1,393 matches
-
florentinul. După care adăugă, vizibil încântat să mă ia astfel pe nepregătite: — Am menționat prezența ta alături de mine și faptul că știi turcește, iar Maiestatea Sa m-a întrebat dacă ai putea face oficiul de tălmaci. Cu toate astea, când emisarul otoman a intrat și a început să vorbească, am rămas mut, incapabil să-mi descleștez buzele, incapabil chiar și să-mi dreg glasul. Regele mi-a aruncat o privire cumplită; Guicciardini era roșu de mânie și de rușine. Din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
finețe și perspicacitate. — Am auzit că ai fost la Pavia. — N-am zăbovit acolo decât câteva zile, în compania lui messer Francesco Guicciardini. — Nu eram nici eu prea departe. Îmi inspectam trupele pe drumul spre Milano. Când m-am întors, emisarul otoman plecase. Și dumneata la fel, mi se pare. Zâmbi complice. Pentru a evita să dau de gol secretul misiunii mele, am preferat să tac și să-mi feresc ochii de ai lui. A continuat: — Am aflat că de la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a sfătuit cu promptitudine pe papă să negocieze o înțelegere asemănătoare. Din nou s-a manifestat euforia: se dădeau asigurări că pacea era la îndemână. Pe 25 martie 1527, viceregele de la Neapole, Charles de Lannoy, a sosit la Roma ca emisar extraordinar al împăratului, spre a încheia un acord. Mă aflam în mijlocul mulțimii, în Piața Sfântul Petru, pentru a asista la acest moment de eliberare. Era vreme frumoasă, o superbă zi de primăvară, când își făcu apariția demnitarul, înconjurat de propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lăsaseră acum cu totul în voia jafurilor, orgiilor și beției. Demoralizat de nehotărârea și de lașitatea aliaților săi, papa s-a resemnat să ducă tratative. Încă din 21 mai, el a primit un sol al imperialilor. A urmat un alt emisar, două zile mai târziu, pentru o vizită scurtă. În timp ce urca rampa castelului, am auzit rostindu-i-se numele însoțit de câteva calificative foarte răuvoitoare. Este adevărat că era vorba despre unul dintre șefii familiei Colonna, văr al cardinalului Pompeo. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în putință pentru a repara această greșeală, încercând să salveze ce mai putea fi salvat din Roma și din demnitatea pontificală. Venirea acestui Colonna nu mă surprindea așadar. În schimb, nu bănuiam nicidecum că, în cursul întrevederilor sale cu papa, emisarul avea să vorbească de mine. Nu-l mai întâlnisem niciodată înainte, iar când unul dintre oamenii milițiilor populare a venit să mă cheme de urgență în apartamentele pontificale, nu aveam nici cea mai mică idee despre ceea ce avea să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era căsătorită de trei ani de zile o anunță că o părăsea pentru alta, fiindcă ea era ca un cîmp părăginit și sterp care nu rodea, fiindcă nu era femeie. În absența lui Zacarías (pe care Îl luase drept un emisar al cerului, căci, Îmbrăcat sau nu În negru, era un Înger luminos - și cel mai frumos bărbat pe care Îl văzuse ori Îl visase vreodată), Jacinta vorbea cu Dumnezeu de una singură, pe la colțuri, fără să-l vadă și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aducându-l cu picioarele pe pământ. Nu, aceasta era cu neputință. Noimann avea toate viciile de pe lume, dar instincte criminale nu. E drept, uneori gândurile Îl făceau să-și Închipuie scene atroce. Inginerul Edward Îi trimitea iarăși mesaje ciudate prin emisarii săi. Piciorul care-i apăruse În față făcea probabil parte din recuzita sa. Medicul era conștient că are de-a face cu o halucinație „pur-sânge” și totuși nu se putea debarasa de ea. Era ca și cum o forță necurată ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trecut timpul? ― Nu, că am ajuns așa de repede! ― Ți-ar fi făcut plăcere să mai vorbim... despre Gică, duduie Veturia? ― Da, tot așa cum am vorbit și până acum! În definitiv, ce sistem mai e și ăsta; să-ți trimiți emisari în astfel de chestiuni atât de personale? De obicei, mesagiile își au rostul când o... prietenie este avansată și au intervenit oarecare neînțelegeri între cele două părți, dar când totul este abia la început? ― Poate că ai dreptate! Însă nu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
