940 matches
-
Entropia. Face parte din grupul oniric, alături de Leonid Dimov, D. Țepeneag, Vintilă Ivănceanu ș.a., participând la faimoasa masă rotundă găzduită de revista „Amfiteatru” în 1968. Moare de o boală incurabilă la un an după publicarea celui de-al doilea volum, Epifania (1978), lăsând în manuscris un întreg ciclu, Poeme de dragoste, elaborat în ultimul an de viață și publicat postum, în 1982, în antologia intitulată tot Epifania. Textele din Entropia se circumscriu onirismului, mai ales prin caracterul de „miraj” al poeziei
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
de o boală incurabilă la un an după publicarea celui de-al doilea volum, Epifania (1978), lăsând în manuscris un întreg ciclu, Poeme de dragoste, elaborat în ultimul an de viață și publicat postum, în 1982, în antologia intitulată tot Epifania. Textele din Entropia se circumscriu onirismului, mai ales prin caracterul de „miraj” al poeziei (D. Țepeneag), un miraj lucid controlat, de tablă de șah, care amintește de peisajele lui De Chirico. La T. este izbitoare construcția geometrică a imaginarului, straniul
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
Foc/ îmi sunteți invitații de-o seară/ să bem de plăcerea sateliților Li/ Tai Pe masă în casă în din afuzali/ pe paturi tăiate în portocală/ vom face orgii cu ziua egală.” (Dezastre, III). Al doilea volum al lui T., Epifania, subintitulat „o căutare a treptelor”, este mult mai eterogen, încercând să aproximeze poetic „treptele” convertirii spirituale. O ruptură nu se produce, doar că „entropia” se transformă în „epifanie”: nu lipsesc stranietatea, imagismul, acum mai concentrat, livrescul, o anume „tehnicitate” a
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
orgii cu ziua egală.” (Dezastre, III). Al doilea volum al lui T., Epifania, subintitulat „o căutare a treptelor”, este mult mai eterogen, încercând să aproximeze poetic „treptele” convertirii spirituale. O ruptură nu se produce, doar că „entropia” se transformă în „epifanie”: nu lipsesc stranietatea, imagismul, acum mai concentrat, livrescul, o anume „tehnicitate” a discursului, conținutul conceptual, ermetismul. Se remarcă însă muzicalitatea, „murmurul de cânt monodic” bizantin (Radu Petrescu) și esențializarea lirismului, efortul de a transpune o experiență spirituală. Unele texte rămân
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
iubire,/ înțelepciune fără sfârșit” (Iubire, înțelepciune fără sfârșit). T. reprezintă un fenomen unic în literatura română prin transformarea radicală a profilului său liric și uman. Saltul de la poezia onirică, baroc-geometrizantă la poezia intens spiritualizată, ortodoxă fără ostentație, din ultimii ani (Epifania și ciclul Poeme de dragoste) dezvăluie nu doar o experiență inedită în literatura noastră, dar și o experiență umană, o aventură interioară incandescentă, impresionantă prin autenticitatea ei. Versurile pot fi citite ca document al unei convertiri și iluminări spectaculoase, singular
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
curios (și autentic) simț al tragicului. Jocul merge spre ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu [...], cu absurdități calculate și moliciuni de poet fantezist obsedat de lumea formelor onirice și îmbătat de marile abstracțiuni. EUGEN SIMION SCRIERI: Entropia, București, 1970; Epifania, București, 1978; Epifania, postfață Artur Silvestri, București, 1982; Iubire, înțelepciune fără sfârșit, pref. Valeriu Cristea, București, 1991. Repere bibliografice: Virgil Mazilescu, Eterna reîntoarcere a poetului, RL, 1970, 47; Laurențiu Ulici, „Entropia”, CNT, 1970, 48; Nicolae Manolescu, „Entropia”, CNT, 1971, 7
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
