473 matches
-
Rădulescu-Motru, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, T. Vianu, N. Petrescu, I. Brucăr, F. Aderca. Primele secțiuni ale amintirilor sunt consacrate originii autorului și copilăriei petrecute în mahalaua Gorganului și Brezoianului. Amator de pitoresc, B. consemnează, cu ochi de pictor și de etnograf, lumea pestriță a capitalei și spectacolul străzii cu „panorămile”, panopticumurile și menajeriile ei. Școlarul și studentul nu și-a dobândit instrucția pe băncile liceului și ale facultății, ci, cum spunea el însuși, a acumulat o cultură liberă, frecventând biblioteci publice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
, Octavian (31.VIII.1914, Budapesta - 11.XII.1989, Freiburg im Breisgau), eseist și memorialist. Este primul din cei doi copii ai lui Romulus Vuia, etnograf. A absolvit la Cluj Liceul Seminarului Pedagogic și Facultatea de Litere și Filosofie (1936), iar între 1937 și 1939 a fost bursier al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses (Franța). Și-a completat instrucția universitară printr-un doctorat pregătit la Freiburg im
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
, Octavian (20.X.1919, Crăiești, j. Galați - 11.IX.1978, Bochum, Germania), folclorist și etnograf. Fiu al unei familii de țărani, B. a făcut studii de litere și filosofie la Universitatea din București, luându-și licența în litere (1947) și în filosofie (1948), cu tezele Filosofia istorică a lui T. L. Maiorescu și Teoria cunoașterii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
, Ion (7.IX.1941, Fundulea), etnograf și folclorist. Este fiul Mariei (n. Căprioreanu) și al lui Dumitru Ghinoiu. Urmează Școala Pedagogică (1956-1959) la București și face apoi tot aici studii universitare de geografie (1962-1967). Învățător în comuna Independența (1959-1960) și în Fundulea (1960-1962), devine cercetător științific
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287267_a_288596]
-
adevărat. Majoritatea duc cu ei cultura, așa cum țiganii au făcut-o de secole. Diasporele culturale au forțat o regândire a ideii de imigrație și, În felul acesta, au creat noi provocări, dar și oportunități În Europa și În restul lumii. Etnografii au identificat mai mult de două mii de popoare-națiuni separate În lumea de astăzi. Deoarece există numai două sute de state-naționale teritoriale, recunoscute de legea internațională, marea majoritate a acestor popoare distincte au statut de minoritate În propriile țări sau rătăcesc prin
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
und Idee"), concretizate în opera colectivă "Die deutsche Volkskunde" (1934), au constituit un etalon pentru folcloristica universală 9. Capacitatea de a reconstitui viața socială "prin cercetarea condițiilor complexe, îndeosebi psihice", a fost demonstrată tot atât de pregnant și de valoroasele cercetări ale etnografului și folcloristului francez Arnold van Gennep 10. Aceste lucrări au deschis perspective noi, dar exemplele nu sunt limitative. Ideea care se reține este aceea a capacității gnoseologice a folclorului. Sub această incidență etnopsihologia (și etnopsihiatria) se situează în cel dintâi
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
reprezentat (după părerea autoarei) de acesta are ca scop ,,stabilirea echilibrului cerut de o lume nouă, o nouă putere, o nouă ideologie dominantă”. Nicolae Constantinescu identifică o ,,antropologie de dinaintea antropologiei” În munca de teren sau În opera câtorva dintre marii etnografi și folcloriști români de la sfârșitul veacului al XIX-lea și Începutul secolului XX. Astfel, studiile etnografice ale lui Simion Florea Marian despre ciclul vieții la români - Nașterea la Români, Nunta la Români, Moartea la Români (1890-1892) - ar prefigura concluziile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
joc ideologic și În niște raporturi de putere Încă active (după toate probabilitățile) și În prezent. Situarea periferică a disciplinei pe ansamblul specializărilor academice centralși est-europene depășește, atunci, cadrul unei dispute strict terminologice sau teoretice (cum o sugerează unii dintre ,,etnografii” sau ,,etnologii” autohtoni), spre a deveni, din nefericire, ,,exponentul” intelectual al unei ,,corectitudini politice” care nu ar trebui vreodată și undeva să ajungă criteriu de validare științifică. Cum istoria sa o probează, antropologia nu s-a constituit ca reacție ideologică
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
o rutină. Metodologia acestei abordări etnografice este de a face studii de caz și de a se îndrepta spre studiul oamenilor. Abordarea etnografică a fost preferată în studiile interculturale pentru că este cea mai detașată emoțional (participarea trebuie să fie obiectivă, etnograful este interesat de a aduna, a înregistra fapte) și a fost considerată cea mai profesionistă abordare. Condon vede studiul etnocentrismului axându-se mai mult pe grupuri, modul în care este percepută o persoană, problemele privind calitatea de membru, metaforele spațiale
