KorAP: Find »[drukola/base=exeget & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...91 >

2,256 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

cultural" care are deja o istorie de aproape un secol. Complexele, așadar, se pot "învăța", pot fi cultivate programatic". Din studiu, nu reiese cu limpezime care școală psihanalitică este preferată de Theodor Codreanu, dar reiese limpede, din citatul anterior, că exegetul recurge la o altă aproximație, întrucât complexele psihanalitice nu pot fi nici "programate" și nici "învățate", oricâte sensuri figurate le-am atribui. Psihanaliza adevărată se întemeiază tocmai pe premisa imposibilității "cultivării programatice" a complexelor. Cel care recurge la "cultivare" intră

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
fundamentare în primul rând de ordin cultural. Bagajul informațional este deosebit de bogat și de variat, totodată de foarte bună calitate. Constatarea este valabilă și în ceea ce privește bibliografia referitoare la Bacovia: nu am întâlnit vreun favor făcut lucrărilor de calitate îndoielnică. Dimpotrivă, exegetul dovedește că posedă o serioasă și nuanțată scară a valorilor. Firește, există și partizanat, precum în cazul opiniilor despre sfârșitul lui Eminescu, dar acestea nu reprezintă decât o pată de culoare și nu impietează asupra ansamblului. Lecturile exegetului merg de la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
îndoielnică. Dimpotrivă, exegetul dovedește că posedă o serioasă și nuanțată scară a valorilor. Firește, există și partizanat, precum în cazul opiniilor despre sfârșitul lui Eminescu, dar acestea nu reprezintă decât o pată de culoare și nu impietează asupra ansamblului. Lecturile exegetului merg de la filozofie la antropologie culturală, de la logică la psihanaliză, de la istoria religiilor la psihiatrie. Pe acest fundament, se construiește un edificiu multietajat. Pe de altă parte însă, se constată și o centrifugare accentuată a informațiilor, care nu totdeauna sunt

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ar cheltui, critica e departe de a-i descifra enigma existențială și estetică. Fenomenul Bacovia, de o unicitate indiscutabilă, este interpretat prin prisma "complexelor de cultură" care caută să deslușească, acum cu argumente noi, și alte dimensiuni ale bacovianismului. Harnicul exeget pune în mișcare multă știință și o arguție impresionantă, pornind de la găsirea de explicații a intrării târzii a lui Bacovia în circuitul critic major și a derutei în situarea operei sale nu numai pe scara valorilor, ci și în contextul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
o încununare aplicativă, chestiunea "negativului stilistic". Laitmotivul acestei atotcuprinzătoare cărți este mereu posibila șansă de îmbogățire a ideii de bacovianism, de unicitate a poetului, examinat la nivelul atmosferei și al profunzimii. Nimic pare să nu scape privirii ciclopice a infatigabilului exeget. Cartea aceasta, atât de complexă, merită o discuție serioasă, echilibrată, din care să lipsească atât superlativismul impudic, cât și negația sterilă de care a mai avut parte sagacele eminescolog, acum vrednic comentator al lui Bacovia. Inevitabil, Theodor Codreanu, aduce și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
sale de bun creștin (iertător, generos, lipsit de vanitate), confruntarea cu moartea inițiatică, în ideea că "Dumnezeu e mai prezent în întuneric decât în lumină" (Rudolf Otto), dar nu demonstrează prea convingător că a fost un poet religios, o dată ce observă exegetul "s-a lăsat copleșit de notele grele, blestemate", iar la sfârșitul vieții, în ultimele clipe de luciditate, întunericul l-a acoperit și nu lumina cerească. Sau iată ce afirmă în chiar ultimul capitol, aproape anulându-și eforturile de până atunci

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Complexul Bacovia" (p. 126-241); IV. Negativul stilistic (p. 241-420) și V. Bacovianismul (p. 420-522), la care se adaugă o Bibliografie selectivă (p. 522-544), precum și o listă cu Indice de nume. După ce sintetizează studiile și opiniile critice pertinente ale antecesorilor sau exegeților contemporani emise pe marginea poeziei / operei lui George Bacovia, dl. Th. Codreanu se întoarce la esența, la unicitatea liricii acestuia, cu o curiozitate cvasi-științifică: "N-aș fi vrut să insist prea mult, dar e limpede acum că în fața operei lui

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
un cuvânt pentru un context, acela devine singurul posibil. Este ceea ce se numește imutabilitatea limbajului poetic. Stilul comparatist al autorului volumului Complexul bacovian are "ab initio" orientarea firească, intenția de a identifica din interiorul textului poetic, dar și din afara lui (exegeți, biografie, memorii etc.) latura inconfundabilă, enigma eternului bacovian... Printr-un recurs asiduu la istorie (viața omului Bacovia, impresii ale cunoscuților și familiei lui Bacovia, însemnări și opinii despre Bacovia) domnul Th. Codreanu ridică vălul misterului absolut, șterge nostalgic, dar ferm

