1,523 matches
-
un umanist creștin nu ar avea nevoie să se exprime diferit. Chiar el poate avea încredere în liniile generale „de la epoca de piatră până la creștinism” - pentru a cita un celebru titlu de carte-, deși poate respinge cu aceeași energie relativismele fenomenologiei religiei (religionsfenomenologiska). Fără îndoială, s-a întâmplat și acest lucru. Un entuziast admirator american - și sunt destul de mulți - a dedicat, acum doi ani, o carte temei „Mircea Eliade și dialectica sacrului”, în care îl critică pe Eliade pentru că nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
anumite aspecte. Nu vom încerca să ne aventurăm în iureșul exegetic la care este expus Eliade în această carte. Neîndoios, interesul său pentru particularitățile concepțiilor iudaică și creștină asupra religiei și istoriei nu este atât de puternic pe cât cel pentru fenomenologia religiei (religionsfenomenologi). Dar nu este deloc atât de sigur că India și alte culturi asiatice sunt străine de ideile de Dumnezeu viu în istorie și întrupare. Discuțiile continuă. În prezent, orice îndeletnicire fertilă cu istoria religiilor trebuie să pornească de la
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
calificat. Cartea pe care Payot o va publica va fi mai degrabă o adaptare franceză decât o traducere literală a ediției suedeze și din acest motiv îmi rezerv dreptul de a putea publica o carte de o întindere comparabilă cu Fenomenologia lui Van der Leeuw, publicată cândva la Payot. Într-adevăr, cartea mea concurează cu această lucrare fenomenologică a lui Van der Leeuw, dar scopul meu a fost totdeauna mai degrabă acela de a-l suplimenta decât de a-l substitui
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
de călătorie, coreligionari, membri ai aceleiași clase, locuitorii aceluiași sat, familia lărgită, familia strictă; fără să uităm societatea originală pe care fiecare individ o formează, într-un fel, cu sine însuși"192. Enigmatica frază finală avea, la Butler și în fenomenologia rememorării, un sens restrîns la două personaje care simbolizează amintirea, așa cum este gîndită și așa cum este legată de percepția prezentă. Este, de altfel, ideea reluată în 1932, în manuscrisul despre mărturie; dar noutatea articolului din 1939 este că, la Beethoven
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
al memoriei colective față de facilitatea timpului istoric aceasta este teoria timpului dublu. Reluînd o intuiție din Cadrele sociele, confirmată de toate analizele de pînă atunci asupra istoriei și a interiorității reciproce în cîteva cazuri excepționale, Halbwachs recurge încă o dată la fenomenologia rememorării: să-ți amintești spunea el în Cadrele înseamnă să urci în timp cu viteze diferite, de la timpul imediat (al memoriei imediate, cu o temporalitate nestructurată și neierarhizată), la un timp particular, propriu fiecărui grup (familial, religios etc.), timpul memoriilor
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
viteze diferite, de la timpul imediat (al memoriei imediate, cu o temporalitate nestructurată și neierarhizată), la un timp particular, propriu fiecărui grup (familial, religios etc.), timpul memoriilor colective "în care ne întoarcem cu viteze diferite și pe distanțe diferite". Aici, această fenomenologie a rememorării pleacă de la ideea de timp etern, care fusese în centrul capitolului despre timp, și afirmă că esențialul se găsește în sentimentul identității: nu sînt nici în trecut, nici în prezent, nici în viitor, cînd rememorez sînt într-un
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