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
ne poate ilustra un caz mult pomenit, petrecut la Huedin (Bánffyhunyad). Versiunile istoriografice privitoare la moartea protopopului ortodox Aurel Munteanu și a polițistului local Nicula Gheorghe diferă în puncte esențiale; versiunea memoriei locale se datorează datelor culese de doi cercetători etnografi unguri, Fülemile Ágnes și Balogh Balázs. Într-un singur punct concordă: Munteanu, nepopular printre maghiarii localnici, pe 10 septembrie, pentru o remarcă făcută într-un magazin de delicatese, a fost linșat de mulțimea de oameni din împrejurimi, aflată în piață
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
considerate fictive, În timp ce termenul so:ta:ne (analog mitului), Înseamnă „cuvântare care stârnește uimirea” și se referă la povestiri care aparțin cuvântărilor străvechi și care necesită explicații pentru cel care le ascultă prima dată (G. Calame-Griaule, 1965, p. 448). Totuși etnografii, atenți la realitățile concrete, nu au absolutizat aceste distincții, nu le-au transformat În categorii care ar include texte radical diferite, deoarece au constatat că localnicii transferau adesea teme dintr-o familie de povestiri În cealaltă familie sau că aveau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ușoare, eventual cu un scop „pedagogic”: pentru a putea transmite unor copii bagajul cultural și valorile religioase tradiționale, naratorul introduce elemente comice, care fac accesibil mesajul și care asigură interiorizarea normelor de comportament prescrise. Este ceea ce a gândit probabil și etnograful, care l-a Întrebat imediat pe Yellowman: „Atunci de ce este spusă povestea și adulților?”. Răspunsul indianului - „Pentru că prin povestire totul devine posibil” - elimină orice șansă a unei „raționalizări” moderne și plasează atitudinea despre mit În sfera ambivalențelor specifice uzajului din
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
genuri; În sfârșit, chiar dacă prescripții sau prohibiții sunt asociate când unuia, când altuia (recitarea miturilor În anumite momente sau numai În anumite anotimpuri, În timp ce poveștile pot fi narate, datorită naturii lor profane, În orice moment). Aceste distincții sunt interesante pentru etnograf, dar nimic nu ne garantează că ele țin de natura profundă a lucrurilor. Din contra, constatăm că narațiuni, care au caracterul unor povești Într-o societate sunt mituri În alta și invers - un prim motiv să ne ferim de clasificări
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să nu fie numită mit, ci basm sau legendă” (J. Fontenrose, 1959, p. 434). Această afirmație a unuia dintre cei mai reputați cercetători ai universului ritual pornește de la o constatare și conduce la o declarație de principii. Într-adevăr, atât etnografii care au investigat societățile non-moderne, cât și folcloriștii preocupați de enclavele ce păstrau urmele unor culturi tradiționale sau savanții care au descifrat misterele societăților antice au observat că, În majoritatea zdrobitoare a cazurilor, cele două forme culturale sunt strâns legate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
antropologi au Încercat să impună alte concepte sau sintagme pentru a denumi asemenea manifestări sociale. Pentru acești autori, fiindcă ritul și ceremonia nu pot fi concepte integratoare, nu pot Încadra Într-o categorie Înglobantă varietatea de fenomene sociale identificate de etnografi. Ele trebuie Înlocuite cu alte concepte, mai generale, referitoare la manifestări umane mai complexe. Cea mai elaborată construcție teoretică aparține antropologului englez Victor Turner, care a instituit sintagma social dramas. Ea ar integra toate manifestările sociale legate de o ruptură
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
performanță, care determină și sunt determinate de caracteristicile acesteia. Deoarece Schechner se exprima mai mult metaforic decât analitic, am căutat, pentru a explicita ideile sale, să identific exemple concrete pentru fiecare dintre ipostazele dialecticii, performanțe-ritual pe care Schechner (actor, regizor, etnograf și profesor de teatru și antropologie) le identifică (p. 437): performanțe ritualizate (discursuri publice solemne, forme de interacțiune stereotipizate), rituri incluse În performanțe (elemente de ceremonial, precum depunerea unei coroane de flori la un monument În timpul unei vizite oficiale a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fi reduse la un singur centru „spiritual”, la o divinitate unică și atotstăpânitoare. Chiar dacă nenumărate, puterile care Însuflețesc universul nu sunt incoerente: ele se supun unor principii și reguli și tocmai cunoașterea acestor „legi” ale ocultului asigură eficiența acțiunii magice. Etnografii au identificat credința În asemenea forțe la cele mai diferite populații de pe glob: mana la populațiile din Polinezia, orenda, manitou, wakan, maxpe, puwa, la indienii din America de Nord, brahma la populațiile din India asiatică, tao În China, karma În Japonia, baraka