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
atins de echivoc... Și tocmai acest aspect justifică ecuația specială a comunicării, în care emițătorul (aici, criticul și istoricul literar) se adresează unui receptor (cititor) specializat, capabil să fie pe aceeași lungime de undă și pe aceleași repere culturale cu exegetul. Ideea că poetul băcăuan anticipează expresionismul, gustată și discutată îndelung, se reflectă în paginile acestei cărți în afirmații de tipul: "Totuși, prin comparație cu Bacovia, expresioniștii (inclusiv Trakl) sunt niște optimiști." (op. cit., p. 139) sau: "Bacovia instituie criza omului european

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ca protipendada literară de la București să-l fi ținut pe Th. Codreanu în linia a doua a criticilor și istoricilor literari. Dar după "Complexul Bacovia" cred că nu vor mai avea complexe și-l vor plasa în prima linie a exegeților literari. "Revista Nouă", anul I, nr. 6, septembrie 2004 Șerban CODRIN Theodor Codreanu și "Complexul Bacovia" Există cărți periculoase, unde, o dată scufundat, riști, dacă ai norocul supraviețuirii, să scapi, ajuns la țărm, cu totul metamorfozat în altceva, spre exemplu, să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
în perpetuarea "complexului sfâșierii", în adâncirea fisurii ce deteriorase serios conștiința identitară a basarabenilor, amplificând profunda contradicție dintre independența statală și dependența identică și culturală de neamul românesc, de acel spațiu spiritual și cultural din care fusese ruptă Basarabia. Unii exegeți în problema dată, în special Charles King, consideră că reunirea Basarabiei cu spațiul din care a fost smulsă nu s-a produs atât din motive de criză economică pe care o traversează cele două state românești, cât și din cauza că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
a naționalității în marginile adevărului". Până la sfârșitul vieții sale, Caragiale întreține, prin orice mijloace, cultul "celui mai mare scriitor român". "A fost Caragiale român?", (se) întreabă chiar dintr-un titlu autorul acestei incitante cărți. "Grecul", susține cu destule probe noul exeget, era de origine macedoromână (aromân), în descendență "arvanită". Șerban Cioculescu argumentează că în familia Caragiale n-a existat o perioadă de bilingvism greco-român, încât dramaturgul nu știa grecește, în schimb știa cel mai bine dintre scriitorii noștri limba română. Venea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
măcar câteva din semnificațiile majore pe care criticul literar Theodor Codreanu le decelează, cu incontestabilă sagacitate și putere de convingere în opera lui Caragiale. Recentul volum, Caragiale abisal scoate la rampă un personaj cu totul diferit de cel prezentat de exegeții de până acum ai marelui nostru dramaturg; în viziunea lui Theodor Codreanu, Caragiale nu este doar marele ironist al epocii sale, un moralist care stigmatizează cu armele comediei viciile societății în care a trăit, ci și un "raisonnneur" pasionat, implicat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
eseistul argumentează ideea cu apartenența scriitorului la limba română și la credința strămoșească. Cât privește opera, autorul eseului se întreabă dacă ea ar fi putut fi creată oriunde în lume și trece în revistă galeria personajelor și ipotezele avansate de exegeții caragialieni, de-a lungul timpului, fiecare străduindu-se să justifice apartenența la universul antropologic național, cea mai amplă fiind cea legată de semnificația Cetățeanului turmentat. Autorul are dreptate când afirmă: "Firește, nu toți românii sunt bețivi precum Cetățeanul turmentat, dar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cu siguranță scriitorul care a ajuns în privința aceasta la o performanță absolută. Îmbinarea numelui cu prenumele e excepțională. Interesantă este problema raportului dintre literatură și teatru, "teatrul lui Caragiale nu mai este literatură", spune autorul eseului, citându-l pe un exeget, I. Constantinescu. Caragiale avea prea multe cunoștințe despre regie și scenarism ca să nu-și pună problema raportului dintre text și spectacol. Opera lui poate fi jucată în întregime (chiar și schițele), fără să se elimine vreo replică. Este cunoscut conflictul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
schițe, Ștefan Cazimir afirmă că Mitică era un prieten de-al dramaturgului, Ghiță Matheescu, patronul bodegii "Paradis", viitor filatelist și primar (date oferite de Șerban Cioculescu). Mitică are "cap filosofic" e "un avatar al lui Păcală" (p. 126). Și alți exegeți îl apropie pe Mitică de Păcală ori sinonimii lui, printre care Nastratin Hogea. Mitică e un șmecher care nu se desprinde nici o clipă de "omul moft". O arie întreagă de împricinați din literatura română sunt asociați cu Mitică, după modelul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Palladi, Burlacu, Bantoș, Ciocanu, Strâmbeanu, Galaicu-Păun, Lungu) și din țară (de la Marin Sorescu și Nichita Stănescu la Victor Crăciun, Rachieru, Băileșteanu, Manolescu, Gruia, Viorel Dinescu, Ion Rotaru, Marian Popa, Cistelecan, acesta fiind considerat semnatarul unuia dintre textele cele mai obtuze). Exegetul revine apoi la propriul discurs, constatând mai întâi că viața poetului "este, în definitiv, una destul de simplă și de banală, nu departe de cenușiul celei bacoviene". Reintrăm în matricea disocierilor comparatiste codreniene, care ne procură un adevărat deliciu intelectual al

