962 matches
-
și în ciuda lui. Pentru o prezentare generală a lui Epicur și a epicurismului: Geneviève Rodis-Lewis, Epicure et son Ăcole, Idăes Gallimard, 1975 îprima mea întâlnire cu Epicur...), și Jean-François Duvernoy, L'Epicurisme et sa tradition antique, Bordas, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene, a se vedea Paul Veyne, L'Elăgie Ărotique romaine. L'amour, la poăsie et l’Occident, Seuil. Demontare inteligentă și strălucită a procedeului elegiac: femeia ca pretext al
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Bordas, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene, a se vedea Paul Veyne, L'Elăgie Ărotique romaine. L'amour, la poăsie et l’Occident, Seuil. Demontare inteligentă și strălucită a procedeului elegiac: femeia ca pretext al textului... Foarte puține lucruri despre Philodemos din Gadara! Nimic despre Metrodoros... Nicio traducere franceză din unul sau din celălalt... Textele primului sunt editate în germană, italiană, dar nu și în franceză... A se vedea Marcello Gigante
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
într-un limbaj cursiv, actual și într-o versificație de sorginte folclorică. Principalele calități ale poemelor originale, ca și ale tălmăcirilor poetice, sunt cantabilitatea, precum și un simț al ritmului și o firească adaptare a valențelor arhaice la tonalități moderne. Nota elegiacă se nuanțează mai propriu liric decât cea imprecativă în traducerea Psalmilor, după cum, în unele poeme originale, se distinge un anume sentimentalism al dezrădăcinării, mai pregnant decât tendința parabolică, meditativă, de proveniență creștină, ce-i particularizează sonurile din Dosoftei, Cununa, Osuare
ADAMS-MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285181_a_286510]
-
la revista „Ateneu” din Bacău, unde, începând cu 1990, este redactor-șef. Debutează în revista „Flacăra Iașului”, cu poezie, în 1954. Prezență discretă în lumea literară, definitiv legat de revista băcăuană „Ateneu”, A. este un introspectiv, urmăritor de aventuri regresive, elegiac în cadrele „vitaliste” ale poeziei și atent la meandrele psihologice chiar în plin dinamism epic. A debutat (sub un moto din Mateiu I. Caragiale) cu volumul Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu Adam către mult prea iubita
ADAM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]
-
apropierea de o poetică retardat tradiționalistă. Celebrând soarele, marea, pământul, focul, versul se lasă mișcat de sensibilitatea unui spirit modern, trecut prin filieră romantică și simbolistă. Poetul va ține, de altfel, să-și sublinieze, și încă apăsat, condiția de solitar elegiac, atins de răul lumii și al veacului, și atunci gesticulația sa lirică o amintește pe cea bacoviană. Acest romantic întârziat nu-și găsește, însă, decât rareori, și doar fragmentar, expresia pe măsură. Prea mult subminate de un verbiaj abstract, versurile
AL-GEORGE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285210_a_286539]
-
dincolo de orizont”. Instalat într-o Romă imaginară, poetul face, epicureic, elogiul vieții (Petronius către Eunyce), închină ode principiilor vitale (Isis, Lacrimile Soarelui), amestecând vis și realitate sau plasticizând grațios (Carmina). Recea detașare parnasiană, „teoretizată” într-o ars poetica, lipsește. Nota elegiacă, mai plină în volumul Domus taciturna, mișcă desenul și îi imprimă rezonanțele caducității. Elementele simboliste (parcul, grădina, parfumuri, mirajul depărtării, cântecul și plânsul fântânilor) tulbură „helenicul vis” al poetului. Totuși, atmosfera de intimitate senină și de împăcare finală rămâne dominantă
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
