577 matches
-
jocului de la fereastră. Figura lui e moale, obosită. Fruntea transpirată, obrajii supți, ochii somnolenți, buzele arse. Privirea căzută, fără putere. Este rândul lui s-o privească, de la depărtare. Fraternizare ? În lumina egală a unei zile, neiertătoare, ca atâtea altele, chipul fumuriu al Verei devine de fildeș, patinat, de-o transparentă delicatețe. Amărăciunea învechită și dezgustul și-au pierdut asprimea, demonicul, convertite în fragilitate. Merită contemplat îndelung chipul pe care ziua și-l alege în această clipă ! Imaginea rulează intermitent, în ore
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
caraghios, amuzați precum copiii în jurul lui August Prostul. Glumesc pe seama lui, îl ridiculizează pe acest pasionat al jocurilor, dedat inutilului, îl suspectează, încearcă să-l convingă, să nu mai dezlege enigme.“ Azvârle caietul, trage mânerul ferestrei, aduce mai aproape sticla fumurie, să-și vadă obrazul osos și alb, ca de var, doar-doar apare amănuntul revelator : semnele particulare ! Dintr-un salt e iar în pat. Se acoperă, cuvertura subțire trece sub șolduri, spre picioare. Se va tunde, da, la zero, să se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au căzut foile !“, strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul se sucește brambura, piruetă de clovn. Din buzunarul stâng zboară un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu-l roagă, ci îi ordonă lui Dumnezeu cum să-i ajute. Omul contemporan a dat transcendența pe pragmatism. Mă tem că mulți creștini de azi sunt mai desacralizați decât păgânii de altădată. În Occident, credința a rămas un văl fumuriu precum elementele fantastice din basme. Dumnezeu respectă și iartă dorințele inimii. O religie nu poate construi decât în interiorul conștiinței umane. Fără transcendență, ne-am fi pierdut regnul. Stropul de transcendență ne verticalizează. Îngerii sunt pălmașii, nu vedetele cerului. Spiritul se
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de la Philadelphia -, iar altele (cînd m-am visat la Paris), chiar în Parisul pe care l-am văzut în realitate doar anul trecut. Văzusem în vis, încă din adolescență, o stradă care duce, în pantă, de-a lungul unor ziduri fumurii, spre Pantheon... Dar când ridicam ochii de la foaia pe care o mâzgăleam cu pixul și care se făcuse deja galbenă ca flacăra de sodiu și poroasă în înserarea de octombrie, vedeam, prin tripla fereastră panoramică din camera mea de pe Ștefan
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
stătusem până la doi ani, apoi până la patru, la cinci... Totul desfigurat de emoție, de la panică la extaz... O lumină verzuie, cadaverică, înfășură odăile imposibil de înalte. Ușile erau toate ca niște răni stacojii, din care mustea uneori sângele. Aerul era fumuriu, de amurg. Umblam prin decorul ăsta gigantic, puneam mânuța pe tapete cu floricele, mă opream terifiat în fața țigăncii care apărea în ușă, zîmbindu-mi și întinzîndu-mi o bucată de rahat gălbui, tăvălit prin zahăr pudră... Intram la baie și, în locul closetului
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
colorate. M-am sucit și m-am răsucit pe străduțe labirintice, am traversat piețișoare tăcute, am privit intens case înalte, în formă de foișor, 24 pe care sigur le mai văzusem undeva... pe Pîncota aerul s-a schimbat, a devenit fumuriu... Pîncota: pântec... Am recunoscut ca în vis alimentara scundă, cu mușcata veștedă lângă casierie, am trecut pe lângă ruinele cu zugrăveală albastră ale unor case ca din Malte Laurids Brig-ge, pe lângă bătrâne întorcînd mirate capul după mine, am înaintat cu moartea
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
râuri. Da, Auta își aducea aminte că a văzut nu o dată în țara lui de obârșie asemenea albii seci. Cronica mai povestea cum apoi păstorii își mânară turmele spre răsărit. Unii din ei erau cu pielea roșie, alții cu pielea fumurie. Dar coborâră și alți oameni, foarte înalți, din ținuturile așezate în stânga și în dreapta strâmtorii unde se unesc cele două mări: Marea dintre Pământuri și Marea Atlantică. Acei oameni aveau pielea albă și părul galben sau negru. După lupte lungi cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că pică sâmbătă. -Cred că ești nerăbdător, dar în seara de Ajun vei veni la mine? -Da, așa cum ți-am promis. După plecarea lui Andrei, Radu rămase îngândurat în fața focului din sobă, care ardea liniștit. Seara coborî cu vălul ei fumuriu, doar la orizont. Luna printre nori se încăpățâna să-și mai păstreze încă o culoare viorie. O dată cu înserarea, gândurile lui Radu se mai risipiră și parcă se așternu o pace desăvârșită. în viață, anumite situații trebuie luate așa cum sunt și