simț al tragicului. Jocul merge spre ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu [...], cu absurdități calculate și moliciuni de poet fantezist obsedat de lumea formelor onirice și îmbătat de marile abstracțiuni. EUGEN SIMION SCRIERI: Entropia, București, 1970; Epifania, București, 1978; Epifania, postfață Artur Silvestri, București, 1982; Iubire, înțelepciune fără sfârșit, pref. Valeriu Cristea, București, 1991. Repere bibliografice: Virgil Mazilescu, Eterna reîntoarcere a poetului, RL, 1970, 47; Laurențiu Ulici, „Entropia”, CNT, 1970, 48; Nicolae Manolescu, „Entropia”, CNT, 1971, 7; Ion Pop, Poezie
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
48; Nicolae Manolescu, „Entropia”, CNT, 1971, 7; Ion Pop, Poezie experimentală, RL, 1971, 11; Negoițescu, Lampa, 273-277; Popa, Modele, 73-76; Felea, Secțiuni, 281-283; Barbu, O ist., 415; Dana Dumitriu, Tot ce atingi e din cuvinte, RL, 1978, 46; Ioan Alexandru, „Epifania”, LCF, 1979, 14; Gheorghe Pituț, Daniel Turcea, LCF, 1979, 26; Grigurcu, Poeți, 287-290; Cristea, Faptul, 171-174; Lit. rom. cont., I, 757-758; Negoițescu, Alte însemnări, 161-166; Radu Petrescu, „Epifania”, VTRA, 1981, 8; Nicolae Manolescu, Știu totul astăzi despre poezie, RL, 1982
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
Dumitriu, Tot ce atingi e din cuvinte, RL, 1978, 46; Ioan Alexandru, „Epifania”, LCF, 1979, 14; Gheorghe Pituț, Daniel Turcea, LCF, 1979, 26; Grigurcu, Poeți, 287-290; Cristea, Faptul, 171-174; Lit. rom. cont., I, 757-758; Negoițescu, Alte însemnări, 161-166; Radu Petrescu, „Epifania”, VTRA, 1981, 8; Nicolae Manolescu, Știu totul astăzi despre poezie, RL, 1982, 28; Steinhardt, Critică, 61-64; Tuchilă, Cetățile, 313-322; Simion, Scriitori, III, 307-320; Flămând, Intimitatea, 141-176; Zaharia Sângeorzan, „Epifania”, CRC, 1985, 37; Marin Mincu, Opțiunile unei poetici, LCF, 1986, 2
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
Lit. rom. cont., I, 757-758; Negoițescu, Alte însemnări, 161-166; Radu Petrescu, „Epifania”, VTRA, 1981, 8; Nicolae Manolescu, Știu totul astăzi despre poezie, RL, 1982, 28; Steinhardt, Critică, 61-64; Tuchilă, Cetățile, 313-322; Simion, Scriitori, III, 307-320; Flămând, Intimitatea, 141-176; Zaharia Sângeorzan, „Epifania”, CRC, 1985, 37; Marin Mincu, Opțiunile unei poetici, LCF, 1986, 2; Grigurcu, Existența, 186-195; Valeriu Cristea, „Neînserata iubire”, CC, 1990, 2; Sorin Dumitrescu, Daniel al crucii, CNT, 1990, 35; Laurențiu Ulici, Daniel Turcea, L, 1991, 9; Dan Stanca, Daniel Turcea
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
cu o lume desacralizată, în care existența e apăsătoare și absurdă (titlul trimite la frigul existențial, iar în unele pagini se vădește influența lui Franz Kafka), iscodește transcendența, încearcă să forțeze o revelație izbăvitoare. Dar transcendentul se dovedește inaccesibil: așteptată, epifania nu se produce. În prozele finale ale volumului se conturează totuși o soluție: cea a izbăvirii antropogene, prin acțiunea subiectului (autorul, creatorul de ficțiune), care, operând cu artificiul și cultivând imaginația, se substituie divinității absente și organizează „circul” existenței, pune
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
îl comentează și interpretează), în fine, Maramureș, în chip simetric față de Hotel Europa, înfățișează goana unor personaje, în frunte cu cel numit Autorul, de data aceasta către Est, mai precis către un sat din Maramureș. Totul se încheie printr-o epifanie burlesc gravă, înrudită cu finalul din Nunțile necesare, nuntirea cosmică, grotesc mioritică, fiind reprezentată acum de moartea Autorului, de fapt de ridicarea lui în slavă la bordul unui OZN. Tipul de scriitură utilizat înainte de prozator (onirismul, alegorismul liric, tehnica Noului
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
