492 matches
-
și îți creezi un fond de tristețe boemă pe care să-ți lași capul obosit în vremi de năpastă și urgie - ființa ta, oricât de minusculă, crește într-un lan de efluvii, te simți purtat ca de un vânt de estetism înveselitor, te conformezi realității, o accepți deci. Cristian cântă din liră necontenit. Iubește femeia. O cântă în versuri sonore. Cântă lucrurile, oamenii, peisajele. Viața lui e un bun prilej pentru versificare și muzicalizare. Ne-a citit versuri. Am glumit. Ne-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Preda critica mai apăsat ceea ce criticase și Ceaușescu. Mulți cititori au fost atunci impresionați. Astăzi, romanul se citește cu un sentiment de jenă; el nu spune tocmai ceea ce ar fi trebuit să spună. Alți scriitori s-au refugiat În purul estetism. Ar fi fost un păcat de moarte În anii ’50, dar acum regimul le-a permis-o: mai bine așa decât să exprime, pe Înțelesul tuturor, lucruri neplăcute. Românii și-au perfecționat tehnica „cititului printre rânduri“. Căutau „cheia“, vorbele nespuse
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
care încă, la noi sau aiurea, unii ricanează, contagiați încă de „militantism”, de pulsiuni filantropice sclipind sub variate etichete, ce își arogă sufixul în ism, vrând să joace pe „popa”, dar și pe „conducător”! În acest sens, deși până azi „estetismul” grupului nostru de cinci e ridiculizat uneori, el a fost o „justă linie”, ne-a ajutat să ne diferențiem de bolile și presiunile vremii, ne-a ajutat să rămânem „în interiorul vocației”. 5 Matei Călinescu, „teoreticianul” grupului, remarcabilul critic și teoretician
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
făcut și el parte din „grup”, ca și Mircea Ivănescu, prietenul lui Matei în primul rând, un „singuratec”, dar care „alerga” cumva alături de noi, ne împărtășea adică reflexele culturale, orizontul literar, modelele, uneori și ticurile de expresie sau „poziția socială”, estetismul. Sau „tânărul” Adrian Păunescu, care „ni s-a alăturat”, trecând iute, deși era abia un „post-liceal”, un adolescent furtunos, mândru de această „boală”, a adolescenței, din „grupul” lui Fănuș Neagu într-acel al lui Eugen Barbu (sau invers, nu mai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
el, din când în când, mai și „greșește“, rătăcind drumul drept. A pune, de pildă, chestiunea calității literare în nuvelistică era un mod inexplicit de a reactiva criteriul estetic, lucru cât se poate de rău văzut, atrăgând acuzația gravă de estetism. Dar „greșeala“ încă mai mare a articolului publicat în Contemporanul consta în exemplificări, acestea punându-i într-o rea lumină tocmai pe cei mai bine orientați autori, colaboratori mai toți ai Scân teii. Contraatacat, criticul se replia, cum făcea de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
a-și depăși condiția și de a se integra ; ca și ilustrul său omonim, autorul Moromeților (care s-a integrat în istoria literaturii), Preda s-a integrat și el în ceva : într-un stil. Și-a înăbușit originile cultivând un estetism aproape ezoteric. îngerul necesar ilustrează necesitatea lui Gh. Preda de a trăi în acea lume (a stilului) pe care a visat-o dintotdeauna. Nu este o poveste povestea (care e a lui Preda) se încheie când începe filmul ; este un
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
există între membrii Cercului. Întâlnirea lui Radu Stanca cu comedia lui Caragiale precum și considerațiile lui Ion Negoițescu privitoare la opera dramatică a acestuia constituie turnesolul prin care se poate decela identitatea cerchistă pusă destul de rigid și chiar abuziv sub semnul estetismului. În cartea sa, Cercul literar de la Sibiu , Petru Poantă relativizează unul dintre principiile de existență a Cercului Literar, autonomia esteticului, subliniind evoluția în paralel cu generația cri- terionistă, naționalist- ortodoxistă pe linia Vulcănescu - Crainic - Eliade - Noica. Diferența este una de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Diferența este una de asumare a unei tradiții culturale, în cazul cerchiștilor fiind vorba de Școala ardeleană - Maiorescu - Eugen Lovinescu. În Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Augustin‑Doinaș , Virgil Nemoianu observa și el calitatea specială a estetismului cerchist care tinde către edificarea unui model social posibil, diferit de estetismul radical al decadenților, refractar oricărei derivări eticiste. În cazul lui Radu Stanca, raportul său cu comedia lui Caragiale este unul definitoriu, am putea spune exemplar și pentru faptul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fiind vorba de Școala ardeleană - Maiorescu - Eugen Lovinescu. În Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Augustin‑Doinaș , Virgil Nemoianu observa și el calitatea specială a estetismului cerchist care tinde către edificarea unui model social posibil, diferit de estetismul radical al decadenților, refractar oricărei derivări eticiste. În cazul lui Radu Stanca, raportul său cu comedia lui Caragiale este unul definitoriu, am putea spune exemplar și pentru faptul că relevă propriul profil ca dramaturg. Altfel, el devine regizorul piesei de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
