5,111 matches
-
al sufletului. Ar fi fost echivalent cu a se nega pe ea însăși, ca om. Faptul că nu mai putea să exprime în cuvinte tot ceea ce simțea nu însemna că aceste trăiri muriseră. Nerostite însă, ele deveneau un fel de fiare pe care nu le putea stăpâni: mușcau, zgâriau fără milă- până la sânge, dacă un suflet poate sângera. O sută patruzeci și trei de zile de tăcere. Pentru că... discuțiile despre vreme și alte asemenea fleacuri erau de fapt același lucru: niște
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
tragica lume a sa, În carcera grea, de gheață și fum (Memorial) Și sune o muzică (...) Pentru claustrații Într-o ceață de plumb (Cântând) Și intrăm în frig, În disperare Și intrăm în țarc Disperați, disperați... (Trifoiul văzut ca o fiară) Tendința limbajului de a deveni mască este evidentă. Poetul e un mim ciudat, care inventează ceea ce imită și, într-un teatru populat cu propriile măști, nu își mai găsește locul. Fantoșe grotești, ca în filmele lui Fellini (ori semănând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate. MACEDOROMÂNI Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii și i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sunt români, sunt super români, români absoluți. Atât de năpăstuiți și goniți, au instinct național de fiară bătută. Iar eu și dumneata, pe lângă ei, avem forță domestică de rațe. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temniță. Îi băteau până îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbăție perfectă. MANIFESTUL COMUNIST Manifestul comunist e evanghelia roșie a
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
-n pereți, se joacă cu-ndoiala în miros jilav și ascuțit de cloroform. * * * Lui Sabin Opreanu, poetul Nu putea dormi decât în lumina zilei, îngrozit de noaptea ce acoperă albiile firești ale morții. Bărbatul era înalt, masiv și puternic. Sufletul fiară minunată! Cânta argintul ce tremura în rouă în negura nopții atât de luminată și bruma ce acoperea pielea goală a toamnelor sfâșiate de ghearele ploii, beată de alcool, de viscol întors, spre iarna ce-a fost. În ce grote ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu versul ei mut nu te mai aștepta grăbită ca la început, să-ți mai povestească de vârsta ei firească. Se miruie iubirea, lacrima se subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în ușă la intrare. O! Fragedă făptură oricât ai fi de pură în prag o să rămâi la râsul dintâi... Vechea împărăție topită în pustie și putredă și mută rămâne nefăcută. * * * A fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Km. Cel mai important afluent pe raza orașului este pârâul Belia (Taleaă, afluent pe dreapta, la hotarul de nord al localității. Tot pe dreapta primește alte două pâraie Cacova și Sunătoarea. Dintre afluenții cu scurgere temporară menționăm: Valea Bradului, Valea Fiarelor, Valea lui Marinică, Valea lui Butură și Valea lui Sărăcilă, toți pe partea stângă. Până la confluența cu pârâul Belia, Prahova are un 20 profil longitudinal cu o pantă medie de 13, 5 m/Km, iar pe cei 11 Km pe
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
cinci capete înfricoșate, cu ochii holbați spre locul de unde venea lătratul lui Napoleon. Cum ajunseră sus însă, Vlad se simți cea mai nefericită ființă din lume. Gîndul că biata vacă, de care-și aminti abia atunci, ar putea cădea pradă fiarelor care-l fugăreau pe Napoleon îl paraliză cîteva clipe. Vaca! gemu el cu fața schimonosită. Ce-i cu vaca? întrebă Ilinca, sperînd că poate vaca îl fugărea pe Napoleon. Dacă o... Și Vlad se opri... Chiar în așa hal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
curios. Lei în pădurile noastre?! E... e... o..., începu și Nicanor să zică ceva, dar glasul se topi neputincios. Eu aș zice, continuă tot doctorul mult mai încet, să ne salvăm deocamdată urcîndu-ne în copaci. Nu ne putem pune cu fiarele! Asta așa-i, prieteni, încuviință și Iancu Răgălie. Primul care se cațără mai repede decît și-ar închipui cineva, în cea mai înaltă răchită, fu doctorul. Domnul Nicanor îi urmă imediat exemplul folosind aceeași răchită, care oferea posibilități de cățărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
