948 matches
-
cazul celei scrise de Teodoret lectorul chiar în acei ani. Totuși, Cassiodor a modificat planul lucrării în curs de elaborare: la început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei istorici și a făcut el însuși o compilație pe baza a ceea ce Epifanie îi pusese la dispoziție. A rezultat o operă în douăsprezece cărți care, în ciuda lacunelor și a pasajelor redactate în grabă, a avut
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de elaborare: la început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei istorici și a făcut el însuși o compilație pe baza a ceea ce Epifanie îi pusese la dispoziție. A rezultat o operă în douăsprezece cărți care, în ciuda lacunelor și a pasajelor redactate în grabă, a avut o importanță fundamentală pentru cultura medievală. Alte scrieri ale lui Cassiodor compuse la Vivarium sunt opere originale, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au fost făcute cu bună credință. În epistolarul lui Ieronim s-au păstrat în latină și alte scrisori ale lui Teofil referitoare tot la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre măsurile pe care le-a luat contra călugărilor origeniști din pustia Nitriei. Scrisoarea 92 din epistolarul lui Ieronim este o versiune a epistolei sinodale emise în 400 și trimise episopilor din Palestina și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Turnhout; Univ. Press, Leuven 1976, nr. 3). II. AUTORII 1. Acacius din Berea S-a născut prin 322, s-a călugărit devreme într-una din mănăstirile din regiunea Antiohiei și a devenit foarte cunoscut. La îndemnul său ar fi scris Epifanie din Salamina Panarion-ul (Pan. I, 2). Hirotonisit episcop de Berea (Alep în Siria) în 378, a ajuns celebru pentru știința și practica ospitalității. Melețiu de Antiohia l-a trimis la Roma la papa Damasus ca să încerce să pună capăt schismei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
3, 21; paralela cu Iov 10, 11 îi permite lui Macarie să afirme că e vorba de corpul omenesc actual, în opoziție cu cel luminos de dinainte de păcat. E un tip de exegeză care vine de la Filon și care, potrivit lui Epifanie, fusese ilustrată de Origen. Fragmentele ottoboniene conțin în schimb o interpretare diferită a aceluiași pasaj și provin din secțiunea centrală a unei „istorii a creației” care se găsește la începutul compilațiilor lui Teodosie din Melitene și ale altor cronografi bizantini
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la al doilea conciliu de la Niceea din 787 a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorios, dedicată unui anume Lausus (poate șambelanul lui Teodosius al II-lea de la care și-a luat numele Istoria Lausiacă); scrierea s-a pierdut în întregime. A fost regăsită
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Marcu împotriva celor care identifică în Melchisedec (Fac. 14, 18-20; Psalmi 110, 4; Evr. 5, 10; 7, 21) pe Fiul lui Dumnezeu ar putea să aibă loc cam în același timp cu atacurile contra melchisedecienilor din Egipt lansate de Epifanie din Salamina (Panarion 4, 9) prin 375 și de Chiril din Alexandria în Glaphyra la Facerea 2, 3-11; însă nici acest argument nu este decisiv pentru că aceeași doctrină este atestată și în alte epoci și alte locuri. Astfel, dacă J.
