501 matches
-
sfîrșit. Știi, am găsit studiul lui Tillyard despre epos la biblioteca publică Dennistoun, și acolo el spune că un epos se scrie doar atunci cînd o nouă societate dă oamenilor o șansă mai mare la libertate. Atunci am hotărît ca eposul meu să fie pentru Republica Scoțiană Corporatistă En Gros, ceea ce a fost Eneida pentru Imperiul Roman, adică să fie un epos pentru una dintre sutele de mici republici socialiste pașnice care ar apărea îcredeam eu) după ce marile imperii și corporații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scrie doar atunci cînd o nouă societate dă oamenilor o șansă mai mare la libertate. Atunci am hotărît ca eposul meu să fie pentru Republica Scoțiană Corporatistă En Gros, ceea ce a fost Eneida pentru Imperiul Roman, adică să fie un epos pentru una dintre sutele de mici republici socialiste pașnice care ar apărea îcredeam eu) după ce marile imperii și corporații se vor prăbuși. Asta era prin 1950. Ei bine, curînd am abandonat această idee. Trucul cel mai bun al unui iluzionist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Oameni palizi și rozalii ca mine nu au nici un motiv să îndrepte un deget disprețuitor. Poeții ne spun că timp de două milenii Europa a vibrat și s-a întreținut cu energiile degajate de lichidarea Troiei asiatice. Citez din celebrul epos lancastrian: „De cînd asediul și asaltul au încetat în Troia, Orașul sfărîmat a ars pînă la cenușă, Enea cel Viteaz și-ai săi de viță-soți Provincii au prădat și stăpîni au devenit Aproape a tuturor bogățiilor din Insulele de Apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să descriu nici cețam simțit, nici cum mța năpădit plânsul și nici cum am dat delete pe Strauss și pe Tamango, deși nțar fi meritat așa ceva. Fiindcă brusc, fără să stau pe gânduri, mțam hotărât să povestesc cu patos, cu epos, cu logos și cocos, cum oi ști șițoi putea, cu teama de Ionică permanently deleted, despre ce sța hotărât Alexandra să facă. Dar cineți Alexandra? E fosta noastră studentă de la franceză, o nebunatică de zile mari, acum doctorandă în antropologie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
dacă aveți vo scriere în care elementul clasicității să predomine, apoi e Viclenie și amor. De drama mea n-are să fie nimica, pentru că nu știu ce formă să-i dau, pentru că nu e dramă. S-ar potrivi poate mai multe pentr-un epos, dar atuncea aș pierde vioiciunea scenelor și a caracterelor ce-mi trec prin minte. Cum vă spun, n-are să fie nimic din ea; simt cum se desparte întregul ei în părți constitutive, din cari fiecare își pretinde independința sa. De-
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
artei ajunge așadar în {EminescuOpXIV 220} {EminescuOpXIV 221} {EminescuOpXIV 222} poezie la perfecțiunea sa cea mai naltă. Culmea acestei arte este drama, ca să zic așa fructul cel mai copt al poeziei, (purcesă) rezultată organic din lirică și din 311 r epos. Cum presupu ne drama (conform noțiunei sale) concepționalmente esistența liricei și a epopeei, pe care le conține și ea ca momente (înălțate) de înălțime, așa a purces ea și istoric de abia după dezvoltarea numitelor două specii de arte. Cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vor lua o formă diferită. Această individualizare însă ne {EminescuOpXIV 327} prezintă o varietate multicoloră, ci e fixată prin spețiile poeziei. Ele ni dau așadar cu necesitate formele declamațiunii poetice. Și fiindcă poezia se desparte în cele trei speții, de epos, lirică și dramă, rezultă dintr-asta și o triplă împărțire a feliurilor de declamațiune poetică: în declamațiunea epică, lirică și dramatică. Și precum drama e o monas mai înaltă a eposului și a liricei, tot astfel și declamațiunea dramatică e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fiindcă poezia se desparte în cele trei speții, de epos, lirică și dramă, rezultă dintr-asta și o triplă împărțire a feliurilor de declamațiune poetică: în declamațiunea epică, lirică și dramatică. Și precum drama e o monas mai înaltă a eposului și a liricei, tot astfel și declamațiunea dramatică e o pătrundere reciprocă a declamațiunei epice și a celei lirice. Deaceea declamațiunea dramatică coprinde în sine cea mai mare varietate și cere o cultura naltă a vorbirei. Alături cu el [ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a favoriza ținuta obiectivă a declamatorului și liniștea și claritatea recitațiunii, însă declamațiunea lirică, considerată ca prostudiu a celei dramatice, are să serve cu deosebire la aceea ca să dezvolte simțul pentru declamațiunea poetică a unui întreg estetic. Declamatorul nu merge în epos până la dezapropriațiunea personalității sale, ci din contra susține în 411v recitațiunea sa diferința dintre el și ceea ce el reprezintă. Altfel în lirică. Aicea declamatorul ia un simțământ dezvoltat în sine într-o viață concisă și îl esprimă apoi ca și când ar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
