695 matches
-
pedeapsă, a comis suicid; controversă a devenit cu atat mai aprinsă, cu cât se considera că Isus a venit pe lume cu scopul de a muri pentru ea. În această situație s-a impus precizarea unei distincții: în morală și dogmatica creștină sacrificiul diferă de suicid. Astfel, morală creștină accepta sacrificiul de sine în vederea unui scop divin, sau cel puțin a cărui necesitate este de natură divină, în timp ce a comite suicid înseamnă a te consideră egal în drept cu Dumnezeu și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pe care l-ar avea asupra epocii să fie cât mai marcant. Secolul al XX-lea a fost străbătut de teologul în discuție care a reușit să sintetizeze cultura, teologia, filosofia ori știința timpului, mereu atentă la confirmarea valorilor creștinismului, dogmaticii și patristicii în special. Existențial, Dumitru Stăniloae a fost martorul perioadelor ante, inter și postbelice, cu toate prefacerile aferente, astfel încât o atitudine a ”teologului cetății” (Theodor Baconsky) venea să confirme posibilitatea ca viața să poată fi trăită așa cum Dumnezeu planificase
Caleidoscop by Gabriel Dumitru Teodorescu, Mihai Cristian Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93250]
-
Facultatea de Teologie din Cernăuți (intre 1923 și 1927), unde va și obține doctoratul, în anul 1928. Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena î19271928Ă, Munchen și Berlin (1928 - 1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie Bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana" din Sibiu. Funcționează ca
Caleidoscop by Gabriel Dumitru Teodorescu, Mihai Cristian Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93250]
-
Berlin (1928 - 1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie Bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana" din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. Între 1929 - 1932 și 1936 - 1937 predă Apologetică, între 19321936 Pastorală iar între 1929 și 1934, Limba Greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă
Caleidoscop by Gabriel Dumitru Teodorescu, Mihai Cristian Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93250]
-
pentru a-l avea sub control strict, cu amenințarea de a închide Academia, în cazul neexecutării ordinului dat. Din 1947 e transferat așadar, la Facultatea de Teologie din București, catedra de Asceză si Mistică, desființată ulterior, părintele rămânând profesor de Dogmatică pentru doctoranzi. În 1958 va fi închis la Aiud pe motivul de a fi fost membru al grupării de renaștere isihastă “ Rugul Aprins”, lucru infirmat de fiica sa, Lidia, care a precizat că deși nu era membru grupării, adesea participa
Caleidoscop by Gabriel Dumitru Teodorescu, Mihai Cristian Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93250]
-
ales. Toți cei trei mari Sfinți Părinți au fost traduși în mare parte de către marele teolog roman: Sf.Maxim Mărturisitorul, prin Ambigua, Capete despre Dragoste si Capete gnostice,( Filocalia II), Răspunsuri către Talasieî Filocalia IIIĂ,Mistagogia ori Epistole duhovnicești si dogmatice. Sf.Grigorie Palamas este tradus în Filocalia VII, iar Sf.Chiril al Alexandriei e tradus în 4 volume din colecția P.S.B.î Părinți și Scriitori Bisericești Ă, cu traduceri la Comentarii la Ioan, Glaphyra sau Comentarii la cărțile lui Moise
Caleidoscop by Gabriel Dumitru Teodorescu, Mihai Cristian Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93250]
-
puterii catolice). Imaginarul pe care îl sondăm în studiul de față este tributar istoriei politico-religioase din partea de est a vechiului imperiu greco-roman; un imaginar constrâns de mai mulți factori, printre care: strategiile de guvernare, scrierile creștine care au pus bazele dogmaticii, dezbaterile teoretice în jurul imaginii divinității − tranșate prin unele din Conciliile primului mileniu −, înfruntările instituționale (un reflex de gândire politică liberă, moștenit de la lumea "păgână"), spectacolul ceremonial de influență basileică. Analizele pe care le propun au ca punct de plecare un
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
prozelitism. Un alt paradox istoric, așadar, în relația dintre cele două "Rome". Isihasmul, deși a dorit să sprijine atât puterea imperială în refacerea valorilor mobilizatoare ale imperiului, cât și renașterea culturală paleologă, de ținută europeană, a adâncit de fapt falia dogmatică dintre orient și occident, dar și eșecul diplomatic și politico-militar, pecetluind fără voie dezastrul din secolul XV. Politica lui Constantin I și a urmașilor săi, bine intenționată pentru imperiu, dusese, în urmă cu un mileniu, la "uitarea" Romei. Roma, la
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și realistă a secolului al XIX-lea, singura care, în forma ei, este lesne de înțeles de către mase, dar cu un conținut inspirat integral de ideologia* partidului. Scriitorii și artiștii proletari nu sunt mai cruțați decât formaliștii, fiind considerați prea dogmatici atunci când iau apărarea „proletarului” în detrimentul partidului-stat*. în aprilie 1931, un decret preconizează unificarea forțată a organizaților literare și artistice. începând din mai 1932 apare în presă termenul de „realism socialist” care se reclamă dintr-o „reprezentare veridică și istoricește concretă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
