1,673 matches
-
Grigore Ghica voievod scutește de dări mai multe mănăstiri printre care și Cetățuia. „Prin poziția ei Mănăstirea Cetățuia a fost căutată și ca loc de agrement, de către unii voievozi și anturajul lor. Astfel între 1743-1747, Ioan Mavrocordat a construit un foișor frumos sub Cetățuia, precum și o cișmea lângă cerdac cu apă curgătoare”<footnote Mihail Kogălniceanu, op. cit., vol. III, p. 207 footnote>. „Unele imobile sau beciuri de la Cetățuia s-au folosit și ca închisori temporare”<footnote Nicolae Grigoraș, Mitropolitul Iacov Putneanul, în
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
apei, după care, s-a trecut la restaurarea caselor domnești. Deasupra vechiului zid din piatră s-a adăugat un rând de ocnițe din cărămidă aparentă și o cornișă în zimți pe care s-a plasat acoperișul. S-au construit două foișoare pentru scările de acces la ambele intrări. Unul mai mare, pe șapte coloane din blocuri de piatră la intrarea principală și unul mai mic, pe două coloane, la intrarea principală. Biserica s-a bucurat de o atenție deosebită din partea restauratorilor
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
ocazia unor sărbători, și tot în clădirea cu sala gotică este amenajată o cameră pentru primirea demnitarilor și a ierarhilor; în arhondaric, unde la etaj este stăreția, s-a înlocuit vechiul mobilier din birouri cu altul adecvat zilelor noastre; turnul foișor este amenajat cu mobilier nou. În palatul voievodului este amenajată o colecție de obiecte bisericești. Mobilierul și toată instalația necesară funcționării unei astfel de colecții bisericești sunt noi. Aproape toate alimentele necesare la bucătăria obștii sunt din gospodăria și grădina
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
De unde o fi venind vodă?” - mă întreb, în timp ce fac același gest de întâmpinare ca și călugărul. Deși întrebarea mi-am pus-o doar în gând, bătrânul răspunde ca și cum ar fi auzit-o: Vodă vine din Copou, fiule. Are acolo un foișor. A stat câteva zile să se hodinească și să scape de griji...Aer curat, liniște... Cred că ai dreptate, părinte, pentru că asta se vede și pe chipul lui. Parcă-i mai luminos, mai vioi, iar pe buze îi flutură un
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ce duce spre civilizație, trebuia să trec prin satul țigănesc, conceput ca peste tot, câteva rânduri de corturi din țoale, după ele palatele vopsite prăzuliu, citron, frez, fără nici o fereastră spre partea lui Sevgin, doar cu o aglomerare de minarete, foișoare, loggii, terase, grădini suspendate, unde n-am intrat niciodată - ba am intrat, am să-ți povestesc când o veni vremea... Până acolo sunt în altă bolgie. O haită de câini nemâncați își cască boturile negre spre trupul meu semiîmbrăcat, răstignit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Un adevărat senior, iar domeniul lui, credeți-mă, madame, avea o puternică amprentă feudală. Ziduri ca de cetate, două rânduri de porți din stejar masiv ferecate în fiare și prinse într-o arcadă de piatră; împrejmuiri înalte și mai multe foișoare în care stăteau la pândă arnăuți cu pistoale, puști și hangere. Nimeni n-ar fi cutezat să atace un astfel de domeniu. Numai rușii au cutezat. Și asta s-a întâmplat într-o manieră tipic rusească. Contele clătină de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mari se fugăreau de-a lungul pereților de la o făclie la alta. Bicigașii chiuiau, fluierau și se întreceau în mânuirea bicelor, gonind cu trăsuricile lor colorate prin orașul subteran. Luminăția Sa ridicase o reședință de vară pe malul unui lac. Foișor, ziduri din șase rânduri de cărămidă, multe odăi și saloane, două holuri încăpătoare pardosite cu cărămizi puse pe cant și lustruite cu ceară de albine, scări interioare răsucite cu grație spre odăile de sus. Două statui din bronz, un arap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
la ferestre. Prin cristalul ușii de la intrare se zăreau cele două brațe ale scării interioare și culorile frescelor reflectate în oglinzile mari. Grădinile palatului care coborau până la vadul Dâmboviței erau acum pe jumătate inundate. Ici-colo răsăreau doar coloanele svelte ale foișoarelor sau albul vreunei bănci de marmură. Dar zgomotele veneau, de obicei, din partea cealaltă, dinspre podul Cilibiului, pe care treceau mereu butcile cu coșul ridicat hodorogind pe bârne. Aproape de stâlpii podului veneau de obicei femeile. Spălau rufe, în timp ce copiii alergau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