in nuce, Editura Științifică, București, 1971. Cuciuc, Constantin, Sociologia Religiilor, ediția a III-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006. Cumont, Franz, Religiile orientale în păgânismul roman, Editura Herald, București, 2008. Cuțitaru, Codrin Liviu, Transcendentalism și ascendentalism. Proiect de fenomenologie culturală a romantismului american, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2001. Daba-Buzoianu, Morfologia imaginii, Editura Institutul European, Iași, 2013. Dancă, Wilhelm, Mircea Eliade: Definitio Sacri, Editura ARS LONGA, Iași, 1998. Danto, Arthur C., After the End of Art. Contemporary Art
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Stilul religiei în modernitatea tîrzie, Editura Polirom, Iași, 2011. Marion, Jean-Luc, Crucea vizibilului: tablou, televiziune, icoană, o privire fenomenologică, Editura Deisis, Sibiu, 2000. Marion, Jean-Luc, Idolul și distanța, Editura Humanitas, București, 2007. Marion, Jean-Luc, Vizibilul și revelatul: teologie, metafizică și fenomenologie, Editura Deisis, Sibiu, 2007. Mauss, Marcel; Hubert, Henri, Teoria generală a magiei, Editura Polirom, Iași, 1996. Meslin, Michel, Știința religiilor, Editura Humanitas, București, 1993. Michalowski, Kazimierz, L'art de l'Égypte, Éditions Citadelles & Mazenod-Editio, Paris, 1968-1994. Michaud, Yves, La crise
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Nae, Cristian, Arta după sfârșitul artei: Danto și redefinirea operei de artă, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", 2010. Newberg, Andrew, Waldman, Mark Robert, Cum schimbă Dumnezeu creierul: descoperirile inovatoare ale unui prestigios neurolog, Curtea Veche Publishing, București, 2009. Nistor, Mihai, Fenomenologia sacrului, Editura Cantes, Iași, 1999. Oprescu, George, Manual de istoria artei: Barocul, Editura Meridiane, București, 1985. Otto, Rudolf, Sacrul, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002. Palade, Mihaela, Iconoclasmul în actualitate: de la "moartea lui Dumnezeu" la moartea artei, Editura Sophia, București, 2005. Peers
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și Cateheză, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005. Vasilescu, Elena Ene D., Icoană și iconari în România: cât Bizanț, cât Occident?, Editura Trinitas, Iași, 2009. Veith, jr, Gene Edward, Starea artelor, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2000. Velasco, J. Martín, Introducere în fenomenologia religiei, Editura Polirom, Iași, 1997. Vernant, Jean-Pierre, Mit și Gândire în Grecia antică, Editura Meridiane, București, 1995. Vernette, Jean, Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc, Editura Corint, București, 2003. Vianu, Tudor, Estetica, Editura pentru Literatură, București
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Ibidem, p. 62. 59 Ibidem, p. 63. 60 René Guénon, Simboluri ale științei sacre, Editura Humanitas, București, 2008, p. 83. 61 Mircea Eliade, op. cit., p. 65. 62 Ibidem, p. 188. 63 Ibidem, p. 189. 64 Juan Martín Velasco, Introducere în fenomenologia religiei, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 56. 65 Ibidem, pp. 74-75. 66 Velasco subliniază faptul că divinul reprezintă "realitatea absolut diferită de toate celelalte realități mundane, deplina perfecțiune și totala plenitudine de ființă, Binele suprem, valoarea supremă și demnitatea augustă
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
134 Ibidem, p. 198. 135 Nathaniel Hawthorne, Rappaccinni's Daughter, în vol. The Norton Anthology of American Literature, 6th ed., vol. B, W. W. Norton & Company, Inc., New York, 2003, pp. 1314-1333. 136 Codrin Liviu Cuțitaru, Transcendentalism și ascendentalism. Proiect de fenomenologie culturală a romantismului american, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2001, p. 154. 137 Ibidem, p. 155. 138 Ibidem, p. 157. 139 Întrucât noțiunea de creație artistică deține un număr însemnat de sensuri, trebuie să facem aici observația că atunci când
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
