2,392 matches
-
este atât de strânsă legătura dintre traducere și exegeză, dintre traducere și hermeneutică... S-ar putea spune chiar că cea mai limpede interpretare a unui text este traducerea sa... traducerea poartă în sine forma primară, originară, fundamentală, a interpretării, adică exegeza”. Semănând întru totul cu autorul ei, erudit și plin de viață, traducerea lui Marian Papahagi e parcă o ilustrare a cuvintelor lui Walter Benjamin despre această artă, care trebuie să fie transparentă, să nu acopere originalul, să nu-l umbrească
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
Doinei Condrea-Derer). Nu în ultimul rând, în această scurtă privire asupra incitantei traduceri a lui Marian Papahagi își are locul foarte adevărata părere a conducătoarei dezbaterii, Smaranda Bratu-Elian, privind locul traducerilor în cultura contemporană: ele dau pulsul lecturilor epocii, transformând exegeza în comunicare. Într-adevăr, dintr-o istorie literară în accepțiune modernă - care acoperă o epocă din toate punctele de vedere, prin studiile mai multor specialiș ti - nu poate lipsi cercetarea traducerilor, cu atât mai mult cu cât încă ne mai
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
Forțând o comparație extraliterară, aș spune că suprarealismul se află în genele operei lui Gellu Naum, dar produsul final nu mai este suprarealist. Amplificarea creează un efect de scală, care transfigurează elementele inițiale. Ediția de față ne restituie, altfel decât exegezele numeroase de după 1990, un mare poet și un alt mod de înțelegere a actului poetic, unic în literatura română, în care la putere este încă mistica poetului „inspirat de zei”, fără aportul propriei lucidități critice. Și ne îndeamnă, totodată, și
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
ale poeticii lor: autoreferențialitatea, citatul cultural, și mai ales ideea de operă ca structură deschisă. Mărturisesc și că de-abia acum, după lectura atentă a acestui prim volum de Opere, am înțeles precauția Simonei Popescu de a nu-și intitula exegeza mai veche monografie. Prefața ediției, de fapt un amplu studiu care beneficiază din plin de rezultatele cercetării prilejuite de dificila muncă de stabilire a textului, schițează, bănuiesc, cadrele unei viitoare (și mult mai ample) monografii. Finalul prefeței mi se pare
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
din primele rânduri: „De ce deghizate? Mulți m-au întrebat aceasta și vreau să lămuresc lucrurile de la început. Deghizate fiindcă sunt niște amintiri care nu răsar prin solicitarea directă a memoriei să-și deschidă cămările, ci se iscă din actul de exegeză literară. Cu alte cuvinte, criticul îndrăznește să povestească, spunându-și că face, ca și altădată, operă de interpretare. Se întreabă ce funcțiuni stilistice îndeplinește, la Zaharia Stancu, repetarea fără contenire a anumitor cuvinte. Caută să-și explice rezerva egotistului Camil
Mitologii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4431_a_5756]
-
de la Polirom a cărții lui Ion Vartic despre Cioran poate fi privită ca „o nouă carte”; mai degrabă nu. Cert este însă că aduce la zi dosarul filosofului și a generației sale, recuperînd, între altele, volumul inedit De la France, strălucita exegeză „genetică” a lui Nicolas Cavaillès, și noile controverse prilejuite de Liviu Bordaș în marginea acuzelor de plagiat legate de Nae Ionescu. Nu sunt multe cărți despre Cioran care să deschidă atîtea piste incitante de invesigație; între cele apărute la noi
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
și contradicțiile lui. Ce-i drept, golurile documentare nu se văd pentru că sunt sudate, printr-un truc ingenios, cu materialul invizibil al literaturii. Astfel încât, peste tot în Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei devine greu de separat excursul biografic de exegeza operei, iar cartea consacră un critic în aceeași măsură în care consacră un biograf. Fiecare etapă a vieții scriitorului, urmărită cuminte, cronologic, e jalonată de clarificarea unei „teme” cruciale a operei. Iar paradoxul care ne întoarce din nou la spiritul
Resurecția biografiei by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4627_a_5952]
-
Ciotloș, Alex Goldiș. Premianții ediției: Dumitru Radu Popescu (Premiul pentru întreaga operă), un cristian (Premiul pentru debut în roman), Marta Petreu (Premiul pentru cea mai bună intervenție a Colocviului) și, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, Gabriela Gheorghișor (Premiul pentru exegeza romanului pentru Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea și fetișizarea literaturii). După atâtea incursiuni prin „subteranele” romanului, grație proiectului filialei Alba-Hunedoara a USR, Vârstele poeziei, Gabriel Chifu ne-a purtat și pe aripile poeziei, citind învăluitor câteva poeme din cel mai recent
Colocviul romanului românesc by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4642_a_5967]
-