câinii și șoimii lui sau de cafeaua băută în pavilionul ridicat chiar deasupra apelor Dâmboviței și, bineînțeles, de hanul lui. Prințul se mândrea cu acel „palat de lemn”, un han deschis, primitor, construit după stilul tradițional al locului, cu prispe, foișoare, stâlpi sculptați și arcade din broderii în lemn. Deși participase la multe evenimente politice din Imperiul Otoman și din țara Românească, viața prințului nu era totuși doar o simplă istorie a politicii și a diplomației, nici măcar o cronică a afacerilor internaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
jariște În inima Codrului Orheiului). Puțini erau stâlpii dintr-o bucată, sfârșind acolo unde se isprăvea lungimea trunchiului -șase, șapte metri - cei mai mulți erau Înnădiți. Și totului-tot: stâlpii de susținere, grinzile de Întărire, scara cu rezemătoare - ce să mai spun de „foișor”, așa-i spuneau podiștei - cu balustrada, căpriorii acoperișului, nu găseai o palmă de lemn neînflorit din daltă, din fierăstrău, din sfredel, din topor, din strung. Unele erau gata-Înzorzonate (maică-ta ar zice: gata-stricate), altele În curs de, Însă și cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În interiorul incintei, Începând de la Poarta Mănăstirii, la Apus, și până la Poarta Chinei, Omar n-a văzut decât livezi dese și pâraie repezi. Apoi, ici și colo, avântarea unui minaret de cărămidă, o cupolă cizelată de umbră, albeața unui zid de foișor. Și, pe malul unei bălți dezmierdate de sălcii plângătoare, o femeie goală care se scălda, cu părul În bătaia părul vântului arzător. Oare nu această viziune de paradis a vrut s-o evoce pictorul anonim care, cu mult mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
până ce Rubaiatele sale să fie cinstite drept una dintre operele cele mai originale ale tuturor timpurilor, până ce straniul destin al manuscrisului din Samarkand să fie, În sfârșit, cunoscut? III În acea noapte, Omar și-a căutat zadarnic somnul Într-un foișor, Într-un pavilion de lemn aflat pe o colină golașă, În mijlocul imensei grădini a lui Abu Taher. În apropierea lui, pe o masă joasă, pană de scris și călimară, un opaiț stins și cartea sa deschisă la prima pagină, rămasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În mod sincer de soarta speciei omenești, până când Dumnezeu mi-a oferit divina șansă de a-l Întâlni pe marele cadiu, imamul Abu Taher. Favorurile sale mi-au Îngăduit să mă dedic acestor lucrări“. Când revine, În acea noapte, În foișorul care-i slujește de acum Înainte drept casă, Khayyam nu se gândește să-și aducă un opaiț, spunându-și că e prea târziu ca să mai citească sau să mai scrie. Cu toate acestea, drumul nu-i e deloc luminat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și Djahane se tem de acel moment, fiecare sărut are gust de despărțire, fiecare Îmbrățișare este o goană nebună. Într-o noapte ca oricare alta, una dintre cele mai Înăbușitoare are verii, totuși, Khayyam iese să aștepte răbdător pe terasa foișorului; aude, și-i pare că din apropiere, râsetele străjilor cadiului, se neliniștește. Fără pricină pentru că Djahane sosește și Îi alungă teama, nimeni n-a zărit-o. Schimbă un prim sărut, fugar, urmat de un altul, apăsat, este modul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de stânjenitor. Și această reputație, meritată sau nu, avea să-i aducă pierirea, Întrerupând În mod prematur o ascensiune care se anunța fulgerătoare. Asta Djahane și Omar n-o știu Încă. În momentul În care ei stau la taifas, În foișorul grădinii lui Abu Taher, Alp Arslan este, la treizeci și opt de ani, omul cel mai puternic de pe Pământ. Imperiul său se Întinde de la Kabul la Marea Mediterană, autoritatea sa nu e amenințată, armata Îi e credincioasă, Îl are ca vizir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Bineînțeles, nu se poate abține să nu-și facă, din când În când, o scurtă apariție la curte sau În casa cadiului, să nu pară că-i părăsește Într-un moment de Încercare. Dar rămâne, cel mai adesea, Închis În foișorul său, adâncit În lucrări sau În cartea sa tainică, ale cărei pagini le Înnegrește cu Înverșunare, ca și cum războiul n-ar exista pentru el decât prin Înțelepciunea detașată pe care i-o inspiră. Numai Djahane Îl leagă de realitățile dramei Înconjurătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rămâi la verișoara ta din Samarkand? Dacă n-ar fi vorba decât de găsit pretexte! Am locul meu la curte. Ca să-l câștig, a trebuit să lupt cât zece bărbați. N-am să-l părăsesc doar ca să mă zbenguiesc În foișorul din grădina lui Abu Taher. Atunci, fără să chibzuiască bine, el spune: — Nu e vorba de zbenguit. N-ai dori tu oare să-mi Împărtășești viața? — Să-ți Împărtășesc viața? Nu există nimic de Împărtășit! A rostit-o fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