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
indigo“, cicic „roșu deschis“, pembé „roșu închis“); sunt termeni învechiți și/sau regionali. Unele nume de culori au fost formate pe teren românesc, cu ajutorul sufixului -iu < lat. -ivus, atât de la cuvinte de origine latină (arămiu, argintiu, auriu, brumăriu, cânepiu, cenușiu, fumuriu, ruginiu), cât și de la cuvinte de origine turcă (cafeniu, cârmâziu), greacă (stacojiu < stacoj „rac“ < ngr. stakós „rac“), slavă (coliliu, prăfuriu, vișiniu). alb Oricine știe puțină latină poate spune că rom. alb vine din lat. albus. Deși cuvântul latinesc a fost
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
vârsta mea. E o chestie de ereditate. În școală încă, ne asigură Jenică, fiind întrebat de profesor cu ce-i egal volumul cubului, Costică a răspuns prompt: Depinde de cub.40 O fascinație locutorie asemănătoare exercită și simpaticul bărbier Mișu Fumuriu, personajul nuvelei P.N.V. din ciclul Nuvele bărbierești al lui Victor Papilian. Respectivul descendent al vicleanului Figaro amintește instantaneu de spiritualul Mitică, strămoșul său autohton, prin cameleonismul replicilor și prin șarmul neprețuitelor sale "găselnițe" de tipul: "Coane, să te rază frizerul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o engleză fără cusur, doctorul localității se plânge că a fost frecvent nedreptățit de personalitățile din lumea medicală, acuzându-i pe Victor Babeș și pe Gh. Gr. Cantacuzino că și-au însușit descoperirile sale. Culmea mitomaniei o "urcă" însă Mișu Fumuriu însuși care, după fiecare expozeu neverosimil al vreunui mușteriu, se erijează în cel mai onest comentator, căruia nu i se pot contesta experiențe dintre cele mai incredibile. "Fără să se laude", menționează strânsa prietenie cu "conu Alecu" (Alecu Davilla), pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gândul că i se spusese că sărută bine. La urma urmei, buzele pline nu erau însemnele unei femei puternice. Sugerau o anumită vulnerabilitate pe care Darcey era hotărâtă să nu o arate niciodată. Darcey știa, contemplându-și imaginea în oglinzile fumurii, că avea trăsături accentuate, ceea ce însemna cu siguranță că nu era frumoasă. Chiar în tinerețe, până să-și fi retezat buclele aurii, nu fusese cu adevărat frumoasă, doar o fetiță obișnuită, cu ochii albaștri scânteietori și un nas nițel cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ordini de care mă tem, dar, cu siguranță, frica e mai rea când n-ai nici șansa de a înțelege, nici pe aceea de a fi înțeles. Palenque Ghidul are același ten măsliniu ca Enrique. E mai gras, poartă ochelari fumurii și o pălărie de pai cu boruri mari ca să-l apere de soare. S-a obișnuit, se pare, cu turiști cărora le spune povești. Unii îl ascultă cu o ureche distrată, dar sunt și naivi care cred orice li se
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
deschidea f ăcînd loc altei perspective. Ce palat era acesta? Și unde, în stânca moale a creierului, își săpa odăile și galeriile? într-unui dintre cele șase straturi ale neocortexului? Mai adânc, în talamus sau în hipocamp? în cărnița ușor fumurie a zonei lui Broca? în fascicolul Vicq d'Azyr? Sau poate, mai curând, în declanșatorul magic al somnului cu vise, în șaua de sidef numită locus ceruleum? Și până unde coborau fundațiile lui? în creierul primitiv cu idolii săi obsceni
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
că nu-L știu, aș fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui, citesc eu din Evanghelia după Ioan mai departe, el mă ascultă cu atenție, ochii lui, două luni negre acoperind lumina soarelui dinlăuntru, sub ochelarii fumurii pe care și i-a pus astăzi, Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor, S-a dus, capitolul nouă, Vindecarea orbului din naștere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
singur Dumnezeu! neînvățată lecția umilinței nici acum, la un an aproape de la operația ce i-a confirmat pentru totdeauna, și mi-e greu să scriu cuvântul acela, orbire, ca și cum dacă nu l-aș scrie n-ar exista, el, cu ochelarii fumurii, tace! La începutul caietului meu, strecurată scrisoarea părintelui Varava, îi iese colțul timbrat, o desfac și recitesc, După cum știi, dragul meu Theo, așa i se-adresează părintele Varava, mănăstirea noastră este un loc binecuvântat de Dumnezeu cu alese daruri, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
