476 matches
-
un fel de seră ce adăpostea o plantă cu frunze groase, impregnată cu un miros greu, de urină. Deși când eram mici era situată alături de camera noastră, nu părea să aparțină casei noastre plăcute, bine aerisite. În ceața aceea bolnăvicioasă, duhnind, printre alte efluvii mai dense, de mirosul cafeniu de coajă de măr oxidată, flacăra lămpii abia pâlpâia și pe masa de scris licăreau obiecte ciudate: o cutie de lac cu bețișoare de lemn dulce, din care hăcuia cu briceagul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
zăvorâtă. Mi se părea că deslușesc umbra femeii mișcându-se prin cameră. Spumegam ațâțat, neputincios, umilit de destin. Când eram în toiul deznădejdii, a oprit o Volgă neagră. Au coborât doi. Nu a trebuit să se recomande. Sclipeau a Servicii: duhneau a cătușe și a beci cu pumni de-ți îngheța mațul. M-au luat la întrebări. Ce caut, de unde sunt și alte macaroane de-astea. Mă pierdusem. Buletin n-aveam, îl lăsasem la cămin pentru viza de flotant. Aveam doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e rușine să recunosc că am băut. După cum nu-mi era rușine - dar atunci nu mai știam ce-i cu mine - să ies beat în lume. Să mă duc beat de dimineață la serviciu, să discut cu feluriți amețit, să duhnesc permanent a băutură, cu limba împleticită, cu scrisul șui, ilizibil și toate celelalte, multe și penibile. Deși - cu o lașitate pe care încerc s-o reprim - îmi pare ușor rău că nu s-a găsit cineva atât de tare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și totuși, nu regret. Pare că totul s-a dus, s-a șters. Parcă nici n-a fost. Deși nu cred că se vor șterge imaginile, amintirile altora despre mine. Nu cred că vor putea fi uitate îmbrățișările, săruturile date, duhnind a butoi. Nu vor fi pe deplin iertate vorbele rele, judecățile aiurea pe care le împărțeam cu cinism și indiferență de bețiv. N-au cum fi uitate, oricât ar încerca mulți dintre cei care țin la mine și mă cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
venite de dinaintea lor, dintr-un timp în care doar Dumnezeu însemna un reper stabil. Notam astfel de povești în carnețelele mele. Nu se sfiau când mă vedeau scriind. Eram, în acele târziuri de noapte, aproape asemeni lor. Un om necăjit, duhnind a băutură, fugind de cine știe ce necazuri și el, de rătăcea în inima nopților prin piețe, de nu-și găsea somnul, odihna sau împăcarea. Am trăit, alături de astfel de țărani, între tarabele lor, o noapte de nepovestit aproape. Pornisem spre Patriarhie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vas, care Îi pătrundea În sînge, i se impregna În piele și făcea ca, odată ajuns pe uscat, nici măcar cele mai respingătoare și mai mizerabile prostituate să nu vrea să aibă de-a face cu el. Monstruos, diform, zdrențăros și duhnind a grăsime de balenă, nu era deloc de mirare că nici măcar În cel mai Împuțit bordel din portul cel mai uitat o femeie nu ar fi acceptat să facă amor cu primul harponier de pe Old Lady II, fiindcă, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
forță. În zori, pămîntul se odihni, liniștit după nebuna noapte de orgie, dar soarele nu reuși să-și deschidă drum prin perdeaua deasă de fum și cenușă, iar zgomotului asurzitor și feeriei de culori le urmă o liniște plumburie, care duhnea a sulf și amoniac, făcînd aerul, care acolo era de obicei limpede și transparent, de nerespirat. O oră mai tîrziu Începură să cadă din cer păsări care nici măcar nu strigau, ca și cum liniștea din jur le-ar fi strîns gîtlejul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Carmen cu naturalețe. Și mai știu și că ești mulțumit de asta, dar nu e valabil și pentru mine - făcu o pauză. Poate că va trebui să Împărțim peștera asta pentru multă vreme. Dacă-i lași așa cum sînt, curînd vor duhni Îngrozitor... Vreme de două zile Încheiate, membrii echipajului de pe Adventurer dădură la o parte pînă și ultima piatră și ultimul tufiș de pe Insula Hood, În căutarea unui bărbat pe care Îl văzuseră toți cu ochii lor, dar pe care - niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