el doctorul. Nuțu se smulse cu greu din nămol și reuși, după eforturi supraomenești, să se urce într-o răchită. Așa mînjit de noroi cum era pe tot corpul și chiar pe față, părea un monstru mai de temut ca fiarele junglei. O vreme nu mai scoase nimeni nici o vorbă. Pădurea părea moartă. Nici măcar păsările nu mai ciripeau, ori nu mai avea nimeni urechi pentru a auzi altceva decît răgete de lei și de tigri. Ce-o fi fost oare? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu toții că nu mai pot sta cinchiți între crengi, orice-ar fi. Vorbind mai mult prin semne se hotărîră să coboare și să plece îndărăt spre sat. Așa că începură să coboare mai încet ca melcii, pentru a nu stîrni iar fiarele junglei și porniră tiptil pe urmele care se mai cunoșteau. Cum însă frica îi grăbea, nu se mai țineau exact de urmele pe care veniseră pînă acolo. Treceau de-a dreptul prin mlaștină. Toți se umplură de noroiul acela negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zise te Nicanor, făcînd ochii mici. Nu găsesc nici un răspuns. Doar nu putem crede că sînt cu adevărat lei și tigri în pădurile noastre! Și de ce nu? se opuse doctorul. De ce să nu admitem și faptul că pot exista asemenea fiare din timpuri străvechi, acomodate cu condițiile de aici, mai ales că-n pădurea asta sălbatică nu intră nimeni din cauza mlaștinii. Știți ceva? interveni în discuție Matei și pentru că nu era de acord cu doctorul și pentru că bănuia ceva necurat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ce-mi plăcea și ce nu. Și mai târziu, am descoperit-o pe mama, eternul cameleon, sânge din sângele Leei, care, după ce a încetat să mai fie o femeie îndrăgostită și o mamă cu farmece și minuni și povești cu fiare și mâncăruri nemaiauzite, a devenit unul din cei mai creativi oameni pe care i-am cunoscut, strălucitoare pentru toți cei din jur, în afară de mine. Pentru mine era un om atât de dăruit, că mă miram cum de nu-i văzusem
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
am sărutat mâna aceea, care l-am blestemat, care l-am iubit, care l-am urât ca nimeni altul, care i l-am împroșcat cu venin lui Al-Walid, care mă rog zi și noapte să pier sfâșiat de ciumă, de fiare, de oamenii lui, de oamenii mei, ce-mi mai pasă... Eu mi-am purtat războinicii până la porțile Cetății Parfumurilor, pentru gloria lui Allah și a lui Al Walid Abdalmelek, după mine au botezat muntele Jabal Tariq, eu i-am dus
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
rostogolire, nu te poți măsura. Din cînd în cînd, obosit de întîmplările de peste zi și legănat de șoaptele nopții, puiandrul închidea ochii și aluneca abrupt pe cărările somnului. Vise agitate, cu lupi arătîndu-și colții în lumina lunii, cu guri de fiare sălbatice căscate să-l înghită, îl făceau să tresară îngrozit. Mult după miezul nopții a reușit să adoarmă de-adevăratelea; și, în cele din urmă, imaginea translucidă a unei lupoaice care-l chema din depărtări, de pe-o creastă de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
înaintarea lină, străduindu-se să le ghicească intențiile, mișcările, ascuțindu-și auzul și concentrîndu-și privirea, Lupino se simți vînător. Încetul cu încetul, sîngele i se ridică cu furie spre tîmple, unde-i zvîcnea nebunește. Instincte ancestrale îl acaparară. Era el, fiara, prădătorul născut din cine știe cîte generații de lupi cruzi, față în față cu provocarea supremă: prada. Chemarea sîngelui se dovedea de necontrolat. Și, pentru că toți lupii o fac, avea să pîndească. Avea să alerge. Avea să sară. Avea să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
tăcere grea, înnebunită, neiertătoare. Cineva întrebă cu oarecare mirare: „Unde e regele?”. O voce șovăielnică încercă un răspuns: „Care? Cel alb, sau cel negru?”. Omul care a pus întrebarea nu pare să fi auzit nimic și izbucnește urlând, ca o fiară încolțită de incendiul savanei: „Unde e regele?!”. Apoi nu s-a mai văzut nimic clar. A fost o năvală furibundă asupra turnului de control. Aeroportul deveni un vacarm imens. Se părea că nu va scăpa nimeni din turn. Praful s-
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Poate... Dar cine să ia în seamă acum toate aceste? Noi, cei trei nepoți de surori, înaintăm puțin distanțați, spre buza râpei din partea vestică a dealului Docmana. Cred că în ochii măriți ai fiecăruia nu joacă decât imaginea micșorată a fiarei. Mergem fără să ne privim, ca și cum ne-am suspecta de frică, ori poate de pe acum invidioși pe acela care ar fi zărit primul mult-visatul vânat. Domnul avocat, altfel-zis: Unchiul, rămăsese câțiva pași în urmă. „De-acum e rândul vostru!” - parcă
