73,127 matches
-
Aș putea de pildă să-i răspund, da, sunt țiganul sistemului, ca și tine - dar nu face, am alte lupte de câștigat. Tocmai atunci, o clipă numai, hindusul mă scapă din ochi: din spatele nostru mai vin niște seci, însoțind o fată într-o rochie roz. Unul îi ține o umbrelă. Cât nu se uită hindusul, o șterg spre scara avionului, dar trăgând cu ochiul înapoi. Fata duce o poșetă tot roz, accesorizată cu rochia, și sub braț ultimul disc Led Zeppelin
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
clipă numai, hindusul mă scapă din ochi: din spatele nostru mai vin niște seci, însoțind o fată într-o rochie roz. Unul îi ține o umbrelă. Cât nu se uită hindusul, o șterg spre scara avionului, dar trăgând cu ochiul înapoi. Fata duce o poșetă tot roz, accesorizată cu rochia, și sub braț ultimul disc Led Zeppelin. îl identific după copertă, știu toate discurile formației. I had a dream, oh yeah... Crazy dream, uh-huh... Anything I wanted to know... Anywhere Ineeded to
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
avion - zăresc, printre costumele gri, balansarea mâinii cu care ține discul. Pornește înăuntru, însoțită de hindusul și alți doi. Sunt singurul pasager în avionul gol, așa că se uită drept la mine. Și pe urmă mă vede hindusul; îi șoptește ceva fetei, și se detașează din grup. Vine drept la mine: Nu poți sta aici. Mută-te mai în spate. Poftim? Totuși încep să mă ridic în picioare, cocârjându-mă (v-am spus, sunt înalt) în spațiul scund de sub compartimentul de bagaje
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
de bagaje. Hindusul își pierde răbdarea: Ce mă, n-auzi bine? Acum nu mai e calm. îi lucesc ochii cu o enervare rece și reziduală, o are în el, la îndemână când are nevoie de ea. Mă uit repede la fata în roz. Acum, are trăsăturile omului din portretul înrămat. Acum, arată ca el, e el. Apăs pe butonul de salvare (nu te pune cu țiganul sistemului). La un pas în spatele hindusului, fata așteaptă cu o mână deja scotocind în poșetă
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
are nevoie de ea. Mă uit repede la fata în roz. Acum, are trăsăturile omului din portretul înrămat. Acum, arată ca el, e el. Apăs pe butonul de salvare (nu te pune cu țiganul sistemului). La un pas în spatele hindusului, fata așteaptă cu o mână deja scotocind în poșetă. Pachet de țigări Pall Mall fără filtru. Brichetă. îmi aruncă o privire scurtă, dar cântăritoare. Când pune țigara între buze, Pall Mall fără filtru, observ o pată gălbuie pe pielea arătătorului mâinii
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
ținut pe toți să aștepte să vă așezați dumneavoastră întâi - mă mut, nu-i o problemăD Și-mi ordon s-o iau din loc, pierzându-mă din ochii lor toți. Dar... Ați fost aseară la Led Zeppelin? o întreb pe fata în roz. Și ea se schimbă un pic la față, parcă nu înțelege exact ce se întâmplă; se întâmplă ceva neobișnuit, neclasificat. între timp, pasagerii se-mbulzesc în avion. Unde mi-e butonul la loc furia? Am pierdut butonul! Dar
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
culoarul dintre scaune. Zburăm prin furtună, și avionul se zguduie în aer. Pale de vânt, mi le închipui, uriașe, reci, izbesc fuselajul, apoi parcă se preling de-a lungul lui. Ca să fiu mai puțin speriat de zgâlțâială, mă gândesc la fata în roz. La fiica faraonului. Zgâlțâie atât de rău, sunt invadat de o frică irațională, deși știu că: un-avion-înaintând-în-aer-e-în-siguranță-atâta-timp-cât-motorul-dă-tracțiune-aerodinamică-aparatului-și-aerul-trece-mai-repede-peste-aripi-decât-pe-sub-aripi-și-aerul-de-sub-aripi-împinge-avionul-în-sus -legea aerodinamică a lui Bernoulli. Chiar și pe vreme rea, un avion în zbor se sprijină pe aer ca roțile unei
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
gustare de avion. Pare neatinsă. Lumina de citit e aprinsă; a citit un ziar. Discul cu Led Zeppelin e în buzunarul scaunului dinainte; mai văd în buzunarul scaunului o cutie mică, cadrilată: un joc de șah portativ. Ca pentru o fată isteață și singuratică. Și-a scos pantofii, îi văd sub scaun. Simt intimitatea locului pe care îl ocupă această femeie. In lumina de citit, cu furtuna vuind dincolo de fuselaj, e atrăgătoare. Mă vede, își desface centura de siguranță, se ridică
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