poezia antumă a lui Fundoianu mai aduce ceva remarcabil în peisajul editorial românesc: conceptul de ediție activă. Colectivul editorial nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Textul este însoțit de un aparat critic impresionant prin multilateralitate, orientat spre a facilita exegeza operei. Astfel, cuvântul înainte și prefața lui Mircea Martin fixează rațiunile pentru care scriitorul rămâne un „caz deschis” al literaturii noastre; cronologia, cum spuneam, este o coloană vertebrală a unei eventuale monografii; există nu mai puțin de 3 (trei) note
Invitație la un recurs: Fundoianu – Fondane by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4650_a_5975]
-
și pentru toate tribulațiile acestuia: existențiale, profesionale, administrative, politice, sentimentale, sociale”, cum aflăm la pp. 45 - 46). Foarte bine informat, având o adevărată pasiune a amă- nuntului istoric, eseistul trasează, de la început, o schiță plauzibilă (și voltairian de optimistă) a exegezei caragialești (căreia îi adaugă, sagace, și una, paralelă, a interpretărilor teatrale): „Altminteri, eseistic și istoricoliterar nu stăm rău. Ba chiar stăm bine, de vreme ce, conform tradiției, mutații spectaculoase apar în lumea clasicilor cam o dată la una, două generații. În 1951 - 1952
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
din întreaga listă de contributori la bibliografia critică a lui I.L. Caragiale, chiar nici unul nu a elucidat, măcar intuitiv, în filonul său central, sufletul dramaturgului? Și a doua: oare însăși această elucidare constituie, acum, o nevoie sine qua non a exegezei caragialiene? Era ea obligatorie? Sincer, nu prea cred. Obiectul preocupării lui Dan C. Mihăilescu mi se pare în sine cam imprecis (și nu spun asta în virtutea unui pozitivism încăpățânat). Care ar fi, la urma urmelor, foloasele unei radiografii riguroase a
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
li se alătură Giambattista Vico, Nietzsche, Cioran, Radu Petrescu, Mircea Cărtărescu, într-un lanț infinit de relații. De vină e, în fond, dizolvarea „criticii profunzimilor” într-un stil eseistic și general. Când nu contextualizezi și faci abstracție de o întreagă exegeză caragialiană (în afară de Al. Călinescu, nimeni nu e citat), poți vorbi pe cont propriu despre raportul dintre realitate și interpretare, logică-absurd, fatalitate-hazard, fără grija de a extinde domeniul caragialian la nesfârșit sau de a repeta pe ceilalți. Prea vagi sunt multe
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
Iulian Bol Un „erudit al ingeniozității și un mistic al savanteriei filologice” (Al. Cistelecan) ce a împlinit, la 8 iulie, 70 de ani, Șerban Foarță a fost, pe bună dreptate, considerat de exegeză un artizan al cuvântului poetic șlefuit cu migală, inserat cu obstinată atenție în montura unei fraze radical ceremonioase, de o eleganță precisă și de un rafinament controlat cu minuție. De altfel, tentația autodefinirii, a reculului în oglinda poemului e unul
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
nu mai picteze, probabil că ar începe să vorbească, precum pietrele care își desfac gura atunci cînd nu mai are cine să depună mărturie. Și încă o nuanță speculativă desprinsă din Dosarul Prolog : o pictură se încheie acolo unde începe exegeza în marginea ei. E totuna cu a spune că un tablou nu e reprezentarea în imagini a unei teme pe care o poți descrie foarte bine și în cuvinte, și că în fața unui tablou nu ți se cere să ai
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
într-o ordine fixată chiar de Urmuz, dar aflate într-o variantă de redactare diferită (anterioară, mai exact) celei în care vor apărea în reviste. (Re)descoperirea este importantă deoarece prilejuiește o autentică ediție critică a operei și o nouă exegeză a ei, cu ajutorul criticii genetice. Deocamdată, Ion Pop a procedat la alcătuirea ediției, fixând doar, în studiul introductiv, direcția unei interpretări ulterioare. Ea a fost realizată pe baza următoarelor surse: a) Pagini bizare, din 1970, care a furnizat textul de
„Caietul roșu“ al lui Urmuz by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4356_a_5681]
-
mai degrabă pentru a-și duce la apogeu obsesiile, decât pentru a încerca să acosteze la un țărm al liniștii. Figuri complementare, Poetul și Revoluționarul trag la același atelaj, împingând istoria în groapa de unde încerca să iasă. În absența unei exegeze profunde, mitul poate prinde aripi gigantice! Deși vorbesc limbaje în aparență diferite, cei doi ne împing în aceeași direcție a devenirii istorice: „Tzara vorbește despre flori, suflet, despre divinul din noi și despre degete, în timp ce Lenin ne spune cât de
Când dadaiștii joacă șah (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5751_a_7076]
-
Mircea Eliade (cu care fusese coleg în Comitetul pentru Gândire Socială din Chicago), întregul contencios legionar. În 2008, când a apărut la noi traducerea semnată de Antoaneta Ralian, autorul postfeței ediției și al cuprinzătoarei bibliografii (Sorin Antohi) a șters dintre exegezele menționate titlurile articolelor în care explicasem de ce reacția fusese ridicol de disproporționată și de neprofesionistă. A fost un act de cenzură post-factum penibil, dar în spiritul campaniei celor care-i bagă pe cel mai mare stilist francez al secolului al
