470 matches
-
interne. Narațiunea (diegeza) reunește două paliere de referință: a. istoria/fabula/subiectul este stratul evenimentelor narate; „universul povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează într o serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală; b. istorisirea/discursul narativ/fabulația (modul în care se narează) are în vedere mo dalitățile de enunțare a evenimentelor, discursul prin care se povestește, structurile textuale, universul povestirii, „discursul narativ“ (G. Genette), însu mând discursul naratorului și discursul personajelor. Textul narativ nonliterar este focalizat asupra
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
piramidală a „fabulei“, procedeul răsturnării spectaculoase de situație („deus ex machina“), tehnica quiproquoului (substituire de persoane), tehnica travestiului (apel la deghizare, la „mască“), tehnica imbroglioului (încurcături, confuzii de personaje), tehnica simetriilor/a repetiției situațiilor dramatice; dramaturgia modernă - teatrul „fără evenimente“ (fabulația se bazează pe un desen epic primordial), logica „acțiunii“ urmărește curba imprevizibilă a vieții interioare; compoziția ia o formă circulară sau sinusoidală, în spirală sau atectonică; relativizarea tuturor convențiilor scenice - tehnici compoziționale în creația lirică: secvențe poetice în relație de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
succesiune temporală. În povestirea factuală, se adaugă și evenimentele denotate, adică universul citat, în timp ce în povestirea de ficțiune evenimentele sunt o proiecție mentală, imaginară, fără efect de denotare a realului. În acest caz, universul citat este o aserțiune simulată. - Istorisirea, fabulația sunt concepte care vizează modalitatea narării, având în vedere discursul prin care se relatează evenimentele, structurile textuale, universul povestirii („discursul narativ“ - G. Genette). Istorisirea însumează discursul naratorului și discursul personajelor, fiind alcătuită din două straturi stilistice. Pe de o parte
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
valențe comice, precum cea a agentului de la Siguranță care așteaptă ca suspectul „filat“ de el, Gelu Ruscanu, săi dicteze raportul acțiunilor și întâlnirilor „subversive“. Item 2: prezentarea, prin referire la drama studiată, a patru elemente de structură și de compoziție Fabulația dramei se bazează pe un desen epic primordial, acțiunea fiind „condițio nată exclusiv de acte de cunoaștere“, de „revelațiile succesive în conștiința eroului“ (Camil Petrescu). Acestea se produc pe durata a trei zile (17, 18, 19 mai 1914). Cele trei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
pasaj include un sens ascuns, trebuie să recunoaștem că toate pasajele ilogice ar putea fi simboluri. Cea mai ilogică dintre nenumăratele ilogisme ale textelor este imaginea unui dumnezeu personal. Nimic nu este mai uimitor, mai demn de atenție decît aceste fabulații cu aspect absurd, imaginile mitice, dar care și-au păstrat pînă în zilele noastre influența supraconștient formatoare asupra sufletului omenesc și care, chiar dacă ea se manifestă într-o manieră deformată și superstițioasă, țin încă piept scepticismului epocii științifice. Influența aceasta
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
influența supraconștient formatoare asupra sufletului omenesc și care, chiar dacă ea se manifestă într-o manieră deformată și superstițioasă, țin încă piept scepticismului epocii științifice. Influența aceasta persistentă asupra sufletului nu incită oare la recunoașterea faptului chiar dacă doar ipotetic că aceste fabulații absurde posedă un fond veridic de inspirație? Aceste inspirații, produs al funcționării psihice, mișcă permanent sufletul, deoarece, grație lor, psihicul s-a putut obiectiva și a fost capabil să prefigureze supraconștient singurul lucru pe care îl putea el cunoaște pe
