4,667 matches
-
ambivalența aici/ altundeva, prezență/ absență - un straniu dialog cu morții. Un teatru care plasează în centrul său indeterminabilul unei realități de frontieră. Acest indeterminabil ne apare în toată complexitatea lui atunci când abordăm problema fantomei în teatrul lui Shakespeare. În Hamlet, fantoma este numită "Lucrul", "the Thing", termen indicând ceva greu de numit, de calificat, de identificat. Horațio i se adresează spectrului ca unei "forme îndoielnice" ("in such a questionable shape"). Ceea ce face ca fraza inaugurală din Hamlet: "Who is there?", "Cine
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
adresează spectrului ca unei "forme îndoielnice" ("in such a questionable shape"). Ceea ce face ca fraza inaugurală din Hamlet: "Who is there?", "Cine e acolo?" - întrebarea străjii ce veghează pe metereze - să-și lărgească orizontul, devenind o întrebare ce privește deopotrivă fantoma și teatrul. O întrebare pe care și-o pune orice spectator în fața unei scene: cine sau ce este cel pe care-l văd?, care e natura acestei creaturi?. O întrebare ce ne trimite, fără doar și poate, la caracterul nedefinit
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
al III-lea din Regele Lear, în episodul furtunii. Nu întâmplător ea e pusă într-o noapte a vijeliei dezlănțuite, o noapte asemănătoare celei cu care se deschide Hamlet, una dintre acele nopți în care îți pot ieși în cale fantomele și tot soiul de alte făpturi înfricoșătoare. Una dintre acele nopți stăpânite de duhuri venite de pe alte tărâmuri, a căror vedere poate ucide omul ori îl poate face să cadă pradă nebuniei. În Macbeth, "marea grozăvie a nopții" este cea
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
este cea a unei nopți impure, noapte a spectrelor, a vrăjitoarelor și a farmecelor, acea noapte "cu mâna însângerată și nevăzută" pe care o invocă Macbeth atunci când se hotărăște să-l omoare pe Banquo. Din noaptea aceea se va întoarce fantoma lui Banquo și, odată cu ea, va reveni și problema fundamentală a imposibilității de a decide între apariția efectivă și viziunea halucinată. Până în ultima clipă, deci chiar și după ce prezența fantomei lui Banquo certifică autenticitatea viziunilor întruchipate de "aparițiile" din actul
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
-l omoare pe Banquo. Din noaptea aceea se va întoarce fantoma lui Banquo și, odată cu ea, va reveni și problema fundamentală a imposibilității de a decide între apariția efectivă și viziunea halucinată. Până în ultima clipă, deci chiar și după ce prezența fantomei lui Banquo certifică autenticitatea viziunilor întruchipate de "aparițiile" din actul al IV-lea, o doză de incertitudine continuă să persiste. Ambivalența amăgirii și a adevărului. "Horrible shadow", "unreal mock'ry", fantomă reală sau iluzie, iată o îndoială care nu se
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
halucinată. Până în ultima clipă, deci chiar și după ce prezența fantomei lui Banquo certifică autenticitatea viziunilor întruchipate de "aparițiile" din actul al IV-lea, o doză de incertitudine continuă să persiste. Ambivalența amăgirii și a adevărului. "Horrible shadow", "unreal mock'ry", fantomă reală sau iluzie, iată o îndoială care nu se va risipi niciodată. În teatrul nÜ, pe scenă înaintează un personaj mascat. Este crape, singurul care poartă mască și singurul al cărui nume înseamnă "actor", în sensul de "cel ce acționează
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
crape semnifică apariția unui invizibil ce se materializează în vizibilul scenei, a acelui altundeva devenit un aici prezent în fața noastră și a cărui esență se cristalizează în figura "mortului care se întoarce". Cele mai frumoase piese nÜ sunt acelea "cu fantome". Într-adevăr, în centrul esteticii sale teatrul nÜ plasează fantoma, văzută ca întruchipare prin excelență a celui ce, pătrunzând în interstițiul viață-moarte, continuă să rămână atașat formelor vizibilului, de care ar vrea să se desprindă, dar pe care nu se
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
scenei, a acelui altundeva devenit un aici prezent în fața noastră și a cărui esență se cristalizează în figura "mortului care se întoarce". Cele mai frumoase piese nÜ sunt acelea "cu fantome". Într-adevăr, în centrul esteticii sale teatrul nÜ plasează fantoma, văzută ca întruchipare prin excelență a celui ce, pătrunzând în interstițiul viață-moarte, continuă să rămână atașat formelor vizibilului, de care ar vrea să se desprindă, dar pe care nu se îndură să le părăsească. Dacă, în nÜ, un mort se
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