își promisese chiar în dimineața aceea că își va găsi un tip? Care nu trebuia să fie neapărat Jack. Nu încă, în orice caz. — Unde vrei să opresc, Lisa? îi întrerupse Liam gândurile. — Exact aici, la clădirea asta cu geamuri fumurii. Un bărbat tânăr, îmbrăcat într-un costum gri bine lucrat, stătea în fața intrării în hotel. —A, ia uite, drăguță, spuse Liam cu vocea joasă. Băiatul tău te așteaptă. Și înțolit la patru ace. E ziua ta? La mulți ani! Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
coborând pe bolta nesfârșită, a început să se ascundă încet pe după brazi. Cerul căpătase nunțe trandafirii. Mărețul astru a mai trimis câteva raze printre norii pufoși ca vata, apoi a dispărut de tot. Bolta era acum de culoare unui toporaș fumuriu. Ce minunat! Pasărea s-a uitat la mine cu ochii mari și blânzi, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva. A zburat apoi pe deasupra capului meu. − Vrei să vii cu mine? Poate ar trebui să plecăm, mi-a șoptit
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
L.A.. Martorii oculari de la bancă n-au putut să-i identifice pe cei doi fugari din fotografiile de la Cazier și nici să furnizeze descrieri adecvate - aveau șepcile de la uniformă trase pe ochi și amândoi purtau ochelari de soare cu lentile fumurii. La locul ambuscadei nu au existat martori oculari, iar însoțitorii transportului fuseseră scoși din circuit până să apuce să-i vadă mai bine pe atacatori. Jaful se mută de pe pagina a doua și a treia în rubricile de scandal. Bevo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
întuneric beznă. Apoi de dincolo de ușă se auzi o voce bărbătească și blândă: — Da? Cine e? — Poliția din Los Angeles, domnule Gilfoyle. În legătură cu Elizabeth Short. Fereastra se lumină, iar muzica amuți. Îmi deschise un bărbat înalt și durduliu, cu ochelari fumurii, care mă invită înăuntru. Tipul era imaculat. Purta o cămașă sport vărgată și pantaloni. Camera însă arăta ca o cocină: peste tot era praf și murdărie, iar o armată de gândaci fugeau care încotro, speriați de neașteptata explozie de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vreme de jumătate de oră. Nimic În afara ploii Înghețate. Cea mai mare parte a mulțimii renunțase, dispersându-se prin baruri și pe la propriile case, până mai rămăsese doar o mână de protestatari, care văzură cum un microbuz neînmatriculat cu geamuri fumurii iese În drum și se Îndreaptă spre centrul orașului. Gerald Cleaver era liber. Înapoi la sediul poliției, Logan se alăturase unui șir lung de polițiști și polițiste cărora le curgea nasul și strănutau. În fața rândului, personalul de la cantină punea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu aspect sălbatic din cauza tunsorii se apropiase și spusese: - Am nevoie de un serviciu din partea ta, Ralph. - Despre ce e vorba? Barnes se așeză pe un scaun, privind spre altarul improvizat, pe care pastorul Swenson însuși îl vopsise cu lac fumuriu. - Cineva e pe urmele noastre. Ne persecută. E unul dintre ei. Swensen știa că prin „ei”, Barnes înțelege alianța nedefinită dintre adminstrația locală și federală, presă, necreștini, membri ai oricăror partide și intelectuali - pentru început (În acest context, „noi” făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
crăiasă a mărilor, venită să se odihnească lângă un țărm solitar. Nu, nu fusese niciodată fericit la mare, marea Îl Întrista cu desăvârșire. Singura bucurie era nemărginirea care i se deschidea În fața ochilor și neputința de a descifra dacă În fumuriul zării orizontul desprinde Într-adevăr apele de cer. Așa se potriviseră lucrurile, nici o iubire, nici un succes, mereu, la mare, zile, săptămâni, fără aspirație, fără speranță, doar o imensă sfâșiere, ca și cum i-ar fi fost dor. Taina, marea taină, sentimentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
răsărit” nu este o abstracțiune. Părul vâlvoi al bărbatului În pala vântului. Undeva Între tampoane, legând vagoanele pline de bogățiile lumii Într-un triaj Înghețat. Același vânt, măturând soda, cimentul și otrăvite chimicale scurse din sacii vagoanelor descărcate. Praf, talaș, fumurii resturi, gunoaie În agonie. Același vânt rostogolind o folie de plastic, fășâind electrostatic peste acest univers sumbru de șine, macazuri, locomotive cu aburi și trenuri rapide, expresuri de zi fugind spre mereu neștiute depărtări. Plătind datorii. Miliarde. Se apropie Crăciunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]