centura. Unde lucrezi? In pat, spun eu, și mimez stând rezemat pe un morman de perne, bătând la o mașină de scris ținută pe genunchi. Acum râde mai larg. I se colorează buzele subțiri, îi sclipesc dinții. Poate-i o fată de treabă. Arată spre cutia de șah: Joci șah? Eu? Doamne ferește. A fost jocul preferat al lui Lenin. Acum râde de-a binelea. I se îngustează ochii, dar lumina răsfrântă din ei e caldă, amicală, atât de amicală încât încep
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
facut nimeni cunoștință, nu ni s-au încrucișat pașii, dar eu îmi amintesc de acea zi cu furie și dispreț către mine. Mă asociasem, în public, cu o gloată de adulatori, și toți adulaserăm, dar diferența era că fusese prezentă fata lui Atila. Dacă într-adevăr mă auzise vorbind. Poate nu mă auzise, pierdută în gânduri, precum și în acel halou de fum. Deci, eram nepregătit, în acel avion zgâlțâit către București, s-o aud pe Zoia spunându-mi deodată: știi ca
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
personal? Ingustarea caldă a ochilor, licărind de curiozitate: sigur. Fac un semn cu bărbia spre scaunul din față - ea dă din cap liniștitor, n-ai grijă, n-are cum să te-audă. Mă înclin mai aproape, îi inhalez aroma de fată fumătoare, dar frecată cu pastă de dinți măcar Supercristal, pe care nu trebuie s-o stoarcă din tub cu zgârcenie, să-i ajungă, și spălată cu săpun ca lumea, nu Rozofin sau Primăvara, și nu sub un duș care se
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
de dar ca să nu ne auzim țipetele, chemările, plînsetul, scrîșnirea dinților. A new girl in town (II) Cîți ani ai? Dacă asta m-ai întreba ce-aș răspunde? 15? Visul m-a aruncat afară cu putere, cu ură. Sînt o fată de 15 ani. Mai semăn doar foarte puțin cu un băiat de 15. Dar ai putea să-mi vorbești, ai putea să mă iei în serios, aș putea să aflu, aș putea să te-ascult. Îmi plac oamenii puternici care
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
oamenii s-au oprit să citească textul, în special cei care treceau pe-acolo spre Biserica Sfântul Pantelimon. Se apropia Paștele, iar printre casele de pe mica stradă, se strecurau prin ceața dimineții femei senine, oameni îndoliați, tineri cu inimi zdrobite, fete mulțumite că ținuseră tot Postul Paștelui. Ajungeau în intersecție și dădeau cu ochii nu atât de cubul de marmură, cât de textul vinețiu, pe care îl citeau din curiozitate ori din neglijență, gândindu-se apoi la el până când intrau pe
Poveste de PAȘTE by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7399_a_8724]
-
zi și noapte o mână scârțâie rotind neîncetat o mașinărie care îmi deapănă moartea în camera vecină de unde se-aude o muzică de orgă gândurile mele apasă clapele ca o balerină în poante: frumoasă mireasă e moartea mea, timpul: o fată bătrână. poem antientropic Trec prin zâmbetul tău ca printr-un zid orb. Ascult cenușa orizontală care agonizează. În jarul lucrurilor simple gura albă cu fiere frazează. Mâna ta se răcește pe fruntea mea fierbinte sub care zace paradisul pierdut. Mâna
Poezie by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/7493_a_8818]
-
de lemn a Sfântului Ioan. Roiul din stupii leliței Ana va pleca curând cununi de lumini lepădând pe capetele voastre cuminți, nicicând încoronate. De Sân Toader și voi vă veți afla visând la hora prinsului verilor și al văruțelor când fete și băieți prind în prunii de pe deal colaci și cântă cristali, cu glas de râușor și de mălin: "Ciciriga, vara, vara Cu cine mă prind eu văr Cu tine și cu Dumnezeu" Și cum se mai scutură ei prunii să
Poezie by Liliana Ursu () [Corola-journal/Imaginative/7782_a_9107]
-
din zare, într-un iris închis. 6. Depărtarea dă sens precum o cupă cu vișine negustată, pe care o vezi etern în tablou. Fotografii, scrisori - retrăiești sărăcia din timpul războiului, mobila adunată într-o căruță suind ulița, stingând lumânarea troiței. Fata gazdei cea leneșă cu ochii la pândă mereu către poartă. Șoricelul căzut în vadra de lapte, clipocind, clipocind, stricând somnul bunicilor. Depărtarea dă sens precum o mânușă demult pierdută într-un tren - încă păstrându-ți căldura pe o mână străină
Poezie by Corina Anghel () [Corola-journal/Imaginative/7729_a_9054]
-
