654 matches
-
de către artist, apoi de ochiul spectatorului. Nu, nu totul depinde de mine. Există și celălalt, iar el trece înaintea mea. Este mult în față, mă grăbesc, dar, de fapt, nu-l voi prinde din urmă. Transcendență înseamnă pur și simplu exterioritate. Nu dincolo, ci în afară. Corelatul unei intenții, punctul de țintire, ideal, real sau suprareal, al săgeții simbol al artei, după Klee. Acesta poate fi, pentru Bonnard, clipa; pentru Delacroix, durerea; pentru Courbet, poporul; pentru Renoir, trupul; pentru Van Gogh
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu "marele reportaj" făcut în grabă și alert al televiziunilor. Noua noastră neatenție optică datorează nu puțin revoluției din telecomunicații și transporturi. Odată cu suprimarea distanțelor, se pierd atât sentimentul de întindere teritorială cât și sensul trăit al realului, al ireductibilei exteriorități. Totul devine accesibil, repede și fără efort. Pictura este lentă, informația, rapidă. Era vizuală, pe pânză, scurtează timpul cu ajutorul rășinilor vinilice și acrilice de sinteză, care nu sunt altceva decât apă, culori simple și expeditive. Așa vrea videosfera fluidă și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un registru inaccesibil, însă cu valoare „obiectuală“, împrumutând totodată un chip mundan prin manifestările lui, cu care, însă, nu se identifică. „Obiecti vi zarea“ se produce în trei registre: numinosul are „concretețe“ în transcendent, se manifestă în lumea percepută ca exterioritate sensibilă și reprezintă în același timp o dimensiune inerentă, constitutivă umanului, în accepție transcendental-kantiană (deci vizând facultățile omului, prin prisma analizei critice a structurilor și precondițiilor de posibilitate ale cunoașterii și experienței). Transgresarea cu naturalețe a acestor regimuri îl conduce
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
din sfera mundanului. Se poate avansa ipoteza că un discurs religios care favorizează reprezentările concentrice va pune accent pe interioritate și va surprinde lumile în sincronicitatea lor, în vreme ce un discurs care utilizează cu precădere imagini axiale va pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să confere fluiditate timpului, transfigurat la limită ca eternitate, punând accent pe reificarea treptelor și reorientarea privirii către principiul înțeles în dimensiunea sa creatoare, întemeietoare. Dacă, din rațiuni explicative, am disociat reprezentările concentrice de cele axiale, pentru a
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Dar cum suntem noi educați în societatea care se dorește a „viitorului“? Ne percepem și ne decupăm îndeobște ca ființe individuale prin trup. Acest lucru este atât de comun, încât nici nu îi mai acordăm atenție: a reduce lumea la exterioritatea vizibilă și a încerca să perpetuezi insistent ace leași forme înseamnă a interpreta greșit și superficial harta și funcțio narea lumii. Aș aduce acum câteva exemple, pentru a arăta „dependența“ noastră de cauzalitatea „inversă“ (trup sau lume - suflet), transmisă din
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
eronată și exclude neobiectiv posibilitatea ca „exteriorul“ să fie, de exemplu, (co)manifestarea „interiorului“ exilat pe tărâmul științelor umaniste, în esență „neobiective“, „ne științifice“ - și deci „neproductive“ - și, în genere, „inefi ciente“. Re ducerea interesului „științific“ și a obiectivității la „exterioritate“ este în sine neobiectivă și nu poate con duce decât la rezultate „părtinitoare“, adică, pe linia deschisă de demersul nostru, relevante doar pentru „partea“ decu pată din întreg. Or, instituirea părții ca întreg și exacerbarea atenției acordate dimensiunii vizibile și
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
inefabil, diafan, de nenumit, de neprins în chingile unui contur, ale unei forme date. Ea este, prin excelență, lipsa chi pului-mască, a chipului împietrit, și manifestarea chipului viu, imposibil de redus la o manifestare anume. Așadar, la capătul opus al exteriorității percepute ca primă și ultimă instanță se află interioritatea care naște imprevizibil formele, înfățișările, chipurile. Siguranța încremenirii exterioare este înlocuită prin „nesiguranța“ pășirii pe un tărâm incontrolabil, dar călăuzitor. Experiența spirituală reușește astfel să smulgă chipurile mijlocitoare ale doctrinelor religioase
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
și ca persoană 40. La începutul devenirii ca om, copilul nu este stăpânul propriei vieți. Aceasta se derulează conform dorințelor altora ("semnificativi" pentru el, în primul rând părinții), dar și normelor comunității de apartenență, constrângerilor instituționale, regulilor sociale. Când "interiorizează exterioritatea" în mod conștient, individul poate deveni subiect social, subiect existențial (cu dorința de a fi așa cum e), subiect reflexiv (cu capacitatea de a gândi, de a-și afirma ideile, de a accepta alteritatea și de a se confrunta cu ea
