685 matches
-
citat decât sosirea în România a evreilor alungați din Spania în secolul al XV-lea. Nu e oare mai simplu să admitem că acest cuvânt a sosit odată cu legiunile spaniole ale lui Traian? Dacă românii ar trebui să scrie azi epitaful lui Don Quijote, l-ar scrie la București așa cum se scrie la Madrid 86. Ce să mai spunem despre prezența în limba română a anumitor cuvinte pe care le regăsim de asemenea în graiul loren? Dar să scurtăm citatele și să
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
în aceeași capelă din cimitirul franciscanilor. înainte de a muri - trăia, poate, încă Irina Botezatu -, acest membru al „familiei regale Corvin al Valahiei”, „bărbat prea strălucit, în vremuri potrivnice ca și în vremuri prospere, în război ca și în pace” (proclamă epitaful scris în latinește), „bătrân, bolnav, rătăcitor și șchiop” ( Nicolae Iorga), își luase o nouă țiitoare. Pe circaziana Maria (de reținut atracția Domnilor români față de femeile deosebit de frumoase aparținând acestui neam ibero-caucazian), care, „față de slabul Domn și de blânda Doamnă, juca
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
chipuri brodate pe catifea - al Doamnei Tudosca și al fiului ei Ioan - prin folosirea unor cartoane realizate de pictori cărora efigiile poloneze de tip „sarmatic”, bogate, somputoase, tinzând către monumental le erau familiare. Broderiile care ne oferă portrete de femei - epitafuri, epitrahile, dvere -, piese bogate și dăruite lăcașurilor de cult, dovedesc existența unor meșteri abilitați în realizarea cartoanelor utilizate. Doamna Marina, soția lui Alexandru cel Bun, cu chipul brodat pe epitrahilul de sărbători dăruit de Voievod, Maria Voichița de pe epitrahilul de la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sunt inscripțiile, concomitent podoabe ale mormintelor și purtătoare ale unor mesaje menite să-l facă pe cel ce pășea în necropolă să citească numele de pe piatră și, eventual, să-l asocieze unei rugăciuni 85. Inscripțiile perimetrale, compunerile de pe lespezile funerare, epitafurile (cu sensul de text aflat pe un monument de îngropăciune) - cele tot mai sofisticate ale fanarioților, în care cărturarii puși să le alcătuiască fac exerciții antichizante și îi proclamă pe grecii mutați, peste înțelegerea lor, din Moldova în țara Românească, drept
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
22 de ai ajungănd și unanși jumătate numai cu iubitulu-ș soție trăindu, cruda moarte viiața i-au scurtatu; la cursul anilor de la Spășitorul Hs. 1699, neța iulie 28”151. Faima lui de tânăr învățați a membrilor familiei răzbate și din epitafurile compuse (în grecește) mai târziu pentru alți morți. I-l propun cititorului pe cel scris, în 1726, de Iosif, mitropolitul Tîrnovei: „Aici zace Scarlat, fiul de domn, odraslă strălucită din nobili părinți, al lui Nicolae, domn al Daciei și al
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe Roxanda, fata lui Pătru vodă, să-i fie doamnă lui, care era mai nainte să o ia Joldea” (Grigore Ureche). Unii istorici spun că nunta s-a făcut în anul 1553; alți cercetători - întemeindu-se pe informația comunicată de epitaful dăruit de Lăpușneanu Mănăstirii Slatina (pe care începe s-o edifice în septembrie 1564: „în acest an s-a cununat cu doamna sa Roxanda, în anul 7064 [1556], luna întăia”230 - sunt de părere că data căsătoriei este în ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
i-au făcut pogribaniea în București. Deci ridicând-o de aici într-o carâtă, rânduind boiari, jupânese și slujitori o au dus la mănăstire, la Brâncovéni, de o au îngropat”. Inscripția funerară de la Mănăstirea Brâncoveni îi povestește - aproape ca un epitaf - viața, neuitând elogierea prin ascendenți și prin urmași: Suptu această marmură zace țărâna jupânesei Stancăi Cantacuzénii, fata lui jupan Costandin den vechiu și împărătescu rod Cantacuzino, biv vel postelnic, a Doamnii Ilincăi, featii bătrânului Io[an] Șerban Basarab Voevod, jupâneasa