întrerupt de monologul tău, strada ca după o colindă trecători însingurați și-atît de rari încît ar fi putut să-și dea binețe a fost doar o seară de vară și-o înscriere de vînt în lanul încă fraged * pesemne, aidoma fetei aspirînd mireasma unei grădini, înfiorată de așteptarea unuia, încă nevăzut și neștiut existînd însă pentru ea în astă lume... tot astfel așteptarea fiecăruia răsfrîntă într-o tandrețe pulsînd sub stern pentru cel existînd pentru noi toți nu-i așa frate
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/7866_a_9191]
-
de cauză și să iubească Parisul ca pe propria-i mamă. Mama. O relație specială și nu o putea rupe cu totul. Cu o mamă care o tot pisălogea de ani în șir să vină acasă, ce să facă o fată precum Kiki la Paris cînd are totul de-a gata acasă, aici, la Buenos Aires? Don Antonio n-a fost zdravăn, ce vrei, poet! A tocat banii femeilor la Paris și acum vorbește de rău Argentina. Să-i fie rușine, zău
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
lipsea? Asta nici Kiki nu prea știa bine, ca și mulți alții înaintea ei sau după ea, care se duceau și fugeau chiar spre Paris, fără să știe bine de ce și pentru ce. Mama lui Kiki o iubea mult pe fata ei. Și ea ținea tot atît de mult la mama ei. Și totuși. Ceva nu mergea. Cînd erau împreună se ciondăneau ca două precupețe din Palermo, Buenos Aires, cînd erau departe una de alta își duceau dorul ca doi iubiți argentinieni
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
ciondăneau ca două precupețe din Palermo, Buenos Aires, cînd erau departe una de alta își duceau dorul ca doi iubiți argentinieni, unul din Santa Fe, iar celălalt din Punta Arenas, în }ara de Foc. Parisul și ea, Caterina Maria Luiza Onetti, fata lui Don Julio Onetti, mult iubitul și iubărețul ei tată. Toată lumea îi spune Kiki. De mică a fost așa și Kiki a rămas. I-au plăcut mai mult mașinile și tractoarele decît păpușile. Ar fi trebuit să fie băiat, dar
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
artă ce trăia ea la Paris.Parisul mai are cîte ceva greu de exprimat în cuvinte, Don Antonio putea înțelege, mama mai puțin. Tații cei doi păreau indiferenți, mici capricii de tînără femeie, de parcă Kiki nu ar fi fost și fata lor. Vedea idei noi peste tot și căuta să creadă că lumea va fi mai bună. De unde să știe ea că de mii de ani nu mai sunt idei noi în artă și nici lumea n-a devenit mai bună
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
Paris. Și Kiki a devenit Iguazu și a rămas Iguazu. Se certa și ea cu toți să le explice proștilor ăstora din Paris că Romero nu e beat și nu e loc mai frumos pe lume decît Iguazu și o fată mai frumoasă de iubit decît Kiki. Punea suflet în tot ce făcea. O fată extraordinară, ce mai. Ceea ce era adevărat, oricum s-ar fi sucit lucrurile. Kiki. Norocul ei să fie iubită de toată lumea. Mai mult înaltă decît scundă, cu
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
cu toți să le explice proștilor ăstora din Paris că Romero nu e beat și nu e loc mai frumos pe lume decît Iguazu și o fată mai frumoasă de iubit decît Kiki. Punea suflet în tot ce făcea. O fată extraordinară, ce mai. Ceea ce era adevărat, oricum s-ar fi sucit lucrurile. Kiki. Norocul ei să fie iubită de toată lumea. Mai mult înaltă decît scundă, cu ochi veseli și gura mică. Era roșcată artificial și avea picioare lungi naturale. Ochii
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
de toată lumea. Mai mult înaltă decît scundă, cu ochi veseli și gura mică. Era roșcată artificial și avea picioare lungi naturale. Ochii, ochii verzi - o bunică era doar din Scoția - jucau în toate părțile. Parcă nimic nu stătea locului în fata asta, vibra prin toți porii. Cum se dovedea de altfel întregul ei comportament, cumva firesc, cumva tonic, oarecum, în mod cert, plin de viață. Poate tocmai de aceea o iubeau bărbații. Mai ales. Dar și femeile. Din Londra, Montevideo, Madrid
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
prezentul, "Asta doar pînă strîngi în brațe un bărbat...", adaugă Kiki, celor care fac mare caz de frumusețile Parisului, lumea e deja amestecată,vin americanii, haitienii, africanii, ce să mai înțeleagă parizianul obișnuit care iese la braț cu soția și fata lui în Bois de Boulogne, ca să mănînce în oraș, apoi și să bea un pahar de vin cu niște prieteni cu care se întîlnește la ora opt la "Lipp", să zicem, lui Kiki îi place la Lipp, lui Kiki îi
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]