1,094 matches
-
înfățișează o femeie fascinantă: era "nu înaltă și înșelător slabă", avea păr bogat de culoarea castanei, "poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obișnuit al cuvântului". Farmecul Doamnei T. vine din interior în consonanță cu o permanentă tensiune intelectuală. Emotivă, se află mereu în contact cu arta, surâde și surâsul ei pare "un reziduu de tristețe", iar întreaga ei alcătuire este străbătută necontenit de un fluid" (Fred Vasilescu). Din confesiunile de la începutul romanului, ne-o imaginăm excesiv feminină, mistuită de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pancronică, fie o viziune retrospectivă, iar focalizatorul intern o viziune sincronică. Fațeta psihologică a focalizării are un aspect cognitiv, din acest punct de vedere focalizatorul extern fiind omniscient iar cel intern dispunînd de o viziune cognitivă restrictivă și un aspect emotiv, unde focalizatorul extern are atributele obiectivității și detașării, iar cel intern pe cele ale subiectivității și implicării emoționale. Fațeta ideologică a focalizării poate fi explicită sau implicită, viziunea focalizatorului extern fiind înzestrată cu autoritate. La nivelul focalizatorilor interni, viziunea lor
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
5: Niveluri ale narației În fragmentele de la d) la g) din Of Old People de Couperus, una din expresii a rămas neschimbată pe tot parcursul analizei: "Of! Acea voce a lui Steyn!" Această exclamație arată cîteva dintre caracteristicile utilizării limbajului emotiv adică, utilizarea limbajului care vizează exprimarea de sine a vorbitorului în legătură cu ceea ce se vorbește. Elementul acestei expresii care subliniază o funcție emotivă este cuvîntul "Of!" Semnul exclamării este o reprezentare grafică a unei intonații încărcate de emoție. Mai mult, specificul
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
pe tot parcursul analizei: "Of! Acea voce a lui Steyn!" Această exclamație arată cîteva dintre caracteristicile utilizării limbajului emotiv adică, utilizarea limbajului care vizează exprimarea de sine a vorbitorului în legătură cu ceea ce se vorbește. Elementul acestei expresii care subliniază o funcție emotivă este cuvîntul "Of!" Semnul exclamării este o reprezentare grafică a unei intonații încărcate de emoție. Mai mult, specificul gramatical, anume că acestei "propoziții" îi lipsește verbul, sporește efectul emoțional. Cine exprimă această emoție? Cu alte cuvinte, cine spune: "mama Ottilie
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
e.I avem un verb declarativ pentru a arăta că ceea ce îl precede este discurs direct, o propoziție încorporată. Vorbitorul din primul nivel se adresează vorbitorului din cel de-al doilea nivel. NP1 ("eu") îl "citează" pe NP2 ("eu"). Propoziția emotivă este o propoziție înserată, ca în d), adică o propoziție în cadrul alteia, fapt ce poate fi marcat prin folosirea parantezelor: NP1 [NP2]. În ambele cazuri, personajul se numește Ottilia. Dar, din punct de vedere naratologic, nu este aceeași Ottilie. NP1
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Dar, din punct de vedere naratologic, nu este aceeași Ottilie. NP1 nu face decît să relateze post factum (în narativul "acum", chiar dacă se folosește perfectul compus) ceea ce NP2 a spus mai devreme ("atunci", trecutul narativului "acum"). Ca act lingvistic, expresia emotivă este parte din text. De exemplu, într-o altă versiune a aceleiași povestiri ea poate fi reprezentată astfel: "Ottilia și-a exprimat iritarea față de vocea lui Steyn". Discursul direct sau vorbirea directă, o propoziție înserată, face obiectul unui act lingvistic
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ea poate fi reprezentată astfel: "Ottilia și-a exprimat iritarea față de vocea lui Steyn". Discursul direct sau vorbirea directă, o propoziție înserată, face obiectul unui act lingvistic deși, în principiu, reprezintă un eveniment ca multe altele. În e.II expresia emotivă aparține textului ce provine de la NP1. Deși emoția comunicată este parte integrantă din text, exprimarea ei nu poate aspira la același statut. Într-un rezumat al fabulei am citi: "Ottilia era iritată de vocea lui Steyn". Nu actul expresiei verbale
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
acea voce a lui Steyn! Am înțeles cum de Ottilia nu o mai putea suporta. În f.I, NP1 dă cuvîntul lui NE2 (Ottilia). Astfel avem o propoziție inserată obișnuită, cum s-ar găsi în orice text narativ. Continuarea frazei emotive în f.II concordă cu interpretarea fragmentului f) de deasupra, unde am presupus că NE (p) [EF] era de partea Ottiliei. Cuvintele din expresia emotivă sînt atribuite Naratorului Extern (p), și astfel se menține primul plan. Totuși, ceva s-a
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
