513 matches
-
timp. II. De la Dionisiile à la française la Serbările vinului "Beaujolais Nouveau" Sărbătorită în întreaga lume, în fiecare an în cea de-a treia joi a lunii noiembrie, lansarea vinului "Beaujolais Nouveau", pare să aibă puține în comun cu serbările dionisiace de odinioară. Cu toate acestea, găsim în sticla de vin tânăr, un Dionisos, toropit de beție, retras aici, asemeni spiridușului din lampa fermecată, spre a nu-i fi deranjat somnul. Serbările în cinstea zeului Dionisos, Dionisiile, se organizau iarna, din
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
conduitelor sexuale. Sunt considerate prin comparație societățile primitive și cele cu o cultură bogată, civilizată. În acest sens, ea a făcut distincție între societățile cu o "cultură apolinică", care accentuează pe armonia pacifistă, ca diferită de societățile cu o "cultură dionisiacă", în care exaltează conduitele agresive. Mai multe studii de psihanaliză din această vreme s-au raportat la cercetările de antropologie ale lui Margaret Mead. În studiul sexualității ea s-a folosit de metoda comparației, confruntând problemele ce vizau tulburările specifice
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
față de trecut, tarele "păturii suprapuse", situația țărănimii) și sesizarea accentuării spiritului polemic, a verbului virulent, care îi atrage atâtea critici în epocă. Cu privire la stilul jurnalistului, Al. Oprea afirmă: "în raport cu evoluția creației poetice, care ajunge treptat (...) la o apolinizare a fondului dionisiac, cursul gazetăriei pare a fi invers: în prima perioadă domină trăsături apolinice este un Eminescu majestuos, patetic (dar cu o siguranță suverană), cu o ținută polemică elevată, trăsături care se vor surpa treptat sub năvala unor reacții pătimașe, a unei
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
neologismele, locuțiunile, clișeele lingvistice, termenii populari, cuvintele tehnice etc. Este un exercițiu util, deși valoarea poeziei lui Nicolae Labiș trebuie căutată în altă parte, în spațiul unui neoromantism patetic și vehement, al unei descătușări energetice de tip nietzscheean, altfel spus dionisiac. Cronotopul labișian (în sensul impus în hermeneutica apuseană de Mihail Bahtin) aparține neîndoielnic Moldovei de Sus, dulcei Bucovine, luminozității muntoase. O paralelă lexico-stilistică vizând preponderența elementului latin în Moartea căprioarei și Miorița este concludentă din perspectiva posibilităților analitice și interpretative
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
zbucium, laud munții și-i cutreier Simt că sunt o-ncrețitură din giganticul lor creier.” (Căutătorul de comori) Munții „veșnici” și „codrii” configurează o rezervație naturală eternă; cântări în lumină antică, Rapsodia pădurii și Odă soarelui, se înscriu într-o simbolistică dionisiacă, supratemporală, forțând limitele concretului. Un poem cu titlu sadovenian, Locuri și întâmplări, introduce într-un „frunziș de aramă” amintitor de Eminescu: „Eu m-am desprins din munții vineții, Cascade vuitoare port în mine [...] Pădurea care mi-i a doua mamă
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
de sacrificiu creștin. Într-adevăr, cu foarte puține excepții, scriitori citați mai sus exaltă sub diferite forme antichitatea cu sentimente răspicat ostile față de creștinism. Severitatea concepției creștine de viață e socotită incompatibilă cu arta lor, care se complace în cortegiile dionisiace ale bacantelor, în subteranele misterelor eleusine și în orgiile Citerei, Lesbosului și Corintului. De altfel, chiar în Franța glorioasă a veacurilor creștine s a născut foarte curioasa idee că temele credinței nu sunt compatibile cu arta. Însuși Boileau sfătuiește pe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
explice misteriosul nume Basarab prin termenul grecesc bássaros, identic cu bassaréus, unul dintre numele lui Dionysos și derivat din bassára (vulpe), punând la originea Basarabilor un "cult secret tragic, avînd ca animal sacru vulpea, așa cum capridele fuseseră la obârșia curentului dionisiac"18. Preocuparea pentru etimologie se regăsește în toată opera sa de istoric al religiilor (v. explicarea numelor divinităților diverselor triburi, a numelor de unelte, schimbarea numelui după nașteri inițiatice etc. în Istoria credințelor și ideilor religioase, dar și explicații ale
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
personal latin Hadrianus (fem. Hadriana), la origine un cognomen cu semnificația "de la Hadria", derivat de la toponimul Hadria 84, localitate de unde își are numele marea omonimă. Analiza etimologică a numelui 85 pune numele în legătură cu elementul arhetipal, și, prin aceasta, cu esența dionisiacă a personajului (lucru pe care îl evocă și numele cunoscutului personaj mitologic Ariáne prin jocul lingvistic Adriana/Ariana). Semnificația numelui trebuie căutată și în repetarea obsesivă a numelor Adriana-Ariana, precum și în modificarea fonetică din interiorul numelui. În contextul de față