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sursa comună a religiei, a artei, filosofiei și științei. Vorbind despre divinități și despre legăturile lor cu oamenii, miturile sînt expresa simțului religios al celor din vechime. În ceea ce privești arta, chiar dacă am considera miturile drept expresii pur fanteziste, drept fabulații lipsite de orice sens profund și veridic, nu putem nega caracterul lor estetic, în plus, toate formele artei conțin în ele propriul lor sunet de plecare: muzica, dansul, teatrul literatura, pictura, sculptura, arhitectura. În vederea stabiirii semnificației ascunse a simbolului "Dumnezeu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
armonia cosmică. Spirituală și sublimă, emoția inspirată de acesta formă nouă și imensă a necunoscutului este condiția existenței oricărei culturi elevate, superioare animismului: adorația religioasă, încîntarea estetică și uimirea științifică. Adorația, încîntarea și uimirea sînt formele sublimate ale spamei. Pentru fabulația veridică din punct de vedere metaforic a miturilor, personificarea și simbolizarea nu mai sînt decît instrumentul adecvat exprimării acestei spaime sublimate, transformtă în adorație. Fixarea atenției asupra ambianței cosmice este pregătită de schimbările periodice care se manifestă în mediul direct
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
al divinității solare devenită "Dumnezeul-spirit" să fie declarat "dumnezeul-adevărat". Unirea este un simbol, iar simbolismul înseamnă că fiul unirii mitice va fi un erou excepțional, nu numai ca atîția alții luptător al spiritului, ci și învingător mitic. Paralelismul dintre diferitele fabulații mitice a fost dintotdeauna scos în evidență de experții în mitologie. Ceea ce este mult mai important este să înțelegem semnificația subiacentă care caracterizează trecerea mitologiei de la politeism la monoteism, dovadă a unui limbaj supraconștient comun, în mitul grecesc deja, eroul-învingător
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
descifrat fără căutarea legilor care guvernează funcționarea psihică intimă a fiecăruia și deci și supraconștiința cercetătorului. Cu condiția ca psihologiile opuse unei asemenea exigențe de rigoare să poată dovedi în loc să afirme că mitologiile, baza culturilor tuturor popoarelor, nu sînt dect fabulații iraționale. Prin această alternativă este rezumată problema în discuție: raportul dintre religie și știință. Elementul esențial al istoriei epocii actuale este faptul că religiile nu reușesc să-și asume orientarea rațională nici prin dogmele și nici prin practicile ceremoniilor lor
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
copilăria omenirii, cînd strămoșul-tată era adorat ca fiind viu trupește în lumea de dincolo. În plus, tendința aceasta este intensificată de istoria individuală a fiecărui om. Pînă la vîrsta de cinci ani, copilul este o ființă pur imaginativă, avidă de fabulații, ca și oamenii primitivi, apropiați de copilăria umanității. Fără îndoială, ar fi o greșeală să nu le spunem copiilor povestea Bunului Dumnezeu și a Fiului său. Dar, bineînțeles, nu dogma, ci mitul autentic, ca să-l conducem pas cu pas pe
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
paseri în mijlocul orașului. Prin acest articol se aduce diaconului-învățător vina de a fi tras cu pușca în păsările de pe turnul Goliei, trăgând și asupra bisericii și în ferestrele ospiciului din apropiere. Este numit popa-vânătorul, aceste mărturii, care sunt de fapt fabulații, scurtând timpul până la caterisire. Cu siguranță vorbim despre dușmani, care fac această înscenare neluând în seamă bunul simț, statutul și atitudinea lui Creangă de slujitor al Bisericii, învățător și om public cunoscut și apreciat. Chiar dacă cercetările nu au elucidat problema
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