am traversat Așhabadul și străvechiul Merv, am vizitat Buhara. Și, mai ales, m-am dus la Samarkand. XLIII Eram curios să văd ce mai rămăsese din orașul În care se risipise tinerețea lui Khayyam. Ce devenise cartierul Asfizar și acel foișor din grădina În care Omar o iubise pe Djahane? Mai exista vreo urmă a mahalalei Maturid, unde, pe baza vechilor rețete chinezești, acel fabricant evreu de hârtie dădea Încă formă, În veacul al XI-lea, ramurilor de dud alb? Vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Încît dacă aruncai de pe balcon cu ceva mortar sau o bucată de țiglă din apartamentele distruse, Îi nimereai. Dar acum prima linie se deplasase de pe buza platoului peste rîu, pînĂ pe dealul mărginit de pini care se ridica În spatele vechiului foișor regal numit Caso del Campo. Acolo se purtau acum bătĂliile și noi ne foloseam de CĂmin atît ca de un punct de observație, cît și ca de un loc bun pentru filmat. Zilele erau foarte periculoase și reci, iar nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o pereche de juncani. După trecerea foametei, vreo trei ani, tata a cultivat harbuji și zămoși și eu cu frații mai mici, Aurel și Mihai, îi păzeam ziua. Ne duceam dimineața și stăteam până seara. În mijlocul harbuzăriei, tata făcuse un foișor, un fel de observator, iar în vârful unui stâlp legase o jantă de la roata unui camion distrus în război. Când cineva încerca să fure harbuji sau zămoși, ne urcam repede pe foișor și băteam geanta de oțel, care suna ca
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
stăteam până seara. În mijlocul harbuzăriei, tata făcuse un foișor, un fel de observator, iar în vârful unui stâlp legase o jantă de la roata unui camion distrus în război. Când cineva încerca să fure harbuji sau zămoși, ne urcam repede pe foișor și băteam geanta de oțel, care suna ca un clopot. Harbuzăria nu era prea departe de casă, iar tata când auzea, încăleca pe iapa Murga și în câteva minute era la noi. Când păzeam harbuzăria, cel mai mult ne temeam
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
harbuzăria, cel mai mult ne temeam de bursuci. Era în apropiere un lăstăriș de salcâmi și alți copaci sălbatici și acolo își aveau ascunzișul. Ieșeau după mâncare și câinii noștri îi simțeau și începeau să latre, iar scăparea noastră era foișorul și nu coliba de sub foișor pe care o foloseam în caz de ploaie, iar noaptea îl adăpostea pe tata care venea la păzit. Prin vara anului 1948, s-a dat de știre în țară că americanii, care acum ne erau
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
temeam de bursuci. Era în apropiere un lăstăriș de salcâmi și alți copaci sălbatici și acolo își aveau ascunzișul. Ieșeau după mâncare și câinii noștri îi simțeau și începeau să latre, iar scăparea noastră era foișorul și nu coliba de sub foișor pe care o foloseam în caz de ploaie, iar noaptea îl adăpostea pe tata care venea la păzit. Prin vara anului 1948, s-a dat de știre în țară că americanii, care acum ne erau inamici, au parașutat deasupra țării
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
de cînd nu mai are serviciu la oraș, omul are mai mult timp liber să se ocupe de casa lui, de curtea lui și își face acolo ceva de care să se bucure cu familia sa. Mulți și-au făcut foișoarele astea, care au putut. Și petrec cu familia și prietenii la foișor”. „întotdeauna mi-am dorit o grădină cu flori. Am făcut casa și apoi am zis : «gata cu animalele, eu vreau ghivece de flori».” „Lumea nu mai face azi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
timp liber să se ocupe de casa lui, de curtea lui și își face acolo ceva de care să se bucure cu familia sa. Mulți și-au făcut foișoarele astea, care au putut. Și petrec cu familia și prietenii la foișor”. „întotdeauna mi-am dorit o grădină cu flori. Am făcut casa și apoi am zis : «gata cu animalele, eu vreau ghivece de flori».” „Lumea nu mai face azi cotețe, nu mai vrea să se asuprească să crească animale. Mai degrabă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]