ultime retrăiri - înainte de eliberarea și de dispariția finală - instituie timpul teatral. Un timp indisociabil de intensitatea amintirilor, de vigoarea unei memorii care, în nÜ, este mai întâi aceea a morților și abia apoi o memorie a celor vii. Căci, pentru ca fantoma să "retrăiască", ea are nevoie de un martor al evenimentelor petrecute, waki, și de ajutorul memoriei acestuia. Doar în ochii lui waki fantoma va avea un corp, corpul lui crape. Or, waki este el însuși o ființă din afara societății, un
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
nÜ, este mai întâi aceea a morților și abia apoi o memorie a celor vii. Căci, pentru ca fantoma să "retrăiască", ea are nevoie de un martor al evenimentelor petrecute, waki, și de ajutorul memoriei acestuia. Doar în ochii lui waki fantoma va avea un corp, corpul lui crape. Or, waki este el însuși o ființă din afara societății, un marginal, cel mai adesea un călugăr rătăcitor. Ca să poți sta de vorbă cu morții, ne spune teatrul nÜ, trebuie să ai experiența peregrinării
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
ca în Shakespeare, teatrul nÜ își pune o serie de întrebări referitoare la statutul realității a ceea ce ni se arată în acest spațiu. Shite și waki par să sublinieze la unison imposibilitatea de a decide între vis și realitate. Oare fantoma a revenit doar în visul lui waki sau o vedem aievea? Imposibil de spus. Am citat în cartea mea numeroase exemple ale acestei statornice îndoieli. Esența teatrului nÜ trebuie căutată în această incertitudine. O întreagă viziune despre teatru se exprimă
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
de altfel - se întoarce în această lume a noastră, lumea celor vii, dintr-un alt spațiu, din împărăția umbrelor, din ținuturile morții, ținuturi totodată ale ficțiunii pe care Kantor o identifică tocmai cu acest univers populat de morți de unde sosesc fantomele. Toate personajele lui Kantor vin de aici, toate sunt niște strigoi, strigoi ai istoriei, dar și năluci ce bântuie prin camera memoriei autorului. Relicve ale unui sfârșit de lume, ele "încep să trăiască a doua oară", de data asta, însă
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
tenebre", așa și-l închipuia, desigur, Kantor pe actorul de la începuturile teatrului. Pe el ar vrea să-l regăsească și în teatrul lui, dimpreună cu acea "uimire înfricoșată" pe care ne-o provoacă vederea unui mort ori întâlnirea cu o fantomă. Cu acea senzație trezită în noi de orice lucru pe care îl recunoaștem, dar care, în același timp, ni se pare străin. Elogiul adus manechinului ca model al actorului se înscrie astfel în chip firesc în prelungirea ideilor lui Craig
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
moarte, impactul emoțional resimțit în clipa în care ai intrat pentru prima oară în sala unde te așteptau, aidoma unor figuri de ceară, actorii ce stăteau nemișcați pe băncile lor. Oare nu aceasta era și emoția prilejuită de întâlnirea cu fantomele? O întâlnire marcată de îndoială, plasată sub semnul incertitudinii, al neputinței de a decide între viață și absența vieții. Poate că resortul ascuns al puterii teatrului se află tocmai aici, în acest spațiu al dubiului, în acest presentiment al spectatorului
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
A face ca trupul actorului să-și piardă mult prea evidenta lui consistență carnală, a înscrie în el prezența secretă a unui corp transfigurat, venit dintr-un altundeva, nu înseamnă oare a răspunde "somației" pe care Craig le-o atribuia fantomelor shakespeariene? Regăsim aceeași viziune asupra actorului - cel ce renaște întotdeauna după traversarea unei experiențe asemănătoare morții - și în zilele noastre, la un scriitor ca Valčre Novarina, pentru care intrarea în scenă a actorului nu înseamnă doar simpla lui trecere printr-
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]
-
s-a dedicat scriitorul american. Această mică disensiune subliniată discret are rolul ei în film, ne oferă, de fapt, un personaj scindat, care ascunde ceva, scheletul din dulap abia întrezărit. Altfel, Mike Enslin este un fel de dezabuzat vînător de fantome, - de fantome de hîrtie -, cinic, plictisit, detașat, inteligent și profesionist. Printr-o carte poștală primește un pont interesant, după nopți senine petrecute în preajma stafiilor unor locuințe diverse, stafii care, din curtoazie, nu-și fac apariția. De la bun început, camera 1408
Demonii de la 1408 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9297_a_10622]
-
dedicat scriitorul american. Această mică disensiune subliniată discret are rolul ei în film, ne oferă, de fapt, un personaj scindat, care ascunde ceva, scheletul din dulap abia întrezărit. Altfel, Mike Enslin este un fel de dezabuzat vînător de fantome, - de fantome de hîrtie -, cinic, plictisit, detașat, inteligent și profesionist. Printr-o carte poștală primește un pont interesant, după nopți senine petrecute în preajma stafiilor unor locuințe diverse, stafii care, din curtoazie, nu-și fac apariția. De la bun început, camera 1408 de la hotelul
