în perioada celei de-a Treia Republici. Legea din 1793 a reprezentat pentru Franța ceea ce au însemnat legile din 1807 și din anii următori pentru Prusia. Acestea au abolit
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
0,58%, iar minimul de 0,01%. În perioada 1790-1819, care corespunde aproximativ războaielor napoleoniene, acest procent crește abrupt la 1,48, 1,19 și, respectiv, 1,54, iar apoi scade în perioada 1820-1829, care coincide cu revenirea politicilor externe dinastice, la minimul de 0,001. În timp ce datele pentru restul secolului al XIX-lea se încadrează în imaginea generală a întregii perioade, datele pentru cel de-al doilea deceniu al secolului XX, perioada primului război mondial, urcă la un maxim istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sistemului modern de state timp de un secol și jumătate și încă nu și-a pierdut din putere. Acest al doilea element este naționalismul. Ideea naționalismului, evocată de Revoluția Franceză și purtată de cuceririle napoleoniene prin Europa, amenința principiul legitimității dinastice, care guvernase sistemul modern de state și stătea încă la baza acordurilor de pace din anul 1815. Convergența acestor experiențe la începutul secolului al XIX-lea și răspândirea lor dinamică în arena politică, din cauza șocului războaielor napoleoniene, au oferit energiile
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
legislative care, altfel, nu și-ar fi găsit prea curând o soluționare. Oricât de variate erau interesele liberalilor și conservatorilor, o certitudine îi unea în mod indubitabil: stabilitatea politică a Principatelor Române și garanția integrității frontierelor depindeau de reușita "transplantului" dinastic, adică de întronarea unui prinț dintr-o casă domnitoare europeană. Și ca să avem dimensiunea completă a obstacolelor pe care un astfel de proiect trebuia să le depășească, istoricul ieșean conturează un tablou realist al anilor 1859-1866, din punctul de vedere
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
pledoarie bine argumentată pentru instalarea unui prinț străin ce urma să îndepărteze intrigile din afară, să consolideze națiunea și să respecte guvernul constituțional 372. Revenind la activitățile executivului de la București, trebuie amintită preocuparea acestuia pentru organizarea plebiscitului și dezvoltarea sentimentului dinastic. Ținând cont de întreaga desfășurare de forțe, și când spunem asta ne gândim la circulara telegrafică conținând indicații privind desfășurarea plebiscitului trimisă de Dimitrie Ghica pe 1 aprilie tuturor prefecților și care ilustra dorința guvernului de a obține un rezultat
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
momente, dacă ținem cont de perspectiva ce se deschidea statului român. Dincolo de dificultățile externe provocate de iritarea Puterilor Garante, deranjate de îndrăzneala factorilor politici de la București, problema cea mai importantă în plan intern era aceea a educării populației în spirit dinastic, care să ducă la o acceptare de către societatea românească a lui Carol I. "Misiunea" aceasta nu era deloc una ușoară, în condițiile unor schimbări repetate de domni, a nivelului ridicat al așteptărilor față de noul regim, dar și a păstrării unei
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
spiritele vremii sub pecetea timpului linear al Providenței. Un veac mai tîrziu, în timp ce Descartes nega istoria în profitul rațiunii, iar aritmetica politică ia avînt, circulația mărfurilor și cea a monedei, reflectate de noile mijloace statistice, agită spiritele în ritmul schimbărilor dinastice. Nici autori importanți, precum Vauban sau Boisquilbert, nu vor aduce contribuții în domeniul ce ne interesează aici, în schimbontinuarea viziunii lui Descartes asupra lumii, văzută ca un sistem fizic, sau fiziologic, metafora medicală suscită emergența noțiunii de criză. Accidentele și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
la români. A sprijinit tiparul, scriptoriile, pe cărturari. A fost unul dintre cei mai însemnați ctitori de biserici din istoria românilor și un mare protector al ortodoxiei. Domnia lui se va transforma în model și în temei pentru edificarea mitului dinastic al Basarabilor. A murit probabil de tuberculoză și a fost înmormântat în ctitoria sa de la Curtea de Argeș. În formația de cărturar a lui N.B. intră mai întâi cunoașterea slavonei și faptul că nu-i era străină limba greacă. Călătorise la Constantinopol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
cretani ce împrumutaseră, la rându-le, multe elemente caracteristice picturii italiene. Reprezentanții acelei școli vor picta mai tîrziu, în timpul lui Radu de la Afumați, biserica mănăstirii de la Argeș. Ei zugrăvesc acolo acea remarcabilă „galerie de portrete” ale Basarabilor, tablou genealogic și dinastic cu multiple semnificații, „cronică eroică” în imagini, semn al solidarizării ctitorului cu trecutul, ansamblu proiectat de N.B. însuși. Și tot ei imaginează, alături de icoanele cu două „fețe” (una privind spre „lumea dinlăuntru”, cealaltă tinzând către cea „din afară”), celebra Coborâre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
