655 matches
-
bună zi, mă hotărăsc să-l prezint editorului meu. Stabilim să ne Întîlnim În barul unui hotel. Îi spun: «Dragul meu proiect, Îl vei Întîlni pe editorul meu. Fii strălucit. Dacă ai să mă auzi că spun minciuni, nu mă dojeni și mai cu seamă nu face pe miratul. Arată-te convingător, așa cum te pricepi atît de bine s-o faci». Și ne urcăm Într-un taxi. Pe tot parcursul Întîlnirii, nu izbutesc să plasez măcar o silabă. Proiectul meu vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
era să spună că bogații se plictisesc - nu scăpa niciodată prilejul de a stigmatiza monotonia hotelurilor de lux și mesele copioase - și că săracii gustă viața cu mai multă poftă. M-a convins și pe mine. Astăzi, nu l-aș dojeni decît În ce privește monotonia hotelurilor de lux. La vremea respectivă, nu cunoștea nici el așa ceva. Cred că și-a schimbat părerea În ziua În care a fost invitat de organizatorii festivalului de la San Sebastián la hotelul Maria-Christina. Îi plăcea luxul - „adevăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o biserică.) El, care mă Învățase valoarea independenței spiritului - „nu-i asculta pe dobitocii ăștia“, zicea adesea În legătură cu profesorii mei -, ce plăcere găsea În fidelitatea lui necondiționată față de Biserică? La fel ca un copil care se teme că va fi dojenit (un teolog ar vorbi de o teamă respectuoasă), se supunea ordinelor puterii pastorale deținute de papă și de episcopi. Se Îmbufnase aflînd că Începeam o cură de psihanaliză. Credea cumva că rigorismul lui excesiv mă satisfăcea? Voi spune În apărarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
unui șal peste umărul ieșit în afară. Avea capul spart, observă ea, cu părul aproximativ despărțit pe cele două părți ale unui secret strălucitor. Crucită, capul îi apărea extreme de voluminos. Era așezat pe o parte. Ochiul lui stâng o dojenea. Ea își făcu semnul crucii pentru a doua oară. Îi evită ochiul căutător și îi inspectă restul făpturii. Oh, dar ce micuț este!, își dădu ea seama. Mâini micuțe și picioare micuțe, cum de încăpeau toate de care avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dar... dacă vrei, poți veni la mine la hotel să faci un duș și să te aranjezi puțin pentru diseară. — Ești foarte amabilă, mulțumesc mult... zise Kitty. Dar nu pot accepta, ar fi prea... mult. — Haide, nu te prosti! o dojeni Sarah. — Nu pot. — Hai... — Ești sigură? Adică nici măcar nu mă cunoști... aș putea fi vreo psihopată. — Nu ești În stare nici măcar să omori un gândac. Kitty izbucni În râs și o Îmbrățișă scurt pe Sarah. Evident că vin... abia așteptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
servicii, care ar fi putut fi Îndeplinite de oricare altă agenție de turism, aveau Însă și o componentă educativă. De exemplu, cînd Wakefield s-a plîns că nu face destulă mișcare pentru că zboară prea mult de colo-colo, Zelda l-a dojenit cu blîndețe. — Trebuie să-ți schimbi perspectiva asupra tuturor lucrurilor, mai ales asupra zborului. Zborul este dharma ta, karma ta, dar poate fi și yoga ta. CÎnd ploua și ne trăsnea pe noi tot timpul, era pentru că nu dădeam atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a făcut, de cînd se știe, ceea ce i-a cerut Universul: a Înmulțit, a Înregistrat, a scăzut, a luat În sclavie. Și-au cîștigat dreptul la concediu, pe Jupiter! Lăsați-i acum să se joace. Diavolul se ceartă și Îl dojenește la nesfîșit pe reprezentantul Puterilor-Întunericului-Care-Este. Ar lua parte activ, mai degrabă, la lungile părți din povestea lui Wakefield din care a fost exclus, dar acum este un prizonier de o specie mai aparte. Dintre toate lucrurile care i se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dar Fran bănuia că obiceiul izvora, cel puțin parțial, din lene. — Ai vorbit ca o adevărată fiică de șef ce te afli. Tu una, desigur, a trebuit să-ți câștigi recunoașterea prin muncă grea, nu-i așa? — Haideți, copii, îi dojeni Stevie. O rivalitate onestă nu strică, dar să nu ne lăsăm duși de val. — Ne scuzați, doamna învățătoare, îi răspunse Jack, făcându-i cu ochiul. Stevie era unul di oamenii lui preferați și i-ar fi oferit un salariu dublu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care începuse să chicotească și învelindu-l în prosopul călduț de bumbac. Capul lui Lottie i se odihnea sub bărbie, umplând-o de fericire. — Crezi că voi găsi vreodată pe cineva cu care să fac așa ceva? — Pentru Dumnezeu, Fran, o dojeni Henrietta, care considera că bărbații erau mai importanți decât copiii în ordinea eternă a lucrurilor. Copiii aveau rolul lor, dar nu puteau să plătească facturile de la Harrods. Cel puțin, nu înainte de-a crește și de a-și găsi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
