KorAP: Find »[drukola/base=englez & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...191 >

4,758 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

și mortale. Părea un motan negru și jigărit jucându-se cu șoricelul Înainte de a-l Înfuleca. La picioarele lui, cu un genunchi pe pământ și cu umărul lipit de perete, cu o mână acoperindu-și rana care sângera prin haină, englezul mai tânăr se bătea fără convingere, parând cu mare greutate asalturile adversarului. Nu cerea Îndurare, iar pe chipul său aproape livid, cu maxilarele Încleștate, se citea demna hotărâre de a muri fără o exclamație, fără un vaiet. — Lasă-lm domnia ta! Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
greutate asalturile adversarului. Nu cerea Îndurare, iar pe chipul său aproape livid, cu maxilarele Încleștate, se citea demna hotărâre de a muri fără o exclamație, fără un vaiet. — Lasă-lm domnia ta! Îi strigă Alatriste italianului. Între două Împunsături de spadă destinate englezului, acesta Îl privi pe căpitan, surprins să-l vadă lângă el pe celălalt englez, dezarmat, dar În picioare. Șovăi preț de o clipă, se uită din nou la adversarul lui, Îl mai mai atacă o dată fără prea mare convingere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Încleștate, se citea demna hotărâre de a muri fără o exclamație, fără un vaiet. — Lasă-lm domnia ta! Îi strigă Alatriste italianului. Între două Împunsături de spadă destinate englezului, acesta Îl privi pe căpitan, surprins să-l vadă lângă el pe celălalt englez, dezarmat, dar În picioare. Șovăi preț de o clipă, se uită din nou la adversarul lui, Îl mai mai atacă o dată fără prea mare convingere și Îl privi iar pe căpitan. — Glumești? zise, dându-se un pas Înapoi ca să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
țintă. Zâmbetul i se intensifică plin de neîncredere și deodată dispăru de tot. Clătină din cap. — Domnia ta ești nebun, zise. Asta ne poate costa viața. — Îmi asum răspunderea. — Aha. Italianul părea să cugete. Când deodată, cu viteza fulgerului, Îi aplică englezului pe jumătate prăbușit o lovitură atât de năpraznică Încât, dacă Alatriste nu i-ar fi deviat spada cu a lui, l-ar fi țintuit pe tânăr de perete. Se Întoarse cu o Înjurătură, și de data asta Alatriste fu cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
o promit! Și, stingând fanarul cu un șut, o luă la fugă dispărând În Întunericul drumeagului ca o umbră printre umbre. Iar râsul lui se auzi după Încă un moment, din depărtare, precum cea mai sumbră dintre prevestiri. Cei doi englezi Cel mai tânăr nu era grav rănit. Însoțitorul lui și Diego Alatriste Îl duseră mai aproape de fanarul pe care Îl aprinseseră din nou; și acolo, sprijinit de zidul grădinii carmeliților, Îi cercetară rana făcută de italian: una din zgârieturile acelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
haine gri Îi puse o batistă curată pe rana pe care o avea la subsoara stângă, apoi Îi Încheie la loc cămașa, pieptarul și haina, pe când Îi vorbea În limba lor cu blândețe și voce joasă. În timpul operației, pe care englezul o făcuse cu spatele la căpitanul Alatriste ca și când nu se mai temea de nimica rău din partea lui, acesta avu ocazia să constate și alte detalii interesante. De pildă că, dezmințind aparenta seninătate a tânărului În gri, mâinile Îi tremurau la Început, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
câmpurile de luptă - vocabular care se limita În cazul unui soldat veteran spaniol, În pronunția lui, la fockyú (o să vă regulăm noi), sons ofde gritbich (feciori de mare târfă) și uergoin tucat yurbols (vă tăiem noi boașele) -, căpitanul observă că englezul În gri Îi vorbea camaradului său cu un fel de respect afectuos; și că, pe când acesta din urmă Îl numea Steenie, care fără Îndoială era un nume sau un apelativ prietenesc și familiar, celălalt folosea termenul formal milord adresându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
nu unul pârlit oarecare, ci unul cât toate zilele. Lui Alatriste atât de mult Îi stârni curiozitatea situația aceea, Încât În loc s-o ia la sănătoasa așa cum Îi poruncea, dându-se de ceasul morții, bunul-simț, rămase nemișcat lângă cei doi englezi pe care fusese cât pe ce să-i expedieze Într-o lume mai bună, În timp ce reflecta amar asupra unui adevăr nestrămutat: cimitirele erau pline de curioși. Dar nu era mai puțin adevărat că În faza aceea, după incidentul cu italianul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