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
e o "colecție de imagini sensibile", o altă realitate, îmbinată cu tangibilul). Omul nu trăiește doar într-un spațiu obiectiv, subliniază și Jean-Jacques Wunenburger, spațiile locuite de oameni devenind "medii de existență" doar prin intermediul imaginilor primordiale, care "creează rezonanță între exterioritatea Naturii și interioritatea psihicului".388 Nu e de mirare, prin urmare, este de părere Boia, că mitologia modernă eminamente științifică nu face decât să recupereze un fond arhaic, transfigurându-l și inserându-l în realitate, pe un traseu care pleacă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
puterii, depinzând de autoritățile cetății și de riturile publice de consacrare, "prin care se acreditează simboluri vii".443 Eroul concentrează valorile integratoare ale unei comunități, aparținând unei structuri atemporale, continuă Borbely pe linia lui Roger Rollin, el este "figură a exteriorității, a consacrării publice", într-un "regim spectacular de sanctificare a simbolurilor de apartenență comunitară", fiind manipulat la etajul superior, oficial, al ideologiei, "ceea ce face din el o instanță ușor de stereotipizat" (nu are interioritate complicată, de altfel ignorabilă în favoarea spectacolului
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
o spinteci, trebuie să deschizi capacul ceasornicului. Dar un om istoric, un om adevărat, un actor în drama vieții, un personaj de roman? El își poartă măruntaiele pe față. Sau, altfel spus, interioritatea lui - intranea -, ceea ce are înăuntru, îi este exterioritatea - extranea -, ceea ce e în afară; forma lui îi este fondul. Și iată de ce orice expresie a unui om istoric adevărat e autobiografică. Și iată de ce un om istoric adevărat nu are capac. Nici dacă este ipocrit. Căci tocmai ipocriții sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau îndemânarea jucătorilor de orice fel apar ca manifestări ale aceleiași vitalități sărbătorești, înscriindu-se, la nivelul discursului liric, într-o serie a ceea ce am putea numi întâmpinarea exclamativă a universului. Atât în reprezentările eului cât și în cel al exteriorității, se dezvăluie natura carnavalescă a viziunii: „Sângele face salturi de necrezut subteran”, „Chiuie carnavalesc creierul în os”, „Strâns saltimbanc fiecare genunchi un clavir”, „Gând încordat ca un mușchi în carnaval”, „Final ezită glasul tău ca un trapezist”, - dar și, în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
funcțiile evaluării. Evaluarea procesului devine un moment central și permite un demers circular sau în formă de spirală, prin care se asigură ameliorarea din interior a întregului sistem. În timp ce evaluarea tradițională, menită a garanta obiectivitatea, este pusă în situația de exterioritate în raport cu ceea ce urmează a fi evaluat, demersul sistemic se bazează pe autoevaluare, ea însăși asociată unei deschideri. La limită se poate ajunge la o evaluare fără judecare, fondată numai pe constatări. Altfel spus, obiectivul evaluării nu constă în a raporta
Autoevaluarea : o treaptă spre progres by Adriana Apostol, Vergina Șerban () [Corola-publishinghouse/Science/295_a_1372]
-
nu trebuie redusă la produsul ei un „ce” - obiect la sfârșitul procesului; ea este însuși procesul, căci omul nu este un obiect al educației, ci subiectul. În învățarea-proces, subiectul nu se vrea o sumă de obiecte, o însușire, posesie de exteriorități, ci o asumare a valorilor ființiale pentru el; astfel deprinde valorile, virtuțile, se deprinde pe el însuși, forma sa lăuntrică și, totodată, proiectivă în orizont nelimitat, în conformare, relație rezonantă și rezonabilă cu „ceilalți”. Cu natural talent (Kant), conform principiului
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
creativitate ce se exersează într-o receptivitate. Faptul că ar exista o cunoaștere a diversului dat în intuiție se sprijină pe această adăugare a cărei condiție originară este unitatea sintetică a eului. Raportul pe care subiectul cartesian îl întreține cu exterioritatea este diferit de cel care este implicat de activitatea legăturii de donație pe care subiectul transcendental o efectuează. Problema subiectului este de fapt problema unirii, a legăturii. Subiectul este întotdeauna cel care întreține legături, deci problema este de a ști
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
