1,215 matches
-
schimbare a Parametrului centrului de la latină la limbile romanice, Ledgeway (2012: 235-281) propune o explicație elegantă și cât se poate de simplă: în proiecția verbală extinsă (i.e. în propoziție) (60) (adoptând împărțirea propoziției în trei domenii: domeniul complementizatorului CP, domeniul flexiunii IP, domeniul lexical vP), schimbarea centru final -->centru inițial se propagă dinspre centrele superioare ierarhic înspre centrele inferioare ierarhic, adică dinspre complementizator - pentru care în latina clasică există o setare parametrică mixtă, observabilă empiric prin coexistența structurilor inovative (centru inițial
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
final (59b), FOFC fiind indiferentă în această configurație (un grup cu centru inițial poate avea orice tip de complement). În schimb, dacă centrul inferior V0 își schimbă setarea din centru final (OV) în centru inițial (VO), iar centrul imediat superior, flexiunea (I0), păstrează setarea arhaică centru final, structura rezultantă violează FOFC (61), instanțiind o relație de dominare de tipul (59d). (60) CP > IP > VP (61) * IP qp VP I' 2 2 V0 O I0 tVP [EPP] Odată cu schimbarea setării Parametrului centrului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
IP, în ierarhia CP > IP >vP, v. §II.2); cu excepția englezei, în limbile germanice deplasarea verbului în domeniul C este obișnuită 1, mai ales în propozițiile principale, caracterizate de regula V2. Odată cu propunerea lui Pollock (1989) privitoare la scindarea nodului flexiune (IP) în cel puțin două proiecții (Agr și T), s-a constatat că domeniul flexionar trebuie conceput mai degrabă în termenii unui câmp sintactic care găzuiește o serie de proiecții flexionare verbale, dintre care cele mai importante sunt proiecțiile de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
uT este încă activă (i.e. procesul de atribuire a cazului n-a avut loc). Această trăsătură se va șterge și atribuirea nominativului va avea loc în aceeași manieră ca atribuirea acuzativului, odată cu inserarea în derivare a centrului TS din domeniul flexiune, care machează temporalitatea principală a enunțului. 2) Atunci când complementul lui V este un obiect propozițional, procesul de satisfacere a trăsăturilor centrului TO se desfășoară într-un mod asemănător, dar nu identic. În joc intră, în principal, trăsăturile elementului de subordonare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
analiza va fi cuprinde formele sintetice și analitice 30. O chestiune spinoasă apărută odată cu formularea IpotezeiAcordului Bogat (engl. Rich Agreement Hypothesis) la sfârșitul anilor '80 (v. Koeneman și Zeijlstra 2014 și bibliografia) este determinarea trăsăturilor care determină deplasarea verbului la flexiune: trăsăturile nominale ale subiectului marcate de verb (trăsături sau trăsăturile verbale de mod, timp, aspect (cf. Biberauer și Roberts 2010). De asemenea, vom examina elementele funcționale din nucleul propozițional pentru a determina pozițiile în care acestea se generează/deplasează; vom
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1 supra), româna a fost inclusă în clasa limbilor romanice moderne în care verbul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP (cel puțin prin raportare la propozițiile indicative afirmative); transparadigmatic, verbul românesc se deplasează în mod sistematic la flexiune (Dobrovie-Sorin 1994; Avram 1999; Cornilescu 2000; Alboiu și Motapanyane 2000; Alboiu 2002; Avram și Hill 2007; Giurgea 2011; Cornilescu și Nicolae 2013; Ledgeway 2015a; Schifano 2013, 2014, 2015a, 2015b; Nicolae 2015c). Atât formele sintetice, cât și formele analitice precedă în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
procliză pronominală (spre deosebire de encliza pronominală a gerunziului) (v. Niculescu 2013 și §§3.2; 3.3 infra)33. (59) a. a nuîl (mai) citiel b. nuîl (mai) citește el c. nul-a (mai) cititel Testele sintactice care indică deplasarea verbului la flexiune aplicate mai sus (verbul precedă adverbe de tip des și cuantificatori flotanți) se extind și la infinitivul verbal precedat de a: (60) a. (obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
multiplu, cf. (57c)): verbul lexical (participiu verbal sau infinitiv) se ridică la stânga adverbului/cuantificatorului flotant, deși trăsăturile ale subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi cu deplasare V-la-I
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi cu deplasare V-la-I și subiect nul (româna, italiana, greaca, spaniola); - limbile în care flexiunea verbală este bogată, însă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi cu deplasare V-la-I și subiect nul (româna, italiana, greaca, spaniola); - limbile în care flexiunea verbală este bogată, însă flexiunea nominală este săracă sunt limbi cu deplasare V-la-I, însă fără subiect nul (franceza, engleza medie [engl. Middle
