994 matches
-
românească”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a., iar între 1941 și 1945 prezintă la Radio București poeți anglo-saxoni contemporani. După 1960 scrie la „Ramuri”, „Familia”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Contemporanul” ș.a. Debutează editorial în 1945, cu volumul Poezii, însoțit de o prezentare elogioasă a lui Perpessicius. Traduce și alcătuiește antologii din poezia americană modernă și contemporană și din lirica irlandeză veche ori din cea polonă. Transpune, în colaborare cu Petru Comarnescu, trilogia lui O’ Neill Din jale se întrupează Electra (1943, ediția a
STERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
poezie - Jurnalul român al poeților”, care va fi editat până în 1972. În iulie 1968 revine în țară, după o absență de cîteva decenii, fiind primit cu onoruri și cu o explicabilă simpatie din partea presei și a autorităților române. Scrie cărți elogioase despre Nicolae Ceaușescu, i se conferă ordine și medalii. În aceste condiții, S. se vede izolat de către membrii exilului românesc din Belgia. În 1973 un grup de intelectuali belgieni pun bazele Asociației „Prietenii lui Mihail Steriade”, dar poetul cere și
STERIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
vremuri atît de pline de nenorociri cum sînt cele prezente. Quodvultdeus cunoaște Comentariul cărții lui Daniel al lui Ieronim și Comentariul la Apocalipsă, azi pierdut, scris de Tyconius. Firește, autoritatea principală este Augustin, citat de mai multe ori în termeni elogioși; planul operei îl determină să folosească mai ales Cetatea lui Dumnezeu și predicile episcopului de Hippona. Quodvultdeus l-a citit pe Orosius, de la care împrumută ideea succesiunii celor patru imperii: babilonian, macedonean, cartaginez și roman. Chiar și exegeza biblică este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
oarecum vagă, ci este dezvoltată o întreagă istorie a religiei, este afirmată o întreagă morală, este organizată o întreagă filozofie, dominată de dogma Providenței”. Ne aflăm în fața „unei veritabile Summa a primilor ani ai secolului al IV‑lea”. Oricât de elogioasă ar fi, această opinie a cunoscutului istoric al creștinismului ascunde și o anumită reticență. Iar acesta nu este un fapt izolat. Exegeții lui Lactanțiu, în majoritate, ezită să se angajeze până la capăt pe calea elogiilor. Autorul Instituțiilor este apreciat „pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fac Hipolit sau Commodian. . K. Kohler, „Dan”, în The Jewish Encyclopaedia, New York, 1901‑1906. . Écrits intertestamentaires, pp. 883‑892. . Ibidem, pp. 892‑899. . Ibidem, pp. 1561‑1605. . Hill, art. cit., pp. 112‑113. . La rândul său, Philon dă o interpretare elogioasă figurii lui Dan, deoarece, pentru el, șarpele are mai curând o conotație pozitivă: el nu este amăgitorul Evei, ci „stăpânirea de sine” a lui Moise (Num. 21,9) din pricina căruia „se prăvălește” călărețul, adică „patima”: Agr. 94‑110; Leg. II
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autor dramatic. Comedia Influinția morale (1869) își propune să ia în râs mascarada alegerilor. În vorbirea personajelor sunt elemente ce prevestesc limbajul caragialesc. Elanuri generoase întru iubirea de neam și țară însuflețesc o piesă ca La Plevna! (1878). În urma raportului elogios al lui Ion Ghica, volumul Dramatice (1879) primește laurii academici. Mai pot fi menționate câteva prelucrări (Hagi Eni de la Galatz, Femeiușca dracului, în colaborare cu Matei Millo). Iubitor de drumeție, S. își consemnează impresiile de voiaj scriind, o dată, niște note
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
Bordeaux din 13 iulie, Își informa cititorii că Honigberger și-a recuperat lădița conținând atâtea obiecte prețioase, al cărei conținut va fi judecat de savanții de la Paris și Londra 2. Și savanții vor aprecia conținutul, unii dintre ei scriind articole elogioase (de pildă, Jacquet), iar alții elogiind numai descoperirile, neîndoios din pricină că nu Honigberger Însuși s-a implicat În popularizarea și apoi exegeza lor. Soarta este câteodată foarte ingrată, de vreme ce nici acum zece ani, când menționează o plachetă din august 1834 a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
debutează cu încercări literare și cu studii istorice, care aveau să îi atragă critica aspră a lui V. A. Urechia. Prima lui preocupare legată de folclor o reprezintă editarea operei lui Cilibi Moise, împreună cu o schiță biografică și un comentariu elogios (Practica și apropourile lui Cilibi Moise vestitul din Țara Românească, 1883). Publică apoi, în „Contemporanul”, texte populare culese din Muntenia, fără a se supune exigențelor unei metode științifice, ale cărei principii le va susține, însă, în scrierile sale teoretice. Excepție
SCHWARZFELD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289561_a_290890]
-
drept „un fel de masificare și anonimizare a debuturilor”. E o îndrăzneață condamnare a politicii oficiale a momentului în materie de debuturi literare. Într-un articol intitulat Cine se teme de solii generației ’90? Paul Nancă îi semnalează și prezintă elogios pe Horia Gârbea, Ramona Fotiade, Radu Sergiu Ruba, Caius Dobrescu, Simona Popescu. O anchetă, realizată de Constantin Sorescu (28/1987), are în atenție conceptul de postmodernism, aflat la ordinea zilei în dezbaterile din mediile literare, principala întrebare fiind dacă acesta
