640 matches
-
Singurul și veritabilul public de teatru este, crede Genet, „acela care se simte în stare să se plimbe noaptea printr-un cimitir ca să întâlnească misterul și să-l înfrunte”. Un gest lipsit de orice frivolitate sau presupunând, la rigoare, „o frivolitate vecină cu demența”, ca aceea a lui Hamlet, bunăoară, ascunsă sub masca nebuniei în dialogul cu Ofelia, sau în scena „teatrului în teatru”, moment în care Hamlet mizează totul pe o carte. Dacă Genet își dorește un teatru „printre morminte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-i frecventa pe mai-marii zilei, pe cei puternici, a călători, a face politică sunt tot atâtea vicii, perversiuni și obiective care corup existența. Căutarea acestor false valori nu poate duce decât la decepție, deziluzie și regrete. Ficțiuni, praf în ochi, frivolități, fleacuri și vanități... În schimb plăcerile bune, cele ale filosofului, întrețin o relație directă cu a fi. De altfel, numiții filosofi pot gusta aceleași plăceri ca și ceilalți - de exemplu, prostituatele trecute ale lui Antistene, dar și prăjiturile și mesele
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
îl și salvează pe Cioran: „Fiind organice, așadar insolubile, contradicțiile mele m-au predestinat eșecului. Mă îndrept spre el fără remușcare, în chip aproape triumfal” (III, 311). În caiete recunoști tot ceea ce Cioran ar fi putut să ascundă: meschinării, lașități, frivolitate, iluzii, frustrări, violențe. Abia prin ele Cioran se legitimează. Numite, explorate, ele nu numai că explică resorturi nebănuite care ar fi putut să înspăimânte, dar relevă nevoia torturantă de a fi și disperarea de a fi el însuși. Așa încât, fără
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
demoralizate fiindcă nu mai au nimic de așteptat. Cam asta ar fi drama lumii de aici” (8 septembrie 1968 Ă 427). Marile încercări prin care ai săi, de-acasă, au trecut constituie, iată, șansa atingerii adevărului, sau măcar șansa ocolirii frivolităților de tot felul. Aceeași seninătate o descoperă la Wolf Aichelburg. Îi scrie în 1970: „Nu preget să mă minunez cum ai reușit să-ți păstrezi seninătatea după toate încercările prin care ai trecut. Și nu ești singurul. Mă gândesc, între
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Poate dintr-un motiv pe care-l invocase la un moment dat Eminescu în Icoană și privaz, text, de asemenea, de substanțială factură cioraniană. Oricum, scrisul este numai iluzia unei salvări. Tocmai de aceea Cioran se lansează “în disperare și frivolitate” (17 noiembrie 1983Ă 576). Iată motivul pentru care, în vreme ce Noica devenise extrem de serios, el îi citea pe Schopenhauer, Nietzsche, Dostoievski. Lipsit de entuziasm, Cioran nu riscă în nici un fel să devină ridicol. Îi rămân la îndemână ironia, umorul, scepticismul sau
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fel, însă, sentimentul deșertăciunii. Într-un loc, vorbind de poemele lui Emily Dickinson, Cioran își reproșează că n-a avut curajul și nici energia să-și asume pe deplin singurătatea. Continuă: „Dar prea adesea am fugit de ea, din lașitate, frivolitate sau teamă. Am ocolit numeroase abisuri, din calcul și instinct de conservare” (I, 66). Așadar, singurătatea ca abis, în care Cioran se privește pe sine, dar de care se îndepărtează adesea, căutând o salvare în prezența celorlalți, în flecăreală, în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sau teamă. Am ocolit numeroase abisuri, din calcul și instinct de conservare” (I, 66). Așadar, singurătatea ca abis, în care Cioran se privește pe sine, dar de care se îndepărtează adesea, căutând o salvare în prezența celorlalți, în flecăreală, în frivolitate, în prezența mulțimii. În fine, dacă ar fi să invocăm cu adevărat soluțiile salvării, ar trebui să enumerăm mersul pe jos, munca fizică, peisajele, mai ales toamna, și... gramatica. Gramatica, îndoiala, scrisul, scepticismul sau ura. Iată, abrutizarea ca extaz, chiar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lucide care au existat vreodată. Suntem frivoli, bârfitori, superficiali, dar în același timp amari și, sub aparența de fanfaroni, nihiliști până la disperare” (I, 140-141). Ce portret mai bun al lui Cioran decât acesta? Sub masca fanfaronadei, nihilismul, sub acela al frivolității, luciditatea, sub chipul superficialității, disperarea. Așa încât, toate defectele își au reversul lor, iar nefericirea de a fi român devine șansa accederii la sens. Nu întâmplător, își spune la un moment dat: „Sunt român: trebuie să plătesc pentru asta. Ei bine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Albatros, 1970; "Detectivul Arthur", poezii, Editura Cartea Românească, 1970; "Julien Ospitalierul", Editura Cartea Românească, 1974. Prin Emil Brumaru, renaște lumea de imagini a lui Ilarie Voronca, pe drumul deschis de Dimov. Tehnica suprarealistă, exotismul, amestecul de candoare, frumusețe, puritate și frivolitate intens carnală sunt