1,236 matches
-
fi niciodată prea grea. Și nici bătrâni nu vom fi niciodată. Ștefan, Începi să ai nostalgii de neiertat! Abia am trecut, amândoi, de patruzeci de ani! Viața Începe acum! Suntem liberi, suntem puternici, suntem tineri! Pași grăbiți se auziră prin frunziș. Oană prinse mînerul spadei. - Căpitane! se auzi vocea lui Lacrămă. Mesaj de la căpitanul Petru! Oană se depărtă de cei doi voievozi și deschise pergamentul făcut sul și legat de săgeată. Era, Într-adevăr, de la Pietro. Care preluase alte două mesaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pași clătinați, privind În pământ. Întunericul se lăsase deja. Drumul spre Vaslui era luminat de făclii, iar trupele de infanterie continuau să se scurgă spre nord. Cei doi reușiră să traverseze drumul Înapoi, spre pădure, și să se piardă În frunzișul Întunecat. Nici unul dintre ei nu rostise vreun cuvânt. Caii Îi așteptau la mai puțin de o sută de pași, dar Oană se opri brusc. Ceva nu era normal În liniștea aceea. Crivăț fornăi puternic, bătând din copite. Căpitanul Înțelese. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Zafiu (1999). 20 DEX 1975, apud Ciompec (1985: 104), înregistrează 23 de adverbe derivate cu -iș (-îș). 21 Dintre adverbele în -iș (-îș) din DI 1957 multe nu au mai fost reținute de DILR 2007: alăturiș, arciș, bontiș, buziș, cosiș, frunziș, încolătăciș, îndoiș, hătiș, lățiș, lungiș, lupiș, proptiș, repeziș, tălpiș, tăvăliș, tâlhăriș etc. 22 Apar doar "!piezi (în ~) (înv., reg.) loc. adv.; pieziș adj. m., pl. pieziși; f. piezișă, art. piezișa, pl. piezișe", DOOM2. Explicația neincluderii în acest dicționar a adverbului pieziș
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
sărăcie m-a urmărit tot drumul și nu am scăpat de ea nici când am coborât în fața primăriei. O mulțime pestriță și nerăbdătoare aștepta să vadă cine sunt viitoarele activiste. Primăria abia se vedea din stradă, acoperită de pomii cu frunzișul des. Ca să ajungi la clădirea primăriei trebuia să urci niște scări străjuite de balustrade din lemn. În fața gardului, de o parte și de alta, erau două gazete de perete, vechi și urâte, iar gardul din fața primăriei era din plasă de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
CRIMELE LUMINII Pentru Riccarda Si probitas, sensus, virtutum gratia, census, nobilitas orti possint resistere morti, non foret extinctus Federicus, qui iacet intus. Palermo, vara anului 1240 Strălucirea amurgului răzbătea prin frunziș, Înflăcărând suprafața aurită a lămâilor. În grădina Închisă printrun portic din coloane de marmură, un intens parfum de flori se răspândea În văzduh, purtat de briza ce venea dinspre mare. Întins pe niște perne de purpură, Împăratul desena, distrat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
incertitudini de lungă durată. -M-a luat valul? întrebă ea. -Apa sau valul? precizai eu. Apoi plecă fericită, promitând să revină cât de curând. Dimineața următoare am dejunat singur. Cerul era la fel de albastru ca de obicei, briza răscolea marea și agita frunzișul palmierilor așezați ca santinelele în fața hotelului. Am coborât pe plajă. Linda era acolo, în picioare, o siluetă superbă pe nisipul auriu. Era îmbrăcată într-o rochie de vară foarte lejeră cu dungi bleu roz și albe. Vântul de vară îi
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
între noi! A întors apoi spatele și a plecat grăbită. Nu eram decis dacă să o însoțesc sau nu. În cele din urmă, am aprins o țigară și am decis să mă îndrept spre casă. M-am uitat atent prin frunziș, am zărit o rază puternică, care a dispărut brusc. Când m-am apropiat, am vazut doar un binoclu imens și un bărbat care părea surprins că mă vede. După duș, m-am întors gol în pat pironindu-mi ochii în
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
era de ajuns bucuria așteptării. Taina Trenul părea că se grăbește și el. Eram aproape : scosesem capul pe geam și sorbeam cu nesaț valuri-valuri de aer dulce. Era dulce, așa cum numai aerul vacanței poate fi. Era dulce, cu miros de frunziș, de ploaie pe-nserat, de asfințit... miros și gust de libertate. În sfârșit, am ajuns. Cam pustie gara... mi-am spus. Ei, n-are importanță: e seară, e ploaia rece de munte, lumea nu se plimbă la ora asta. Oricât ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