sunt răsturnate de Însuși Amir Baian. Dacă nu capitulăm acum, va fi un adevărat masacru. La nord, cavaleria lui Vlad se apropie de noi. - Ai dreptate... murmură, fascinat, Mihaloglu. Este o Înfrângere perfectă. Incredibil... Sună retragerea. Ridică steagul alb. Pregătește emisarul nostru pentru comandantul Angelo. Alexandru constată, deodată, că Înserarea schimbă culorile bătăliei. Cerul se Înseninase, iar apusul soarelui devenise un spectacol de culori În degradé, care porneau de la roșu și scădeau În intensitate, trecând prin violet și stingându-se Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
La fel Erina, care putea vedea ce se Întâmplă În fața ei. Alexandru se Întoarse și observă retragerea ienicerilor și apropierea călărețului cu steagul alb. Înțelese că Apărătorii și Cuceritorii câștigaseră prima și, poate, ultima bătălie În care fuseseră aliați. Între emisarul turc și Angelo avu loc o convorbire scurtă, după care emisarul se Întoarse la ai lui. Apărătorii se grupară În jurul comandantului lor, lăsând un culoar de liberă trecere. Turcii rămași În viață coborâră, În rânduri de câte doi, prin culoarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Alexandru se Întoarse și observă retragerea ienicerilor și apropierea călărețului cu steagul alb. Înțelese că Apărătorii și Cuceritorii câștigaseră prima și, poate, ultima bătălie În care fuseseră aliați. Între emisarul turc și Angelo avu loc o convorbire scurtă, după care emisarul se Întoarse la ai lui. Apărătorii se grupară În jurul comandantului lor, lăsând un culoar de liberă trecere. Turcii rămași În viață coborâră, În rânduri de câte doi, prin culoarul lăsat de Apărători, pierzându-se În văile acoperite de cețuri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să mă întâlnesc cu unul dintre generalii Seniorului Hideyoshi, Kuroda Kanbei, aici, astă seară. — Vine Kanbei aici! Un om care și-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să ucidem un om a cărui sosire a fost anunțată dinainte. Între războinici există înțelegerea de a nu ucide mesagerii. Așa ceva ar merge, chiar și cu un general inamic, dacă ar fi altcineva. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o lectică. Lectica era ușoară, făcută din lemn, paie și bambus. Nu avea acoperiș, iar panourile laterale erau joase. Învățase să-și agite sabia lungă din lectică, în timpul bătăliei, când se lupta cu inamicul. În seara aceea, însă, venise ca emisar de pace. Peste roba de culoare galben-deschisă, Kanbei purta o armură cusută cu fir verde pal și o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
flămânzii soldați nu mai prea putură simți nici un strop de mânie, cu toate că aveau în față dușmanii. Acum înțelegeau că inamicul purta acea bătălie cu o hotărâre și o perseverență egale cu ale lor, astfel că îi înțelegeau, ca războinici, pe emisari. În chip ciudat, simțeau chiar și un fel de compasiune pentru ei. După ce trecură de palisadă și de poarta castelului, Kanbei și fiul său ajunseră rapid la poarta principală, unde Goto și trupele sale alese pe sprânceană îi așteptau, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pământ și, ridicându-se în picioare, îi vorbi zâmbitor: — Generale Goto, sunt Kuroda Kanbei și mă aflu aici ca trimis al Seniorului Hideyoshi. Mă simt îndatorat că toată lumea mi-a ieșit în întâmpinare. Kanbei era complet lipsit de afectare. În calitate de emisar al inamicului, făcuse o impresie foarte favorabilă. Asta pentru că li se adresase din inimă, lăsând la o parte orice gând de victorie sau de înfrângere și se comportase conform tradiției și înțelegerii că atât el, cât și adversarii săi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale, se înălțau, tot mai aproape, deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii de ostași, domnea tăcerea. Datorită hotărârii lui Muneharu de a lupta, castelul mai găzduia încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