până când se încheiau consultațiile gratuite, pentru săraci, pe care le avea programate în fiecare sâmbătă. Ajutorul lui trăgea chiulul, era un nărav mai vechi. Îl conduse pe bătrânul care suferea, cu siguranță, de ficat și, tot cu siguranță, de la băutură - duhnea a țuică de dimineață și era galben la față - și, pe jumătate se bucură, pe jumătate se întristă că nu mai este nimeni în sala de așteptare. Dar oamenii care ar avea nevoie de el nu citesc anunțul din ziar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
s-au putut transforma în aripi. Se adaptează ușor la mediu animalele evoluate și oamenii inferiori. Nu știm cu adevărat de unde venim. Și nici dacă vrem să ajungem undeva. Nu rămâneau pasive celelalte animale, dacă ar fi simțit că maimuța duhnea a om. Era, probabil, greu în copaci. Dar nici om nu e ușor să fii. Poate în tinerețe și balenele au fost sirene. Acceptăm ușor să fim trepte, numai dacă generațiile viitoare vor veni cu tălpile curate. În disputa cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
că a - ți admira colegii nici zeilor nu le - a fost la îndemână. Dante și Shakespeare au ajuns printre primii la stratul valpurgic al creației. Arta autentică are alonjă de vultur. Din păcate, o parte a artei contemporane nu prea duhnește a sublim. Poezia actuală e ca muzica. Nu este obligatoriu să înțelegi ceva din conținutul ei. Oricărui cronicar de artă îi pot înmuguri gânduri de ayatolah. Cu ceai de sunătoare nu poți recepta o poezie scrisă la temperatura coniacului. A
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ca un bărbat precum dr. Czinner să fie ruinat de o femeie și tot mai puține fete proaste precum Coral Musker vor fi convinse că puterea și istețimea Îi aparține bărbatului. Dar din cauza vârstei lui și pentru că pentru nasul ei duhnea a eșec, ea Îi dădu Încă o șansă. — Nimic? râse ea furioasă. Mi-ați spus deja foarte multe. El nu păru impresionat, așa că ea Îi explică, vorbind rar, ca pentru cineva bolnav mintal: — Ajungem la Viena În seara asta, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a selvei, care îi înspăimânta și pe cei mai curajoși războinici indigeni, iar el însuși învățase să se teamă de ea. Asculta. Privea. Mirosea aerul... Uneori, anaconda sâsâie ușor. Anaconda agită apa cu încrețituri diferite de cele ale caimanului. Anaconda duhnește a mortăciune. Ceva se mișcă la un metru de provă. Cu mâna stângă căută vechea lanternă și se rugă în gând să mai funcționeze încă o dată, chiar dacă lumina ar fi tot atât de slabă și tremurată ca întotdeauna. Socoti distanța, focaliză mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care însoțea DJ 248. Dacă scurgerea apei era mulțumitoare pînă la șanț, de acolo înainte era bai mare. Pe scurt, apa n-o lua nici la stînga, dar nici la dreapta și se încăpățîna să băltească și, mai ales, să duhnească îngrozitor. Nenorocitul spre care se abătuse acest inconvenient era Gheorghe Zamfir, vecinul, a cărui casă era situată la nici zece metri de balta infectă. Deoarece vîntul bătea dinspre vest spre est și cum Vasilică avea casa la vreo 70 m
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
dintre spini izbucni un popîndău. Era un copil care își înălța gîtul, oprindu-se cu degetul în gură. Pe cer, în spatele său, alunecau nori destrămați. Cînd m-am apropiat, băiețelul fugi scărpinînd parcă pămîntul. O căruță mă ajungea din urmă. Duhnind a borhot, două putini troncăneau între draghini; la codîrlă, gol, bălăbănea un poloboc iar, din paie, se ițeau, cu torți de nuiele, cîteva damigene. Un bătrîn cîrligat ca un semn de întrebare îmbrățișase polobocul. Părînd adormit, din cînd în cînd
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
peste tejghea. Cum pe Fărocoastă bătrînul pezevenghi îl distra, acesta ne îndemnă să-l cinstim. Instalat la Mitică acasă, bufetul avea pereții plini de rafturi cu sticle colorate. Un galantar cu pește sărat, pîinea cu gust de șoarec și biscuiții duhnind a gaz, totul mirosea a țuică. Cu o mutră de ciclop, Mitică umplea păhăruțele ce i se pierdeau printre degete. De mirare cum de-și pierde vremea cu lucruri atât de mărunte o namilă potrivită să sfarme stînci. Împingînd cui
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de teroare, aplicau soluția „bufet”, ceea ce le descrețea frunțile și le făcea viața suportabilă. Fiind mai izolați, pentru ședința de la centru, noi, cei din Dobrina, străbăteam șesul lat al Siretului, după ce treceam apa cu luntrea. Adesea rîul venea în vîrteje. Duhnind a băutură, barcagiul muta cu nepăsare veriga care ținea șaica pe sîrmă. Plecasem pe jos pe o vreme mohorîtă, șapte și cu secretarul opt. Chiar dacă la orele de clasă nu apărea, Fărocoastă nu rata nici o ședință. Nu școala îl făcuse