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi cu deplasare V-la-I și subiect nul (româna, italiana, greaca, spaniola); - limbile în care flexiunea verbală este bogată, însă flexiunea nominală este săracă sunt limbi cu deplasare V-la-I, însă fără subiect nul (franceza, engleza medie [engl. Middle English]); - limbile în care ambele tipuri de flexiune nu sunt bogate sunt limbi fără deplasare V-la-I și fără
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi cu deplasare V-la-I și subiect nul (româna, italiana, greaca, spaniola); - limbile în care flexiunea verbală este bogată, însă flexiunea nominală este săracă sunt limbi cu deplasare V-la-I, însă fără subiect nul (franceza, engleza medie [engl. Middle English]); - limbile în care ambele tipuri de flexiune nu sunt bogate sunt limbi fără deplasare V-la-I și fără subiect nul (engleza, limbile scandinave
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și subiect nul (româna, italiana, greaca, spaniola); - limbile în care flexiunea verbală este bogată, însă flexiunea nominală este săracă sunt limbi cu deplasare V-la-I, însă fără subiect nul (franceza, engleza medie [engl. Middle English]); - limbile în care ambele tipuri de flexiune nu sunt bogate sunt limbi fără deplasare V-la-I și fără subiect nul (engleza, limbile scandinave continentale); - limbi în care flexiunea nominală este bogată, însă flexiunea verbală este săracă (nu există exemple clare, v. discuția la Biberauer și Roberts 2010: 267
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
limbi cu deplasare V-la-I, însă fără subiect nul (franceza, engleza medie [engl. Middle English]); - limbile în care ambele tipuri de flexiune nu sunt bogate sunt limbi fără deplasare V-la-I și fără subiect nul (engleza, limbile scandinave continentale); - limbi în care flexiunea nominală este bogată, însă flexiunea verbală este săracă (nu există exemple clare, v. discuția la Biberauer și Roberts 2010: 267 și urm.). O ultimă chestiune care trebuie lămurită este statutul adverbelor preverbale; din discuția prezentată mai sus a rezultat că
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fără subiect nul (franceza, engleza medie [engl. Middle English]); - limbile în care ambele tipuri de flexiune nu sunt bogate sunt limbi fără deplasare V-la-I și fără subiect nul (engleza, limbile scandinave continentale); - limbi în care flexiunea nominală este bogată, însă flexiunea verbală este săracă (nu există exemple clare, v. discuția la Biberauer și Roberts 2010: 267 și urm.). O ultimă chestiune care trebuie lămurită este statutul adverbelor preverbale; din discuția prezentată mai sus a rezultat că poziția adverbelor precum des este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
poziția de centru al FIN0 (v. §3.4 infra pentru argumentele care arată că să este un complementizator generat în poziție joasă, nu o marcă flexionară) și negația propozițională, care în limbile romanice și în română selectează drept complement grupul flexiune IP (Neg > IP) (Zanuttini 1997), fiind astfel elementul care marchează limita dintre domeniile IP și CP (v. §3.3 infra). (62) a. Pentru ca dessă-i vizitezi pe bunici, ai nevoie de mulți bani pentru că drumul e lung și scump. b. Desnu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sincretică C0, astfel că generarea unei periferii stângi nu este posibilă în propoziția infinitivală. În aceste condiții, singura poziție disponibilă pentru adverbul des este poziția postverbală; plasarea adverbului între complementizatorul a și verb indică deplasare joasă / lipsa deplasării verbului la flexiune, opțiune exclusă; plasarea adverbului des la stânga complementizatorului a nu este posibilă, întrucât statutul sintactic al complementizatorului a nu permite generarea unei periferii stângi, astfel că nu există o poziție structurală în care adverbul să fie deplasat din poziția sa de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și rafinarea tipologiei deplasării verbului Mai multe cercetări datând din anii '90, culminând cu Giorgi și Pianesi (1997) și Cinque (1999), au arătat că asumarea unei singure proiecții IP nu poate acoperi întregul spectru de variație a deplasării verbului la flexiune în limbile romanice. Proiecția IP a fost inițial scindată într-o serie discretă de proiecții de mod, timp, aspect (MOODP > TP36> ASPP) - ordonate astfel în concordanță cu Principiul oglinzii (engl. The Mirror Principle) formulat de Mark C. Baker, conform căruia
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]