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să pășească „dincolo”. Legătură menținută, firește, tot de cei vii. Căci pentru cei vii, pentru viitorime, vorbeau și înscripțiile de pe pietrele funerare (inscripții care, sub pildă grecească, se vor transforma - în veacul al XVIII-lea - în întinse și, uneori, pretențioase epitafuri)604. O „pădure de semne” îi comunica omului medieval informații despre moarte. Le descoperea - am văzut - înfiorat atunci când pășea peste pragul lăcașului de închinăciune, în predică și în reprezentările iconografice, toate comunicându-i, cu o retorică specializată, informații despre trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ce aveau acces la texte găseau și disertații despre moarte, despre întâmpinarea și semnificațiile ei într-un inventar literar aflat, în scrisul românesc vechi, în continuă ramificare și diversificare: orațiile funebre, „verșurile la morți”, propovedaniile și cuvîntele la îngropăciune, consolațiile, epitafurile, testamentele. Pene meștere ale scrisului românesc vechi și premodern - Neagoe Basarab, Toader din Feldru, Miron Costin, Ioan Zoba din Vinț, Antim Ivireanul, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, Petru Maior - s-au exersat în jurul acestei teme - unii dintre ei făcând loc în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unor asemenea compuneri. Moartea ca „dulce adormire” (stare din care „trezirea - înviere” se produce firesc) - și nu ca drastică „ruptură” - era o „încheiere” cu destule încorporări în meditațiile asupra omenescului sfârșit din veacul al XVIII-lea românesc (în „consolații”, în epitafuri), pentru care Antim Ivireanul găsește suportul scripturistic (obișnuit, căci Biblia și scrierile Părinților Bisericii asigurau temeiul disertațiilor de această factură) cel mai potrivit: „Așa ni-o adeverează nemincinoasa gura lui Hristos la sfânta Evanghelie: «Cela ce créde întru Mine, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aceea petrecută de Smaranda, fiica Voievodului Nicolae Mavrogheni, măritată cu Domnul Scarlat Callimachi. I-a fost soție acestuia din 1812 până în 1819, iar apoi a trăit greu (unde? s-au întrebat istoricii), dar „apucând totuși adânci bătrânețe”. Inscripția - un veritabil epitaf (în grecește) de pe mormântul ei, aflat la Mănăstirea Golia din Iași - mărturisește acest lucru: „Acest mormânt cuprinde pe Smaranda Mavrogheni, soția, Doamna lui Scarlat Callimachi, cel ce a stăpânit în Moldova, cu toată cuviința, șapte ani în capăt. Rugați-vă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui blîndă în fapt, mult mai sadică decît una propriu-zis violentă, lucru iarăși admis de majoritatea protagoniștilor) își binecuvîntează nevasta vinovată, care moare astfel cu inima relativ împăcată. Cu aceeași voluptate mai degrabă sadică, Frankford îi scrie pe mormînt următorul epitaf (el însuși punitiv post mortem!): E-nmormîntată aici femeia care/ Răpusă-a fost de-a soțului iertare." Care iertare se pot întreba, legitim, aceeași critici feminiști? Textul urmărește, pînă la urmă, ca și The Duchess of Malfi, un tipar de subtilă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Se editează periodic și un supliment în corpul revistei („Satiră și umor de la canalul Dunăre-Marea Neagră”) sau autonom („Claxonul”, sub îngrijirea lui I. Avian). Rubrici: „În țepii Urzicii”, „Sport”, „Urzica ajută”, „Din zona dolarului”, „Penultima oră”, „Răbojul Urzicii”, „Epigrame și epitafuri”, „Lampa lui Aladin”, „Cronica rimată”. Se publică versuri satirice, fabule, cronici rimate, epigrame, monologuri, poezii pe rimă dată, semnate de Aurel Baranga (minifabule și alte stihuri), Camil Baltazar, Mircea Micu (parodii), Nichita Stănescu (Venus, Cu pământu-n jurul soarelui, Cu Topîrceanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290393_a_291722]