amicală desfășurată epistolar dintre Radu Stanca și Ion Negoițescu pe tema operei dramatice a lui I.L.Caragiale și în special a comediilor lui reliefează profilul moral al euphorionismului și al direcției cerchiste care încearcă să extragă un radical eticist din „estetismul” comediei „de moravuri”. Primul gong al polemicii sună în scrisoarea din 6 august 1947, unde Ion Negoițescu își anunță prietenul că-i citise articolul din paginile României Viitoare și conține și prima delimitare care va declanșa polemica, aceea dintre moral
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pedepsei, indiferentismul justițiar al lui Caragiale exclude personajele sale de la realizarea unei dimensiuni tragice și le condamnă să rămână în „estetic indiferent”. Criticul sugerează și o respingere a caragialismului în cultura germană datorită cheii minore, estetic-localiste în paralel cu respingerea estetismului prin excelență amora- list al lui Wilde. „Cred că germanilor le era antipatică seria eroilor caragialești, la fel cum le e în general antipatică occidentalilor arta estetică a lui Wilde etc.” Lăsând la o parte inexactitatea din cea de-a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care după 1964 au afirmat primatul esteticului, mai ales în ce privește poezia. Și înainte de toate au fost poeții și unii prozatori care au refuzat să scrie altfel decât sub imperiul esteticului. Să încetăm odată să mai inversăm cauza și efectul! Apoi, estetismul lui Manolescu - după cum subliniază și Alexandrescu - este de multe ori limitativ sau, mai grav, maschează radicalitatea unor texte poetice (de la Baconski la Mariana Marin). Ba s-ar putea spune că N. Manolescu se complăcea în a furniza un alibi puterii
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
domnului sunt descrise cu minunare sceptică de cetățean pățit și cu o suspectare ce insinuează scrântirea. Scriitorul umflă, recalcitrant la orice administrație, dând actelor domnului o grasă coloare de obstinație absurdă și țicnită. O sală de arme, indiciu al unui estetism muzeal, devine o încăpere de ospiciu, în mijlocul căreia domnul ni se arată ca o jivină rea, lătrătoare și incontinentă. Totul e înfățișat maniacal, necurat, într-o foarte grotescă litografie populară: Nu mergea cu pompă mare, Ci călare voinicește. Și la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Și muntenismul e reprobabil: ăla, d-alea, a Românie. Depărățeanu espaniolizează (a tradus din Cancioneros de Romances și din Gil Vicente), dar în fond e un petrarchist, și, cu toate bizareriile lui verbale, el a împămîntenit dintre primii extazul erotic, estetismul pictural, mai mult raffaelit decât botticellian, aurăria, lividitatea lilială, transparența. În Lila întîlnim fineți extatice și hieratisme necunoscute acelei vremi. În fața poetului sumbru, ca o imagine de vitraliu, ca un elf care rade iarba, virgina dansează în lumina a o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pleacă-n larg și nu se mai întorc. Există un hieratism minulescian, moștenit într-o măsură și de la Macedonski, nu lipsit de cabotinism, însă grațios tocmai pentru asta. Iser, care a ilustrat poemele, a înțeles foarte bine latura lui de estetism teribil. Într-un templu turcesc, ard în sfeșnice vechi de aramă trei lumânări de ceară, iahturile albe, roșii și negre ancorează simetric, după culori, în portul blond din nord debarcă marinari bruni din sud, un rege plînge-n cavou lăsând să
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și critici literari ai lumii ca De Sanctis, Lanson, Croce, Thibaudet, dacă el însuși nu s-ar fi delimitat de unii dintre aceștia, constituindu-și o metodă proprie, ce se deosebește de istorism și scientism, ca și de impresionism și estetism, servindu-se de toate la un loc și de nici una în chip unilateral, încuviințînd de pildă biografia, analiza socioligică și psihologică, însă nu pentru a determina cauzele externe ale operei, ci pentru a evoca destinul unui creator și a explica
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
gradul ei de coerență și de intensitate artistică" (p. 170). Singura funcție reală a operei de artă, spun Wellek și Warren cu alt prilej, este fidelitatea ei față de... funcția sa specifică, cea artistică. Afirmația nu trebuie înțeleasă în sensul unui estetism intransigent. Autorii Teoriei literaturii consideră însă pe drept cuvânt, ca și critica marxistă de altfel, că valoarea artistică este valoarea centrală a unei opere, adică tocmai ceea ce "transfigurează" elementele de conținut - idei, sentimente - în artă. Un articol politic poate să
