767 matches
-
strofe, pentru a nu mai vorbi de imagini (ce se dovedesc a fi adevărate "giuvaere"), cu nimic "inferioare splendorii" din forma "șlefuită", "perfectă" a variantei finale. Pledoariile pentru metoda de investigare propusă, mereu punctuale, mereu analitice și demonstrative, constituie substanța exegetică reală a acestei serii de intervenții, cu toate gravitând pe același ax al studiului semantic al Luceafărului. Sunt luate în discuție opinii datorate unor ilustre personalități ale eminescologiei, de la Maiorescu și Călinescu la Tudor Vianu (pentru care "retragerea hyperionică nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
retoricii gazetarului Eminescu demonstrează calitatea elevată, literară, a discursului gazetăresc al acestuia, potențialul persuasiv și strategiile retorice de care se folosește, fapte ce-l individualizează net și-i marchează personalitatea artistică. Acest studiu analitic deschide astfel, cu brio, un drum exegetic în stilistica exprimării jurnalistice eminesciene, impunând un alt unghi de perspectivă în privința artei gazetarului, aceeași, în esență cu arta poetului Eminescu. BIBLIOGRAFIE. EDIȚII Eugen Simion * Nicolae Georgescu O LECTURĂ NOUĂ (Eugen Simion) În ultimele decenii, tot mai multe voci, reverberând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
entropică a eminescologiei. Fie și pentru o (necesară) revigorare a întregii acestei opere prin reaprinderea nucleului care-i dă și-i întreține viața; altfel, lumina pare difuză, împărțită egal peste tot și nu se mai observă diferențele de căldură". Întreprinderea exegetică asupra editologiei eminesciene, având în centrul atenției monumentala construcție a lui Perpessicius, impune în Nicolae Georgescu un temeinic cunoscător al fenomenului, un posibil nou editor (cu o concepție mai nouă) care să continue începuturile perpessiciene și adaosul de fidelitate (totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ar putea să apară ca un fel de mură-n gură pentru profesor și pentru elevi, căci domnia sa zice: profesorul spune asta, elevul întreabă așa, profesorul răspunde astfel etc., din aceste explicitări rezultând de fapt analiza poeziilor, comentariile asupra lor, exegetica propriu-zisă. Aici însă, lucrurile nu mai sunt chiar atât de la înălțime, căci dragostea prea mare pentru opera lui Eminescu îl duce adesea pe Mihai Rusu la o exaltare a discursului, la o ambalare într-un stil bombastic, oarecum metaforic, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pământ ca un dat, ca un făcut cuibărit în liniștea din preajma fiecărei clipe trăite pe altarul timpului" (?!). Exemplele ar putea fi înmulțite. E o analiză punctuală dar... diletantă, nu atât în înțelegerea critică a poeziilor cât în exprimarea, în comentariul exegetic pe care-l face, aflat într-o suferință de rigoare a judecății. Căci apelul la un limbaj pedestru, ca să nu spun de o uzualitate... stradală, duce judecata de valoare în marginea kitschului: "... poezia rămâne o ochire adâncă...", "...pornirile nuizabile ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și strict personale, e clar că o interpretare critică nu poate fi identică cu o alta și nici substituibilă cu alta. Însăși cultura sa filosofică îl apropie de poezie, iar nu de teorie, chiar dacă I. Negoițescu transfigurează din plin în exegetica lui sugestii multiple venite din zona psihanalizei, a fenomenologiei și filosofiei existențiale. Transplantarea ideilor abstracte în propria creație capătă la I. Negoițescu, ca la mult îndrăgiții de el romantici germani, o densitate magică, neguroasă, colcăitoare de viață. În fine, prin
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de angoasă ale cărei semnale, în Cântăreața cheală de pildă, deci în prima piesă, se insinuează progresiv după primele replici. Este aprehensiunea vidului, a vacuității existențiale, nu e nevoie să insistăm, lucrul acesta a devenit la rândul său un clișeu exegetic. Obsesia vidului în teatrul lui Eugen Ionescu merge dilatându-se până la apoteoza ei din Scaunele. Dar apoi se comprimă în altă obsesie, decurgând din prima, dar mai directă, mai umană, aș îndrăzni să zic ; mai concretă, anume obsesia morții, ce
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lui De Boer. Cele mai fragile sunt punctele 2, 4 și 7, dar nici celelalte nu se țin foarte bine În chingile unei logici irefutabile. Încercarea de a-l identifica pe „ucenicul iubit” cu Maria Magdalena, eșuată la nivel științific, exegetic, va deveni realitate În ficțiunea lui Dan Brown. Din păcate, Dan Brown nu se pretinde doar un romancier, ci istoricul providențial care posedă cifrul unei taine foarte supărătoare pentu Biserică. De Boer a greșit genul literar, dar orice mijloc devine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El n-a făcut decât să Îndeplinească o misiune divină, conferită În chiar momentul alegerii sale „printre cei doisprezece”. Ioan nu se mulțumește aici cu o aluzie. Într-o paranteză exegetică, el dezvăluie cititorilor identitatea personajului vizat de Isus. Și o face cu o precizie de funcționar al stării civile, declinând numele complet al Împricinatului: „Iuda, [fiul] lui Simon Iscariotul”. Este cea mai completă formă a numelui personajului nostru din Noul Testament