Prietenul sinucigașilor by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5776_a_7101]
-
simpozion, am avut, cred eu, o intervenție documentată, dar pentru a cărei variantă finală am simțit nevoia să mă documentez suplimentar. Pentru această comunicare la colocviu, trebuie să spun mai întîi că am recitit întreaga operă a lui Sebastian, precum și exegeza dedicată scriitorului. Cu ocazia asta am avut o neașteptată surpriză. Receptarea lovinesciană și postlovinesciană a fost substanțială și exactă. În realitate, însă, Sebastian nu a recunoscut niciodată public sau în Jurnal valoarea cronicilor pe care i le-au dedicat Șerban
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
al creației sebastianice, trecînd, fie cu precauție, fie cu superficialitate, peste partea prozastică și eseistică, pentru a-i scoate în față dramaturgia, adică partea cea mai convenabilă pentru cenzura comunistă poststalinistă. Cel care declanșează această falsificare cu bătaie lungă în exegeză este Vicu Mîndra, care, în 1956, într-un amplu studiu introductiv la un volum de Opere alese - studiu perfecționat în acest sens cu ocazia ediției din 1962 - susține într-un mod mistificator că „meritul cel mai de seamă al lucrărilor
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
inițiată de Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu. Pînă și romanul Accidentul, care trebuia să constituie volumul al doilea de Opere alese în 1956, a fost oprit de cenzura momentului, fiind republicat abia în 1962. Vorbind despre o surpriză neașteptată în privința exegezei sebastianice, trebuie să adaug că atît pînă în 1989, cît și după această dată, ea se caracterizează printr-o adevărată apatie hermeneutică. Practic, toate monografiile dedicate scriitorului se opresc la o prezentare descriptivă, de suprafață, trecînd cu indiferență, seduse de
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
a numelui mamei lui Capote. Asemănările biografice se opresc aici, dar cele comportamentale vor fi fost suficient de puternice pentru a-l împinge pe romancier la acest travesti cu pronunțate conotații psihanalitice. Cartea lui Sam Wasson nu e, însă, o exegeză a operei lui Capote. Din complicata rețea de scrieri imaginar autobiografice, el a decupat doar secvențele în care Capote a interacționat cu cei doi producători ai filmului făcut după cartea sa, Marty Jurow și Richard Shepherd. N-a fost nici măcar
Mic-dejun cu Audrey (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5868_a_7193]
-
omului e flagrantă, spiritul care declara că filosofează cu ciocanul fiind în realitate de o afabilă și prevenitoare gingășie. Nicolae Stan analizează fiecare carte a lui Nietzsche, în spiritul unei cunoașteri pertinente și oneste, identificîndu-i conceptele-cheie, laitmotivele și tentele. Dintre exegezele de limbă română, aceasta e cea mai clară lucrare dedicată profetului lui Zarathustra. Și deopotrivă cea mai subtilă sub unghiul cercetării bibliografiei critice. Nicolae Stan a parcurs grosul literaturii de specialitate din Occident, trecînd prin toți exegeții de marcă ai
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]
-
vedeți cum se bucură toate cerurile? Tocmai mi-am luat în stăpînire regatul. Îl bag pe papă în pușcărie și-i trimit pe Wilhelm, Bismarck și Stoecker în fața plutonului” (p. 195). Volumul Nietzsche, ermitul vesel e un exemplu de cum poate exegeza filosofică să aibă virtuți estetice, detaliu pe care îl resimți în plăcerea cu care îi străbați paginile.
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]
-
a operei. Cel care și-a asumat dificila misiune de a o alcătui este criticul și profesorul Ion Bogdan Lefter. Nici nu se putea găsi cineva mai potrivit: implicat încă din anii ’80 în reconfigurarea canonului literar postbelic și în exegeza dimoviană, criticul este, probabil, cel mai bun cunoscător al poeziei lui Dimov, ca și al întregului context al filiației ce se stabilește, în anii ’80, între aceasta și creația unora dintre componenții Cenaclului de Luni. Studiile și cercetările publicate de
Leonid Dimov în ediție critică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5810_a_7135]
-
Apuseni. Victimă a interzicerii, de către același regim comunist, a Bisericii Române Unite cu Roma - și, evident, a refuzului lui Agârbiceanu de a abjura -, literatura lui de inspirație direct sau indirect creștină nu a mai fost niciodată reeditată după 1948. Nici exegeza nu a străbătut-o, tot din motive de cenzură. Consecințele acestei ocultări asupra receptării operei laice a părintelui Agârbiceanu sunt mai mari decât am putea crede. Orator bisericesc, autor de omilii și cuvinte de învățătură, de comentarii biblice și de
Agârbiceanu (aproape) necunoscut by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5842_a_7167]