930 matches
-
sânge și judecată sunt atât de ciudat amestecate încât nu sunt fluier pe care degetul soartei să cânte cântecul pe care-l vrea." Cum să nu fi osândit Biserica, în actor, un atare exercițiu? Ea repudia în arta lui multiplicarea eretică a sufletelor, dezmățul de emoții, pretenția scandaloasă a unui spirit care refuză să trăiască doar un singur destin și care se lasă pradă tuturor exceselor. Ea proscria în actor gustul pentru prezent și triumful lui Proteu, negația întregii ei învățături
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Gânditorul. Kundera, în schimb, ne invită la o aventură nelimitată: nu te atașa nici de Dumnezeu, nici de patrie, nici de individ, ci doar de Cervantes! Din cauza acestui îndemn, Kundera a fost anatemizat ca "reformator burghez", iar de către preoți ca eretic. Kundera, însă, e doar împotriva oricărui tip de loialitate, cu atât mai intens contra loialității patriotice, singurul atașament fiind "față de istoria a ceva diferit de o țară cum ar fi, de exemplu, istoria romanului european"185. Dar asta e curată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dar Dan Brown este doar unul dintre autorii care vor să schimbe creștinismul actual într-o religie feministă, spre a repara o mare "nedreptate istorică". În ultimele decenii, s-a creat o bogată literatură de exegeză biblică demolatoare în favoarea tradiției eretice. Ceea ce la Dan Brown ține încă de imaginarul romanesc, la autori precum Michael Baigent, Richard Leigh, Henry Lincoln (The Holy Blood and the Holy Grail, Londra, 1982), Malcolm Godwin (The Holy Grail: Its Origins, Secrets and Meaning Revelaed; Londra, 1994
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
căci adepții religiei egiptene dețineau secrete ale cunoașterii extraordinare, ceea ce le-a permis, bunăoară, să construiască piramidele. Aceste secrete au fost preluate, din fericire, de către eretici și de francmasoni. De aici ostilitatea necruțătoare dintre Biserică, pe de o parte, și eretici, alchimiști și francmasoni, pe de alta. Un Giordano Bruno, alchimist și gnostic, a fost doar una dintre victimele ilustre ale confruntării. În orice caz, cu exemple de asemenea factură, comentatorii gnostici ai Bibliei produc aparențe solide în favoarea lor. Dar proba
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numai plecând de la sine însuși, nu de la celălalt. Nefericirea lor își are astfel originea într-o falsă reciprocitate, mască a unui dublu narcisism"292. Având rădăcini și într-un mit ca al lui Tristan și al Isoldei, o importantă orientare eretică din Occident s-a vrut o religie feministă, confirmându-l, într-un fel, pe Dan Brown, feministă nu numai prin Cavalerii Templieri, ci și prin catari, îndeosebi. Izvorul antic este iubirea platonică, androginică, având ca ideal pe Afrodita cerească. Latura
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tinerii Romeo și Julieta, însă, într-o falsă izomorfie cu perechea mitică Tristan și Isolda. E o soluție străină de intențiile adânci ale lui Kundera. Ca și Denis de Rougemont, el înțelege, dar fără s-o spună explicit, substratul religios eretic al miturilor Don Juan și Tristan. Ne-a lămurit deja clasica lucrare a lui Denis de Rougemont, Iubirea și Occidentul. Tomas nu e un Tristan, iar Tereza nu este o Isoldă, cu toate trimiterile autorului la respectivul mit. Distincția este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
multă cheltuială și multă vorbă meșteșugită, noi repere geopolitice și geostrategice pentru țara noastră, uitând că, cu câteva secole în urmă, pe vremea când Moise și David mai dormeau în blocurile de marmură de Carrara, când Tarquemada își aprindea rugurile eretice, iar nobilii francezi se spălau direct în Sena de pă catele dreptului primei nopți, marele European care a fost Ștefan cel Mare era căutat de acel Apus, era căutat chiar de cel care întruchipa „republica creștină catolică”, Papa de la Roma
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
sau fapt biblic. 13. Variante ale hermeneuticii filologico-retorice și contrafigura ei, hermetismul Variante ale hermeneuticii biblice, religioase, sunt hermeneuticilej de tip cabalist, maniheist și islamist. Hermeneuticile cabalistă și islamică j reprezită o alternativă religioasă, iar hermeneutica maniheană reprezintă o variantă eretică la hermeneutica creștină biblică. Cabala e forma iudaică cifrată de interpretare a Vechiului Testament, respectiv a Torei, o hermeneutică a literei ce încearcă să recupereze poziția adamică de stăpânire a lumii, obținută prin numirea a ceea ce este. Metoda de interpretare
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