avem o propoziție inserată obișnuită, cum s-ar găsi în orice text narativ. Continuarea frazei emotive în f.II concordă cu interpretarea fragmentului f) de deasupra, unde am presupus că NE (p) [EF] era de partea Ottiliei. Cuvintele din expresia emotivă sînt atribuite Naratorului Extern (p), și astfel se menține primul plan. Totuși, ceva s-a schimbat în acest fragment. Prin adăugarea în textul narativ a unei expresii evident emotive din primul plan, vocea Naratorului Extern devine mult mai perceptibilă decît
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
că NE (p) [EF] era de partea Ottiliei. Cuvintele din expresia emotivă sînt atribuite Naratorului Extern (p), și astfel se menține primul plan. Totuși, ceva s-a schimbat în acest fragment. Prin adăugarea în textul narativ a unei expresii evident emotive din primul plan, vocea Naratorului Extern devine mult mai perceptibilă decît era. În această exprimare emotivă se sugerează că NE a auzit vocea lui Steyn și că "el" s-a simțit iritat de ea. Dacă acest agent a auzit vocea
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
p), și astfel se menține primul plan. Totuși, ceva s-a schimbat în acest fragment. Prin adăugarea în textul narativ a unei expresii evident emotive din primul plan, vocea Naratorului Extern devine mult mai perceptibilă decît era. În această exprimare emotivă se sugerează că NE a auzit vocea lui Steyn și că "el" s-a simțit iritat de ea. Dacă acest agent a auzit vocea, el a fost implicit prezent în scenă ca actor. De aceea, f) și varianta f.II
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
să facă altceva ce l-ar transforma în actor. Nu avem nici un motiv să insistăm asupra lui g). Posibilitățile sînt identice cu cele din f). Avînd în vedere situația narativă din g), ar fi evident fie că Ottilia rostește expresia emotivă în calitate de NP2 fie că martorul NP o rostește în calitate de NP1. În subsecțiunea "Obiectul focalizat" din Capitolul 2 se va face distincția între obiectele focalizate perceptibile și cele neperceptibile. Aceeași distincție trebuie făcută în ceea ce privește obiectul actului narativ. În analiza exemplelor e
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
la reacțiile lui negative ca urmare a ceea ce îi spune. Forme intermediare: Vorbirea indirectă și Vorbirea indirectă liberă De ce modul în care este formulat exemplul f.II determină o schimbare în situația narativă? Analizînd fraza, am evidențiat semne ale funcției emotive. Am făcut acest lucru deoarece, cu această funcție emotivă, naratorul se referă la sine. Dacă, într-o afirmație, sentimentele vorbitorului sînt exprimate, atunci afirmația se referă la vorbitor. De asemeni, s-ar putea spune că o astfel de exprimare este
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
spune. Forme intermediare: Vorbirea indirectă și Vorbirea indirectă liberă De ce modul în care este formulat exemplul f.II determină o schimbare în situația narativă? Analizînd fraza, am evidențiat semne ale funcției emotive. Am făcut acest lucru deoarece, cu această funcție emotivă, naratorul se referă la sine. Dacă, într-o afirmație, sentimentele vorbitorului sînt exprimate, atunci afirmația se referă la vorbitor. De asemeni, s-ar putea spune că o astfel de exprimare este comparabilă cu (Eu narez:) Mîine voi împlini douăzeci și unu de
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
cu (Eu narez:) Mîine Elisabeta va împlini douăzeci și unu de ani. Chiar dacă naratorul nu se referă în mod explicit la el, "eul" narează despre sine, ceea ce înseamnă că un actor cu aceeași identitate ca naratorul este parte din fabulă. Semnele procesului emotiv sînt, prin urmare, și semne de auto-referință. Există mai multe tipuri de astfel de semne. Aș vorbi chiar de două situații diferite de limbaj: limbaj referitor la contactul dintre vorbitor și ascultător, și limbaj referitor la ceilalți. Această împărțire în
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
raportare la identitatea celorlalți, fie aparținând societății interne, fie celei internaționale.314 Friedrich Kratochwil 315 și William Bloom 316 au ilustrat relația dintre identitatea individuală și identitatea colectivă în analiza făcută sociologiei lui Emile Durkheim. Kratochwil pune accent pe partea emotivă a vieții sociale. Legătura non-emotivă dintre identitatea personală și cea colectivă se realizează prin procesul de socializare a individului, prin norme de comportament prescrise de societate. William Bloom, apelând la concepția lui Erik Erikson cu privire la psihologia dezvoltării și formării identității
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
individului, prin norme de comportament prescrise de societate. William Bloom, apelând la concepția lui Erik Erikson cu privire la psihologia dezvoltării și formării identității, admite faptul că legătura dintre identitatea personală și identitatea colectivă, prin procesul de socializare, poate avea un conținut emotiv foarte mare. Invoca procesul de socializare întrucât, din punct de vedere teoretic, socializarea reprezintă punctul în care individul întâlnește societatea și în care psihologia întâlnește sociologia.317 Cercetarea lui William Bloom se axează în jurul întrebării de ce oamenii sunt loiali statului-națiune