lucru pe care cineva îl posedă și proprietate ca instrument pentru a spori fericirea umană. Metamorfoza modului de a gândi despre natura proprietății a urmărit schimbările multiple care au transformat economia feudală într-o economie de piață și o domnie dinastică într-o guvernare în cadrul statului-națiune. Conceptul nou de proprietate a fost o modalitate de reorganizare a relației cu spațiul și timpul. Întreaga realitate terestră a fost reconfigurată într-o singură formulă: al unuia versus al altuia. Economia de piață modernă
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
și toate locurile de pe planetă simultan. Noul sistem economic și noile instituții de guvernare care apar sunt la fel de diferite de capitalismul de piață și de statul teritorial modern pe cât de diferite au fost acestea de economia feudală și de domeniile dinastice ale erei anterioare. Capitolul 6 Tipuri de economie concurențială 6.1. Prezentarea problemei Economia cu piață concurențială, existentă în marea majoritate a statelor contemporane, nu apare ca ceva unitar și indivizibil, ci se prezintă ca o mare diversitate de situații
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
după ce Regele Carol I a împiedicat această căsătorie, a trimis-o pe Regina Elisabeta la Neuwied într-un exil de doi ani. Ferdinand a fost și el trimis din țară la fel ca și Elena Văcărescu.<footnote Ioan Scurtu, Criza Dinastică din România, Ed. Enciclopedică, Buc., 1996, p. 33 footnote> Se pare că evenimentul cu Elena Văcărescu, precum și exilarea Măriei Sale, o marcaseră mai mult decât ar fi vrut ea să se vadă.<footnote Regina Elisabeta a devenit mai tăcută, mai retrasă
CASTELUL REGAL PELEŞ (1875-1916) by POPA GABRIELA KARLA () [Corola-publishinghouse/Science/497_a_730]
-
nașterii moștenitorului tronului, și putea acționa ca regentă la moartea soțului său. De această poziție beneficiase atât mama lui Ludovic al XIII-lea, Maria de Medicis, cât și autoritara și intriganta Caterina de Medicis, bunica sa. Prin această naștere, harta dinastică a Europei se transformase complet. Fratele mai tânăr al regelui, ducele Gaston d’Orléans și-a văzut destrămat visul de a ajunge regele Franței într-o clipă. Ducele d’Orléans este considerat de către istorici ca fiind întruchiparea lipsei de loialitate
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
militar, triumphus, este definitiv înlocuit de un alt termen politic, æternitas, consacrat prin ceremonialurile care marcau anual aniversarea orașului lui Constantin I sau nașterea unui fiu de basileu (în încercarea, sporadică și fără prea mare succes, de a impune instituția dinastică a porfirogenezei, adică a dreptului primul născut imperial din timpul exercitării mandatului de a moșteni tronul). Întâiul împărat creștin va deveni figura-reper și arhetipul basileic, ca fondator și legiuitor - după cum atestă numeroasele scrieri cu caracter parenetic sau religios, cu largă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Constantinopol și în marile centre urbane ale imperiului, dar nu va provoca nicio schimbare de fond, așadar instituția imperială își va menține milenarul status quo. Deși se formează o clasă socială puternică, într-un sistem politic mobil pe verticală - teoria dinastică nu s-a impus cu adevărat niciodată -, aristocrația "de togă", închisă și elitistă (secolele XI-XII), nu a reușit nimic altceva decât să întărească rigiditatea statului bizantin și să blocheze ceea ce, în trecut, asigurase o anumită "democrație" în accesul la putere
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
statele s-au comportat pe scena internațională într-un mod uniform, autorul critică această părere, susținând că sistemul "internațional" în secolul XVII era compus din actori statali cu suveranitate teritorială a căror regim s-a bazat pe principiile de legitimare dinastică, în contrast cu situația de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din secolul XX când sistemul este compus din actori suverani-naționali având ca principiul de legitimare națiunea.309 "Naționalizarea" actorilor statali a determinat schimbări în sistemul internațional. O investigare a consecințelor la
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
adus cu el noțiunea abstractă a cetățeniei, înlocuind auto-identificarea cu a fi subiectul unui stat sau al unui prinț. Autorul prezintă trei schimbări epocale ale sistemului internațional, și anume tranziția de la ordinea medievală, heteronomă, feudal-teocratică la sistemul bazat pe suveranitatea dinastică (Augsburg, 1555), cea de-a doua este tranziția de la sistemul Ausburg la sistemul suveranității teritoriale (sistemul westfalic, 1648); cea de-a treia tranziție este către sistemul suveranității naționale (primul sistem post-westfalian). Variațiile privind identitățile colective, între principiile de legitimare sistemice
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]