decantate în imagini somptuoase, germinate de câteva motive care apar obsesiv lenea, covorul, mătasea, piperul, pisica, șarpele, cuprinse într-o anume interferare de regnuri: furnici, melci, pisici, ciuperci, căpșuni, cerbi ("Pastel creștin"). Femeia este voluptoasă, senzuală, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Alexa Visarion a trecut pe lângă un spectacol mare, ceea ce nu înseamnă că acesta, așa cum arată acum, nu este unul excepțional. (Aurel Bădescu) Regizorul nu lucrează decât pe texte fundamentale sau foarte importante ale tuturor epocilor și literaturilor. Îi repugnă facilitatea, frivolitatea; când se adresează comediei, alege opere de prima mână. Investește încredere în dramaturgii tineri ce au ceva de spus și sunt originali în expresie. Spectacolul cu comedia celebră a lui I. L. Caragiale O noapte furtunoasă a fost creat, la Teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
doi tineri din BMW, Șerban (Marius Manole) și Claudiu (Gabriel Vodnar), au și ei preocupări similare. Pe parcursul drumului spre Brașov, Claudiu se chiar angajează în mai multe schimburi de idei pe tema artei cu Răzvan. Șerban, deși joacă dezinvoltura și frivolitatea, afișându-și cu aparentă nonșalanță homosexualitatea, deși nu împărtășește preferințele muzicale fancy ale celorlalți (lui îi place Madonna), face în mod evident parte dintr-o lume asemănătoare, dintr-un univers social axat pe aceleași coordonate și pe aceleași mecanisme. Or
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
celor trei fotografii sugerează mobilitatea psihică și continua devenire a eroinei). Nonconformista adolescentă pare capricioasă, instabilă, luând decizii care dezarmează. Acestea ascund însă o mare luciditate, o judecată matură, o justă apreciere a circumstan țelor și a oamenilor. Sub aparența frivolității sau a cochetăriei se disimulează convin gerea fermă a eroinei că, întro lume a bărbaților, o fată fără zestre nuși poate afla un loc acceptabil decât prin lumina frumuseții, a tinereții, a spiritului și sensibilității. Cu o intuiție remarca bilă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nu împărtășesc părerile majorității "înțelepte", trebuie să se obișnuiască cu "teroarea canaliilor care profită de libertate". Octavian Paler părea infelexibil, vehement, lipsit de umor, veșnic tensionat și tăios, înhămat la carul de foc al Ideii. Stilul său cvasi testamentar evita frivolitatea, inconsecvența și vocația tranzacției de tip "balcanic". Orator versat, stilist, de o expresivitate exactă, răspicată, solemn-oraculară, riguroas-impersonală. Discursul său era un triumf al logicii. Octavian Paler se temea cel mai mult de lipsa de viitor a prezentei cacofonii social-poltice generalizate
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
odinioară la cursurile lui G. Călinescu sau Tudor Vianu. C. M. I., mereu suplu ca ținută și gândire, impunător, mereu elegant fără ostentație, instaura la masa acelor "întâlniri admirabile" o atmosferă de noblețe colocvială, de bricolage, din care nu era exclusă frivolitatea ceremonioasă sau deocheată, ironia, paradoxul, acele inimitabile jeux de mots, de un comic irezistibil, unele pline de noimă, miez și săgeți, cu adresă socio-politică, pe care le va profesa mult mai târziu, în scris, Luca Pițu. C. M. I. va frecventa
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
prin căsătorie în "palatul Walter", întrezărește ceva din fosta demnitate în decorațiunile "frivole" aduse la scenă de tînăra amică Hilda Gert: "Numerose panglici, tuluri, dantele, prin îndemînarea Hildei fusese scoase din sertarele Lenorei și transformate în păpuși, abajururi și alte frivolități. În odaia astfel pestrițată de cîrpe și culori, Lenora regăsea ceva din existența ei trecută și din personalitatea nimicită." La o primă impresie, semnificația apare metonimic în aderarea "personală" la obișnuința de interior a fleacurilor domestice. În fapt, recompunerea decorului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de pe scena mondenă. Hotărîrea Damei cu camelii de a rupe legătura cu cel iubit fără nici o explicație comportă riscul enorm al oprobriului partenerului. Sfîșierea lui, oglindind-o, în fond, pe cea a femeii, se transformă previzibil, acolo unde personajul suspectează frivolitatea, în furie. Motivul regăsirii îndrăgostiților sub semnul funest al unui prea tîrziu, în pragul morții Margueritei, lasă să se întrevadă, cum ar fi spus Hugo, vîna tragică a destinului pulsînd pe frunțile lor. Dama cu camelii reprezintă, dincolo de orice, tiparul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care o posedă El siglo de las luces (Secolul luminilor) de Alejo Carpentier, sau un poet tânăr cu o voce atât de profundă că aceea a peruanului Carlos Germán Belli; nu apar nicăieri. Literatura europeană traversează o criză de teribilă frivolitate și aceasta a favorizat difuzarea scriitorilor latino-americani în Europa."26 În difuzarea