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
compilare a fost intitulată Istorie bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. În epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din Mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. ???) a cunoscut apoi o largă răspândire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea cu moartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cf. PG 86, 1, 165-228; trad. latină în CSEL 71, 1952 (W. Jacob, R. Hanslik). Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 117-118. 9. Evagrie Scolasticul Evagrie a fost o personalitate mai importantă. S-a născut între 532 și 537 la Epifania în Siria și, după studii la Constantinopol, îl găsim la Antiohia în epoca în care patriarh era Atanasie; a exercitat profesia de avocat, așa cum rezultă din titulatura sa, care indică un anumit nivel de cultură și e întâlnită frecvent de-
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru spectatorul obosit de monotonia sarcinilor vieții serioase”. În ce privește celălalt aspect al fenomenului, relevat de criticul citat, și anume identificarea poetului (artistului) cu condiția bufonului, saltimbancului sau clovnului, ca „mod deturnat și parodic de a pune problema artei” sau ca „epifanie derizorie a artei și a artistului În societatea modernă”, el nu va fi esențial la Voronca (deși nu va lipsi cu totul), poetul român fiind atras mai degrabă de desfășurările feerice ale acestui univers ce putea să se Înscrie În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cîteva poezii, precum Cloroform sau Sfîrșit, elementele specifice universului spectacular al circului suferă o distorsiune, fiind remodelate Într-o perspectivă de contraste și stridențe expresioniste, din care clovnul, ca „reprezentant alegoric al poetului”, e văzut mai degrabă sub semnul acelei „epifanii derizorii a artei și a artistului”, prin excelență ambiguă, asociind rîsul exterior cu plînsul lăuntric, Într-un peisaj el Însuși tulburat: De sus vîntul Înșurubat. Clovnul: floare de făină vie. Îți spun, catalogul Îngerilor lăuntric fard RÎsul se rupe În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de trei ani în Anglia (Cambridge), Petros devine expert în Teoria Numerelor. Aici îl va fi cunoscut pe indianul Ramanujan, geniu autodidact, în fața căruia nu încercase decât smerenie, uimit fiind de strania abilitate cu care acela concepea, în străfulgerări și epifanii (specifice limbajului artistic!), cele mai complexe formule și identități, revelate lui în vis de zeița hindusă Namakiri. Petros fusese acceptat și cultivat de celebrități în materie, precum J.E. Littlewood sau G.H. Hardy, pe care, în cele din urmă, de teamă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Totuși, nu o anumită strategie de lectură (i.e. alegoria) avea să ofere dezlegarea cu privire la problema unității lui Dumnezeu din perspectiva proclamării dumnezeirii lui Hristos. Este adevărat: reacția împotriva marcionismului poate să fi creat un anume consens cu privire la interpretarea corectă a epifaniilor Vechiului Testament. În tumultuosul secol al IV-lea, arienii și ortodocșii împărtășeau aceeași convingere cu privire la subiectul teofaniilor, în care teologii citeau nestingherit revelația lui Hristos. Atât pentru Arie, cât și pentru Grigorie de Nyssa, proorocul Moise a vorbit pe muntele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cuvântul întrupat trebuia văzut din perspectiva dublei Sale relații - cea de filiație ontologică față de Tatăl, și cea de paternitate duhovnicească față de umanitate 1. Fără a intra în detalii (cum ar fi relația între decizia de recunoaștere a Vechiului Testament ca epifanie a Cuvântului și dogma de la Niceea), să reținem aici aspectul hermeneutic al problemei. În confruntarea cu imensa sarcină de a articula în chip responsabil problema unității revelației lui Dumnezeu în Scripturi, teologia a trebuit să găsească un limbaj nou, gata
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
contestat de săracul invidios. Solidaritatea și binele comun ies, neobservate, din orice discuție. Dialogul academic al teologiei cu alte discipline „hegemonice” precum filozofia continentală dă naștere acuzei de „elitism”. Articularea unei viziuni metafizice despre om sau univers - ancorată eventual în epifania unui Bine transcendent - e socotită dacă nu direct „fundamentalistă”, măcar potențial „intolerantă”. Limbajul neutru al „diferenței” descalifică orice discurs „fundaționalist” sau proiect misionar. După 1968, marea majoritate a universităților occidentale au blocat, în vertijul intepretărilor relativiste, accesul către însuși conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poate fi surprins decât în absolutul unui prezent perpetuu - dimensiune prea puțin adecvată structurii progresiv-cumulative a unei opere romanești; dificultatea, aparent insolubilă, este magistral rezolvată de Proust, ale cărui amintiri involuntare, eliberate de presiunea tipologizantă a istoriei, se constituie în epifanie a duratei pure, semn al autenticității garantate de spontaneitatea coeziunii afective a psihicului. Poate fi însă identificat „fluidul de autenticitate” despre care vorbește Perpessicius cu fluența meandrică, leneșă și aluvionară, a memoriei involuntare proustiene? În ciuda politicii declarative și a patetismului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