săbiei și a pajului, ar fi părut o căpetenie de sat. Kanbei, din partea lui, era extrem de curtenitor cu acel general fără fasoane. — E o mare plăcere să vă cunosc. Sunt Kuroda Kanbei. În timp ce se făceau prezentările, Muneharu se înclină afabil. Emisarii se bucurau, convinși că aveau să-l câștige fără nici o greutate. — Hikoemon, spuse Kanbei, vrei te rog să-i comunici Generalului Muneharu conținutul mesajului Domniei Sale? Deși s-ar fi cuvenit ca mesagerul mai vârstnic să facă remarcile introductive, Kanbei considerase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi spus, nu făcea decât să repete, cordial și cu cel mai mare respect: — E mai mult decât drept. Nici experiența lui Hikoemon și nici elocvența lui Kanbei nu păreau să fie de vreun folos în fața acelui om. Ca emisari, însă, erau hotărâți să spargă zidul și făcură un ultim efort. Am spus cu adevărat tot ceea ce putem spune, glăsui Kanbei, dar, dacă aveți vreo dorință sau vreo condiție aparte pe care ați dori s-o adăugați, vi le vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Evident, omul fusese hotărât să moară, iar acum era nedumerit. Se înclină tăcut spre Hideyoshi și dădu să se ridice. — Nădăjduiesc că Seniorul Kikkawa e bine sănătos, spuse Hideyoshi. Te rog să-i transmiți cele mai calde salutări din partea mea. Emisarul clanului Mori îngenunche în poziție cuviincioasă. Simțind cât de profundă era bunătatea lui Hideyoshi, se înclină cu cel mai adânc respect. — De asemenea, cred că în statul major de campanie al Seniorului Terumoto este un călugăr numit Ekei. Ekei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se prosternă, răspunzând că avea să respecte instrucțiunile ca la carte. Apoi, considerând poate că se arătase prea servil, se ridică, privi direct spre mesager și adăugă: — Te rog să-i vorbești Domniei Sale cum găsești de cuviință. Îl conduse pe emisar până la poartă. Cu fiecare pas, nervii îi erau întinși la limită de vântul care sufla prin clădirea aproape goală. „Până în urmă cu câțiva ani, când mi se dădea liber să mă întorc acasă, voia întotdeauna să-l mai văd o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Să stăm de vorbă cu el. Katsuie coborâse pe iarba de la marginea drumului și stătea în umbra unor copaci. Instalându-și scăunelul de campanie, reuși să-și ascundă tensiunea rigidă, ca și pe aceea a subordonaților săi. Îl invită pe emisar să se așeze. — Ai un mesaj? Pesemne sunteți frânt de oboseală, după lungul drum spre casă prin canicula asta, răspunse pe un ton formal Hanshichiro. În chip ciudat, cuvintele sale sunau exact ca un salut pe timp de pace. Luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se putea întoarce împotriva lui Katsuie. Mai mult, era neliniștit fiindcă armata lui n-avea să poată porni până în primăvară. Izolarea lui Nobutaka în Gifu și cea a lui Takigawa în Ise îl tulburau și mai mult. Prin urmare, misiunea emisarului era de o importanță crucială pentru succesul întregii strategii. Peste câteva zile, Inuchiyo sosi la Kitanosho. În anul acela, avea să împlinească patruzeci și patru de ani - cu unul mai puțin decât Hideyoshi. Era călit de anii petrecuți pe câmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
însărcinarea, ca și cum n-ar fi fost necesar să asculte toate detaliile plicticoase. A doua zi, Inuchiyo plecă de la Kitanosho. Îl însoțeau doi oameni, Fuwa Hikozo și Kanamori Gorohachi. Amândoi erau vasali de încredere ai clanului Shibata și, deși plecaseră ca emisari, adevărata lor misiune era aceea de asta cu ochii pe Inuchiyo. În ziua a douăzeci și șaptea din Luna a Zecea, cei trei ajunseră la Nagahama, ca să-l ia pe Katsutoyo. Din păcate, tânărul era bolnav. Trimișii îl sfătuiră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
suspiciuni și-i spuse lui Fuwa: — Dacă ne întoarcem în Echizen și-i raportăm stăpânului nostru fără ca Seniorul Hideyoshi să ne fi dat nimic în scris, acordul ăsta nu va părea puțin cam neserios? În ziua aceea, înainte de a pleca, emisarii se duseră din nou la castel, pentru a se întâlni cu Hideyoshi și a-și lua rămas bun de la el. Lângă intrarea principală așteptau câțiva slujitori și cai, iar solii își spuseră că probabil Hideyoshi primea vizitatori. Dar, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
celorlalți voi fi dezamăgiți. Dar n-ați dori, vă rog, să luați penelul și să semnați un angajament solemn, numai pentru a astupa gura acelor oameni? îl îmbie Kanamori. Asta era. Acesta era lucrul care devenise, dintr-o dată, esențial pentru emisari, în acea dimineață. Convorbirile de pace decurseseră prea lin, iar cei doi nu aveau liniște numai cu vorbele. Chiar și dacă-i raportau lui Katsuie concluziile la care se ajunsese, fără un document de un fel sau altul totul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]