acestei literaturi, un rol semnificativ l-a avut Editură Seix Barral cu instituirea Premiului Bibliotecă Breve pentru scriitorii hispano-americani. Cei dintâi care au primit acest premiu au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în numărul 12 din februarie 1955, aproape la un secol de la nașterea lui Lautréamont, continuă să creadă că poporul asta se află la tropice și, "ceea ce este și mai grav, nu din cauza tradiționalei ignorante a francezului în ceea ce privește geografia, ci a frivolității sale, a tendinței spre folclor ieftin și pitoresc"35. Disprețuiau intelectualii europeni cultură continentului nou înainte de "explozie"? Nu fără amărăciune, remarcă Sábato, în capitolul Noi, barbarii 36, faptul că, în alt număr al revistei amintite, se spunea că cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cioran nu-l poate ierta pe Dumnezeu pentru că i-a refuzat absolutul, sau cel puțin l-a lipsit de speranță de a-l atinge. Cioran acuză Divinitatea de iresponsabilitate în relația sa cu omul, care rămâne victima a indiferentei și "frivolității divine". Andrei Pleșu, citându-l pe Berdiaev, spune: "Cum poate fi lumea aceasta simultan coruptă de demon și impregnata de Dumnezeu? Berdiaev nu se sfiește să fie contradictoriu: o recunoaște fără ezitare, adăugând că orice conștiința religioasă (și el este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
așa cum îi mărturisește mai departe lui Savater: i se pare o pedeapsă tot ce înseamnă literatura, care nu îl ajută decât să uite de existență, sau, pentru că nu poate să atingă absolutul în nefericire, ajunge, se simte condamnat la o frivolitate greoaie. Se agață de cuvinte dintr-un elementar instinct, pentru că tăcerea i se pare de nesuportat: "Mai degrabă renunț la pâine decât la cuvinte, deși, din păcate, cuvintele nasc vorbărie, adică literatura"54. Ori de câte ori ești tentat să crezi că "l-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
calea cea mai bună de acces la înțelegerea absolutului, care este lumea. Pentru el scrisul nu este o joacă, nu are nimic superficial, consideră literatura un "obiect grav, salvator, utopic, transcendent"109. Această obsesie este un afront la adresa iresponsabilității, a frivolității. Abordând literatura în acest fel, Sábato deranjează, pentru că suferă și lasă să se vadă acest lucru, Sábato "se lasă în voia pasiunii, iar pesimismul sau este însuși cântecul idealistului decepționat" scrie același Cătănia, în cuvântul preliminar la cartea menționată mai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
categoria de coerență, ci sunt accesibile numai exprimării mitopoetice, contradictorii și paradoxale, așa cum este însăși existența noastră. Când ești trist, totul se pune la suflet", spune într-unul din eseurile sale care au făcut atât de mult ca să fie demascata frivolitatea și zâmbetele prefăcute ale vremurilor în care trăim"4. Să ne întoarcem la anii 1900, ca să-i înțelegem, să le aflăm speranțele și, mai ales, neliniștile, care sunt cele ale intelectualului epocii lor. Războiul, ocupația, degringolada intelectuală a vremilor, războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pentru om, dreptatea, sentimentul onoarei și al rușinii, cinstea, respectul pentru ceilalți, căutarea sensului sacru al vieții". Societatea noastră s-a văzut atât de lovită de materialism, spune Sábato, spiritul sau, atât de ros de lipsă de justiție și de frivolitate, că este aproape imposibil să transmiți valori noilor generații. "Cum o să putem transmite marile valori copiilor noștri, din moment ce nu mai poți distinge dacă cineva este omagiat pentru că este erou sau criminal?"104 se întreabă, amar, Sábato. Scriitori ai suferinței, preocupați
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
hrana spirituală a cititorului postmodern poate fi un cocteil de Purcell și Prince. Anxiosul, febrilul, cinicul contratimp în care se agită personajele capătă o și mai mare expresivitate, sun incidența gloselor autorului, fie că e vorba de meditație filosofică, de frivolitate relaxantă sau paradox în contra ideilor primite de-a gata. Memorabile sunt comentariile și formulările privind muzica instrumentală și, în general, tot ceea ce înseamnă limbaj tehnic, valoare, interpretare, partitură, compoziție, o dovadă în plus a seriozității romancierului, a grijii excepționale pentru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
eu am scăpat-o pe Juliette de imbecilitatea sexului său". Să nu uităm nici frumosul motto preluat de autori din "Povestea Juliettei", o adevărată artă poetică a vieții lui Sade: "O, cât de frumoasă poate fi natura coruptă, cu toate frivolitățile ei, și cum mai triumfă, cred eu, macii bătrâneții asupra trandafirilor copilăriei". Dacă lui Anne Parlange (care mai are la activ o carte, bine primită și apreciată pentru stilul ei sec și tăios ca o lamă de brici, "Răsuflarea minotaurului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]