SCANTEIA TINERETULUI. SUPLIMENT LITERAR-ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289530_a_290859]
-
proză scurtă, la „Transilvania”, „Contemporanul”, „Familia”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Vatra”, „România literară” ș. a. Este remarcat de Vladimir Streinu în 1968, când îi apare prima carte de versuri, Corturile neliniștei. A doua plachetă, Cântece și descântece de piatră (1972), va fi prefațată elogios de Miron Radu Paraschivescu, iar pentru volumul Târziul clipei (1973) i se va acorda Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov. S. a fost căsătorit cu Ana Selejan. Lirica lui S. este legată tematic de „Țara de Piatră”, proiectată și în scrisul
SELEJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289608_a_290937]
-
din Cezar (De Bello Gallico), rămasă tot în manuscris. Câteva principii de teorie literară și de estetică sunt enunțate într-o prelucrare după S. Brassai, Despre operele de artă. A mai scris câteva recenzii și articole, între acestea unul foarte elogios despre Petre Dulfu, pe care îl recomanda lui Vasile Alecsandri. Mai substanțiale sunt studiile de folclor ale lui S., unde se conturează apartenența sa la curentul mitologizant latinist. Considerând literatura, în general, și folclorul, în special, drept cea mai fidelă
SILASI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289668_a_290997]
-
are caracter preponderent literar, ea nu va reuși să îi strângă în jur pe poeții valoroși ai momentului. Nici în materie de proză nu este capabilă să impună condeie noi ori să le cultive pe cele afirmate. T. Păunescu-Ulmu prezintă elogios colecția „Clasici comentați” de la Editura Scrisul Românesc, condusă de N. Cartojan, același autor semnând și articole ca Un intelectual de rasă: Ovid Densusianu. Este consemnată apariția cărții Carpe rosam. Tema poetică a trandafirului în literatura italiană și franceză a Renașterii
SAPTAMANA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289485_a_290814]
-
Ungher la Viața lui Eminescu de G. Călinescu - deși apreciată drept „cea dintâi carte care tradusă ar putea prezenta străinilor, în sfârșit, în pagini de înaltă tensiune chipul tragic al marelui genitor al poeziei românești actuale” - se află o analiză elogioasă și marcat partizană a cărții lui Lucian Boz, Eminescu. Încercare critică, semnată Liviu Teodoru, și precedată, pentru a fi pe deplin convingătoare, de un fragment din caietele intitulate Masca lui Eminescu. Alte cronichete și semnalări de noutăți editoriale, iscălite de
ULISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290329_a_291658]
-
și obiectivă asupra creației scriitorilor români. I se va reproșa însă comentatorului incapacitatea receptării unor autori de valoare ca, de exemplu, Ioan Slavici, contactul indirect cu literatura din țară contribuind, probabil în mare măsură, la nerecuperarea acestora. Scrie în schimb elogios despre Elena Văcărescu. În paralel își încearcă el însuși condeiul, încredințând tiparului câteva epigrame corecte, dar banale. Ciclul de reportaje și cronici culturale Scrisori din Paris („Revista idealistă”, 1903) este apreciat în epocă de cititori. Mai închegate, notele de călătorie
VASCHIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290441_a_291770]
-
apărut, în afară de reeditări, Poèmes inédits (1964), Onze récits (1968) și, în ediție bilingvă, Petit manuel du parfait bonheur - Mic manual de fericire perfectă (1973), carte scrisă în timpul războiului. Opera în limba franceză a lui V. s-a bucurat de aprecieri elogioase. Léon-Gabriel Gros afirmă că prin el - ca și prin Tristan Tzara și B. Fundoianu - „lirismul românesc a infuzat un sânge nou poeziei franceze”. Într-un comentariu din 1956 Jean Rousselot găsește că V. e „cea mai înaltă, cea mai amplă
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
următoare, de către Socrate. Este un fel de „va urma” similar celor folosite în filmele seriale. Este cert că Platon intuise și folosea perfect procedeul de motivare prin „sarcini întrerupte” descoperit de psihologii secolului XX. 14. Theodoros i-l prezintă foarte elogios lui Socrate pe discipolul său „Theaitetos, fiul lui Euphronios din Sunion”. Scena și dialogul au loc în Gymnasion (devenit mai târziu Lykeon). Tânărul apare tocmai după ce își încheiase exercițiul atletic (vezi Platon, op. cit., 144 c-d, pp. 183-184). Problema care
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prelucrate. Fără semnătură, din August Strindberg este tradusă nuvela În cimitir, iar din Catulle Mendès schița Julieta victorioasă. O rubrică de note satirice, pe teme îndeosebi politice, se intitulează „Din viața lui Spanachide”. Poetei Ada Negri îi dedică un articol elogios Al. Vlahuță. În afară de unele cronici dramatice privitoare la spectacolele Teatrului Național din Craiova, în ultimii trei ani publicația s-a dezinteresat cu totul de viața literară și artistică. L. V.