opusul său. Vechile credințe și practici au devenit incompatibile cu noua mentalitate și, ca urmare, cel considerat înainte ca fiind un erou care aplică întocmai legea pământului (sacrificiul ritual) a devenit - pentru noua mentalitate și deci în noua formă a eposului - un ne-legiuit și a fost tratat ca atare. Putem recunoaște funcționarea unui astfel de mecanism psihosocial în legenda lui Lycaon, cel transformat în lup de către Zeus pentru că i-a sacrificat acestuia un copil. Mâniat de gestul lui Lycaon (fiul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Egeu fiu [= Tezeu] găsi ușa anevoioasă prin care Nu mai trecuse-ndărăt nici unul din cei dinainte-i (Ovidiu, Metamorfoze, VIII, 175-177). 4. „Legarea” Minotaurului Conotațiile mito-simbolice ale firului sunt extrem de complexe. Dintre ele, cea a „legării” este esențială. La nivelul eposului, acțiunea este concret reprezentată prin legarea efectivă a monstrului (demonului). În fond, este vorba de o reprezentare alegorică a unei acțiuni magice abstracte, de ordonare, pe care o produce Demiurgul asupra Haosului (monstrului primordial). Înlocuirea noțiunilor/acțiunilor abstracte cu cele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sacrificii de vieți inumerabile! Mai acătării sunt evoluțiile, involuțiile și, îndeobște, voluțiile. Uite, după zece ani, s-or ivit telefoane cu cartelă în sate, ghișeele băncilor s-or informatizat, magazinele s-au particularizat, fenomene la care nu a fost insensibil eposul anonim, fiindcă le pune în stih duios: De când ne-am privatizat/ viața noastră s-a schimbat. Cu efectele negative aferente, dibaci speculate în chinezeasca doctrină despre yin și yang, baza diplomației de la Pekin. Ai elemente rele în bine, și bune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Italia a spus, ce-i drept, că deocamdată nu era de luat în considerare pespectiva unei traduceri a povestirilor, totuși spera că avea toate motivele să aștepte de la autorul până atunci necunoscut ceva de mare întindere în viitorul apropiat, un epos de familie, de pildă. Talentul său narativ, spunea ea, se mișca limpede în direcția romanului. Povestirile lui Arthur Knoff s-au aflat timp de două decenii în librării și au rezistat sub pseudonim până când Klaus Roehler, care, treaz, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din vârful căreia cuprinde cu privirea forfota cotidiană și, prin urmare, lumea pentru ca, dintr-un punct aflat la înălțime, să o împroaște cu blasfemii cu încărcătură metaforică. Totuși, îi permite mamei sale să îl hrănească folosind o prăjină lungă. Acest epos în versuri, alimentat și supraalimentat corespunzător de expresioniștii germani timpurii, în plus de Apollinaire și García Lorca - un poet, e drept, făcea pe grozavul, supralicitând, dar care nu a fost niciodată terminat - e demn de pomenit numai și numai din cauză că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
limitelor cunoscutului. Aventurile sale sunt și ocazia de a flutura, pe Terango, steagul libertății ca virtute prin excelența umană și salvatoare. Oamenii din Luc Orient sunt exponenții unui umanism ce se opune, fără echivoc, împilării și crimei. Ca într-un epos nordic, Binele și Răul se vor întâlni, pentru bătălia cea din urmă. Suspansul este cinematografic, de vreme ce Sectan are un aliat ce deține secretele Pământului, la rândul său. Însoțit de legiunea sa de umanoizi înviați și perfecționați în brutalitate, doctorul Julius
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
omenești raționale și iraționale, iar absurdul apare la loc de cinste. Romanul lui Rabelais, Gargantua și Pantagruel aduce atmosfera din romanele populare, râsul uriaș fiind dominanta care subordonează personajele și aventurile. Sub pretextul fantasticului și al fabulosului - elemente definitorii ale eposului popular - Rabelais introduce numeroase elemente satirice și de protest social, aspecte prin care corectează o viziune prea exaltată asupra lumii, oferind în schimb o concepție realistă despre umanitate, folosindu se de râsul sincer, popular, dar neiertător. Eroii săi sunt uriași
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
activitatea sa fiziologică - hrănire, băutură, defecație, viață sexuală - joacă un rol predominant. Imaginile corpului redate într-o formă mult exagerată, l au determinat pe V. Hugo să-l numească pe Rabelais “cel mai mare poet al cărnii și stomacului”. Idealitatea eposului tradițional excludea orice manifestare a trupescului ca fiind contrară moralei și deci condamnabilă. Rabelais impune, prin eroii săi Gargantua și Pantagruel, “deplina autocrație a corporalității” (Jauss); imensa sete, foame, absurdul situațiilor și întâmplărilor în care se află eroii - toate acestea
