824 matches
-
întunericul nopții începu în sfârșit să se risipească, iar orizontul căpătă o culoare trandafirie. Pe când linia trandafirie se tot lărgea, ajunseră la lac. Luciul acestuia era roșu ca sângele. De ici-colo, dintre trestii, păsări de apă se înălțau în zbor fâlfâind din aripi. În depărtare se vedea un lanț de munți scăldați în soarele auriu. Para aquí, zise indianul oprindu-și măgarul ce scotea aburi albi. Tecali. Soarele dimineții se revărsa peste vreo zece colibe cu acoperișuri de stuf. În pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
trupul. Curând celula începu să se lumineze puțin câte puțin. Sosise dimineața osândei. Zori de zi. Era senin, dar vântul sufla tare. Când fură scoși din temniță, în grădină erau deja aliniați pedestrași cu sulițe și puști, iar în vânt fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața steagurilor, stăteau așezați pe scăunele pliante câțiva oficiali printre care se afla și slujbașul de la judecătorie care le pusese întrebări. Unul dintre ei se ridică de pe scăunel și le strigă numele, apoi se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
său. — Se ține Încă destul de bine. — Mă scârbești. — Cum așa? Ia și-nvață. Enrique Își scoase șorțul și, Întărâtând taurul imaginar, desenă cu trupul În aer patru verónica gitane, desăvârșite și languroase, terminate-ntr-o rebolera care făcu șorțul să fâlfâie Într-un arc perfect pe deasupra nasului taurului În timp ce se ferea de el. — Ai văzut asta? Și eu sunt doar un tip care spală vase. — De ce? — De frică. Miedo. Aceeași teamă pe care ai avea-o și tu dacă ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trîmbiței și strigătul de război. 20. Se vestește dărîmare peste dărîmare, căci toată țara este pustiită, colibele îmi sunt pustiite deodată, și corturile într-o clipă! 21. Pînă cînd voi vedea steagul fîlfîind, și voi auzi sunetul trîmbiței?" 22. "Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaște; sunt niște copii fără minte și lipsiți de pricepere; sunt meșteri să facă răul, dar nu știu să facă binele." 23. "Mă uit la pămînt, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
la mine: „Să-ți fie dă capul tău, dă bafta ta, dă norocul tău șoșoiul, mamăăă, vrea să-mi dea carne dă șoșoi să mănânc”. O țigancă din grup, s-a repezit imediat spre mine, ca o arătare cu fustele fâlfâind și a luat imediat puradelul în brațe atrăgându-mi atenția ca să nu-i dau carne de „șoșoi” copilului, că are apoi ghinion și poate chiar să moară. Am întrebat-o atunci care este legenda cu „șoșoiul”, fiindcă eu deși știam
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
umbra trăsurii, a cailor, a vizitiului, a coanei Anicăi, și una informă, mare, bizară: a mea și a Adelei. Contopirea asta, în umbra de pe câmp, îmi era ascuțit prețioasă. Vântul se juca cu șuvițele de pe gâtul Adelei, în-fiorîndu-le, și-i fâlfâia impertinent voalul, care mă atingea pe ochi și pe buze. Am înțeles că nu avea nimic de obiectat împotriva complicității vântului. Privirile ei consimțeau la acest joc și mă sfidau. Dar timpul "fugace" trecu repede, și Văraticul ne ieși înainte
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și ouăle depuse cu nemiluita În cuiburi sure, năpădite de promoroacă. În zorii zilei, cioroii, mari, grași, cu penele strălucitoare, năpădeau curțile oamenilor, umblând nestingheriți printre orătănii: intrau În cotețe și În grajduri, curățind de bălegar copitele cailor, ale vacilor; fâlfâind ușor din aripi se lăsau pe spinările vitelor, coborând apoi În iesle și În troace, fără să se sfiască de râturile amenințătoare ale porcilor și de boturile taurilor, din care țâșneau jeturi de abur Înroșit. Ieșind pe ușa grajdurilor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
berzele. Pământul le-a fost confiscat și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp umblau acum fâlfâind din aripi și din poale berzele și notarii. Babulea Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
în senatul de la Roma al ultimului imperiu... În curând...” În timp ce încă își mai sorbea cafeaua, ultimele picături, mă uitai pe fereastră: zăpada se lovea în rotocoale de gardul de vizavi pe care afișul lipit cu o lună și ceva înainte fâlfâia în vânt, cu partea de jos zdrențuită. Seară de seară trupele rusești mărșăluiau pe strada lungă, aproape pustie, în drum spre cazarmă, venind de la instrucție, cântau cântece de stepă, purtau mantale lungi, la culoarea în parte a pământului, puștile, automatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
incluzând ochiuri largi și adânci de apă. Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea ațintită la zgomotele undelor, la freamătul sălciilor. Vedeam zboruri grăbite de rațe, vedeam stârci fâlfâind greoi peste pămătufurile trestiilor, auzeam țipetele găinușilor și ale lișiților, dar eram prea departe de ele. Înțelegeam că am nevoie de un tovarăș, de un vânător din partea locului, de o luntre care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