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
o formă de cunoaștere și de comunicare în sens moral. Autorul cel mai des citat (în Incertitudini literare, cel puțin) este Dostoievski, iar ideea ce se repetă este aceea de cunoaștere prin suferință. Eseistica lui S. se bizuie pe un estetism moral exprimat - și aici este orginalitatea sa - într-un limbaj în care se răsfață vocabulele dâmbovițene. De la „țicneli” și „nădufuri”, „împănoșați boieri” și de la craii care s-au „pirguit”, eseistul evadează spre Hegel și lumea conceptelor. În studiul despre poezia
STEINHARDT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
lume a clasei muncitoare” și produce, în spiritul timpului de altminteri, o imensă confuzie de valori. Mai suplu gândite, următoarele studii dezbat problemele abordate în concordanță cu evoluția pe plan internațional a esteticii marxiste. În lucrarea E. Lovinescu sau Contradicțiile estetismului (1959), subliniind, din perspectiva marxistă, limitele concepției sociologice și estetice a teoreticianului, T. îi atribuie, pe de altă parte, lui E. Lovinescu meritul esențial de a se fi situat - evident, de pe „poziții strict liberal-burgheze” - în categorică opoziție cu tradiționalismul retrograd
TERTULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
preexistentă îl despart nu doar de Croce și în genere de idealiști, ci - cum menționează T. - chiar de o seamă de artiști revoluționari și de teoreticieni marxiști. SCRIERI: Probleme ale literaturii de evocare istorică, București, 1954; E. Lovinescu sau Contradicțiile estetismului, București, 1959; Eseuri, București, 1968; Critică, estetică, filosofie, București, 1972; Experiență, artă, gândire, București, 1977; Georges Lukács. Étapes de sa pensée esthétique, tr. Fernand Bloch, Paris, 1980; Perspective contemporane, București, 1981; Lukács. La rinascità dell’ontologia, Roma, 1986; Ontologia del
TERTULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
la un poem de Leonid Dimov, APF, 1991, 10-11; Ruxandra Călin, Leonid Dimov, „Carte de vise”, JL, 1992, 9-12; Fevronia Novac, Dimov postmodernul, RL, 1993, 17; [Leonid Dimov], CC, 1992, 3-4 (număr special); Simion, Mercuțio, 213-215; Iulian Boldea, Leonid Dimov. Estetism, oniric și baroc, F, 1993, 9; Negoițescu, Scriitori contemporani, 148-151; Dan Cristea, Mărturia lui Dimov, LCF, 1996, 13; Dicț. analitic, I, 139-141, IV, 124-126, 187-189, 365-367, 375-377; Cărtărescu, Postmodernismul, 311-314; Dicț. esențial, 251-253; Viorel Mureșan, Traian Ștef, Leonid Dimov, Brașov
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
singura cu impact public remarcabil. Există cîteva motive determinante ale succesului său fulminant din ultimii ani. Fiecare dintre ele merită discutat. M-aș opri la trei: lipsa (premeditată sau nu) de interes față de experimente de limbaj și a gustului pentru estetism (“cînd aud pomenit cuvîntul scriitură, știu că este momentul să ne destindem puțin și să mai comandăm o bere” declară el În volumul de luări de poziție Interventions), curajul (asumat sau nu) de a exprima tranșant poziții ideologice și politice
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
La Începutul perioadei postbelice, proza franceză acuză puternic șocul războiului devastator. Măștile literaturii cad, pentru că nu mai există motivații pentru ca ele să fie păstrate pe o figură socială devastată. Moartea de masă face inutile pretențiile oricărui paraître, iar mult Îmbrățișatul estetism al vieții Își vede Înecate toate orgoliile. Literatura rămîne perplexă În fața Istoriei, purtîndu-și cu greu vinovăția de a fi asistat neputincioasă la promovarea valorilor barbare care au cauționat cele mai mari genocide din istorie: era limpede, rolul literaturii nu era
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o adică, atîta furie consumată pe și atîtea riscuri luate Împotriva unei biete societăți de consum - una care, orice s-ar spune, și-a pierdut strălucirea de-altădat'. Vă adie o amintire livrescă a lui Gide cu ale sale soties, un estetism light, o decadență fin-de-siècle, care evită revoluția și deopotrivă lîncezirea, prin apelul la tactici de Înfrumusețare a propriei vieți, de deconstruire a tuturor prealabilelor ei, de diferențiere În scop soteriologic,? Bine, fie, dar mă Întreb cum de În universul acesta
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu toată viteza, trasînd o cărare prin verdele cîmpului, culcînd ierburile sub roți. » Uite-așa vorbește o declasată social, locuitoare de rulotă, ca un personaj de telenovelă proastă. Martin Page s-a aventurat pe un teritoriu greu, unul În care estetismul exagerat nu salvează autenticitatea personajelor, ci le clișeizează și le judecă. În cele din urmă, veți rămîne vag nemulțumiți de această a treia cale pe care Page Încearca s-o urmeze În practica literară : nici teorie, nici prozelitism ; nici violență
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]