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
vieții valuri”, schițe vesele, al lui Tudor Mușatescu („Mușătescu”), va elogia „două excelente momente de comedie peste cari ai impresia că a fluturat puțin aripa marii parodii a lui Urmuz” (idem., p. 474). Fantezismul ironic, „basmul modern”, prelucrarea rafinată a eposului popular se numără printre „feblețile” criticului. Putem vedea în ele și o afinitate față de literatura nonmimetică, în opoziție cu „mediocritatea” retorismului și realismului. Comentînd, în 1930, Abecedar de povestiri populare (apărut la Editura Unu a lui Sașa Pană), criticul apreciază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decât în literatură. acolo este locul lui de veci. O particularitate a poeziei lui Paul Aretzu din acest volum, la nivel morfologic, este apelul la imperfectul indicativului verbal, cu valențe multiple, conferindu-i textului, pe de o parte, aspectul de epos, iar, pe de altă parte, la nivel structural, susținând unitatea operei, însă nu este de neglijat nici efectul eufonic, fiindcă, pe ansamblu, imaginarul poetic - amintind de volumul Pașii profetului al lui Lucian Blaga - este coroborat cu o desfășurare de litanie
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în care amintește scrisoarea-manifest a Cercului Literar de la Sibiu (publicată în „Viața” din 13 mai 1943), o adevărată declarație de „atașare entuziastă la critica estetică ce descindea din Maiorescu”, exprimând aici și dorința de a promova „un gen mai apropiat eposului, baladescul”. Ostilitatea arătată de „presa de extrema dreaptă”, ce îi etichetase drept „comuniști esteți”, modul în care era repudiat „un manifest care cuteza să ceară libertate pentru spirit” sunt invocate de Negoițescu în articolul Mișcarea de rezistență de la Sibiu, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289189_a_290518]
-
care l-a ucis pe acel râu, Moldova. I-a plăcut această țară și a rămas într-însa și a colonizat țara cu acei romani ungureni". În sfârșit, Cronica moldo-rusă oferă mai multe amănunte în legătură cu venirea lui Dragoș. După înfățișarea eposului legendar despre Roman și Vlahata, se arată că "Dragoș din Maramureș a pornit cu drujina lui la vânătoare de fiare". Urmărind un bour, el a trecut munții și a ajuns la șes, unde bourul a fost ucis. Apoi, impresionați de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Miu Haiducul s-a răspândit în Muntenia, Oltenia și la românii din Serbia, în timp ce în Moldova apare fragmentar, iar în Transilvania cu totul sporadic. Tehnica acestei balade (gradarea acțiunii, peripețiile personajelor, încordarea atenției ascultătorilor) este realizată cu mijloace artistice proprii eposului popular: repetiția amplificatoare, cumulul de epitete, valoarea sugestivă a hiperbolei. Alături de balada Corbea, Miu Haiducul s-a impus, prin conținut și valoare artistică, ca una din cele mai reprezentative creații din ciclul baladelor de vitejie. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
de inși într-o ureche, dezvăluie comportamente „buimace”, născociri ale unor minți ce funcționează anapoda, iar tot ce se petrece, în orice istorisire, e îmbibat de poezia Bărăganului, a bălților dunărene, a Deltei. O poezie de genul celei cuprinse în eposul sadovenian, dar pigmentată de țărănisme iuți, asemănătoare parțial acelora din Desculț al lui Zaharia Stancu, de exotisme și senzualități vrednice de Panait Istrati, punctată de situații ce amintesc de proza rurală americană (Faulkner, Caldwell, Steinbeck), răscolită de freamăte ce răspund
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
cel care ni s-a adresat.) „Când vorbești mult, aproape Întotdeauna spui și ce n-ar trebui spus.” (Confucius) În sacul legat, nu știi ce-i băgat. (Despre omul tăcut nu știi ce gândește, ce mai plănuiește. Mai mult chiar, eposul popular leagă Însuși aspectul „urâtului” de această particularitate psihologică a unor oameni: „Urâtul din ce-i făcut?/ Din omul care-i tăcut”.) A bate apa În piuă. (Sunt oameni care vorbesc mult și fără rost, spunând aproape Întotdeauna același lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
în poezia românească în deceniul al V-lea prin cei mai talentați constituenți ai cercului literar: Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș, Ioanichie Olteanu. Fiecare din aceștia o reactualizează în felul său: Stanca prin procedee specifice artei teatrale, Olteanu printr-un epos de sursă folclorică, Doinaș printr-o perfecțiune formală îndatorată marelui clasicism trecut prin Mallarmé, prin parnasianism, prin Ion Barbu, modernizat și prin Rilke. Universul baladelor lui Doinaș amintește de cel al Greciei elenistice, cu o vegetație mediteraneană dimensionată fantastic, cosmicizată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]