colori, se chemau de pe vârfuri de nuielușe mlădioase; erau stigleți cu pete de sânge, pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. Se priveau cu ochișori sticliți ca vârfuri de ace, deschideau pliscuri și fărâmau melodios chemările, fâlfâiau apoi ușurel și-n urmă-le nuielușele se clătinau, tremurându-și frunzele lucii. Înfiorarea vieții mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și plopi de dincolo de apă niște vite. Din când în când, mă scoboram din sat de la Barboși, trecând Siretul și mă duceam să le văd. Umblam pe cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fâlfâiau cârcâind spăriate. Sunetul moale al tălăngilor răzbătea din vreme în vreme ca dintr-o depărtare nesfârșită - părea că vine de deasupra, din cerul albastru, ori printre frunzișuri, cu strecurarea vântului. Într-un rând, aproape de asfințitul soarelui, într-o zi liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încovoiată pe dedesubt, ținând fierurile lucii. Dar strigătele de groază deșteptaseră undeva, într-o cotitură a văii, în fânețe, în locuri nevăzute, pe câțiva oameni. Aproape, deasupra vălcelei și deasupra fântânii, țărani cu coasele, fără pălării, fără brâie, cu cămășile fâlfâind, așa cum îi apucase vremea, se arătară. Veneau opt; unul după altul se arătară cu părul vâlvoi; răcneau, se îndemnau, se lăsau în goană spre fântână, cu coasele înălțate. Dumitrache Hazu, prăbușit din car, zăcea lângă roate; Băieșu, cu stânga șuroind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai să te oprești o dată macar într-o sară, să mă întrebi... Totdeauna mă vedeai, și treceai înainte... Nu ți-a păsat niciodată de mine... Acuma știi... Bucșan întinse mâna. Fata se întoarse în loc, și porni în fugă, cu fustele fâlfâind în vânt. El se repezi pe urma ei, o ajunse la șanțul târgului, aproape de îngrămădirea neagră de case, o cuprinse de braț, o opri ș-o întoarse în loc. Fata se apăra gâfâind: Ce vrei? lasă-mă! Ți-am spus! acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mulți băietani trudiți, ca dumneata, am dat eu apă... Le-am dat - ca să am și eu cu ce mă răcori pe ceea lume... Grăind așa, pășea mărunt, și opincile-i nerase de porc fâșâiau prin bătătura uscată. Cămeșoiu-i de câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva oameni vânturau și ciuruiau pâne albă; moș Nastase Tentea duse pe Lepădatu la bordeiul lui săpat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fetiță... Ea l-a dus pe boier. N-ai văzut cum se uita la dânsa? ca la un odor! - Acu or fi grăind și ei, ș-or fi petrecând... În horn iar se auzi vântul tremurând și duduind prelung; gazornița fâlfâi, aproape să se stingă. Vătaful se sculă în picioare și-și căută căciula și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi Niță trăgându-și pe umeri tohoarca. M-or fi așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea lui Nicula Ursake din blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor stoluri de dumbrăvenci, fâlfâind și învârtejindu-se cătră asfințit. Și la o zi după ce au trecut acele cârduri de dumbrăvenci, s-a înegurat cerul de nouri posomorâți și a prins a bate o ploaie piezișă, subțire și rece. După douăzeci de ceasuri de curgere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au luat zborul, cu spaimă. —Stârcii ăștia ne fac concurență, a explicat tovarășul meu. În jurul nostru s-au întins iar singurătăți și tăcere. Am plutit așa până ce uncheșul a prins a se pleca și pădurea de sălcii a început a fâlfâi lin. Pe fruntea mea fierbinte a suflat răcoarea. Atunci, la un mal de grind, am văzut alt spectacol nou. Vreo douăzeci de țigănuși se scăldau în nomol, luptându-se, la malul gârlei. Au salutat cu răcnete de entuziasm trecerea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
însă au urmat să facă gălăgie, răspunzând mierlei și zvonului de amurg al luncii. Din când în când treceau și stârci mari cu chemări răgușite; stârci pitici albi, când dădeau peste noi, își învăluiau zborul mai sus, cu spicul moțului fâlfâind. Între bălți, începeau să umble cârduri mici de rățoi stingheri în zborul lor de sară, cu șușuit de aripi. La plăvii, rămâneau rațele năpârlite și familiile lor de rățuște, pândind cu ochii lor de mărgele cum se boltește cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai târziu decât alții, mi-am pus viața în ordine. Capitolul 8tc "Capitolul 8" Cum ne-am întâlnit a doua oară, eu și Aidan Un tip cu pieptul lat și-a pus brațul lui gras pe gâtul meu, mi-a fâlfâit în față o punguță cu praf alb și a spus: Hei, Morticia, vrei niște coca? M-am eliberat și am răspuns politicos: Nu, mulțumesc. —O, haide, a spus, puțin cam prea tare. E o petrecere. Am aruncat o privire spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care să le stimuleze încrederea în sine, sunt destul de nesuferiți au naturel, fără să mai adaugi și cocaina. Toți aveau fețele congestionate și un oarecare aer de disperare, ca și cum esențialul era să se distreze. —Eu sunt Drew Holmes. Tipul îmi fâlfâi iar punguța de coca prin față. — Încearcă, e super, o să-ți placă la nebunie. Era al treilea tip care îmi oferea cocaină și părea chiar pasionat, ca și cum abia se descoperiseră drogurile. —Anii optzeci vor trăi veșnic, am spus. Nu, mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
muzicanților negri care, nu mă îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie și să se răsucească grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai! de scurtă durată; spațiul pieței se însuflețise dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din nou pe picioare ca să poată fugi, în loc să-l denunțe autorităților satului. Voia să plece cât mai repede - era nerăbdător să-și continue călătoria și să ajungă în satele lui Julius Civilis. Velunda avea să-l întâmpine râzând, cu vântul fâlfâindu-i părul și veșmântul alb tivit cu purpură. Dorul de ea îi strânse stomacul. — Voi rămâne aici cel târziu până mâine seară, să am grijă de el. Calculă rapid că, pentru a ajunge în sat, romanii aveau nevoie de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]