unifica din punct de vedere ideologic partidul sub conducerea sa exclusivă. începută în 1942, aceasta se transformă într-o epurare ucigașă. Mao și Liu Shaoqi reușesc astfel să adune în jurul lor un mic nucleu de militanți devotați, să distrugă tabăra „dogmaticilor” și să-i pună sub observație pe toți „centriștii”, de la Zhou Enlai la Peng Dehuai sau Chen Yi. Acum concluzia poate fi proclamată sus și tare: cel de-al VII-lea Congres al PCC, din aprilie-iunie 1945, exaltă „gândirea mao
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
e interesat mai ales de erezia monofizită și trimite frecvent scrisori lui Flavian, patriarhul de Constantinopol, și lui Anatolie, succesorul acestuia. Printre cele mai importante este aceea (nr. 28) din 13 iunie 449, trimisă lui Flavian, care e intitulată Epistola dogmatica sau Tomus ad Flavianum, pentru că, mai mult decât o scrisoare, este un adevărat tratat teologic care precizează distincția între unitatea persoanei și cele două naturi ale lui Cristos; scrisoarea a fost aprobată cu căldură când a fost citită în a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
găsesc în Sfânta Scriptură (De numeris liber unus), unde este explicată semnificația lor mistică; tipologiile sunt adunate în Alegorii din Sfânta Scriptură (Allegoriae quaedam sacrae Scripturae) și în Întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină În sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă este reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice axate pe convertire și pocăință, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sunt adunate în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Niceea în 787, și altele, mult mai numeroase, incluse de Ioan Damaschinul în Sacra Parallela (unde sunt citate însă după numărul capitolelor și nu al cărților). Antipater recunoaște meritele lui Eusebiu ca istoric, dar îi neagă competența în materie de dogmatică. Lasă în mod clar să se înțeleagă că, prin Eusebiu, vrea să lovească în maestrul său, în Origen. Ca atare, el atacă doctrina preexistenței sufletelor, exegeza alegorică a istoriei lui Adam și a Evei prin referire la păcatul originar al
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
altfel, nu fără motiv, Roman scrie omilii dogmatice numai atunci când are ocazia și o face fără talent și originalitate, însă e puternic influențat de Basilius din Seleucia, de Efrem și de Ioan Hrisostomul. „Dacă Biserica siriană și-a extras esența dogmaticii sale, fie ea ortodoxă sau eretică, din lumea greacă, și-a pus, în schimb, amprenta asupra spiritualității acesteia prin intermediul adaptării de către greci a formelor imnului, ale omiliei dramatice și, mai ales, a kontakion-ului” (Grosdidier de Matons). Imnul și kontakion-ul datează
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
morișcă ce arăta direcția din care bătea vântul. Cînd Alexandru Macedon a deschis porțile Orientului, astromancia a năvălit ca un roi de albine peste insulele și coastele Mediteranei. Atunci a avut loc schimbarea. Din secretă, astrologia a devenit publică; din dogmatică, experimentală; din sacerdotală, laică; din autoritară, controversată. Berose chaldeeanul și Manethon egipteanul de Sebenytos - circa 260 î.e.n., au divulgat secretul strigând întregii lumi taina păzită de milenii. Ambii au fost sperjuri și trădători; au furat pentru a vinde; au abuzat
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
deosebită de cea „supranaturală”) și „credința naturală”, înțeleasă ca dorință perpetuă a omului de aflare a unui sens definitiv al existenței. În mod limpede, spre deosebire de tratatul „împotriva elinilor” scris de Sfântul Atanasie cel Mare, perspectiva din care Stăniloae își scrie dogmatica apologetică nu este strict evanghelică, mărturisind Cuvântul Crucii. De fapt, nici o referință la Hristos Cel răstignit și înviat nu apare în introducerea TDO1, iar tratatul de teologie dogmatică ca atare nu este anunțat ca o organizare sistematică a monumentelor tradiției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
evanghelică, mărturisind Cuvântul Crucii. De fapt, nici o referință la Hristos Cel răstignit și înviat nu apare în introducerea TDO1, iar tratatul de teologie dogmatică ca atare nu este anunțat ca o organizare sistematică a monumentelor tradiției exegetice bisericești. Mai precis, dogmatica nu apare ca disciplină auxiliară a hermeneuticii teologice a Scripturii, așa cum, de pildă, istoria sinoadelor ecumenice ne prezintă geneza simbolurilor de credință. Din acest punct de vedere deci, Stăniloae rămâne în mod consecvent - de la Iisus Hristos și restaurarea omului (1942