Academiei Române), Spre sara lui Sfântu Vasile (1938). În principal, C. narează întâmplări din trecutul sau prezentul satului ori încearcă să resconstituie obiceiuri, legende. Folosind și material folcloric, reușește să păstreze autenticitatea limbajului local și a psihologiei țărănești. Auzită sau inventată, fabulația este destul de bogată, asigurând substanță epică textelor. Sunt inserate snoave, zicale, strigături, cimilituri și cântece. Umorul, uneori crud, este susținut și de expresiile neaoșe, care dau culoare și energie stilului. Încântarea și mândria lui C. de a etala firea, istețimea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286541_a_287870]
-
mai reușit rămâne la T. literatura pentru copii - Povești din țara poveștilor (1958), Povestiri cu prichindei (1959), Gagaga și alți câțiva (1960), Ronț-Ronț (1962), Elev în clasa întâia A (1964) ș.a.m.d. - , de vreme ce aici didacticismul nu inhibă, ci stimulează fabulația. În schimb, teatrul, alcătuit îndeobște din texte scurte, scrise pentru a fi jucate de amatori, școlari sau adulți, resimte din plin efectele ideologizării. Astfel, în piesa Într-o seară de toamnă (1963) o tânără ilegalistă reușește să îi înduplece pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290198_a_291527]
-
a modificat esențial. Plutim într-o lume de ficțiuni și de ficțiuni construite pe ficțiuni ș.a.m.d., într-un univers în care separațiile nete au fost înlocuite de evanescente zone de negociere și contaminare ontologice indecidabile. Reazemul tuturor acestor fabulații și fantasme s-a pierdut. Prin urmare, nu mai poate exista nici exigența minimă a adevărului. Putem spune orice despre orice și despre oricine. Paradoxal și ironic, chiar noțiunea de ficțiune a devenit ininteligibilă. 2. Problemele centrale : un examen critic-hermeneutictc
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în acțiunea propriu Ț zisă; - amploarea acțiunii este criteriul de bază al împărțirii genului epic în specii (roma, nuvelă, schiță etc.). Acțiunea poate fi: 1. mai simplă sau mai complicată; 2. mai redusă ori mai amplă; 3. liniară sau cu fabulație paralelă; 4. cu conflicte divergente sau convergente. Momentele acțiunii / structura subiectului / subiectul operei literare: 1. expoziția; 2. conflictul / intriga; 3. desfășurarea acțiunii; 4. punctul culminant; 5. deznodământul; 6. alte momente netipice:a. invocația; b. prologul; c. epilogul. (!!) ordinea aceasta nu
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
cu deficiențe de intelect (debili mintali și imbecili), precum și la bolnavii cu stări demențiale. b) Exagerarea imaginației apare de regulă în cazul stărilor de excitație euforică din cursul crizelor maniacale, în beția alcoolică, dar în special în cursul delirurilor. c) Fabulația este tulburarea psihopatologică constând în construcția de evenimente semnificative și în credința bolnavului în realitatea acestor evenimente imaginare elaborate de el. d) Mitomania este construcția imaginară a bolnavului prin care acesta modifică sau înlocuiește voit realitatea existentă în virtutea tendințelor proprii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
copil care nu poate să facă încă o diferențiere netă între produsul imaginației sale și perceperea și explicarea sau înțelegerea, realității externe. La bolnavii psihici, mitomania este fie rezultatul unei regresiuni infantile (debili, isterici, sociopați), fie o formă particulară de fabulație. E. Dupré consideră tendința la mitomanie ca fiind o trăsătură specifică a „construcției patologice” pe fondul căreia se dezvoltă o structură mintală de tip isteric, un delir de imaginație, presbiofrenia sau sindromul Korsakow. 4) Gândirea xenopatică Aceasta reprezintă o tulburare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau chiar la o stare de contradicție permanentă. În evoluția și constituirea delirului, se înregistrează câteva etape și anume: a) percepția delirantă, reprezentată prin delirul halucinator; b) reprezentarea delirantă sau intuiția delirantă; c) interpretarea delirantă sau delirul de interpretare; d) fabulația sau delirul de imaginație. La delir distingem, în ceea ce privește caracterul și conținutul acestuia, următoarele aspecte: delir monotematic sau sistematizat și delir polimorf nesistematizat tematic. Temele delirante majore, cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele: idei de persecuție și de interpretare, idei de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delirul halucinator” reprezentând o percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității gândirii care interpretează, ca fenomene reale și acceptabile moral, aspecte care sunt contrare adevărului și imorale. Intuiția delirantă este interpretarea delirantă a realității în virtutea unor tendințe proprii bolnavului. Fabulația sau delirul de imaginație, cu caracter productiv. H. Ey consideră că ideile delirante nu pot fi separate de ansamblul personalității bolnavului, de structura sa mintală, de experiențele trăite de acesta, de viața sa afectivă. Toate aceste aspecte contribuie la formarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pur Sindrom paranoic Sindrom parafrenic sistem Sindrom parafrenic nesistem Structură polarizată paralogic sau delirant-nesistematizată Structură juxtapusă sau autistă logic-neorganizat paralogic-organizat logic-organizat Elementele constitutive ale delirului Interpretări Amintiri false Trăiri-rigide Disestezii Intuiție delirantă Idei de influență Transitivism Negarea persoanei Iluzii Halucinații Fabulații A. Porot preferă o clasificare a delirurilor, după criteriul evoluției clinice și a originii acestora. În sensul acesta se disting trei grupe principale de deliruri: 1) Delirurile cronice de aparență primitivă în care sunt incluse: delirul de interpretare (Sérieux și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
luni, la câțiva ani, sfârșind cu demență intelectuală și stare de cașexie. 2) Presbiofrenia A fost descrisă de Wernicke (1906) și ea reprezintă o variantă clinică a demenței senile, fiind caracterizată prin următoarele aspecte psihopatologice: amnezie de fixare, dezorientare temporo-spațială, fabulație, deteriorare mintală lejeră. Această afecțiune apare în special la femei, cu conservarea aspectului exterior, a ținutei și chiar a cochetăriei. Tulburările de memorie constau într-o amnezie de fixare, în special a datelor recente. Ea este însă compensată de producții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
răspundă la acestea și făcând-o astfel vulnerabilă. Aceste situații critice de viață au, de regulă, un caracter psiho-traumatizant deosebit de brutal. Ele se pot manifesta prin depresii morale, doliu prelungit patologic, conduite de refugiu (fugi, vagabondaj, alcoolism, toxicomanii etc.), prin fabulații etc. Toate aspectele mai sus prezentate reunesc condițiile etiologice capabile de a produce suferințe psiho-morale. Să analizăm aspectele formale ale acestor suferințe. Formele suferințelor psiho-morale Așa cum am spus deja, suferințele psiho-morale au fost semnalate și descrise de specialiști care le-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de culpabilitate, pe care persoana respectivă le resimte în raporturile sale cu ceilalți. Tulburări psiho-morale caracterizate prin devieri patologice ale Eului personal în raporturile sale cu realitatea și cu celelalte persoane. Acestea sunt reprezentate prin următoarele tipuri de manifestări: mitomania, fabulația, construcția și vehicularea de intrigi. Aceste manifestări sunt expresia unui Eu slab care caută să distrugă, în mod indirect atât „imaginea lumii”, cât și „imaginea celorlalți” pentru a se putea pune în valoare pe sine. Este concomitent și expresia unor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cursă cu propria lor persoană. Schimbă situații. Sunt instabile. Nu se pot fixa, nu pot iubi, nu pot simți moral. Sunt persoane infirme moral și afectiv; deși pot fi înzestrate cu inteligență, și-o folosesc în sens malefic, construind intrigi, fabulații mitomaniace, sau frustrându-i pe ceilalți. Ei nu pot fi liniștiți și nici mulțumiți decât dacă cei din jurul lor suferă. Se pot desprinde câteva elemente comune, caracteristice tuturor formelor de suferință psiho-morală, indiferent de aspectul acestora. Ele sunt următoarele: tendința
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]