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
frunzele veștejite de toamnă; de exemplu mama lui se veștejește simțitor și înainte de vreme. O femeie vrea să aibă mereu ceva înăuntrul ei, ori dacă nu, dă naștere unui copil, care iese din ea. Asta e, pentru Rainer, imaginea femeii. Duhnește exagerat a lumină, spune Rainer în poezia despre toamnă. Încă nu s‑a terminat de tot, dar se apropie de sfârșit. Ca în cazul mamei. Tata‑i încă arătos, mama nu mai are nimic focos. Mai mult decât pe Rainer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se poposește nicăieri, fiindcă asta costă bani; un copil poate să bea și apă, care oricum nu‑i de găsit. În curând, sandvișul cu brânză o să‑și dea duhul în dinții de metal ieftin ai mamei și apoi o să‑i duhnească din stomac pentru că nu l‑a mestecat bine. Mestecatul prea îndelung nu face decât să răspândească gustul cel rău peste tot. Blestemata asta de retragere la depou din cauza căreia trebuie să aștepți cel puțin douăzeci de minute până întoarce următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la fiecare mișcare a aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră, Prea Fericirea Voastră, striga după distinsul asin. Așteaptă, așteptați-mă, am găsit ce să-ți spun ! Dar fantasma se restrânse iar, de negăsit. Autobuzul duhnește a benzină și sudoare. Carcasa groasă și încinsă, de hipopotam. Ziua fierbe și marea fierbe, jur-împrejur, de chemări tulburi. Șuiere subțiri, urlete neauzite. Se apropie de chioșcul de răcoritoare, vrea un pahar de apă rece, moneda lunecă din palmă, primește
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lui Scept m-ar fi dat Umbrei acum, totul avea să fie În folosul meu. Mi se făcu ciudă Însă când trecui pe lângă Logon care, de acum, pe lângă privirea aceea pe care nu contenea să mi-o arunce, Începuse să duhnească a spaimă. - Păcat că trebuie să luptăm cu unul ca Scept, i-am spus lui Enkim În șoaptă. - Păi, cine ai fi vrut să se ridice la asemenea luptă? Vreunul dintre șobolanii ăia care doar stau și se uită? Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bătrâna, cu glas răgușit, și-și afundă chipul mai adânc Între blănuri. Am privit-o, cum să n-o privesc. Pielea de pe picioare Îi atârna, iar vinele cafenii de pe mâini Îi făcuseră gîlci. Era aplecată de spate și gura Îi duhnea. Mâna stângă Îi tremura, iar din ochi Îi curgeau urdori galbene. - Siloa, i-am spus apropiindu-mă de ea. Îl mai ții minte pe Moru? Se uită și ea la mine și, pentru o clipă, ochii Îi sclipiră ca odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nimeni. Căldura zace peste blocurile mohorâte ca niște cazemate. Pechinezul, care îi făcuse pe mulți să se crucească la început, roade calm șotronul fetițelor și figura strâmbă a băiețașului pe care-l pocnise bețivul cu palma lui grea, asudată și duhnind a rachiu de mere putrede. Niciodată nu-l iau așa cum este - m-ar înnebuni faptul că ochii lui sinceri poartă totuși mesajul unui trup atât de sfrijit. Era întins cu burta pe nisip și probabil că fierbea în blugii ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ești un hacker sufletesc, doctore, însă acum mi-am creat anticorpi pentru virușii tăi. Adio! Sincer, mi-e milă de tine, n-ai nicio șansă să ajungi în posesia Graalului! - Sabina, stai Sabina... Cosmin îi întoarse spatele scârbit: vede că duhnesc de la o poștă a tutun și el o ține langa cu Sabina. Idiot! C XLIV Ajuns în apartament, Cosmin adună în mijlocul camerei de lucru toate materialele pe care le îndosariase în ultimii ani. Le aruncă grămadă. Scoase computerul din priză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
voi mai gândi cu mâhnire la galeriile de metrou. Voi locui o vreme la fabrica de stixuri, unde proviziile nu-mi vor lipsi. Nu-mi va lipsi nici udătura, cu tot Vinalcoolul pe mâna mea. Totuși toate aceste cadavre vor duhni, vor duhni insuportabil. Așadar va fi nevoie să mă retrag undeva un timp, departe de orice rămășiță omenească. Cu rucsacul plin de stixuri, o voi apuca spre Dunăre, pe Podul Prieteniei. După ce perioada de agonie și duhoare va trece, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]