soartă de rahat și asta a lui, Înjură În tăcere. Grozav moment găsise ca să se joace de-a hidalgii și cavalerii și de-a scrupulele de conștiință În fundătura aia din Madrid, cu urmările bănuite. Ce nu aveau să Întârzie. Englezul În haine gri se ridicase și se uita la căpitan. Astfel putu și acesta să-l studieze În voie la lumina fanarului: mustăcioară frizată și blondă, aer elegant, cearcăne de oboseală sub ochii albaștri. Abia treizeci de ani și calitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
urmei, și În ciuda deznodământului Înfruntării, el și colegu-i de breaslă Încercaseră să-i asasineze pe acei tineri domni Smith sau cum naiba s-or fi numind. Ca să umple cu ceva stingheritoarea pauză, privi Împrejur și văzu strălucind pe jos spada englezului. Așa că o luă și i-o Înapoie. Numitul Steenie, sau Thomas Smith, sau care i-o fi fost numele În realitate, o cântări gânditor Înainte de a o băga În teacă. Continua să-l privească pe Alatriste cu ochii aceia albaștri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să-i vină cheful să se Întoarcă fluierând tiruri-ta-ta, cu Întăriri, ca să-și termine treaba. Gândul acesta Îl făcu să arunce o privire preocupată drumeagului Întunecos din spatele lui. Trebuia s-o șteargă, neapărat. Cine v-a trimis? insistă englezul. Fără nici un răspuns, Alatriste se duse să-și ia capa și și-o aruncă strânsă pe un umăr, lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru orice Împrejurare. Caii nu erau departe și Își târau frâiele pe jos. — Încălecați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
rănitul termina Încuviințând din cap. În sfârșit, tânărul În haine gri i se adresă lui Alatriste. — Domnia voastră era gata să mă omoare și n-a făcut-o, zise. De asemeni a salvat viața prietenului meu... De ce? — Anii. M-au blegit. Englezul negă din cap. — Treaba asta n-a fost Întâmplătoare, se uită la camaradul lui, apoi la căpitan cu o atenție sporită. V-a trimis cineva Împotriva noastră, așa-i? Căpitanului Începuse să-i sară muștarul de atâtea Întrebări, și Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cuvânt util putea fi remunerat În mod convingător. Se Încruntă, Își răsuci mustața și Își sprijini mâna de pomoul spadei. — Uitați-vă bine la mine, domnia voastră, zise. Arăt eu a om care-și povestește viața cui vrei și nu vrei? Englezul Îl privi fix, cu mare atenție, și sfârși prin a-și Îndepărta mâna de pungă. — Nu, recunoscu el. Într-adevăr nu arătați. Alatriste dădu din cap, aprobator. — Îmi pare bine că vă dați seama de asta. Acum luați-vă caii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
mâna de pungă. — Nu, recunoscu el. Într-adevăr nu arătați. Alatriste dădu din cap, aprobator. — Îmi pare bine că vă dați seama de asta. Acum luați-vă caii și plecați. Colegul meu s-ar putea Întoarce. — Și dumneavoastră? — Mă privește. Englezii schimbară iar câteva cuvinte. Cel În gri părea să reflecteze, cu brațele Încrucișate și cu bărbia sprijinită pe degetele mare și arătător. Un gest neobișnuit, plin de afectare, mai potrivit cu palatele elegante din Londra decât cu o străduță Întunecoasă din partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
tipar. Doi băieți foarte bine crescuți, trase el concluzia. La mijloc or fi chestiuni de femei, religie sau politică. De nu cumva toate trei la un loc. — Nu trebuie să se afle ce s-a Întâmplat aici, spuse În sfârșit englezul, iar Diego Alatriste Începu să râdă Înfundat, printre dinți. — Nu-s cel mai interesat să se afle. Interlocutorul lui păru surprins de râsul acela, sau poate nu Înțelese bine sensul cuvintelor; dar după un moment surâse și el. Un zâmbet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
sau poate nu Înțelese bine sensul cuvintelor; dar după un moment surâse și el. Un zâmbet ușor, politicos. Puțin disprețuitor. — Sunt multe În joc, preciză el. Cu asta Alatriste era Întru totul de acord. — Capul meu, murmură. De pildă. Dacă englezul captase ironia, nu păru să-i dea atenție. Cugetă din nou. — Prietenul meu are nevoie de puțină odihnă. Iar individul care l-a rănit s-ar putea să ne aștepte ceva mai Încolo... Iarăși Încercă să-l studieze mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