sugestiile literelor semnificațiile: goubh (corp), nephesch %l (suflet), etsem (os), netsam (eternitate). "ic 3. Themura presupune înlocuirea literei unui cuvânt prin alta pentru i a obține combinații alfabetice semnificative numite Tsiruphim. -}' (vezi l/II) Perspectiva maniheană constituie o deviere interpretativă eretică față de hermeneutica biblică. în contextul evoluției creștine este vorba de o direcție gnostică, centrată pe dualism - ideea că Binele și Răul au forțe egale. Considerând că Iisus a abolit Vechiul Testament, exegeza maniheană se preocupă exclusiv de Noul Testament, conducîndu-se după reguli
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
și sensuri, pe de o parte, și viață, pe de altă parte, după formula care cere să dai Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Dogmele stabilesc limite ale interpretării, cenzurând "delir de interpretare" eretic, adică periculos pentru viața pământeană a comunităților. După cădere, Dumnezeu a menit omului o viață terestră plină de normali tate, în cuprinsul căreia să poată obține mântuirea. Interpretarea hermetică însă nu cunoaște limite: orice poate însemna orice, indiferent dacă se
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
vrem să înțelegem provocarea pe care o reprezintă Principele este nevoie să încercăm să o vedem nu doar ca pe o creație ce reflectă epoca să specifică și să înțelegem în ce măsură credea Machiavelli că scrie pentru toate timpurile. Umaniști și eretici O altă abordare a emigmei Principelui implică să privim, dincolo de circumstanțele politice descrise în carte, catre contextului intelectual în care a scris Machiavelli. Așa cum fac cei mai multi autori când scriu, Machiavelli a intrat într-o dezbatere intelectuală mai largă când redacta
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
intervenția divină și că moralitatea se bazează pe căutarea plăcerii. În Evul Mediu târziu, există interes pentru ideile lui Epicur la Florența, unde câțiva ghibelini de seamă au fost acuzați de epicureism, iar unii dintre aceștia au fost condamnați că eretici 15. O revigorare ulterioară a interesului pentru această doctrina s-a produs în secolul al XV-lea, odată cu descoperirea în 1417 de către umanistul florentin Poggio Bracciolini a manuscrisului unui mare poem filozofic al lui Lucrețiu, un adept al lui Epicur
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
în Conciliile Bisericii, ideea că ea ar fi putut avea un impact în alte zone culturale rămânea neexplorata. Istoricii moderni ai aristotelismului renascentist și ai averoismului au avut tendința de a neglijă eternalismul, concentrându-se pe alte doctrine averoiste la fel de eretice în ceea ce privește unitatea intelectului și mortalitatea sufletului (Schmitt, 1983; Pine, 1986; Wallace, 1988; Mahoney, 2000). Cu toate acestea, există dovezi clare că, odată cu relansarea studiului în timpul Renașterii în Italia, posibilitatea ca lumea să fie eternă a devenit un subiect de discuție
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
libris recipiendis et non recipiendis). Acest document presupus a fi redactat în 494 sub Papă Gelasius I a intrat în circulație doar din secolul al VII-lea. Pentru creștinătatea latină a funcționat că un timpuriu "Index" pentru lucrări canonice și eretice 12 . În secolele următoare cele Șapte Cărți de Istorie contra Păgânilor au devenit cele mai citite texte istorice non-biblice al Evului Mediu (von Den Brincken 1957, pp. 80-85). Conform unei liste publicată în 1961, există 245 de manuscrise medievale ale
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Titus Livius sau Sallust sau Herodot sau Tucidide. Dar cititorul renascentist al lui Orosius este posibil să se fi întrebat ce intenționa și dacă prin scrierea istoriei în felul lui Titus Livius, el a fost într-un fel un eternalist eretic. Averroismul italian În secolul al XIV-lea eternalismul averroist a devenit surprinzător de popular la sud de Alpi. În urmă condamnărilor pariziene din secolul al XIII-lea, predarea filosofiei naturaliste aristotelice a migrat din Franța în nordul Italiei, unde a
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
catolicilor, l-a însărcinat în 410 pe tribunul și secretarul Flavius Marcellinus să-i convoace pe episcopii donatiști la o conferință care urma să se țină la Cartagina peste patru luni și unde urma să se ajungă la respingerea minciunii eretice; dacă aceștia nu s-ar fi prezentat, ar fi fost condamnați în contumacie și declarați vinovați. Nu putem vorbi pe larg aici despre Conciliul de la Cartagina, ale cărui Acte s-au păstrat; partea catolică a fost apărată, în afară de Augustin, de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