cartea și care se vor transforma, odată cu Povești din pădurile fanteziei (1998), în feerie pură. În schimb, o miză mult mai ambițioasă are romanul Ridicarea în genunchi (1999), ce se deschide cu programarea unei sinucideri și se termină cu o epifanie neprogramată; între ele se dezvoltă o amplă criză existențială, oscilând între un pol metafizic și unul social. Captivantă prin observația caracterologică și prin dialectica ideilor, cartea pierde ca urmare a tonului demonstrativ anunțat din primele rânduri: „Omul este lup pentru
UIUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
la circumstanțele anilor ’80 ai României ceaușiste. Tot un microroman - înrudit cu prozele scurte ale scriitorului - poate fi considerat Jertfă & Steag (1999), cu prudență subintitulat „povestire”. U. operează acum cu subiecte pretențioase și grave: tradiția, mitul, confruntarea între raționalism și epifanie obscură, crima ritual-sacrificială etc., totul abordat sub semnul deriziunii și al bufonadei satirice, dar și al unei productive ambiguități. O carte importantă - în epocă, probabil că și pe termen lung, deși relativ ignorată - este masivul roman Lia Mora (2001), chintesențiere
UNGUREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290344_a_291673]
-
el și evită să le gloseze, limitându-se la momentul prim, de luare la cunoștință și de încântare. E o poezie exclamativă, nu și retorică, ci discretă: o lirică a confesiunii șoptite. Poetul e cel ce comunică semenilor apariția miracolului, epifania: „Auziți, se desfac / frunzele merilor, prunilor, / caisul își aprinde florile. / Oameni, e ceasul minunilor” sau: „Ascultați: își scoate colțul un mugur dintr-o ghindă”. Deși nu are mari afinități cu simboliștii, U. cultivă uneori estompa, încețoșarea contururilor, umbratilul: „În astă-seară
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
produce haos și de aceea trebuie suprimat. E o lume de automate, de marionete cu creierul spălat, unde „cineva”, Păpușarul, Sforarul-Șef, pune mereu în scenă, voit redundant, aceeași piesă, cu alte măști. Dacă personajele sunt vizionare și acțiunile lor epifanii, U., obsedat de trecut, nu poate evada decât prin mitul eternei reîntoarceri și prin mister. Scriitorul adoptă stilul personajului său predilect, Antim Vicol: dintr-o nevoie interioară de sacru „revine, după un ritm imprevizibil, în teritoriul imaginar pe care l-
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
P.P. Panaitescu, Contribuții la istoria culturii românești, îngr. și pref., București 1971 (în colaborare cu Silvia Panaitescu); Nicolae Iorga, Sinteza bizantină, pref. și tr. edit., București, 1972; D.S. Lihaciov, Prerenașterea rusă. Cultura Rusiei în vreme alui Rubliov și a lui Epifanie Preaînțeleptul, îngr. și pref., București, 1975 (tr. Corneliu Golopenția); Cronica lui Mihai Viteazul, îngr. și introd., București, 1981; Paisie Velicikovski, Dobrotoliubie, pref. mitropolitul Daniel, București, 1990; Paisianismul - un moment românesc în istoria spiritualității europene, București, 1996. Repere bibliografice: George Muntean
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
într-un absurd și mai absurd („agenții” sau funcționarii morții sunt inexpresivi sau ironici, cinici, asemenea unor agenți de securitate sau funcționari de partid). Fisura trimite la parabola universului concentric-concentraționar din romanele și prozele kafkiene, la așteptarea beckettiană a unei epifanii care se dovedește nu doar absurdă, inutilă, ci și infernală. Tema e reluată în registre ușor diferite în nuvele precum Totul despre fugă, Partida, A doua zi, Amuzament cotidian, Noul deținut, Alegere de grădinar. Câteva proze, mai ample (Ferdinand, Sobrante
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
Nichita Stănescu, aspirația sa spre cosmic). Ceea ce caracterizează versul lui P. este o religiozitate vie, interogativă, precum și simplitatea dicțiunii poetice. Cu toate că unele poeme sunt celebrări melodioase ale unor emoții sau întâmplări reale, multe reușesc să ridice evenimentul la nivelul unei epifanii, astfel încât Plâng, nu plâng merită să fie reținut dincolo de calitatea sa de experiment lingvistic „filoromân”. Altă carte, Versuri din mers (2003), care conține și un frumos ciclu de poeme traduse de Nichita Stănescu, adâncește un fel de patos al simplității