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Bun cunoscător al literaturii din Basarabia, profesorul Theodor Codreanu privește creația lui Grigore Vieru, pe care îl consideră "cel mai citit poet român din toate timpurile", într-un context istorico-literar complex: de la consacrarea poetului în fosta Uniune Sovietică la reperele exegeților basarabeni și până la reacțiile critice din țară. Pornind de la constatarea că într-o primă perioadă a afirmării lui Gr. Vieru a contat mult prestigiul de mare poet pe care l-a avut în spațiul ex-sovietic, unde era cunoscut prin intermediul a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
în stare să refacă întregul dezmembrat", poetica preaplinului evocată prin "trăirismul organic" transfigurat finalmente în moralism și mesianism", precum și textualizarea postmodernistă de care Grigore Vieru nu e străin, comentate de criticul chișinăuian, la fel și diversele aspecte menționate de către majoritatea exegeților și confraților de condei sunt aduse în prim-plan, constituindu-se astfel într-un argument forte al popularității ieșite din comun de care s-a bucurat și continuă să se bucure autorul de pe marginea Prutului. Ținând cont de criza spiritului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cineva, "omul agitat îi face pe îngeri să râdă în hohote". "Limba Română", nr. 1-3, ianuarie-martie 2005 Teodor PRACSIU Theodor Codreanu Poet și simbol Indiscutabil, Theodor Codreanu are vocația construcției critice. A început cu Eminescu, piatra de încercare pentru orice exeget tânăr (Eminescu Dialectica stilului, 1984), în spiritul sugestiilor călinesciene, convertite în demers programatic și în principiu ordonator. A adâncit investigația în Modelul ontologic eminescian (1992), pentru ca peste câțiva ani să articuleze un best-seller iconoclast, chiar eretic prin "grila" demitizantă aplicată

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
despărțite convențional de un Argument. În peste 110 pagini, Theodor Codreanu judecă modul în care s-au reflectat poetul și omul Grigore Vieru în oglinzile criticii din fosta Uniune Sovietică, în studiile monografice ale lui Mihai Cimpoi, în cercetările altor exegeți basarabeni precum și în exegeza din România, pentru a-și încheia considerațiile analizând aplicat două monografii semnate de Stelian Gruia și Fănuș Băileșteanu. Judecățile critice asupra poetului sunt de mult polarizate, mergând de la epitetul encomiastic până la negarea grobiană. Theodor Codreanu înregistrează

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
misterele pământului și ale universului, unele sunt cântece de lume sau ceremoniale care relevă o comunicare erotică cu tot ce ne înconjoară, o cucernică înfiorare în fața fenomenelor, de unde și aerul de ritual, de baladă sau de legendă". Vorbind despre realizările exegetului Mihail Dolgan cu privire la interpretarea operei vierene, Theodor Codreanu accentuează ideea prezenței unui critic original, care se preocupă nu doar de temele convenționale arhicunoscute printre care: (anti)războiul, idealurile umaniste, poezia pentru copii, considerate la modă de critica literară, ci și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
pasiunea dialectică", Dan C. Mihăilescu "spiritul analitic asociativ" etc. Nici vorbă de... "mitizarea" lui Theo, pe mine mă încântă contrastul dintre prezența molcomă și scrisul polemic sprinten, spiritul critic moldovenesc și hărnicia ieșită din comun.] Discutând despre mitul Eminescu, automat exegetul intră în dispută cu demitizanții de diverse categorii și vârste, dar are în vedere și cultul fanatic, exaltarea fără discernământ, idolatria nătângă, precum și cultul "oficial", contrafăcut și interesat anexionist. Mitul este viu, reformator, iar sacrificarea are cel puțin o dublă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Acest fapt îl îndreptățește pe Theodor Codreanu să afirme adevărul că mitul eminescian este cea mai durabilă operă a lui Maiorescu. Uimitor e că tot mentorul junimist este principalul executor al conjurației anti-Eminescu, declanșată de o "gașcă feroce", cum formulează exegetul, în frunte cu P.P. Carp care, din motive politice, ceruse ca Eminescu să fie potolit! Oscilând între credință (pentru poet) și tăgadă (față de gazetarul indezirabil), Maiorescu dirijează din umbră, diabolic, această stupefiantă conspirație care va duce la "moartea civilă" a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Dl. Codreanu reușește performanța de a stăpâni materia, dovedindu-se un maestru al conexiunilor. Informații disparate, de circulate, totuși, sunt cercetate acribios în ramă contextuală și ordonate cu o logică detectivistică. Încât "probele" se limpezesc și demonstrația crește coerent. Surprinzător, exegetul ne anunță o ciudată rocadă a criteriilor amuzându-se (amar, firește) "cum evoluează denigratorii". Dacă părintele Grama, cel care publica la doi ani de la moartea poetului o primă carte defăimătoare despre Eminescu acuzându-l de antiromânism, fiind în plus și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]