Demonii de la 1408 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9297_a_10622]
-
posedă și un fel de Baedecker, albumul format din extrase din ziare înfățișînd crimele oribile care au avut loc în renumita cameră de hotel. Spectatorul ajunge să înțeleagă că nu aceste victime sunt terifiante, ci mai primejdios decît orice sunt fantomele trecutului. Scriitorul retrăiește acut moartea propriului său copil, destrămarea căsniciei sale și refugiul într-un soi de surogat al literaturii adevărate. Demonii cu care este confruntat îi sunt cunoscuți, astfel că eliberarea survine prin intervenția fostei soții, a ceea ce ține
Demonii de la 1408 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9297_a_10622]
-
reprezintă, mai degrabă, expulzarea necesară a unui corp străin. Bărbații nu au ce căuta în lumea femeilor, ei îndeplinesc un rol nociv sau periferic, echilibrul se restabilește cînd aceștia dispar, un singur flash, ieșită brusc din casă în urma întîlnirii cu fantoma mamei, Sole nimerește într-o curte unde bărbații înveștmîntați în doliu au propriul lor conclav. Cele două lumi sunt evident separate și incomunicabile, cele care păstrează tradiția și secretele sunt femeile. Ele au o forță în care intră deopotrivă cunoașterea
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
cu pas a trecutului, fără apelul la o serie de racoursiuri, ci prin povestirea cu rol evocativ, a confesiunii rezultate din interacțiune umană. O serie de mistere prezidează devenirea personajelor comune ale provinciei în dramatis personae. Ce altceva este această fantomă care binevoiește să se arate numai unora și care trăiește ca un cîine credincios în preajma comunității fără s-o tulbure prea mult? Mătușa este una din aceste bătrîne, aproape sanctificate în ochii micii comunități, vizitată cu religiozitate de nepoatele sale
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
se arate numai unora și care trăiește ca un cîine credincios în preajma comunității fără s-o tulbure prea mult? Mătușa este una din aceste bătrîne, aproape sanctificate în ochii micii comunități, vizitată cu religiozitate de nepoatele sale și asistată de fantomele trecutului. Un alt mister se lămurește tot în urma unei coliziuni între personaje, crima fiind catalizatorul. Fiica Raimundei este rodul unei legături incestuoase dintre mama sa și propriul ei tată, - tema o regăsim expusă pe un alt portativ și în Totul
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
amanta acestuia, mama Agustinei, focul fiind pus de mama Raimundei. Bolnavă de cancer, Agustina grăbește rezolvarea misterului, apoi, pierzînd încetul cu încetul contactul cu realitatea este luată în custodie de Abuela Irene care va juca pe lîngă ea rolul unei fantome benevolente, legătura inextricabilă dintre vii și morți, asigurîndu-i pe aceștia că nimeni nu moare niciodată și că moartea nu este decît o mică trecere, după care te întorci acasă. Privit sec, filmul lui Almodóvar este construit pe schema unei telenovele
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
este autodistructiv și violent-instinctual, cu criza identității, cu limbul devianților. De la Matador (1986), unul dintre primele sale filme sau de la Carne Tremula (Sînge fierbinte, 1997) la rebarbativul La Mala education (Proasta creștere, 2004), regizorul se mișcă pe același portativ. Corporalizarea fantomei mamei dispărute ca și necesitatea de a păstra secretul creează situații nu doar amuzante, ci și de o mare intensitate emoțională, fie în decorul flamboinat al graffitiurilor din fundal sau al unui interior modest. Ascunsă sub pat, pe care stă
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
lecturi se datorează profundului sentiment de "reînviere" a memoriei vilariene grație interpreților carismatici. Dar cînd au apărut pe scenă, amîndoi în negru, ea cu un mers șovăielnic, el splendid ca acum patruzeci de ani, cum să nu crezi că vezi fantome? Fantomele festivalului. Și, m-am întrebat atunci, nu evocau ele de asemeni o veche iubire toridă de teatru care astăzi, în 2007, am retrăit-o ca în romanul lui Laclos, a sfîrșit în copie dezabuzată? Cealaltă aniversare era consacrarea lui
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]
-
se datorează profundului sentiment de "reînviere" a memoriei vilariene grație interpreților carismatici. Dar cînd au apărut pe scenă, amîndoi în negru, ea cu un mers șovăielnic, el splendid ca acum patruzeci de ani, cum să nu crezi că vezi fantome? Fantomele festivalului. Și, m-am întrebat atunci, nu evocau ele de asemeni o veche iubire toridă de teatru care astăzi, în 2007, am retrăit-o ca în romanul lui Laclos, a sfîrșit în copie dezabuzată? Cealaltă aniversare era consacrarea lui René
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]