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
generației pierdute”, strălucit reprezentată de Ion Caraion, Ștefan Aug. Doinaș, Dimitrie Stelaru, Geo Dumitrescu, Ștefan Baciu, Constant Tonegaru, P. nu a putut trece peste zbuciumul perioadei de ruptură de după război și traversează o lungă perioadă de tăcere literară. Cu Licențe emotive din 1987 revine la poezie după mai bine de patruzeci de ani, răstimp în care, rar, mai fusese prezent în „Iașul literar”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”. Dacă volumul de debut, Izobare, prezentat elogios de Vladimir Streinu și de George Ivașcu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
necuprinse de secară”; în „măscăriciul rampei” se vede pe sine însuși). Impresia generală e una de frondă juvenilă, însă aici se întrezărește un lirism structural. Acesta trece în prim-planul romanțelor sentimentale (și ele subminate de acorduri burlești) din Licențe emotive și din volumele care vor urma: Poezii (1988), Paletă de amurg (1991), General Museum (2001). Amprenta timpului ajuns în impasul amiezii, moment simbolic ce desparte sensul ascendent al existenței de coborâș, este omniprezentă. Mișcarea e lentă, chipurile sunt fără umbră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
tine”) sunt, de asemenea, pregnante. Și când reușește să evite capriciile unor asociații alese pentru efect, P. găsește în poezie un spațiu care e numai al său prin balansul, convingător, între ușurința jocului și tristețe. SCRIERI: Izobare, București, 1946; Licențe emotive, Iași, 1987; Poezii, București, 1988; Paletă de amurg, Iași, 1991; General Museum, Iași, 2001. Repere bibliografice: Streinu, Pagini, II, 133-139; G. Ivașcu, Doi poeți premiați, CNT, 1946, 5; Călinescu, Literatura, 40-44; Piru, Panorama, 176-178; Barbu, O ist., 63-65; Crohmălniceanu, Literatura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
o fundamentare rațională. Ideologia devine, din această perspectivă, un element central al "gramaticii raționalității moderne", determinând "(...) emergența unui nou tip al discursului politic; discurs care urmărește acțiunea, dar nu numai prin invocarea autorității sau tradiției, ori numai printr-o retorică emotivă. E vorba de discursul predicat în ideea fundamentării acțiunii politice pe o teorie rațională și seculară. (...) Ideologia se separă de conștiința mitică și religioasă; ea justifică direcția acțiunii pe care o propune prin intermediul logicii și evidenței pe care o deține
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
drept variantă alternativă un alt termen, care să concureze cu celelalte existente deja, dar sînt de părere că cel de „orientare” este mai cuprinzător și mai puțin vizual decît „focalizare”, și ne-ar ajuta să ne reamintim că perspectivele „cognitive, emotive și ideologice”, în afara celei referitoare exclusiv la timp și spațiu, pot fi enunțate de o anumită focalizare a narațiunii. În consecință, cu toate că voi păstra în continuare termenul genettian de „focalizare”, cititorul este invitat să-l înlocuiască cu cel de „orientare
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
unei focalizări asupra timpului. Pe lîngă această variație în orientarea spațio- temporală putem întîlni și variația psihică pe care Rimmon-Kenan o divide în variație cognitivă (de exemplu, cunoașterea limitată a focalizatorului intern vs. omnisciența teoretică a focalizatorului extern) și variația emotivă (neutralitate vs. angajarea în prezentare). De exemplu, acolo unde focalizarea emotivă este angajată, scenele sînt reprezentate într-o manieră vizibil idiosincretică, lucru ce pare a fi cel mai bine atribuit stărilor sufletești sau evaluărilor personale ale unui personaj. Rațiunea și
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
temporală putem întîlni și variația psihică pe care Rimmon-Kenan o divide în variație cognitivă (de exemplu, cunoașterea limitată a focalizatorului intern vs. omnisciența teoretică a focalizatorului extern) și variația emotivă (neutralitate vs. angajarea în prezentare). De exemplu, acolo unde focalizarea emotivă este angajată, scenele sînt reprezentate într-o manieră vizibil idiosincretică, lucru ce pare a fi cel mai bine atribuit stărilor sufletești sau evaluărilor personale ale unui personaj. Rațiunea și emoțiile focalizatului sînt, de asemenea, supuse atît unui tratament extern cît
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
textului final oferă totuși posibilitatea unei lecturi fluente, spectaculare, incluzând și cuvenita rigoare "ezoterică" impusă de autor. Cruzimea decupajului realist merge mână în mână cu performanța grilei psihanalitice, aplicate la vasta galerie de personaje și figuranți, învederându-le reacțiile fizice, emotive și fiziologice la limita suportabilului, mai ales cu ocazia nemântuitelor partide de sex. Carlo în dubla ipostază, virilă și feminină (printr-o miraculoasă schimbare de sex) este pentru autor un foarte nimerit pretext pentru a aborda, în aceeași cheie sado-maso
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]