fixe (sonetul), fie ca piese de largă respirație (poemul dramatic în versuri), atrag atenția atât prin vigoarea și echilibrul unora, cât și prin aplecarea spre jocurile de cuvinte și retorismul altora. Varietatea de atitudini este a unui parnasian fantezist și elegiac, „cu un pronunțat gust al tanaticului și cavernosului” (Cornel Regman). Temele predilecte sunt mitul și istoria (Gebeleizis, Apolodor din Damasc, Meșterul Manole, Ioan Vodă cel Cumplit, Vlad Țepeș, războaiele daco-romane etc.), reluate și în dramaturgie (Tragicul Domn Ion al Cămilelor
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
Luceafărul”, „România literară”, „Ramuri”, „Familia”, „Tomis”, „Teleormanul”, „Tribuna Teleormanului” ș.a. Redactor la „Pagini teleormănene” (1988-1989), redactor-șef la „Carul solar” (1991) și la „Curierul de Teleorman” (1992-1993), a condus și cenaclul „Gala Galaction” din Roșiori de Vede (1978-1984). De la pastelul elegiac la cenușiurile plictisului provincial și de la incandescențele imnice la fantasticul macabru, L. rămâne un virtuoz al imaginii. Cu toată diversitatea genurilor, stilurilor și registrelor abordate, care prin receptivitatea la influențe de tot felul trădează o voință de disciplinare „literară” a
LUPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287934_a_289263]
-
cum s-a autodefinit într-un vers, asumă poetic condiția de marginal, de anonimat și umilitate, iar poemele sale poartă o vizibilă amprentă autobiografică. Practicând „o poezie grefată pe ipostaze ale existenței” (Romul Munteanu), se manifestă de la început ca un „elegiac confesional” ( G. Călinescu), marcat, cu intensitate variabilă, de momente succesive ale sensibilității lirice contemporane. Poetul revine mereu la un fond afectiv inițial („sufletul meu rămas la debut”), în cicluri de cântece, elegii, notații de jurnal liric, în a căror dicțiune
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
desprinderea de „maniera care nu era a sa”. Cum observă Mihail Chirnoagă, poezia lui M. configurează „mai mult un fel de a reacționa la atingerea vieții” al unui „poet sincer, cald și-ndurerat”, decât fidelitatea față de un program liric. Dicțiunea elegiacă se individualizează pe o dimensiune cursivă, cantabilă. Elegie fragilă, Elegie, Cântec de toamnă, Cântec peste umăr, Sfârșit de poem ș.a. cristalizează blândețea franciscană a impresiei și o muzicalitate subtextuală: „Și dac-ar fi mai liniște în mine,/ Tristețea ar putea
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
și voi cartofii, publicat cu substanțiale completări și în volum separat în 1975. Ciclurile noi - Soare scufundat și Pământ așteptat - păstrează amprenta autobiografică. Formula de jurnal liric alcătuit din scurte poeme de notație, cântece, madrigale și crochiuri spontane în ton elegiac este continuat în altă arie tematică: ipostaza poetului ostaș din Întâlnirea cu focul este aproape uitată și înlocuită de aceea a „poetului agronom”. M. evoluează, în nota specifică sensibilității sale, ca „poet al unei noi georgice”, „glas original, mai ales
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
M., numeroase, sunt inegale din punct de vedere valoric, dar acest aspect, remarcat de critică, nu este de natură să infirme principala calitate a poeziei sale, și anume transpunerea cu rafinament și sensibilitate a unui filon liric autentic, de esență elegiacă. Începuturile poetului trădează o puternică influență eminesciană. Viziunea romantică asupra lumii este complinită de un anumit descriptivism care pe alocuri denunță inconsistența imaginativă și imperfecțiunile formale. În această primă fază, ilustrată de volumele Lumini și Yodler (1935), M. urmărește să
MARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288029_a_289358]
-