început să plângă. Această imagine aproape că o copleși pe Fran. În spatele lor ușa se deschise înainte să apuce să răspundă. Sper că nu i-ai făcut domnișoarei Tyler capul calendar vorbindu-i despre bunătatea și altruismul meu, Moira, o dojeni Laurence. Moira crede c-aș fi bun de Papă. Zău c-ai face o treabă mult mai bună decât celălalt individ. Ăla n-a fost în stare nici să-și dea aprobarea pentru copiii în eprubetă. A zis că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
întâmpla în continuare dacă redactorul de știri n-ar fi băgat capul pe ușă. — Jack, avem un mic necaz cu articolul despre terenurile de construcții. Ai o clipă liberă? — Nu e gata încă articolul despre secția pentru tratarea infertilității? o dojeni Stevie. Speram să-l dau la cules în după-amiaza asta. Fran, care se afla la birou de la șapte, încercând să termine articolul, să pună la punct ziarul de săptămâna viitoare, să obțină un supliment despre „Cel mai bun tânăr bucătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lui Stevie și să plece pur și simplu. Oricum, lui Stevie îi plăcea să facă pe șefa și, după atâția ani de lucru la ziar, l-ar fi putut conduce un an întreg, nu doar o zi. — Distracție plăcută, o dojeni Stevie pe Fran când sosi taxiul care urma s-o ducă la gară. Eu știu c-o să mă distrez de minune. — Ai grijă să nu ți se urce gustul puterii la cap și să schimbi totul doar fiindcă așa ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
luni? — Cam unsprezece săptămâni. Asistenta dădu ochii peste cap. Ar fi mai bine să chem doctorul să vă consulte. Nici n-ar trebui să donați sânge în cazul ăsta. — Îmi pare rău. Fran se simțea ca un copil care e dojenit pentru că a răsturnat cuburile. Cât aștepta, făcu un pas șovăielnic pe podea, dar încă mai tremura și trebui să se lase în genunchi ca să-și mențină echilibrul. Drept în față, aproape la nivelul ochilor ei, așezate pe un rând, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Nu-mi spune că ai deschis un azil pentru gazetarii bătuți de soartă? Ai fi în stare. Era o notă mângâietoare în glasul ei, care lui Jack i se păru deopotrivă ispititoare și alarmantă. — Nu râde de el, mamă, o dojeni Louise pe un ton serios. Ben ne-a spus deja. Se numește Ralph și e bolnav de Oldtimers. Jack zâmbi auzindu-și fiica, cu un amestec de dragoste și ușurare. Era limpede că faptul că fusese crescută de Carrie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vântului. Takamori, care se întorsese acasă neobișnuit de devreme, stătea pe verandă cu picioarele strânse sub el, devorând lacom o turtă dulce din orez - desertul de la cină. Era tratația lui Tomoe. — Uită-te la tine, ți-ai mânjit chimonoul, îl dojeni Tomoe. — Îmi pare rău. — Ai și de ce. Era proaspăt spălat. — Da, așa e. Ți-am spus că-mi pare rău. Takamori era cu gândurile aiurea, așa că nu după mult timp și-a șters iar degetele lipicioase de chimono. — Takamori! — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Răspunde-mi, da sau nu? Jeanne era lividă, la fel ca fiica ei. Cu un gest sec din bărbie, Îi arătă ușa. - Șterge-o de aici. Și Închide ușa În urma ta, e curent. În copilărie, cînd Marie era pedepsită sau dojenită de Jeanne, se ducea să se refugieze lîngă Milic. Acesta nu-și contrazicea niciodată nevasta, dar o punea pe fetiță să facă treburi mărunte care o făceau să-și uite mîhnirea. Milic cunoștea bine chipul Mariei, căci Îl avea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ai pus acolo ? mă întreabă. A explodat ceva. Mintea îmi procesează la greu. Ce naiba oi fi pus la microunde ? Totul e o ceață. — Ouăle ! îmi amintesc subit. Fierbeam ouăle tari ca să le folosesc la antreuri. În cuptorul cu microunde ? mă dojenește el. — Ca să scutesc niște timp ! aproape că strig la el. Am vrut să fiu eficientă ! Nathaniel scoate microundele din priza din perete și se întoarce spre mine, cu aerul că nu-i vine să creadă. — Te pricepi la gătit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