largul mării. Dar, navigînd cu noroc, aceasta ajunge în Campania. Aici erezia pelagiană era foarte răspîndită și Quodvultdeus îl avertizează pe episcopul de Napoli, Nostrianus, de pericolul reprezentat de Florus, care era prietenul lui Iulian de Eclanum și căruia marele eretic îi dedicase o operă (cf. p. 000). Aceasta se întîmplă în timpul pontificatului lui Leon cel Mare. Quodvultdeus moare la Napoli în 454. Unele predici atribuite în mod eronat lui Augustin îi aparțin lui Quodvultdeus. Trei vorbesc Despre simbolurile credinței (De
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt scriitorii, occidentali și orientali, amintiți la conciliul din Efes, reprezentanți ai Bisericii în cele două părți ale imperiului. Este „catolic”, cum spune și cuvîntul, ceea ce este universal și mărturisit pretutindeni, iar ceea ce este susținut numai în cercuri restrînse este eretic. Astfel, chiar unii gînditori mari, precum Tertulian și Origen, rămîn în afara Bisericii. Vincențiu împărtășește idei semipelagiene și îl condamnă pe Augustin; înainte de a scrie această operă, el compusese Obiectiones, unde îl acuza pe Augustin de erezie, fapt care îl făcuse
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
titlu. Prima carte a acestei scrieri reia în esență, fără mare profunzime, tratatul lui Augustin Despre erezii, completîndu-l cu erezia lui Nestorie și cu erezia predestinațienilor. A doua carte prezintă un tratat care, după spusele autorului, ar fi de origine eretică și ar fi fost introdus în mod greșit printre operele lui Augustin: greșeala lui ar fi fost aceea de a fi apărat predestinațianismul în polemica împotriva pelagianismului. Conform acestui tratat, Dumnezeu ar fi stabilit ab initio partea de omenire destinată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
treia carte a operei; hotărîrea privitoare la soarta omului, susține el, este determinată de liberul arbitru, care precedă harul lui Dumnezeu; în esență, este apărat punctul de vedere al pelagienilor, adică acela al lui Iulian de Eclanum. De aceea, tratatul eretic, al cărui autor ar fi fost Augustin, s-ar părea că este o invenție pelagiană sau chiar a autorului cărții, care și-ar fi apărat propria teză fie acuzîndu-l pe Augustin (prin respingerea acelui tratat, despre care lăsa să se
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scriind, așa cum ne spune Isidor de Sevilia, un tratat Despre erezii, în trei cărți, în care explică tot ceea ce Augustin nu apucase să expună la vremea sa: în prima carte arată ce anume îl determină pe un creștin să devină eretic, iar în celelalte două ce anume ne ajută să înțelegem că cineva este eretic. Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 92, 1985 (W. Adams). 8. Iunilius Iunilius era un african pe care Primasius l-a întîlnit în timpul scurtei sale șederi la Constantinopol
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în care explică tot ceea ce Augustin nu apucase să expună la vremea sa: în prima carte arată ce anume îl determină pe un creștin să devină eretic, iar în celelalte două ce anume ne ajută să înțelegem că cineva este eretic. Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 92, 1985 (W. Adams). 8. Iunilius Iunilius era un african pe care Primasius l-a întîlnit în timpul scurtei sale șederi la Constantinopol, despre care am amintit deja, însă nu era un om al Bisericii, ci un
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
atît greșelile lui Chiril, cît, mai degrabă, contradicțiile dintre anatematisme și precedentele sale scrieri, ca și folosirea unei terminologii ambigue și imprudente. Mai dur e tonul folosit contra lui Teodoret, care îl criticase aspru pe Chiril pentru că folosea o terminologie eretică și plină de blasfemii și pentru că aducea înnoiri nelegiuitei doctrine a lui Apolinarie. în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor care participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Chiril l-au ajutat să triumfe la Efes, însă nu va putea fi uitat faptul că el și gărzile sale de corp (parabalani) au fost protagoniștii unor acte de violență și ai unor manifestări de autoritarism față de necreștini și de „eretici”. De altfel, el continua astfel o tradiție a gestiunii puterii instaurată de unchiul său, patriarhul Teofil, care o practicase cu multă abilitate. Nu trebuie uitată responsabilitatea lui Chiril în cazul odiosului linșaj al Hypathiei. însă ceea ce el a realizat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
l-a determinat pe împărat să-l sprijine atunci cînd scaunul episcopal de la Constantinopol a devenit vacant. O dată numit patriarh, Nestorie i-a combătut cu mult zel pe evrei, pe de o parte, și pe cei pe care îi considera eretici, pe de altă parte, și a inițiat măsuri împotriva arienilor, novațienilor, macedonienilor și quartodecimanilor. întemeindu-și predicile pe cristologia antiohiană - care, preocupată de apărarea integrității naturii umane a lui Cristos, separa cu grijă trăsăturile umane ale lui Cristos de cele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]