era momentul să se Îngrijească de propria-i piele, pe care mulți vor fi dispuși să i-o găurească de-acum Încolo. Trebuia să se ocupe de sine, punându-se la adăpost; de aceea dori să Încheie grabnic discuția. Însă englezul Îl mai reținu o clipă. — Cunoaște domnia voastră vreun loc foarte apropiat unde am putea găsi ajutor?... Sau ne-am putea odihni puțin? Fu cât pe ce să nege Diego Alatriste pentru ultima oară, Înainte de a dispărea În beznă, când Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pe când lui Îi putea reteza cineva beregata Înainte de-a apuca să ducă mâna la spadă. Exista o posibilitate de a găsi un adăpost În noaptea aceea și sprijin pentru ce avea să urmeze; totodată, de a-i ajuta pe englezi, aflând cu aceeași ocazie mai multe despre ei și despre cei care cu atâta osârdie le doreau pieirea. Acest atú, acestă carte de joc din mânecă pe care Diego Alatriste avea grijă să n-o folosească decât foarte rar, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
y Álvarez de Sidonia, conte de Guadalmedina, era chipeș, elegant și atât de bogat Încât putea pierde Într-o singură noapte 10000 de ducați la joc sau cu una din iubitele lui fără să clipească. Pe vremea aventurii celor doi englezi trebuie să fi avut treizeci și trei sau treizeci și patru de ani, așadar era În floarea vârstei. Fiu al bătrânului conte de Guadalmedina - don Fernando Gonzaga de la Marca, erou al campaniilor din Flandra În timpul marelui Filip al II-lea și al urmașului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
celor petrecute, cu doar câteva omisiuni, de la episodul cu mascații până la deznodământul ambuscadei de pe drumeag. Contele era una din puținele persoane În care se putea Încrede orbește; pe de altă parte, pe când Îi conducea acasă la el pe cei doi englezi, ajunsese la concluzia că nici nu prea avea de ales. — Știi pe cine ai Încercat să omori azi? — Nu. Nu știu. Alatriste Își alegea cu mare grijă cuvintele. În principiu, pe un anume Thomas Smith și pe Însoțitorul lui. Cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și Îl privea uimit și dezaprobator. Căpitanul se mulțumi să Încline scurt capul Într-un gest afirmativ și Îl auzi pe aristocrat murmurând „Doamne sfinte“ Înainte de a porni să bată iar cămăruța În sus și În jos. În momentul acela englezii erau Îngrijiți În cel mai frumos salon din palat de servitorii contelui, mobilizați În grabă mare. Alatriste, pe când aștepta, auzise mare forfotă prin uși, voci de slugi la intrare și nechezat de cai În grajduri, de unde se vedea, prin ferestrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
oferise ceva de lucru; chiar dacă era vorba de un călugăr dominican și chiar dacă toată istoria aceea, cu deznodământul ei, putea să-l coste pe Alatriste sfârșitul În mâinile prea puțin generoase ale călăului. Căpitanul răsplătea bunăvoința aristocratului oferindu-i soarta englezilor acelora și a lui proprie. Însă, deși nu era decât un fost soldat și o spadă de vânzare, Își avea și el Întortocheatele lui coduri de onoare. Nu era dispus să le Încalce, chiar dacă i-ar fi fost viața În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
aminti ceva. — Bineînțeles, adăugă, oprindu-se, vor să te vadă Înainte de plecare. Nu știu ce naiba ai făcut și-ai dres, dar după ce le-am povestit cine ești și cum s-au urzit toate, nu par să-ți păstreze prea mare ranchiună. Englezii ăștia și blestemata lor de flegmă britanică!... Pe Dumnezeul meu că dacă ai fi procedat cu mine cum ai făcut-o cu ei, nu m-aș fi lăsat până nu ți-aș fi luat gâtul. Aș fi pus să fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
sub forma ploii de aur. Álvaro de la Marca, Îmbrăcat și echipat ca pentru a lua cu asalt o galeră turcă, cu paturile pistoalelor ieșindu-i din cingătoare alături de spadă și de daga vizcaína, Îl conduse pe căpitan la locul unde englezii se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană pentru ca totul să semene cu rondul nocturn al unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană pentru ca totul să semene cu rondul nocturn al unor soldați În preajma unei Înfruntări decisive. Iată omul, rosti Guadalmedina, ironic, arătând spre căpitan. Englezii fuseseră bine Îngrijiți și Își reveniseră după călătoria și atacul nocturn. Hainele lor erau periate și rezonabil de curate, iar cel mai tânăr avea o amplă legătură În jurul gâtului, susținându-i brațul cu rana de la subsuoară. Celălalt englez, cel identificat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]