PUSLOJIĆ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
poate fi surprins decât în absolutul unui prezent perpetuu - dimensiune prea puțin adecvată structurii progresiv-cumulative a unei opere romanești; dificultatea, aparent insolubilă, este magistral rezolvată de Proust, ale cărui amintiri involuntare, eliberate de presiunea tipologizantă a istoriei, se constituie în epifanie a duratei pure, semn al autenticității garantate de spontaneitatea coeziunii afective a psihicului. Poate fi însă identificat „fluidul de autenticitate” despre care vorbește Perpessicius cu fluența meandrică, leneșă și aluvionară, a memoriei involuntare proustiene? În ciuda politicii declarative și a patetismului
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
iar pe de altă parte, prin sarcina atribuită criticii, „să aibă aderență directă la valorile vieții - dar respectând strict un punct de vedere al literaturii asupra vieții (realității)” (Aspecte ale criticii de azi). De altfel, în relația binară dintre text („epifania literaturii”) și realitate („epifania realului”), care constituie tema centrală a cărților lui M., autorul e ispitit, de regulă, să ia partea termenului din urmă. O arată nu numai recurența unor cuvinte ca „adevăr” sau „viață” în titlurile cronicilor, ci și
MORARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
parte, prin sarcina atribuită criticii, „să aibă aderență directă la valorile vieții - dar respectând strict un punct de vedere al literaturii asupra vieții (realității)” (Aspecte ale criticii de azi). De altfel, în relația binară dintre text („epifania literaturii”) și realitate („epifania realului”), care constituie tema centrală a cărților lui M., autorul e ispitit, de regulă, să ia partea termenului din urmă. O arată nu numai recurența unor cuvinte ca „adevăr” sau „viață” în titlurile cronicilor, ci și frecventul semnal de alarmă
MORARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
urmărește vreo abolire a contingentului pentru a evada într-un iluzoriu spațiu numenal și încearcă tocmai o recuperare a fenomenelor banale, efemere, prozaice, dar atât de reale. Nu degeaba își mărturisise poetul dorința ca în/prin poezie să descopere „adevărate epifanii ale banalului”. Și poate că nicăieri acest proces nu se relevă mai clar decât în Budila-Express - apărut în volumul Cinci și reluat, din cauza cenzurii, abia în Lucrurile pe care le-am văzut (1979- 1986) din 1992 -, unul din cele mai
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
prima dramă a absolutului din literatura noastră: Solii păcii (în „Literatură și artă”, 1900-1901). Un conflict interior, născut de jindul după un suprafiresc ideal, capătă aici veșmânt de basm și de alegorie: prințul Viorel renunță la preapământeana Ileana pentru Simina, epifanie a perfecțiunii abstracte și inaccesibile, dar la capătul nefireștii asceze pe care și-o impune, a torturilor așteptării îl întâmpină Solii păcii (apariții sumbre, cu model în teatrul lui Maurice Maeterlinck), anunțându-i moartea. P. a mai publicat drama Frații
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
Cu Mitologii subiective (1975) el se întoarce la Grecia și la miturile ei. Stilul devine mai direct reflexiv și tema morală, esențială la el, răzbate acum mai decis printre rânduri. Exemplul îndepărtat este Vara lui Camus. Eseistul vede peste tot epifanii și socotește mitologia o carte despre condiția existențială a omului. În tragedia lui Oedip este un act de revoltă. Asumându-și vina și trăind demn consecințele ei, Oedip se transformă pe sine în zeu. Rătăcirile lui Ulise reprezintă o luptă
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]