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
pe deal de cerul roșu-violet al apusului, și iată că este seară de-a binelea! Dinspre pâlcul de cătină de pe marginea râpei, profilat ca o pată indistinctă pe zare, a pornit parcă un hămăit, sau un urlet înăbușit. Poate că fiara stătea la pândă și ne simțise în liniștea serii?... Ori nervii noștri întinși la maxim făceau să percepem exagerat și un simplu țârâit de greier? Pe măsură ce ne apropiem, pășim tot mai rar, aproape neauzit. Din spate se aude bine gâfâitul
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
spate se aude bine gâfâitul Unchiului. Însă cine mai are acum timp pentru el? Pușca strânsă în mâini este totul, nu avem ochi și urechi decât pentru pâlcul de cătină din față. Nu știu de ce îmi vine să cred că fiara așteaptă aici, la intrare în hotarele sale, și nu pitită pe undeva prin râpă, între tufanii de măcieș și lumânărică. O credință prin tăria căreia, probabil, și vânătorul preistoric încerca să-și aducă vânatul mai aproape. Mai știi?... Fără să
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
răsfirate. Lupul murise cine știe de când, iar el - acum. I se oprise inima, de data aceasta nu a mai fost „un fleac de preinfarct”, cum obișnuia să curme orice discuție despre boala lui. Dar ce întâmplare! Se împiedicase de stârvul fiarei? Căzuse, probabil, din cauza urcușului, dar nu a vrut să spună nimic, ca să nu ne oprească, răpindu-ne astfel șansa de a ne reabilita în ochii lui. Ochii lui... acum stinși, din care se prelungea o umbră de ironie. Luminând mai
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
poate, n-ar fi atât de frumoasă dacă pe albul ei n-ar fi atât de mult freamăt și zarvă în așteptarea primăverii... Norocul care dă peste câte unii, scot din ei la iveală nu omul (cu „O” mare!) doar fiara, bestia, neomul! Adesea „clipa cea repede ce ni s-a dat” trăită frumos, în respectul lucrurilor sfinte, este cu mult mai prețioasă decât decenii întregi de viață fără nici un rost. Când asupra unora se abat necazuri și vânturi potrivnice, aceștia
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
par-ce-la". MINISTRUL: Căcat. Nici nu rimează. JENI: Așa le-am spus și eu; "Căcat. Nici nu rimează". Dar de cîte ori le atrăgeam atenția că nu rimează, mă băteau. Mă pocneau cu o riglă de lemn. MINISTRUL: Copiii sînt niște fiare. Dar gîndește-te că vei avea și tu propriile tale fiare. Cine știe ce cîntecele or să inventeze despre numele tău. JENI: Dar cînd am ajuns secretară de director mi s-a spus Jeni. Nu găsiți că e potrivit? MINlSTRUL: Cît se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
spus și eu; "Căcat. Nici nu rimează". Dar de cîte ori le atrăgeam atenția că nu rimează, mă băteau. Mă pocneau cu o riglă de lemn. MINISTRUL: Copiii sînt niște fiare. Dar gîndește-te că vei avea și tu propriile tale fiare. Cine știe ce cîntecele or să inventeze despre numele tău. JENI: Dar cînd am ajuns secretară de director mi s-a spus Jeni. Nu găsiți că e potrivit? MINlSTRUL: Cît se poate de potrivit. JENI: Ei... Dar cînd am devenit șefă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
cu Dinescu, pe Spinoza l-a abandonat repede, considerându-l prea sumbru, a trecut apoi la Camil Petrescu, la Somerset Maugham (Geniul și zeița, din păcate) și aidoma s a oprit la Nichita Stănescu, la Nietzsche (degeaba), la Marin Preda... Fiara acestei obsesii trebuia să se exprime. Degeaba o disprețuia pe Violeta, fiindcă oricum cuvintele lui nu puteau nimic În preajma ei - iar tânăra Îl privea ca pe un extraterestru: felul lui de a-i vorbi se schimbase, devenise ironic, sarcastic, făcea
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
și pentru tovarășul Rogoz, numai că duminicile lui erau zile de prisos, pe care le trăia În silă, fără nevastă, fără copii, singur. Duminica făcea baie, se uita la „Viața satului“, Își trecea În revistă colecția de brichete, colecția de fiare de călcat, colecția de ceasuri, colecția de cutii de chibrituri și colecția de capace de bere. Nu ieșea niciodată la plimbare după amiaza, dacă era vreun meci la televizor Îl privea mâncând semințe de dovleac, iar seara se Îmbăta, strivit
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]