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Spune-ne ceva! Învață-ne!..." se rezumă în întrebarea finală: "ce este acolo?". Răspunsul lui Cucoaneș: Totul este!"205 redă prin acest verb de existență "revelația ontofanic-universală"206. Frenezia lui Cucoaneș în noua sa condiție - "E bine!" - este de esență dionisiacă; el are revelația bruscă a tainelor ultime 207. În ultimele două apariții soarele îl lovește deasupra "ca pe un munte"208, apoi ultima oară când îl întâlnește îi dă impresia unei apariții de sfârșit de lume", "argintat în bătaia lunii
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
referire la tânărul care are revelația identității mitice a Leanei, sunt indici grafematici de atenționare a lectorului) reface "ritualul mistic al zeului, libațiunea"529. Într-o astfel de interpretare, numele personajului feminin poate fi pus în relație cu o sărbătoare dionisiacă (în dialogul platonician, Cratylos, Socrate explică numele lui Dionysos ca ho didoùs tòn oīnos, cel care dă vinul 530), Lenaion, Leneienele; Heraclit precizează despre cuvântul "Lenai" și verbul "a îndeplini Lenai" se foloseau ca echivalent pentru "bacante" și "a bacantiza
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dată prin 1920-22, și spune tuturor că "n-o cheamă Leana, dar că așa a fost ea blestemată, să cânte prin cârciumi..."588. Dublarea simbolului (cârciuma se află pe strada Popa Soare) care o așază sub semnul solarității, obiceiul ritualic dionisiac consacrat prin actul de a bea din paharul "vreunui tinerel", acompanierea cu o vioară din altă țară și din alt veac (cum i se pare lui Hrisanti) sunt semne de recunoaștere ale lui Orfeu, deopotrivă profet al lui Apolo și
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Mi se fac semne"), dar, amnezic fiind, nu le poate decripta. Al doilea este la Platani unde în 1930, debutează cu În curte la Dionis, loc care stă sub semnul renunțării la solaritate, la orficul instrument, și la ritualul mistic dionisiac practicat la Floarea -soarelui. Melancolia de la Platani o prelungește pe cea de la Floarea-soarelui. În ultima vreme, când Leana cântă la alte cârciumi modeste ca Albatros, Trei ochi sub plapumă, Dorul Ancuții, Dor mărunt, Scrânciob, "felul ei de a fi și
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
amplă decât aceasta face Liviu Petrescu, atunci când afirmă că fapta culturală a lui Blaga, în întregul ei, "are în esență caracterul unei multiple și cuprinzătoare sinteze în termeni antinomici": între tendințele tradiționaliste și tendințele moderniste, între "fondul nostru nelatin" (păgân, dionisiac) și creștinismul nostru, între tema "satului preistoric" și cea a "ființei istorice", între discursul filosofic și cel nefilosofic (mitic, literar, religios etc)6. Miza cercetării pe care o voi desfășura nu stă în întregime în ideea de mai sus, cum
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
versuri ("Că vinovat e tot făcutul,/ Și sfânt, doar nunta, începutul") exprimă tocmai desfacerea din proiectul ființei pentru a regăsi revelator calea către posibilul pre-ființial al increatului, pragul inaparent al unui veșnic (re)început. 16 Așa cum întâlnim și în poemul Dionisiacă, unde actul de desființare implică pierderea - vitală, regeneratoare - în informul orgiastic al elementarului: "Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia;/ Iar peste lutul umed și trupul vostru frânt,/ Enorm și furtunatec să freamăte Orgia!". 17 Căci, scrie Adonis (Ali Ahmad
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al eroilor care evoluează simultan în viața reală și în spațiul fictiv al teatrului. Sosiți parcă de la o petrecere, dar și din spectacol (p. 345), adulterinii Clitemnestra și Egist realizează, când evocă începutul relației lor, că publicul de acum, spectator dionisiac, aplaudă ceea ce îndră gostiții cred doar al lor (p. 346) . Personajele evoluează sub ochii asistenței și nu mai dețin cu adevărat controlul asupra propriei vieți. Piesa debutează cu întâlnirea dintre Agamemnon, proas păt sosit la Micene, și intendentul curții, personaj
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
el : când ai la activ un genocid ca acela pe care l-am organizat eu, asemenea scene nu mai au niciun efect (I, p. 357). Intendentul evidențiază tiradele majestuoase, caracterele desenate perfect și lirismul concentrat și mai degrabă „apolinic” decât „dionisiac” (I, p. 357), militarul ostenit se gândește doar la drumul străbătut până acasă spre a se putea spăla odată ca lumea, în timp ce acolo baia a fost transformată într-un teatru de cameră (I, p. 358). Copiii regelui își fac apariția