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
perfecți păcătuiesc, iremisibil, Împotriva Sfântului Duh. Fiul este condescendent față de nedesăvârșiți. În schimb, cei desăvârșiți poartă pecetea Duhului, care, odată Întinată, declanșează un dezastru psihologic și ontologic. Atanasie: Scrisoarea a IV-a către Serapion critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic În cazul lui Atanasie contextul se schimbă. Toată viața și teologia lui sunt marcate de polemica antiariană și, implicit, de chestiunea trinitară. În mod normal el va privi chestiunea blasfemiei Împotriva Duhului dintr-un alt unghi. Atanasie cunoaște, citează și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Gilles Dorival și Olivier Munnich este alcătuit din peste cincizeci de specialiști, eleniști, ebraizanți și patristicieni din mai multe țări. Fiecare carte din se constituie Într-un volum separat, de mai multe sute de pagini. Uniformizarea terminologiei, numeroasele probleme filologice, exegetice și nu În ultimul rând tehnice se dezbat În cadrul unor ședințe la care participă toți membrii echipei. Traducerea se face exclusiv după LXX (ediția Rahlfs este corectată adesea de ediția de la Göttingen, În curs de apariție). Introducerile, extrem de ample, oferă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
care participă toți membrii echipei. Traducerea se face exclusiv după LXX (ediția Rahlfs este corectată adesea de ediția de la Göttingen, În curs de apariție). Introducerile, extrem de ample, oferă cititorului informațiile necesare despre contextul istoric, structura textului, stilul, originalitatea limbii, destinul exegetic În tradiția patristică. Subsolul propune două tipuri de note: 1) note strict filologice, legate de particularitățile semantice ori sintactice ale limbii LXX; 2) note și comentarii exegetice (de două feluri): a) trimiteri la textul masoretic acolo unde este cazul, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
oferă cititorului informațiile necesare despre contextul istoric, structura textului, stilul, originalitatea limbii, destinul exegetic În tradiția patristică. Subsolul propune două tipuri de note: 1) note strict filologice, legate de particularitățile semantice ori sintactice ale limbii LXX; 2) note și comentarii exegetice (de două feluri): a) trimiteri la textul masoretic acolo unde este cazul, adică acolo unde versiunea LXX diferă de TM și b) citate din Părinții Bisericii, care au interpretat pasajul tradus. Modelul francez a fost preluat de un grup de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Urmărim realizarea unei traduceri cât mai fidele textului grecesc, Într-o limbă română actuală. Exactitatea, precizia nu exclude Însă eleganța stilistică. Este vorba așadar nu doar de o traducere a Septuagintei, ci de inserarea acesteia În marea și bogata tradiție exegetică a Părinților, dat fiind că apartul de note conține numeroase trimiteri la tradiția patristică a Bisericii. (apărut și În România literară nr. 10-11/2004) PAGINĂ NOUĂ 8. Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice I Dumitru Stăniloae (1903-1993) face parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
la Început. Vechiul Testament, remarcă Daniélou, ridică mari probleme Încă de la apariția creștinismului, Întrucât, deși face parte din Sfânta Scriptură, semnificația sa literală a fost parțial depășită, perimată prin venirea lui Cristos. Aici, actualitatea Părinților pare de netăgăduit, deoarece numai metoda exegetică a Părinților, care văd În Vechiul Testament figuri (typoi) ale lui Cristos, poate face ca „Vechiul Testament să Înceteze a mai fi privit ca o simplă curiozitate arheologică și să devină o hrană vie pentru suflete”. Dar, Încă o dată, atenție!, nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
unei teologii profetice ancorate În Scriptură, recurgerea la Părinți devine obligatorie, Întrucât „scrierile Părinților sunt În principal un vast comentariu la Sfânta Scriptură care, de la Hipolit al Romei până la Bernard de Clairvaux, constituie domeniul propriu al gândirii creștine”. Pe lângă metoda exegetică pe care ne-o pot pune la dispoziție, Părinții se dovedesc „actuali” - și aici Daniélou urmează, à la lettre, Catolicismul lui De Lubac, „printr-un număr de categorii specifice gândirii contemporane, pe care teologia scolastică le pierduse”, În special, „istoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
lui Philon, acest lucru este secundar. Philon subliniază, insistă, descriind chiar și o sărbătoare sacră fondată În amintirea evenimentului. E drept, are și un interes personal, după mine. Dacă textul Septuagintei n-ar avea legitimitate sacră, atunci toată opera sa exegetică ar fi automat invalidată. Dacă Septuaginta nu-i realmente cuvântul lui Dumnezeu, ce sens ar mai avea atunci comentariile și tratatele lui Philon Însuși, făcute exclusiv după Septuaginta. Philon, deși evreu, nu știa ebraică decât la un nivel elementar. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