mesei și se decorează cu nuci, portocale și mere. Conform tradiției una dintre persoane se ridică de la masă spunând:”Masa Femeii, masa Fecioarei Maria, Ii sus s-a născut, toată lumea se bucură”. Prăjitura și crenguța rămân în centrul ,mesei până la Epifanie, când poate fi tăiată. Masa festivă la americani începe cu aperitive reci, pregătite deseori din somon afumat, iar desertul variază de la regiune la regiune și chiar de la casă la casă. Ca decorațiuni, cel mai mult se folosesc formele de brazi
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
Locul de desfășurare a slujbei se alege împreună cu preotul, unde să fie cel puțin o fântână, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Părintele istorisește: “Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numește și <epifanie>, care înseamnă <arătare> pentru că în această zi s-a arătat în lume Dumnezeu, Sfânta Treime. Tatăl a grăit din ceruri, Fiul era în apă și se boteza, iar Duhul Sfânt s-a pogorât asupra lui”. Boboteaza cumulează elemente specifice de
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
Bucuriei. Printre ele, deosebit de sugestiv este cel al naufragiului, prezent la Ungaretti în Bucuria naufragiaților, iar la Quasimodo, în Convalescenta din Oboi scufundat: Vântul pătrunde / blând în al meu sânge / s-a prefăcut în vorbă și naufragiu.143 Versurile reiau epifania vântului din Infinitul, ce deschide calea spre starea de odihnă plină de împăcare, spre acea liniștire ce la Quasimodo e prilejuita, de cele mai multe ori, de găsirea cuvântului potrivit. 2.4.2. Leopardi Montale Quasimodo Opunându-se deschis orientărilor clasicizante propuse
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
venite din vechime: Mă cheamă din nou uneori glasul tău / și nu știu ce ape și ceruri / se deșteaptă-nlăuntru-mi (Ulicioara, trad. MB).324 Anulând dimensiunea spațială prin unirea înaltului cu întinderea apei, ermeticul introduce imaginea sonoră a nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o epifanie, glasul drumului deschide în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și anxietatea din prezent sunt de sorginte pascoliano-leopardiană: căutarea ce-nchideam în tine (...) se schimbă-n dor de moarte. Alături de cele amintite, sintagma ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vento profondo. Prin ea autorul dorește să redea cunoscută epifanie a vântului prin desiș. Singularitatea evenimentului și singurătatea poetului ce asculta propriile-i dinamici interioare sunt consonante cu opera maestrului; de asemenea, ambele experiențe sunt trăite în spații geografice foarte personale: colina leopardiană și Tìndari cea domoala. În vreme ce în Infinitul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rescriere a aceleiași miniaturi, dezvăluie un alt tip de atitudine a lui Quasimodo față de poezia maestrului: iar vântul, vântul rece nu revarsă / sunete-n corzi și-iluminări neașteptate / și chiar și ceru-i singur când el tace (Viața tainica).359 Epifania sonoră a vântului aducător de cunoaștere propune din nou dinamică din Infinitul. Dat fiind că pentru sicilian, conform propriei declarații, imaginile făurite de scriitorul romantic și-au pierdut puterea de reverberație (non versa telai di suoni), eului îi rămâne doar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a preluat din Canturi motivul literar al vântului. S-a observat că în poezia Vânt la Tìndari epitetul ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vânt adânc vento profondo. Prin acesta creatorul ermetic a introdus în propria creație cunoscută epifanie sonoră leopardiană a vântului prin desiș. Solitudinea eului care ascultă ritmurile propriei interiorități, dar și experiența cu totul singulară, în urma căreia ființă depășește limitele spațiului și timpului, pășind într-o lume a armoniei, au confirmat, prin netăgăduita asemănare cu Infinitul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
altele, explicitări ale artei lor poetice). C. K. Doreski remarcă la Bishop un limbaj poetic de o simplitate ce frizează transparența totală, care privilegiază articularea experienței simțurilor în descrierea lumii externe, în defavoarea explorării psihicului sau în defavoarea urmăririi impulsului romantic spre epifanie și spre lumea spiritului (Doreski: 3). Și totuși, la o lectură atentă a operei poetei, se vor evidenția, tocmai pentru că Bishop nu face abuz de ele, sclipiri și reflecții ale tumultului vieții lăuntrice, uneori învăluite în fină auto-ironie, precum în
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
strălucesc în buză, adăugându-se imaginii de soldat bătrân, obosit, dar demn, ce sfidează soarta, nepretinzând nimic de la cel ce l-a capturat, atitudine ce, până la urmă, îi salvează viața încă o dată. Chiar și o asemenea creatură poate ocaziona o epifanie mai specială, observatoarea, pescar ocazional, văzând curcubeul în uleiul ce plutește pe fundul bărcii destul de murdare din care dialoghează vizual cu peștele, verbal cu cititorul. Elizabeth Bishop l-a întâlnit pe Robert Lowell în 1947, prietenia și corespondența cu acesta
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]