friguri tropicale. Mă rog, asta nu‑i chiar atât de grav. Frigurile tropicale se transmit prin țânțari; și se tratează cu chinină. Așa Încât am adăugat chinina locală la Quinaglute pe care mi‑l prescrisese doctorul american Schley, cel care‑l dojenise pe Ravelstein pentru că l‑a prins fumând imediat ce ieșise de la reanimare; luam chinină pentru ca inima mea să n‑o ia la fugă cu mine cu tot. Rosamund s‑a dus Încă o dată la farmacie - un drum de trei kilometri, neprotejat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cu totul și cu totul dezinteresat, cum e decatlonul ăsta al lui, probațiunea lui cu regiile autonome? Gâfâind, cade pe bancheta liberă de lângă vatman, mai să-și dea duhul, de fericire. O muiere fără minte de pe un scaun învecinat îl dojenește: Nu trebuia să alergați așa, la vârsta dumneavoastră... Vă e bine? Domnul Popa nu-i răspunde, nici n-ar putea. O fulgeră numai cu privirea. Ofensată, doamna întoarce capul în partea cealaltă. Toanta! Tramvaiul zdrăngăne către Ziduri Moși, Costache închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
beau aghiazmă, așa că cunosc sentimentele astea cu care vii acu’ să mă contrezi. Privea concentrat spre dulapul pe lângă care dispăruse adineauri insul acela roșcovan. Ridică de câteva ori din umeri, ca și cum s-ar fi certat cu cineva care îl tot dojenea. - Părinte, eu te-am chemat să fii de față la evenimentul cu oasele recepționate de la pușcărie, tocmai pentru că te știu creștin și de-al nostru. Cu ascultare serioasă. Să mă ajuți, respectiv să mă susții la dispozițiile mele. Să procedăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de poveste. Nici o justificare. Mister vor, Burtăncurene! Mistrerul ăsta pe care numai noi îl stăpânim. Da’ pe care nimeni nu vrea să-l înțeleagă. Că e mai bine în mister și taină, decât în adevăr.“ Ridică mustrător mâna spre Burtăncureanu, dojenindu-l, ca și cum până atunci prozatorul spusese numai prostii. Chicoti: „Adevărul, nene, te face sărac, calic, nu-ți dă nimic. Cum e cu ăștia de la gazete, care o tot fredonează cu adevărul despre Revoluția de la Județeană. Au prins vreun fir? Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
prețuiască strădania dumneavoastră? De aceea mereu vă respect și vă iubesc. Vă iubesc ca și pe mama mea, pentru că vă dăruiți viața pentru binele meu și al colegilor mei, pentru a ne învăța numai lucruri bune. Chiar și atunci când ne dojeneați, știam că trebuie să vă ascultăm pentru că ne doreați binele. Noi nu aveam alt mod de a vă răsplăti decât prin calificativele bune pe care le luam la învățătură. Mi-aș dori, ca peste ani și ani, când așteptările mele
Doar un trecător prin destine.... In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Apostol Lucian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_585]
-
vă aleg eu ceva grozav. Femei sau bărbați?” întrebase vânzătoarea. ”Și unii și alții..., dar buchetul doresc să-l ofer unei doamne”, a răspuns Iustin. A fost mare și frumos. Merita cei treizeci de lei, după cum a apreciat doamna Luiza, dojenindu-l în același timp. Cele două femei robotiseră două zile să pună casa la punct și să facă pregătirile necesare pentru o cină bogată. Iuliana era în vervă. Tainicele cărări ale iubirii - Mami, dacă nu va străluci așa cum am văzut
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
voi, în învățământ, cum este? - Cum este? Ca în „sănătate”, din nefericire...Înțeleg... Eugen al meu nu primește bani sub nicio formă. Sunt oameni care îi pun bani în buzunar sau întind mâna cu bani în plic. Se supără, îi dojenește, face urât. Le spune că el este un om oarecare, că este doar un instrument prin care numai și numai Dumnezeu dă viață bolnavului în cauză. Unii colegi sunt supărați pe el din cauza aceasta... Ce să facă și ei? Trebuie
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
păreau izvorând din învățătura pe care Profesorul aspirațiilor și-al neîmplinirilor ei nu înceta să i-o repete în ureche. Încurajînd-o, cu privirile lui fosforescente și atotștiutoare, când cea din urmă mlădiță a frunzișului ei stelar rămânea încîrcită sau încordată. Dojenind-o, când o simțea, cât de puțin, sustrăgîndu-se, de la mișcarea de du-te vino a universului. Mergând, cu sacrificiul său, până dincolo de limanurile cunoașterii, când, pentru a o descătușa și de ultima urmă a complexului prezenței sale, exemplare și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]