VOINŢA CRAIOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290631_a_291960]
-
Dinamica transfigurației (Miralena Milany), Pe locul rămas alb, Vederi din miragii sau Cascada de senzații. La „Cronica literară” V. poartă polemici cu „Adevărul literar și artistic” și cu alte publicații de orientare moderată, lăudând în schimb revista „unu”, și recenzează elogios plachetele Flori de spin a lui Virgil Carianopol și Artificii a lui Teodor Scarlat, recent apărute. M. Pp.
VRAJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290649_a_291978]
-
să termine Institutul Teologic. Viața plină de privațiuni îl marcase definitiv și, ftizic de mai multă vreme, se stinge în toamna aceluiași an. Îndată după sfârșitul prematur, scrierile lui P.-B. cunosc o răspândire rapidă, înlesnită cu deosebire de articolul elogios scris de Titu Maiorescu, criticul căruia i se datorează și cognomenul Bănățeanul. Debutând în 1888 cu poezii în „Tribuna”, va continua să scrie versuri, care se disting prin finețea și subtilitatea sentimentelor, expuse cu simplitate. Este nota care le particularizează
POPOVICI-BANAŢEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288969_a_290298]
-
lungă perioadă de tăcere literară. Cu Licențe emotive din 1987 revine la poezie după mai bine de patruzeci de ani, răstimp în care, rar, mai fusese prezent în „Iașul literar”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”. Dacă volumul de debut, Izobare, prezentat elogios de Vladimir Streinu și de George Ivașcu, a reținut atenția e pentru că versurile consonau cu tendințele timpului: „ne consideram niște novatori” („Un singur fel de ocupație în starea civilă: inovatori”). Și totuși, poezia lui P., ce fixează în notații obstinate
POPOVICI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
cu căldură de Tudor Vianu într-o scurtă prezentare intitulată Un scriitor nou (30 octombrie 1920), debutul lui P. în „Sburătorul” marchează începutul unei relații sinuoase, inegale și tensionate cu mentorul modernismului românesc - amestec de deschideri comprehensive și aprecieri critice elogioase, reflectate în întâmpinările din cenaclu și apoi în capitolul dedicat poetului în volumul al III-lea din Istoria literaturii române contemporane (1927), dar și de reticențe teoretice și ideologice surde, efuziuni trucate și desconsiderare ascunsă sub masca politețurilor prevenitoare (după cum
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
însă relațiile cu Junimea și îl dă în judecată pe Mihai Eminescu pentru vini imaginare. Pleacă la București, unde se și stinge, bolnav de ftizie. P. începe să scrie versuri încă din 1860, mai ales poezii bahice și patriotice. Recenzat elogios de V. Alecsandri, volumul Flori de mormânt (1867) cuprinde lamentații prilejuite de tragedia familială a autorului, însă imaginile sunt emfatice și obositoare prin monotonia sentimentului clamat. Treptat poezia se mai limpezește și, cu toate că se menține în același registru al disperării
PETRINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
mai mare ce există în românește”, iar în romanul Monstrul (1937) criticul remarca „influența rusească și îndeosebi dostoievskiană”, benefică „în sânul unei literaturi gospodărite geometric”, și îi prevedea autorului „un destin literar ce se va impune curând evidenței, monolitic”. Pozitive, elogioase chiar, sunt și judecățile de valoare ale lui Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Perpessicius. Nu însă și aprecierea lui G. Călinescu din Istoria literaturii române de la origini până în prezent, nemulțumit de morbiditatea scrierilor lui P. Critica de după război prelungește tocmai
PETRASINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
angajează ca redactor la „Adevărul literar și artistic”, unde ține rubrica „Cronica feminină”, apoi la „Universul literar” și la „Viața”. Colaborează la „Revista Fundațiilor Regale”, „Vremea”, „Gând românesc”, „Litoral”. Debutează editorial în 1934, cu romanul Într-un cămin de domnișoare, elogios întâmpinat de G. Călinescu, nu mai puțin de Camil Petrescu, acesta devenind și mentorul ei literar. În 1946 se căsătorește cu medicul Dan Crivetz. În 1972, la o zi după moartea lui, se sinucide. Aproape toate poeziile sale viabile compun
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
în „Curierul românesc”, Despre amor, lege fizică și morală a naturei și Scrisori la Sofia: asupra fizicei, himiei și istoriei naturale (1846), iar în volum, Educația mumelor de familie sau Civilizația neamului omenesc prin femei (I-II, 1844-1846), transpunere recenzată elogios de N. Bălcescu. Convins de rolul educativ al literaturii (întregul plan este conceput în acest sens) și urmărind pregătirea și atragerea cititorilor prin lecturi accesibile, a trandus din franceză și câteva scrieri fără valoare ale unor autori minori, ca J.
NEGULICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288417_a_289746]