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și mimica potrivită (III, p. 413). Suveranul Micenei nu pare impresionat de gesturile fratelui său deghizat, cocârjat, tremurând și cu bale la gură, ocolind subiectul, dând înapoi, făcând pași laterali, țopăind și îi judecă sever purtarea mai adecvată la serbările dionisiace și nu în complot (III, p. 414). Nemulțumit de posibilitatea ca Menelau să culeagă aplauzele în locul lui (III, p. 415), Agamemnon renunță la propriile planuri de a-l omorî pe Tespis, întrucât nu are de gând ca prin apariția lui
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
prieteni de aici, cu gașca știută, Radu (Florescu n. red.) și Maria lui venind de asemenea. Dar nu-mi plac deloc sindrofiile astea cu fel de fel de etichete, poate și pentru că, o dată-n plus, nu-mi recunosc deloc valențe dionisiace. Îi înțeleg pe toți acești oameni simpli și nu prea spălați, dar asta nu înseamnă că mă și acordez cu acele exuberanțe dansante vulgare. Există foarte multe lucruri (pe lumea aceasta) în care eu nu-mi voi găsi niciodată chaise-long-ul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
lui favorit la fiecare oră. Înalt și deșirat, cu mâinile bălăngănindu-se pe lângă corpul costeliv și cocârjat, avea iuțimea și agilitatea unei primate. Obrazul lătăreț, brăzdat de firișoare roșii-vineții, prin care circulau hematiile într-o proporție de 50% cu lichidul dionisiac, era cartea de vizită cea mai elocventă a acestui "avortonus paedagogus". Iar pentru a-și calma starea lui permanent colerică, își absorbea cu forță și repeziciune cavitățile dentare într-un clănțănit și plescăit respingător. Avea prostul obicei să stea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
filosofi „de școală nouă”. Un Nietzsche, de exemplu, a cărui primă și magistrală lucrare, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, a fost primită cu răceală și chiar cu adversitate; deoarece ea propunea nu numai o a doua față a creației grecești, dionisiacul, dar, prin aceasta, revoluționa Întreaga optică asupra profilului psihic uman, a cărui perfecțiune nu putea consta doar din „clasicul echilibru” numit și „apolinic”, ci trebuia să i se adauge și latura numită „dionisiacă”. Dimensiune care conținea tocmai acele elanuri, numite
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o a doua față a creației grecești, dionisiacul, dar, prin aceasta, revoluționa Întreaga optică asupra profilului psihic uman, a cărui perfecțiune nu putea consta doar din „clasicul echilibru” numit și „apolinic”, ci trebuia să i se adauge și latura numită „dionisiacă”. Dimensiune care conținea tocmai acele elanuri, numite azi abisale, care țin de instinctualitatea adâncă, nu rareori creatoare, În varii domenii, dar și de imaginație „debordantă”, capacitate analogică, „desfrânare, beție și dans”, adică o anume, insistentă, capacitate de a depăși granițele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care trăiseră și creaseră la marginea scenei și gloriei literare sau cele care practicaseră o literatură parabolică În siajul etern apolitic, etern actual și inactual al suprarealismului! 7 Dansul, beția, desfrânarea! Iată cele trei fețe, aspecte, „moduri”, semne, stări ale dionisiacului, de care vorbeam mai sus. Desfrânarea - evident, la sensul propriu, adică trecerea, uneori grosolană, peste limitele convențiilor sociale, poate chiar și umane, nesocotirea acelor reguli și „frâne” pe care orice societate civilizată le impune membrilor ei. A da liber frâu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o „haină” care seamănă adeseori cu acele măști de fier ale Închisorilor evului mediu sau cu acele paveze, scuturi metalice, care În loc să te apere de sulițele inamice, prin cuiele, piroanele lor interioare Îți creează răni aproape la fiecare mișcare!... Beția dionisiacă, Însă, eu o Înțeleg nu numai ca o visare pozitivă, dinamică, ci ca o ieșire din tipare sub semnul și cu vigoarea creației; capacitatea unui individ de a-și da cu adevărat măsura - una pe care o ignoră toți cei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cărnii lingușitoare și vii, statui create și distruse cu nonșalanță și, până la urmă, poate, o dreaptă articulație a capului În armonia Întregului, un persiflaj, ba poate chiar o negație a limbii și graiului, atât de slăvite, devenite deodată superflue. Dansul dionisiac poate Însemna, Însă, și ieșirea În „alt regn”, o formă a unei visate mântuiri, În zonele geniale ale poeticului și ale muzicii, o ridicare de pe tărâmul gravitațional și penibil, un „pas pe lună”, de fapt! Deodată, nu Gândul ne face
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și în toate formele ei, ca instrumentul esențial nu numai al Artei, dar și ca o „cale” a Iraționalului, cea de-a doua față a umanului, și așa cum Nietzsche, în mod revoluționar pentru gândirea modernă, a adăugat esteticii clasice dimensiunea dionisiacului artei și gândirii vechii Grecii, oferindu-ne astfel, nouă, „figura plenară” nu numai a omului, a artistului antic, dar și a celui etern, în creație, prin Metaforă, prin „fanta” sau „calea” iraționalului, a „dionisiacului”, suntem capabili nu numai de o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]