II-a), Editura Meridiane, București, 1978, p. 80. 208 Nichifor Crainic, op. cit., p.163. 209 Ibidem, p. 168. 210 Ibidem, p. 174. 211 Vezi A. Stoleriu, op. cit., p. 79. 212 Ibidem. 213 Jean-Luc Marion, Vizibilul și revelatul: teologie, metafizică și fenomenologie, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 8. 214 Mihail Diaconescu, Prelegeri de estetica Ortodoxiei, vol I., Editura Doxologia, Iași, 2009, pp. 345-346. 215 Ibidem, p. 355. 216 Revenind la exemplele extrase din lumea artei, din această ultimă categorie, reamintim existența așa-
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Editura Polirom, Iași, 2004, p. 227. 288 Rudolf Otto, op. cit., pp. 81-87. 289 Ibidem, pp. 83-85. 290 Ibidem, pp. 87-93. 291 Gilbert Durand, Aventurile imaginii: Imaginația simbolică. Imaginarul, Editura Nemira, București, 1999, p. 13. 292 Juan Martín Velasco, Introducere în fenomenologia religiei, Editura Polirom, Iași, 1997, pp. 82-83. 293 Ibidem, p. 83. 294 "În general, Misterul este numele divinității în care toate formele acesteia coincid și, prin urmare, în care se recunosc toate persoanele religioase, realitatea ce rezumă și explică noua
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
dincolo de indivizii ce se nasc și mor. La fel sunt și cunoștințele științifice și credințele religioase, cu instituțiile și ritualurilor lor. În secolul al XIX-lea filosofia istoriei, potențată intens de HEGEL, semnala conștiința individuală doar ca un element al Fenomenologiei Spiritului Filosofia științei, care s-a dezvoltat mult în secolul XX odată cu „teoria teoriilor științifice”, a adus în prim-plan realitatea ontică și dinamismul istoric al științelor, în corelație, pe de o parte, cu limbajul supraindividual, iar pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
poziția de „el” și poate fi studiat științific, dar mai ales poate fi caracterizat, de obicei, prin dialogul dintre „eu” și „tu”, dintre „noi”; - perspectiva persoanei a doua (tuă este mai puțin comentată de cognitivism, dar a fost abordată de fenomenologie și existențialism. E vorba de relațiile interpersonale intime, duale, dintre „eu” și „tu”, care presupun apropiere și interpătrundere reciprocă. Multe dintre sensurile eului interferează cu cele ale sinelui (selfă și acesta a avut o carieră filosofică, mai ales în înțelesul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cerebrală a diverselor funcții, interesul pentru trăsăturile faciale ca expresie a caracterului omului se restrânge treptat, în paralel cu declinul portretului. La vremea lor însă, ideile lui Gall erau atât de importante încât Hegel le-a comentat pe larg în Fenomenologia Spiritului (1807Ă. Cercetările de fisiognomie în tradiția inițiată de Lavater continuă și în prezent, mai ales în școala franceză, care se consideră urmașă a lui Sigaud. De exemplu, Spinetta (1987Ă ia în considerare aspectul general al feței, fruntea, nasul, maxilarele
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
grupul Esprită. S-au mai semnalat școli personaliste la Cracovia (prin Ingarden, profesor al lui Karol Wotiek, viitorul papă Ioan Paul al II-leaă și la Praga. Personalismul a pătruns, explicit sau implicit, și în Germania, la filosofii de orientare fenomenologică. Fenomenologia lui Husserl pune accentul pe conștiință, subiect și subiectivitate, fără a comenta persoana, deoarece nu imaginează raportarea „față în față” a indivizilor umani. În ultima perioadă în care tema alter-ego-ului a devenit centrală, Husserl (1994Ă a dezvoltat ideea unei „intersubiectivități
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
comenta persoana, deoarece nu imaginează raportarea „față în față” a indivizilor umani. În ultima perioadă în care tema alter-ego-ului a devenit centrală, Husserl (1994Ă a dezvoltat ideea unei „intersubiectivități transcendentale”, fără a face apel la conceptul de „persoană”. Totuși, în cadrul fenomenologiei unii autori au analizat tema persoanei. Cel mai pregnant a făcut-o Max Scheler, care, pe bună dreptate, este considerat „personalist”. În lucrarea sa fundamentală Etica materială a valorilor Scheler reia principalele teme ale lui Kant, pe care încearcă să