-
înaltă măsură conștiința de sine a scriitorului, obsesia formei, literaritatea discursului. Astfel, Nicolaus Olahus, Miron Costin, Neagoe Basarab sau Dimitrie Cantemir convoacă în textele lor un conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
bilanțul respectiv: "Primul meu film s-a numit Ce que vivent leș roses. Acest titlu mi-a fost sugerat de un prieten francez care găsise textul scris pe un monument funerar dintr-un cimitir din Paris. Am facut din acest epitaf numele primului meu film...". Discuțiile care au avut loc în seminar nu interesează aici. însă, din respect pentru cei care vor fi citit relatarea regizorului Sergiu Nicolaescu (pentru că despre el este vorba), dar și pentru redactorii care realizează respectivă revista
Erata... by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/10122_a_11447]
-
alte cimitire din Franța, cele două versuri ale lui Malherbe pot fi citite pe monumente funerare, fără ca numele autorului să fie specificat. Propoziția extrasa din cele două versuri, si care a devenit titlul unui film, nu este, prin urmare, un epitaf, ci un fragment din poezia unui preclasic al literaturii franceze. 2. Aud deseori pe stradă, în împrejurări în care apar trei persoane de sex feminin împreună, exclamația cuiva care le așteaptă sau nu: "Trei doamne și toți trei", chiar dacă cei
Erata... by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/10122_a_11447]
-
o competiție torturantă cu timpul, este înconjurat de semne fatale („lișițe negre”, „mâl”, genuni), himerele finitudinii îi solicită împotrivirea sau, dimpotrivă, acceptarea, potrivit unei tensionate dialectici a identificării cu elementele primare. Poemul liminar al ultimului volum are tonalitatea gravă a epitafului: „pe urmele lăsate de Iisus pe ape / pătrund în eter / cu fiecare clipocit de undă”. Acvaticul (marea, fântânile, apele adânci, râul, izvorul, ploaia) devine un ecran pe care se proiectează viziunile negre ale conștiinței ce se zbate la limita morbidului
Alfabetul neantului by Constantin M. Popa () [Corola-journal/Journalistic/4531_a_5856]
-
evident că sensul ei n-are în fapt, nimic expiatoriu, dar, chiar știind asta, o asemenea amprentă tematică e greu de șters (mai ales acum, pe fondul recentei și tragicei dispariții a autorului). La rigoare, departe de a fi un epitaf condensat, firul la care se referă Andrei Bodiu are valențe de ars poetica. El este, cum bine remarcă același Marius Chivu, elementul în virtutea căruia putem „descrie lumea ca pe un loc cu o dimensiune stranie în existența ei banală”. Nu
Automobilul și căprioara by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2450_a_3775]
-
și a scrie în dodii terminologice nu-i semn de profunzime a gîndirii, ci doar un indiciu al manierismului la care au ajuns astăzi gînditorii contemporani. Pe deasupra, e un simptom al declinului de care suferă disciplina gîndirii speculative. Manierismul e epitaful filozofiei, certificatul ei de deces. Și atunci, dacă ne lepădăm de maniera terminologică, putem scrie despre un filozof făcînd uz numai de cuvintele noastre? Da, dar cu o singură condiție: să existe o idee pe care s-o poți desprinde
Admirație ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9818_a_11143]
-
semnul unei disponibilități cumpănite, deloc aventuroase, preocupat de-a capta răsfrîngerile interioare ale fiecărui demers. O poezie molcomă, generoasă, sapiențială, bizuită pe-o emoție atent filtrată străbate toate capitolele activității scriitorului a cărui formație de medic pare a răspunde celebrului epitaf al lui Paracelsius dintr-un cimitir din Salzburg: „medicina este iubire”. Să urmărim cîteva traiecte ale existenței lui Alexandru Lungu. Născut în 1924, în sudul Basarabiei, la Cetatea Albă, a avut o copilărie și o tinerețe de peregrinări ce l-