corintice, erau din marmură albă cu striuri negre, dar restul sălii era acoperit cu dale de piatră și plante mari în ciubere. Locul avea un miros caracteristic, excitant pentru devotații lui, un iz de căldură și apă și chimicale și frunziș verde, ud și sănătos. Lui Adam îi plăcea mirosul. Nu se apropie de bazin, ci se strecură printre plante. Atinse frunzele lucioase, robuste, tari. Fetele îl observaseră, iar Anthea și Nesta îi făcură semne cu mâna. Adam le răspunse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și tufele de măceș. Deodată se auzi un zgomot târșâit, prăvălit, de parcă un tren fantomă ar fi apărut din tunel sau de parcă unul dintre demonii lui John Robert i-ar fi asaltat sub forma unui animal uriaș, care țâșnea din frunziș. Ceva mare și greu și extrem de agitat veni rostogolindu-se și alunecând pe povârniș și ateriză în iarba de la picioarele drumeților. Un moment mai târziu, acest ceva se dovedi a fi Tom. McCaffrey și Emmanuel Scarlett-Taylor, încă încleștați într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bâlci pe islaz. Ecourile îndepărtate ale muzicii de bâlci, distilată și îndulcită de aerul călduț al serii, răzbeau, intermitent, estompat, în grădina Belmont. Ceva mai aproape, o mierlă cânta extaziată, cu triluri lirice ca de privighetoare. Salcâmul se înveșmântase în frunzișul de vară. Crengile-i grăsune, încovoiate, păreau a fi mădularele unui animal rotofei. Grădina era îmbălsămată de mireasma mălinilor. De fapt, întregul Ennistone era îmbăiat în parfumul dulce-acrișor al acestui prețios arbust. Pearl, mi-e frică. De ce ți-e frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sinea mea că George era norocos dacă putea fi iubit de o fată atât de frumoasă și de inteligentă, dar acest „noroc“ nu avea absolut nici o valoare pentru el. Ceva mai departe o vedeam pe sărmana Diane, incomod ghemuită sub frunzișul socului, iar în spatele ei silueta neagră a părintelui Bernard ba apărea, ba se ascundea, poalele sultanei fluturându-i în vânt. Întreaga scenă avea o notă ridicolă și patetică totodată. Veniserăm cu toții, probabil, să-l „supraveghem“ pe George, deși preotul fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Trec prin Scurtești și depășesc Pensiunea Morarului. Mai sus, urmez spre dreapta drumul forestier, de pe Valea Brădetului. Urcușul devine accentuat, chiar abrupt, prin pădure, către piscul mai îndepărtat, zis al Grohotișului. Pe neașteptate, soarele străpunge radios, prin desimea coronamentului de frunziș, locul lărgindu-se, odihnitor și vesel, într-un luminiș înverzit: Poienița căprițelor! Acum o recunosc, în special după buturuga din mijloc, scobită de intemperii și de ghearele ascuțite ale urșilor bruni, în forma încovoiată a unui jilț domnesc. Ori... În
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
spre cultură. în acest tablou istoric al progreselor spiritului uman, Venus marchează puncte, chiar dacă Marte nu dă îndărăt. Odată cu nașterea muzicii, Lucrețiu semnalează deschiderea oamenilor spre tot felul de plăceri: o intersubiectivitate radioasă în relație directă cu natura, râsetele sub frunzișul copacilor, bucuria și dansul; muzica vocală și instrumentală triumfă, proprietatea se dezvoltă odată cu prosperitatea pe mări, încheierea primelor tratate permite contractele, dreptul, așadar întrajutorarea și alianțele, tot atâtea logici hedoniste în perspectivă. Inventarea scrisului, narațiunile poetice, rafinamentele vieții în anasamblul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
același timp, cu toate simțurile în alertă. Trunchiurile celor trei arbori aflați în raza sa vizuală păreau trei zgârie-nori. Își aminti că faimoșii arbori venusieni puteau atinge ― se zice ― o înălțime de o mie de metri. Privi în sus, dar frunzișul era de nepătruns. Și, în timp ce stătea așa, cu capul dat pe spate, băgă de seamă că zgomotul care-l trezise, acum încetase. Surprins, își coborî privirea și tocmai când voia să se întoarcă, deasupra lui se auzi un pleoscăit. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
că și văzu o licărire slabă, undeva, în stânga sa. Mai întâi era o vagă reflecție, dar apoi, pe măsură ce se apropia, intensitatea luminozității se mărea. În cele din urmă se contură o oază de lumină care împestrița cu stropi de lumină frunzișul și iarba. Valul luminos se revărsa din niște ferestre enorme practicate în trunchiul unui arbore situat la liziera pădurii. Gosseyn se opri în umbra protectoare a unui tufiș și privi la ferestrele supraînălțate. Încă din roboplan, în ciuda exploziei de mânie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