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În plus, elemente arheologice provenind din paleolitic par să dovedească existența cultelor șamanice În perioadele de Început ale umanității. Alți antropologi privesc cu scepticism această generalizare, arătând că probele arheologice nu sunt concludente și că societățile de vânători studiate de etnografi erau deja de mult timp În contact cu alte civilizații de la care ar fi putut Împrumuta anumite elemente șamanice. Termenul șamani se referă, În sens strict, la practicienii acestor acte magice din Siberia. Prin extensie, el a ajuns să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pentru a-și proteja comunitatea de atacuri din afară (P.D. Joralemon, 2001, p. 14032; vezi alte definiții În M. Balzer, 1996, p. 1183; G. Harvey, 2003, p. 18). Practicile șamanice au fost atestate la aproape toate societățile simple studiate de etnografi: ele sunt Însă mai clar individualizate În Siberia, Asia Centrală, Japonia și Coreea, America de Nord și de Sud și la unele societăți africane. Mircea Eliade (1997) susține că toate cultele șamanice au În comun sistemul de selectare a șamanului: a) un spirit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
posedă numeroase obiecte dotate cu puteri magice (oase, tobe, imagini sculptate ale unor spirite sau animale magice, haine cu imagini specifice, o bonetă aparte etc.). Cel mai adesea, intervenția șamanică are loc În timpul unui ritual specific: În formele observate de etnografi În societățile simple, o asemenea „ședință” are loc după lăsarea serii, fie În spațiul familiar pacientului, fie Într-un spațiu comunitar. Ședința poate fi precedată de rituri de purificare (post, asceză, alte gesturi rituale). Șamanul Începe invocarea spiritelor prin incantații
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Această explicație empirică nu este suficient de convingătoare, deoarece Între ambițiile magiei și realizările ei concrete prăpastia este evidentă - și nu numai pentru cercetătorul occidental, ci și pentru membrii colectivităților respective. În acest sens, reacția unui vraci Zuni Întrebat de etnograf de ce nu declanșează ritul de aducere a ploii Într-un moment de mare secetă este revelatoare: „Numai nebunii fac dansul ploii acum, când sezonul ploilor este Încă departe”. Paradigma „simbolică” pare a oferi un răspuns la această dilemă (de ce cred
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
inserției În societate, În conformitate cu noul statut), care devine efectul stării inițiale. În felul acesta, elementele rituale nu au sens și nu devin inteligibile decât prin raportarea la secvența anterioară, care le determină și explică. Pe urmele lui Van Gennep, numeroși etnografi, folcloriști, antropologi și istorici ai religiilor au descris și interpretat rituri de trecere din toate epocile și culturile planetei. Atrase de varietatea riturilor și bogăția simbolurilor puse În mișcare În timpul intervalului intermediar, cele mai multe studii s-au concentrat asupra proceselor prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lor. După aceea, ei se pot Întoarce, de data aceasta neînsoțiți, la casa lor. (Textul de mai sus reprezintă o repovestire a descrierii din A. Hoebel, E. Frost, 1976, pp. 340-345, care, la rândul lor, preiau descrierile din cercetările unor etnografi americani din secolele al XIX-lea și XX.) Acest ritual, care include elementele de bază ale riturilor de trecere (separare, limen, integrare), Își concentrează construcția simbolică asupra etapei liminale. În această etapă, figurile mitice se contopesc cu cele profane, invadând
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cult, picturi și gravuri rupestre, dau unor locuri caracter sacru”220. Aborigenii sărbătoreau aventurile eroilor lor spirituali din „Timpul Visării” prin cântece și dansuri, picturi rupestre care Îi prezintă fie sub formă de ființe umane, fie animaliere, fiecare 219 Unii etnografi, precum C.W.M.Hart de la Universitatea din Sydney relevă că la tribul tiwi din nordul continentului nu există acest tabu privind sacrificarea animalului sau plantei totemice, pe care de obicei Îl consumă (H.Matei, op.cit., p. 54-55). 220 Larousse
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
tendențioase și rău intenționate. A.W.Howitt amintește că uneori noul-născut putea fi sacrificat de părinți pentru a hrăni pe ceilalți copii, În perioadă de foamete. Alteori era considerat un semn de mare respect față de cel decedat. Același antropolog și etnograf, A.W.Howitt relatează afirmația unui membru al tribului: „L-am mâncat fiindcă l-am cunoscut și l-am iubit cu toții foarte mult”235. Față de dușmanii uciși În război Își manifestau ostilitatea și răzbunarea, ca În cazul tribului ngarigo. Canibalismul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]