Răspunsurile poetului Alexandru Lungu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13617_a_14942]
-
o înjurătură: «Morții Mă-tii de viață!»/ Aici Mickey Mouse e mort, e închis, vă rugăm nu/ deranjați...”. Iată că un cristian devine, într-un fel, ultimul douămiist. În romanul său, își evocă și morții (bunicii, tatăl), dar scrie și epitaful propriei generații. Și, tot el, face figură de învingător, fiindcă visurile puștiului de paisprezece ani, împărtășite unei modeste bibliotecare din Buzău, au devenit realitate: cunoașterea scriitorilor importanți ai literaturii române, o „Bibliotecă de poezie”, o editură. Estetică autenticistă, stil „alb
Generația MM by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4665_a_5990]
-
în Elegia Pontica. Preluând o epistolă a poetului, el îl readuce la viață prin cuvintele devenite cântec. Tot plecând de la Ovidiu, versurile Elegiei a III-a din Tristia îi apropie pe ascultători de poetul latin reconfigurat în continuare, așa cum grăiește epitaful său de pe statuia de la Constanța, subiect al celor “două momente evocative” imaginate în ultimii ani, în Ovidiu la Tomis. Pe același orizont, compozitorul relaționează antichitatea cu un subiect contemporan asociat cuvintelor lui Ovidiu, “Celor a căror viață s-a spulberat
?Via?a de crea?ie?, continuitate ?n timp a destinului artistului disp?rut - compozitorul Theodor Grigoriu by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/84200_a_85525]
-
condus în mod natural către fațada sudică a bisericii, unde, izolat de restul cimitirului, se găsește mormântul lui Rilke, orientat către o câmpie a Rinului foarte îngustă în acel loc. După un moment de reculegere și de mirare în fața sibilinicului epitaf Rose, oh reiner Widerspruch, Lust,/ Niemandes Schlaf zu sein unter soviel Lidern..., el nu poate decât să se îndrepte spre porticul bisericii și, odată ce trece pragul, să rămână înmărmurit în fața extraordinarei Judecăți de apoi pictate în 1512 de Hans Rinischer
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
orele 19.00, la Ateneul Român va avea loc concertul vocal simfonic „Cinstire Sfinților Martiri Brâncoveni", susținut de grupul psaltic Tronos al Patriarhiei Române, dirijor părintele Arhidiacon Mihai Bucă, corul Accoustic și Orchestra Metropolitană București, dirijate de domnul Daniel Jinga. Epitaful Adormirii Maicii Domnului va fi scos la Catedrala Patriarhală Joi, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, începând cu ora 16:00, la Catedrala Patriarhală, se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia, în cadrul căreia va fi scos epitaful Adormirii Maicii
Sfinții Brâncoveni. Manifestările Patriarhiei dedicate împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică (1714-2014) by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21624_a_22949]
-
Daniel Jinga. Epitaful Adormirii Maicii Domnului va fi scos la Catedrala Patriarhală Joi, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, începând cu ora 16:00, la Catedrala Patriarhală, se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia, în cadrul căreia va fi scos epitaful Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 17:30 la 20:30 se vor oficia slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului. Credincioșii care vor participa la slujbă vor primi în dar cartea cu cântarea Prohodului Maicii Domnului. „Această slujbă a Prohodului
Sfinții Brâncoveni. Manifestările Patriarhiei dedicate împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică (1714-2014) by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21624_a_22949]