continuității populare, a unei veselii permanente, deși multe produse vor dispărea libertățile de asemenea, o distorsiune menită să facă, pentru vizitatorii străini, neobservabilă adevărata realitate a timpului. E vorba de grădina publică, unde am întâlnit-o prima dată pe Keti, frunzișul era la fel de verde și boltit, dar lipsea capelmaistru care dirija și se înclina spre public, în timp ce noi glumeam râzând, că pentru noi anume. 4. A doua zi după sosirea mea în oraș - asta în iulie - mă prezentasem președintelui tribunalului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bancă, priveam un joc de fluturi. Tu ai venit după aceea, te-ai așezat alături de mine, eram singuri. Păreai să nu dai doi bani pe nimic. Era pentru tine pâlpâirea ultimelor luni de liceu. Te uitai într-o doară spre frunzișul din față și poarta grădinii; nu mă priveai. Înțelesesem că te așezaseși pe bancă întâmplător. Eu mă aflam acolo fără rost ca în atâtea alte după-amiezi; deodată ai întors capul, și, în clipa aceea, privindu-ne, ne pierdurăm unul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
În secunda următoare mi-ai prins palma mâinii drepte, mi-ai strâns-o într-o căldură pe care am simțit-o a mea. Ai adăugat: - De mii de ani! Am mai schimbat câteva vorbe, și când umbrele serii, ajutate de frunzișul sub care stăteam, căzură peste noi, te-ai apropiat atât de mult încât ți-am simțit răsuflarea, apoi mi-ai sărutat umărul stâng, dezgolit sub arcuirea decolteului rochiei de mătase. O îmbrăcasem pentru prima dată, parcă anume în premoniția acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cât încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau în sidef, ne aflam în aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare în frunzișul sfârșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea înaltă, fața de o paloare neîntâlnită. - Mă gândeam: „Ecaterina Perussi”... un vânt ucigător bătea peste secol și ea îmi puse mâinile pe umeri, prefigurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îmbrățișă, mă sărută, o sărutai, și timpul trecea pe lângă noi ca un zbor de șoimi, îi auzeam bătăile de aripă, apoi planarea lentă înaintea coborârii pentru înhățarea prăzii. Trupul ei era apropiat și cald încât deodată se bolti deasupra noastră frunzișul verii peste banca de pe aleea din dreapta intrării în grădina publică de atunci, mai e puțin, spun, și începe războiul, suntem iar în anul 1941, războiul acela nu s-a terminat dar urmele au rămas, lumea s-a dat peste cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vârste, corect îmbrăcat, scorțos, cu nelipsita cravată burgheză la gât - adică de om al burgului, al orașului zice-se - că în urmă cu câteva decenii, tot tânăr ca ei, adolescent, m-am aflat pe aceeași bancă și că aici sub frunzișul aceluiași copac mi s-a întâmplat cea mai fenomenală întâlnire, din câte revelații se pot ivi oamenilor în viață. Ce să spun, cum să-i spun? Sunt bucurii, fapte, întâmplări, nedeslușiri sau deslușiri ale vieții, care zac în noi asemeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu mor de tot decât după asfințit. În rest, n-aveau a se teme decât cei care se Încumetau să străbată hățișurile În partea lor cea mai de jos, acolo unde soarele cu greu pătrundea câteodată, prin cine știe ce spărtură În frunziș. Cu ceva vreme Înainte ca viitorul lor prieten, Lică, să sfârșească În apa adâncă și verzuie a Gropanului, cei doi veri săriră gardul curții de orătănii a unui vecin care, dacă i-ar fi prins, le-ar fi măsurat spinările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fi prins, le-ar fi măsurat spinările cu aracul. Păsările zburătăciră speriate, porcii Își scoaseră printre zăbrelele de lemn râturile Înnămolite și cerșiră de mâncare. Singurele care nu se sinchisiră fură cele două capre care, cățărate pe acoperișul cocinii, rupeau frunzișul crud al unui pui de salcâm. Verii coborâră cu pas tupilat bătătura În pantă. Trecură cu bine și de poarta hărtănită, cu sârme În loc de balamale și Încuietoare. De-acolo Începea Valea. De gât le atârnau, ca niște lațuri de cotarle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Exact O grămadă de lux sfânt Vorbesc păsăreasca Vorbesc totul înapoi în globul cel verde Prin botul spintecat al pământului înapoi în zeama fructului Da (râgâie, scuipă, își eliberează vocea tușind și urlă) Hei Președinte (strigăte tare de la ciocănitori) Preeeeședinte (frunziș și crengi rupte și trosnind sub labele fiarelor) s-a teeeerminat cu tine (se aude căderea unui uriaș copac și apoi un stol care își ia zborul) FEMEIA (de la fereastră): Iar strigi De câte ori strigi te aude un ghinion Ar trebui
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]