atât de mare sau de mică încât se poate considera a fi o parte mai mare sau mai mică din întregul căruia i s-a dat atenția”.) Pasajul ascunde deja în el, în mod implicit, o anumită înțelegere a naturii exteriorității. Dezvoltînd acest punct am putea îndepărta un reproș adresat adesea subiectului cartesian și care este o consecință a atribuirii paralogismului substanțialității. Această critică stigmatizează subiectul cartesian ca o împrejmuire ce ascunde riscurile replierii asupra sa, ori ceea ce este același lucru
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
lucru, pe cele ale desfășurării eului care exagerează pretențiile sale de a vrea să fie totul. Așadar nu va fi deloc nevoie să amplificăm ceea ce este dat: pentru a ne asigura că există o cunoștință, adică un raport real cu exterioritatea este suficient de a ști să treci, a ști să treci la o altă propoziție în cadrul demonstrației, a ști să treci la altceva sau la o altă gîndire așa cum i-a propus Descartes Elsabethei de a se elibera de gîndurile
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
agreabil și a face ca principala noastră mulțumire să depindă numai de noi înșine, pentru că de fapt .) Această orientare a sufletului nostru” ), această manieră de a se orienta în gîndire în care rezidă inventivitatea sa și natura raportului său cu exterioritatea, acestea sunt cele pe care dorim să le explicăm ca figură cartesiană a subiectivității. VII.3. Inferența în Cogito și locul exteriorității În Răspunsurile la Setul al III lea de Obiecții, Descartes reia fără nici o dificultate o formulă a lui
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
această manieră de a se orienta în gîndire în care rezidă inventivitatea sa și natura raportului său cu exterioritatea, acestea sunt cele pe care dorim să le explicăm ca figură cartesiană a subiectivității. VII.3. Inferența în Cogito și locul exteriorității În Răspunsurile la Setul al III lea de Obiecții, Descartes reia fără nici o dificultate o formulă a lui Hobbes: Există o identificare între subiect și substanță căci “nici un accident, nici un act nu poate fi fără o substanță din care ar
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
conduc la recunoașterea unei existențe, aceea a eului care gîndește, aceea a lui Dumnezeu, cea a lucrurilor din afara noastră și aceea a uniunii, nu semnifică nimic altceva decât că principiile - aceste enunțuri fundamentale - sunt de la început orientate către întâlnirea unei exteriorități și că ele sunt judecăți de existență. Și de fapt ordinea meditației pe care Descartes și-a propuso descoperă o cale pentru a cerceta dacă printre lucrurile pe care le au în ele ideile “sunt vreo unele în afara mea”.) Care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
numai în Meditația a III-a pentru că el marchează apariția în interiorul ideei a ceva care “nu poate veni de la mine”.) , căci din contră, plecînd de la eul care gîndește (ego autom substantia) trebuie să ajungem la existența unei prime forme de exterioritate paradoxală (substantiam infinitam - subliniem acuzativul textului latin ce desemnează trecerea de la ideea de infinit din mine la concluzia existenței unui Dumnezeu care m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
exterioritate paradoxală (substantiam infinitam - subliniem acuzativul textului latin ce desemnează trecerea de la ideea de infinit din mine la concluzia existenței unui Dumnezeu care m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității de o manieră infinită. Această exterioritate nu trebuie însă înțeleasă ca un exterior fără interior, căci în legătură cu Dumnezeu este vorba de o exterioritate care într-un anume fel mă străbate în mod obiectiv și trece totodată prin mine. Definiția substanței
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
textului latin ce desemnează trecerea de la ideea de infinit din mine la concluzia existenței unui Dumnezeu care m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității de o manieră infinită. Această exterioritate nu trebuie însă înțeleasă ca un exterior fără interior, căci în legătură cu Dumnezeu este vorba de o exterioritate care într-un anume fel mă străbate în mod obiectiv și trece totodată prin mine. Definiția substanței din Principii trebuie considerată plecînd de la
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității de o manieră infinită. Această exterioritate nu trebuie însă înțeleasă ca un exterior fără interior, căci în legătură cu Dumnezeu este vorba de o exterioritate care într-un anume fel mă străbate în mod obiectiv și trece totodată prin mine. Definiția substanței din Principii trebuie considerată plecînd de la: “Atunci cînd concepem substanța, concepem un lucru care există într-un asemenea fel încât nu are nevoie
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]