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
identitatea și ansamblul acesteia, mediată prin sine și cultură. Ea se articulează în prezent tot mai mult cu doctrina sinelui (selfă, cu care însă nu se poate confunda de vreme ce aceasta implică trăirea subiectivă directă, experiențială, precum și conștiența nemijlocită, în sensul fenomenologiei. Psihologia narativă a persoanei este, poate, nivelul cel mai global și exterior al exprimării acesteia, care nu exclude, ci pretinde și alte nivele și perspective. Ea este tot mai mult invocată în psihopatologia persoanei (Phillips, 2005Ă. Direcțiile actuale ale psihologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
tradiția eului și a conștiinței de sine, care vizează și integrează intențional lumea. Tradiția filosofică a conștiinei de sine s-a reafirmat în secolul XX, de exemplu prin opera lui Jaspers. Prima jumătate a veacului a fost dominată însă de fenomenologia lui Husserl, care punea accentul pe tradiționala conștiință și pe eu, nefolosind explicit conceptele de „sine și „persoană”. Această fenomenologie a sinelui le preia în mare parte, și anume: intenționalitatea în sensul de vizare intențională a lumii și a propriului
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a reafirmat în secolul XX, de exemplu prin opera lui Jaspers. Prima jumătate a veacului a fost dominată însă de fenomenologia lui Husserl, care punea accentul pe tradiționala conștiință și pe eu, nefolosind explicit conceptele de „sine și „persoană”. Această fenomenologie a sinelui le preia în mare parte, și anume: intenționalitatea în sensul de vizare intențională a lumii și a propriului subiect, considerat în prezent ca tendința activă a sinelui; subiectivitatea resimțită, considerată în prezent ca și conștient reprezentat al sinelui
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
a propriului subiect, considerat în prezent ca tendința activă a sinelui; subiectivitatea resimțită, considerată în prezent ca și conștient reprezentat al sinelui; experiența conștientă trăită direct și nemijlocit, la care mulți comentatori ai psihologiei self-ului fac apel în prezent. Fenomenologia lui Husserl e o doctrină filosofică a subiectivității transcedentale, dar influența sa asupra psihologiei persoanei și asupra psihopatologiei a fost remarcabilă. În psihanaliza inițială a lui Freud, reflexivitatea sinelui nu joacă un rol important, în locul său fiind plasat id-ul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
mele psihice. De vreme ce e implicată reflexivitatea, această componentă activă include și calitatea experienței subiective (qualia; de exemplu, durerea, care e „a mea”Ă și, de fapt, întreaga conștiință de sine experiențială. Prin aceasta e asimilată o bună parte din contribuția fenomenologiei de inspirație husserliană la psihologie și psihopatologie. Totuși, distincția între mine și persoană se menține, chiar și în perspectiva filosofilor, așa cum subliniază Strawson. Pe de altă parte, s-ar putea distinge un aspect al sinelui ca „obiect” - ca obiect reflexiv
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
structurate în cadrul anumitor doctrine, deoarece includerea s-a făcut prin vot democratic, iar practicienii nu sunt neutri doctrinar. Astfel, pentru DSM-IV (după Livesleyă: diagnosticul personalității histrionice își are originea atât în modelul psihiatric clasic al dezvoltării psihosexuale, cât și în fenomenologia clasică privitoare la isteric. TP schizotipală se corelează cu ideea lui Kraepelin privitoare la formele fruste de psihoză - în cazul acesteia, schizofrenia. Personalitatea de tip borderline și narcisică au bazele în gândirea psihanalitică mai recentă (Kernberg și Kohută. Personalitatea evitantă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]