am recuperat zecile de interpretări patristice care pleacă tocmai de la această omonimie pentru a da o interpretare cristologică intrării lui Israel În pământul făgăduinței. Bibliile sinodale, Întrucât preferă să ortografieze diferit cele două nume, evacuează dintr-un condei toată tradiția exegetică patristică din jurul acestui personaj. Cu „arca lui Noe” lucrurile nu sunt chiar atât de incendiare, dar merită spus că am optat pentru „arcă” și nu pentru „chivot”, fiindcă așa mi-a dictat spiritul Însuși al limbii române. Toată lumea folosește astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
bibliografie adusă la zi, precum și Introducerea lui Ioan I. Ică jr. la traducerea românească a cărții lui A. Louth despre Pseudo-Dionisie, „Și totuși Tradiția are dreptate”, Sibiu, 1997, pp. 5-26. Ică jr. desenează un tablou complet și inteligent al tendințelor exegetice care au marcat istoria recentă a studiile areopagitice, arătându-se favorabil aceleia reprezentate de Crainic, Lossky, Pera, Völker, Golitzin, Louth, pe care o califică drept „holistică” (concordanța dintre corpus și Tradiție). Trece repede peste teoria anacronică a lui Stăniloae. Art.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
ceaușistă, care nu-l răsfăța În nici un fel pe romancierul Breban - cărțile sale erau scoase nu numai din manuale, dar și din biblioteci, iar mulți istorici literari prestigioși, un Balotă, de exemplu, dar și alții, erau presați să scoată textele exegetice care se ocupau de scrierile sale din cărțile lor de sinteză. Nu, nu m-am Întors din „patriotism” - doar În martie ’90 -, am făcut-o dintr-o expansiune morală, doritor de a participa la bucuria națională, colectivă și, mai ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
scurt în rezolvarea problemelor vieții. De asemenea, scriu pentru cei care își trăiesc credința în mod conștient. Care nu se limitează la "a crede", dar vor și "a cunoaște", de aceea se așteaptă la o credință cu fundament filozofic, teologic, exegetic, istoric, implicând consecințe practice. Concepția asupra credinței mi s-a clarificat și îmbogățit de-a lungul vieții. Niciodată nu am spus, scris sau predicat altfel decât în spiritul propriei mele credințe. Timp de zeci de ani am putut studia Biblia
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
se prezinte ca apărători ai ortodoxiei. Dar în ultima parte a cărții am pus toate căutările mele cele mai avansate în cadrul istoriei dogmelor ca un excursus la finalul volumului, deoarece între timp îmi venise în minte altceva. Studiul noii literaturi exegetice, în special al cercetării figurii lui Isus istoric, mi-a edificat faptul că nu se poate identifica destinul lui Isus cu al lui Dumnezeu, cum spunea Hegel. Trebuia să recunosc că această cristologie de sus, ce îi avea ca reprezentanți
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
personajul său emblematic, Moș Nichifor, "autoritatea nediscutabilă în materie de viață și gândire țărănească" , cu totul deosebit de psihologia burghezului, a orășeanului sau a artistului. Aceste serii psihologice vor fi dezvoltate în articolele următoare, unde humuleșteanul devine reper în dezvoltarea vocației exegetice. E menționat în articolul referitor la Eminescu și ediția Morțun, unde Creangă devine termen de comparație pentru proza Fătfrumos din lacrimă și semnificarea optimă a termenului de "poveste". Iarăși este evocat Creangă, alături de Alecsandri și Eminescu, atunci când Iorga focalizează meritele
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
un loc, într-o capodoperă de humor, limba cea mai comică posibilă în care un singur cuvânt pus bine e de ajuns ca să producă impresia dorită de dânsul, cu schimonosirea ce trebuie adusă realității pentru a deveni ridiculă". Întreg demersul exegetic tinde spre o atare concluzie: "rezumat al chipului de a fi al țeranului român", Creangă e un "original", un "fatalist", cu idealul "în trecut", fiind "trăit mai aproape de popor". Astfel, prima cercetare a operei humuleșteanului deschide câteva piste importante de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
făgăduielile eschatologice sunt deja incoativ realizate, sunt deja pe cale de a se înfăptui, dar nu pentru veacul acesta, în hoc saeculo, unde nu ne așteaptă decât tulburări, nenorociri, suferințe și ispitiri 42. Această lectură va fi preluată de întreaga tradiție exegetică occidentală, devenind normă. Eshatonul presupune nu o evoluție, un progres, ci acel inefabil împărtășit cu riturile de trecere, cu marea pe-trecere, o mutație nu doar axiologică, ci ontologică. Între istorie și eschatologie există, după episcopul african, un dualism ireductibil
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]