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de Halleux personalismului „neo-ortodox” al Mitropolitului Ioannis Zizioulas poate fi aplicată, ex principio, și teologiei trinitare a Părintelui D. Stăniloae 3. Una dintre cele mai generoase contribuții teologice ale Pr. Dumitru Stăniloae ni se par a fi reflecțiile sale din Dogmatica ortodoxă asupra relației dintre tradiție, corpul Scripturii și trupul viu al Bisericii. Stăniloae este unul dintre primii gânditori ortodocși din secolul XX care a limpezit raportul între aceste trei instanțe ale Revelației, recunoscându-le regimul cuantic de inseparabilitate. Acest model
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” i-a oferit Bisericii singura ei rațiune de a fi. Controversele dogmatice consemnate de istoricii ecleziastici timpurii provin, în ultimă instanță, dintr-un „conflict al interpretărilor” pe marginea Scripturii 1. Numeroase manuale de dogmatică ortodoxă continuă să ne prezinte istoria doctrinei creștine ca pe un triumf sistematic al marilor Părinți ortodocși (pe umerii cărora stăm ca niște pitici, împărțind lumii aspre judecăți) împotriva ereticilor slujitori ai duhurilor răutății. Totuși, n-ar fi decât o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la o sumă de adevăruri propoziționale, abia reciclate de fiecare nouă generație a teologilor de catedră, rupți de patosul Scripturilor și surzi în fața întrebărilor veacului. La un veac de la denunțul semnat de preotul martir Pavel Florensky, pulsul adormit al gândirii dogmaticii ortodoxe este trădat de starea de lehamite a celor care-l perpetuează într-un organism artificial. „Sistemul nostru dogmatic se prezintă ca fiind plictisitor, atât de plictisitor încât oamenii renunță să mai polemizeze cu el.”1 Din această rațiune tare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dogma ortodoxă a Sfintei Treimi, care proclamă relația perihoretică (de „interioritate reciprocă”) între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (identitate ființială sau „consubstanțialitate” și, respectiv, diferență ipostatică). Michel Henry nu are însă pretenția unui acces privilegiat la acest mister fundamental al dogmaticii creștine decât în lumina textelor Noului Testament pe care le interpretează. Un punct crucial în această reflecție îl constituie Prologul ioaneic din „Evanghelia Evangheliilor” (Origen), unde este tematizată tocmai relația de „interioritate reciprocă” dintre Cuvântul „prin care toate s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Teologii eliberării s-au întrebat din nou asupra raportului de separație, influență sau dominație între spațiul simbolic, mistic și liturgic al Bisericii și, respectiv, ordinea politico-economică a societății seculare 1. Într-un fel, acest raport ilustrează o problemă veche a dogmaticii creștine, privind relația dintre natură și har. Modelul medieval a primit o excelentă caracterizare sub pana lui E. Gilson: „raportul dintre filozofie și teologie este acela dintre stat și Biserică, respectiv natură și har”2. În tradiția romano-catolică, gânditorii captivați
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Moldovan, Editura Deisis, Sibiu, 2005). Eslin, Jean-Claude, Dumnezeu și puterea. Teologie și politică în Occident, Editura Anastasia, București, 2000. Fedwick, P. J. (ed.), Basil of Caesarea: Christian, Humanist, Ascetic, 2 vols, Pontifical Institute of Medieval Studies, Toronto, 1981. Felmy, Christian, Dogmatica experienței eclesiale, trad. rom. de I. Ică, Editura Deisis, Sibiu, 1999. Ferry, Luc, Homo æstheticus, trad. rom. de Cristina și Costin Popescu, Editura Meridiane, București, 1997. Feyerabend, Paul, Against Method: Outline of an Anarchistic Theory of Knowlegde, New Left Books
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Western Political Theology (180-398), University of Notre Dame Press, Notre Dame, Ind., 1998. Flonta, Mircea, Perspectivă filozofică și rațiune științifică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985. Flood, Gavin, Beyond Phenomenology: Rethinking the Study of Religion, Cassel, Londra, 1999. Florensky, Pavel, Dogmatică și dogmatism, trad. rom. de E. Dulgheru, Editura Anastasia, București, 1998. Florensky, Pavel, Iconostasul, trad. rom. de B. Buzilă, Editura Anastasia, București, 1994. Florensky, Pavel, Perspectiva inversă și alte scrieri, trad. rom. de T. Nicolescu, A. Nicolescu și Ana M.
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Zeitbewußtseins 1893-1917 (Husserliana X), Nijhoff, Haga, 1966. Ică jr., Ioan, G. Marani (ed.), Gândirea socială a Bisericii, Editura Deisis, Sibiu, 2002. Insole, Christopher, The Politics of Human Frailty: a Theological Defence of Political Liberalism, SCM Press, Londra, 2004. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. rom. de D. Fecioru, Editura Scripta, București, 1993. Ionescu, Nae, Teologia, integrala publicisticii religioase, ed. D. Mezdrea, Editura Deisis, Sibiu, 2003. Jaeger, W., Early Christianity and Greek Paideia, Harvard University Press, Cambridge Mass., 1961. Janicaud, D., Le tournant théologique
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]