publică volumul care l-a impus în atenția criticilor, Însemnări despre lume, prieteni și moarte (1940). Aici predomină meditația existențială, iar marile întrebări primesc răspunsuri ce sporesc neliniștea și amplifică dimensiunea tragică a ființei umane. În ciuda acestor vibrații de esență elegiacă, poetul nu reușește să depășească zona unui lirism de suprafață. SCRIERI: Lumini, București, 1933; Yodler, Brașov, 1935; Intrarea în pădure, Cernăuți, 1936; Versuri, Brașov, 1937; Poezii, Brașov, 1938; Însemnări de vacanță, Brașov, 1939; Însemnări despre lume, prieteni și moarte, București
MARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288029_a_289358]
-
Ironia sa, cu efecte în remodelarea limbajului, nu e numai o frână a emoției și un mod al defilosofării. Ilustrând ortodoxismul gândirist într-o manieră proprie, se orientează spre forme oculte, spre apocrif, în conotații sinuoase de magie tulbure. Pentru elegiacul excedat, chinuit de a fi „singur în singurătate”, o biserică în ruină, „inimă moartă”, devine - ca în Melancolie, poezia eminesciană - o oglindă a sinelui lânced: „E cântec sau rugăciune ce simt acum?/ E cântec sau rugăciune faptul că trec pe lângă
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
lungă etapă de contemplare în peisaj, odată cu Cântece de dragoste și moarte, titlul amintind de Cânt despre dragostea și moartea stegarului Christoph Rilke, recitativul devine psalmodic, de unde Cântec sau rugăciune, Cântecul de pe drum ori Cântecul întâiului domnitor, toate cu infiltrări elegiace. Noutatea e de a descoperi la pictorul suprafețelor clare un discret mister, ecouri ale spațiului în lumini vaporoase, difuze. Senzația de ambiguitate dintr-un Cântec de jale cheamă în memorie acel „parcă sunt și nu mai sunt” dintr-o confesiune
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
de Făt-Frumos/ Îngropată de străini”). În majoritatea culegerilor ulterioare se intonează o cântare a pătimirii românilor, în versuri accentuat folclorice și mesianice, peste care se varsă lacrima tremurată a unui colț de țară vitregit, bătut nemilos de vânturile istoriei. Tonalitatea elegiacă și sentimentală, ca și cea blasfematorie, încruntată, care se infiltrează pretutindeni, vădesc un dramatism organic sau chiar un suflu tragic ardent. Poetul se situează între un „dincoace” și un „dincolo” de hotarul existențial, apărându-se de amenințarea neantului printr-un
MATCOVSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
vrea un „zeu solar”, predestinat a trece prin purgatoriul focului putregaiul unei întregi societăți. După asimilarea unor înrâuriri din spațiul poeziei moderne (Arthur Rimbaud, T.S. Eliot, Saint-John Perse), în poezia lui are loc o „tulburare a apelor”. Inalterate rămân tonalitatea elegiacă, dar și autenticitatea trăirii, directă, emergentă etic la începuturi, implicită, filtrată livresc, abia sesizabilă în epoca maturității. Poetul este acum în căutarea unor arhipelaguri spirituale noi, fiind atras de culorile stinse, de lumina difuză din ochii peștilor, de zăpezile imaculate
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
postului de radio Europa Liberă încă în luna octombrie 1989, dar care a fost receptat și transmis abia în prima zi a revoluției -, I. schimbă radical obiectul și tonul discursului poetic. Tăind în carne vie, ironia devine pamflet politic, melancolia elegiacă se transformă în diatribă necruțătoare și vehementă, cu adresă socială, fapt ce a scandalizat unele mentalități pudibonde. Dezamăgirea poetului e sintetizată în versuri abrupte, fără menajamente: „Eu am visat ceva cu totul diferit”; „România, când vom înceta înțeleptul nostru canibalism
ILIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287525_a_288854]
-
singuraticului (1979) și Coridorul (1989), poetul știe să-și delimiteze temele obsesive, să rămână fidel, adâncindu-le numai, unei atitudini existențialiste și unei voci care ajunge să fie, dacă nu puternică, oricum limpede și recognoscibilă. Tonalitatea poeziei devine acum esențialmente elegiacă. Un plâns subteran, discret, cu sporadice irumperi exclamative, răzbate din adâncul poemelor, care încep uneori cu versuri dătătoare de ton: „Vai, cât de singur ești încât mi-e milă de tine!”, „Mă leagăn într-un leagăn de plumb”, „Pe mine
IOANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
reflexii și metafore. De aici o anume tentă filosofică a stilului, dar și un vag fior de senzualitate, cartea amintind pe alocuri de Maitreyi a lui Mircea Eliade. Cu aceeași privire răsfrântă în sine, I. cultivă o poezie a stărilor elegiace, melancolice, izvorâtă dintr-un fond sufletesc traversat de visuri, amintiri, speranțe înăbușite. Trăirile, comunicate deloc plat, ba chiar sugestiv, par să alunece într-un plan ireal, cu un halou și rezonanțe subtile, uneori metafizice. În Mirele de Miazănoapte este proiectat
IONESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287584_a_288913]
-
Interesul acestor scrieri - versificații reușite ale unui bun meșteșugar, lipsite însă de vibrație lirică autentică - stă mai mult în câteva note inedite, care îl detașează de poezia epocii. În lirica erotică, autorul, deloc sentimental sau tânguitor, trece repede peste clișeele elegiace și idilele lui de dragoste devin imnuri închinate căsniciei. Singular în poezia românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea este H.-R. prin simbolizarea pornirilor interioare contradictorii (Serafimul și heruvimul, Visul). Odată cu primele înrâuriri ale creației lui Victor
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
lui I. „de a fi un discipol al lui Coșbuc și un continuator al lui”. Însă cei doi poeți erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coșbuc emană tărie interioară, în timp ce I., fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului și însingurarea progresivă sunt motive caracteristice. Între edificiile înalte de la oraș, el se abandonează melancoliei: „Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită/ Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se reduce în practică la ideea de
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
unor „vremi de trai patriarhal”, întinde peste lucruri coroana-i protectoare. Câte o notă mai dinamică se consumă repede. Sfidând vifornița hibernală, la „orândă” domnește o suspectă „voie bună”, țăranii, inclusiv popa, jucând de „duduie sub ei pământul” (Veselie). Evocator elegiac al lăutarilor și cântăreț al pribegilor, I. e un precursor al lui O. Goga, superficial însă, lipsit de freamătul dinamic al acestuia. Variațiuni în manieră sentimentală de romanță, cobzarul „mândru cerșetor”, lăutarul amintind „gloria trecută” sunt doar simple umbre. Deficitul
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
de factură expresionist-onirică ori realizate prin tehnica, simbolistă, a sugestiei. Arlechin constituie zenitul operei lui I., versul capătă aici o mai conturată personalitate, articulat sub semnul lumii și a literaturii ca teatru. Primele poeme exersează încă maniera descriptivă în tonalitate elegiacă - un tablou dominat de înserări, păsări, șoapte, căderi -, în care eul poetic e mai mult o prezență discursivă decât lirică: „Ram de măslin purtam./ Șarg eram în amurgul/ de tamburină./ Mă-mpiedicam în cercuri - cercuri/ desprinse din siluete de cal
IVANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
că a sesizat un amănunt care anterior îi scăpase, solitarul încearcă un fel de satisfacție, o adevărată voluptate a durerii. Romantismul, aerul ușor desuet din Adela țin de unghiul de vedere al unui reflexiv. Totul este aici fin de siècle, elegiac, învăluit în poezie. Pentru a nu fi trecut cumva cu vederea acest aer de vechime, subliniat romantic, o „lămurire” a „editorului” (în fapt a autorului) previne că „acțiunea romanului e situată cu mai bine de treizeci de ani în urmă
IBRAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]